EU

De la comisarii bolşevici la cei europeni

311
(reînnoit 14:57 17.07.2018)
Iurie Roşca
În Republica Moldova puţini sunt cei care au înţeles natura relaţiei dintre Occident şi spaţiul ex-comunist, în special rolul de periferie economică bună de furnizat forţă de muncă ieftină pe pieţele externe şi de consumat produse de origine occidentală acasă.

Sputnik continuă publicarea pe părţi a articolului lui Iurie Roşca, întitulat Saltul mortal din raiul comunist în paradisul european.

În condiţiile care ni se oferă cu generozitate de nacialnicii din Vest dispuşi să-şi apere cu străşnicie supremaţia economică şi tehnologică, ţări ca Moldova sunt pur şi simplu condamnate la o subdezvoltare cronică. Iar „indicaţiile preţioase”, emise cu regularitate şi în mod implacabil „de sus” (de la FMI, BM, SUA, UE etc.), în loc să amelioreze situaţia economică şi socială, împing ţara spre o ruinare definitivă. Altfel zis,  „centrul” de la Washington a reuşit să impună şi în Republica Moldova modelul neoliberal al „şcolii de la Chicago”, cu tot cu miturile indispensabile acestui nou tip de capitalism, ce s-a constituit în ultimele decenii şi care este numit pe drept cuvânt prin mai multe expresii sinonime: „capitalism financiar”, „capitalism speculativ”„capitalism cămătăresc”, „capitalism corporatist”.  Rolul rezervat unor ţări ca Moldova este cel de colonie nedeclarată într-un sistem global dominat de colonialismul economic. Iar pentru ca acest model injust şi imoral să aibă priză în societăţi precum cea moldovenească, ocupaţia economică a fost precedată de ocupaţia intelectuală. Vasta operaţiune de setare a creierelor în baza parametrilor prestabiliţi presupune în mod imperativ penetrarea masivă de către reţelele de influenţă din Occident a spaţiului mediatic, a sistemului de învăţământ şi a partidelor politice. Omologarea potrivit standardelor respective, omogenizarea şi aplatizarea minţilor nici măcar nu sunt privite ca un rău social, ca o ameninţare, ca o agresiune directă contra unei colectivităţi naţionale care se pare că îşi pierde iremediabil instinctul autoconservării, ca şi capacitatea de a defini propriile interese naţionale în raport cu alte entităţi statale sau suprastatale.

Pe vremea de tristă amintire a URSS-ului elevii şi studenţii erau îndoctrinaţi cu mitul „Marii Revoluţii din Octombrie” şi al „comunismului ştiinţific”. Astăzi, generaţia tânără audiază cursuri interminabile, scrie compuneri şi teze de licenţă pe cea mai în vogă temă – integrarea europeană. Aflându-se într-o stare de extaz colectiv, politicienii şi jurnaliştii, profesorii din universităţi şi educatorii din grădiniţe, bibliotecarii şi juriştii repetă în neştire formule magice ale „noului şamanism”: „valori europene”, „principii europene”, „criterii europene”, „norme europene”, „parcurs european”, „destin european”, „vocaţie europeană” etc., etc. Întregul domeniu al ştiinţelor socio-umane, inclusiv ştiinţa economică subalternă aceleiaşi ideologii, este invadat pe de-a-ntregul de miturile liberalismului (globalismului, societăţii deschise, egalităţii şanselor ş.c.l.).

Odată cu dispariţia URSS am scăpat de comisarii bolşevici, care îşi exercitau dictatura cu ajutorul terorii. Dar, printr-un trist concurs de împrejurări istorice, aceştia au fost succedaţi de comisarii europeni care ne ţin lecţii de la balcon, tratându-ne ca pe nişte semi-barbari care trebuie ridicaţi până la nivelul civilizaţiei lor şi impunându-şi dictatul prin manipulare subtilă. Printre mijloacele lor predilecte sunt reţelele TV, dominate de „analiştii politici” şi exponenţii „societăţii civile” hrăniţi de Fundaţia SOROS şi alte reţele de intoxicare soft, şcolirea până la uniformizarea totală a „liderilor politici” prin intermediul seminarelor şi a trainingurilor, care până la urmă se soldează cu apariţia unei clase de subordonaţi ai centrelor de putere occidentale, inşi care confundă interesele naţionale cu „integrarea europeană” sau „aderarea la NATO”.

De la Independenţă la Vasalitate

Am susţinut la sfârşitul lunii august a anului trecut, cu prilejul marcării aniversării a 23-a de la proclamarea Independenţei, o conferinţă de presă, pe care am intitulat-o: „Republica Moldova: de la independenţă la vasalitate”. Insistam asupra faptului că, pentru a înţelege profund ce s-a întâmplat în momentul proclamării neatârnării naţionale şi ce a urmat, e nevoie să definim corect contextul istoric şi circumstanţele geopolitice în care s-au produs acele evenimente. Altfel zis, să renunţăm la ochelarii de cal, să avem o perspectivă largă asupra realităţilor. În mod evident, prăbuşirea URSS şi a regimului comunist au reprezentat o oportunitate istorică pentru afirmarea noastră ca popor liber şi ca stat independent. Însă în acel moment nu am sesizat că dezagregarea URSS a însemnat şi sfârşitul lumii bipolare, constituite în urma celui de-al Doilea Război Mondial. Practic, regulile dreptului internaţional, instituite după Pacea de la Ialta, au fost spulberate. „Războiul rece” care s-a încheiat cu victoria Occidentului (al cărui lider incontestabil este SUA) a însemnat nu doar „sfârşitul comunismului”.  Pomenindu-ne scăpaţi din GULAG-ul sovietic, noi nu am observat că învingătorii în „războiul rece” şi-au impus propriile condiţii capitulanţilor. Iar printre învinşii care au acceptat necondiţionat „soluţiile salvatoare” de peste ocean s-au numărat nu doar conducătorii Rusiei (succesoarea de drept a URSS), ci şi cei ai Moldovei, alături de ceilalţi confraţi fericiţi de evadarea din trecutul nesuferit spre un viitor atât de promiţător.

Deosebirea de bază între perdanţii unui război clasic şi ai celui „rece” constă în faptul că pe parcursul întregii istorii învinşii erau conştienţi de propria postură şi acceptau condiţiile de pace ca urmare a unei înfrângeri militare. Însă în acest „război non-militar” cei răpuşi nu reuşiseră să înţeleagă rolul pe care şi l-au asumat. Iar ceea ce ştiam de la lecţiile de istorie ca fiind condiţii de capitulare, după căderea comunismului s-au numit condiţii ale Fondului Monetar Internaţional, ale altor „parteneri de dezvoltare”. Respectivele condiţii, care presupuneau contractarea de credite uriaşe, privatizarea masivă, liberalizarea pieţei de capital, deschiderea propriilor pieţe pentru mărfurile occidentale, nu erau înţelese de către moldoveni (ca, de altfel, şi de ceilalţi) ca nişte contribuţii de război în favoarea învingătorilor, ci ca „soluţii magice” pentru propria economie. Aşa cum subliniază economistul american Joseph Stiglitz, singura ţară din spaţiul ex-comunist care nu a urmat orbeşte sfaturile FMI a fost China, evitând astfel efectele dezastruoase care au afectat celelalte ţări din spaţiul respectiv. Dacă tot a venit vorba, ar merita să mai cităm măcar încă vreo câţiva autori americani, care ar putea avea darul să-i dumirească pe cei dornici să priceapă cum funcţionează noul model de capitalism transnaţional: Immanuel Wallerstein,  John Perkins, David K. Korten, William Greider. Desigur, lista ar putea fi continuată la nesfârşit, doar că, spre regret, deocamdată puţini sunt cei care se apleacă asupra unor astfel de lecturi.

Doi minus unul egal cu unu

Revenind la prăbuşirea sistemului bipolar, să reţinem cel puţin un aspect ce ţine de domeniul evidenţei. Să începem cu cel mai simplu exerciţiu aritmetic: 2 — 1 = 1. Prin urmare, URSS a picat din ecuaţie, rămânând în picioare doar SUA. Echilibrul strategic dintre SUA şi URSS a dispărut. Din acel moment, SUA au devenit singura putere globală sau hiper-putere mondială, cu pretenţii de imperiu planetar. Din acel moment Republica Moldova, alături de celelalte ţări ex-comuniste, a devenit „target-country” pentru rechinii capitalismului speculativ. În acelaşi timp statele naţionale ca subiecţi tradiţionali ai dreptului internaţional au cedat locul corporaţiilor transnaţionale. Fenomenul respectiv a afectat şi Vestul. Intrând în solda mega-corporaţiilor, guvernele occidentale, care sunt produsul campaniilor electorale finanţate de acestea, s-au transformat din decidenţi politici în executanţi docili. Fenomenul „puppet governance” este unul bine cunoscut în politologia modernă.  În aceste condiţii înşişi exponenţii politici ai puterilor occidentale nu sunt altceva decât nişte purtători de cuvânt ai giganţilor economici care îi promovează în funcţii.

Şi aşa cum căderea din URSS în UE, alias „integrarea europeană”,  ne este servită ca singura cale de propăşire a ţării, Republica Moldova nu face altceva decât să urmeze orbeşte reţetele impuse din exterior. Din subiect de drept internaţional, am ajuns în postura de obiect al unor jocuri geopolitice străine. Am aspirat spre o independenţă reală, dar ne-am pomenit în starea de vasalitate. Am scăpat de postura de satelit al URSS şi am devenit satelit al SUA şi UE. Am tins spre autoguvernare şi am ajuns sub guvernare externă. Mai grav, clasa guvernantă, marcată de un profund sindrom al provincialului acceptat la masa elitei globale, îşi exaltă ca pe o virtute de mare valoare propria slugărnicie faţă de birocraţia europeană şi centrul de comandă de la Washington. Iar toate insuccesele sunt puse exclusiv pe seama unei încovoieri insuficiente ale guvernanţilor faţă de instructorii dinafară. Iar asupra gradului de conformitate (obedienţă) a actului guvernamental cu directivele occidentale veghează neobosit „noul cler” în persoana animatorilor TV şi a „experţilor independenţi” hrăniţi din granturi străine şi din punga oligarhilor locali.

Va urma.

311
Tagurile:
Lume unipolară, Lume bipolară, Vasalitate, Independenţă, Partide politice, Şcoala de la Chicago, Subdezvoltare, Comisari, Lumea multipolară, URSS, Dezvoltare, BM, FMI, Iurie Roşca, Occident, Uniunea Europeană, Rusia, SUA
Tematic
Despre avantajele şi riscurile integrării europene. Partea a II-a
Schultz: astăzi proiectul european este într-o situație dificilă


Загрузка...