Iurie Roșca Юрие Рошка

Călin Georgescu o gură de aer curat într-o lume aspirituală

790
(reînnoit 18:14 12.10.2015)
Iurie Roşca
Am deschis pagina mea de Facebook şi am dat din nou peste o luare de cuvânt a unui om care m-a fascinat din primul moment.

Călin Georgescu, cel pe care l-am descoperit acum ceva timp datorită Internetului, revine în faţa noastră pentru a ne trezi din amorţirea sufletească, a ne ajuta să ne scuturăm de înţepenirea intelectuală, să depăşim condiţia de sclavi înseriaţi în mediocritate.

El exprimă dureros şi limpede destinul unui neam ajuns într-o condiţie de umilinţă, indusă cu o meticulozitate diabolică de-a lungul ultimului sfert de veac. Ţinuta lui monumentală emană sobrietate, clarviziune şi combustie interioară vulcanică, izvorâte dintr-o inimă profund ancorată în tradiţia vârfurilor elitei naţionale româneşti. Autoritatea lui morală ţâşneşte din străfundurile unui suflet cu rădăcini adânci în solul Patriei. Eminescianismul lui exemplar arată o personalitatea complexă care posedă virtutea unui vârf de lance al gândirii şi simţirii patriotice, ce străpunge inerţia colectivă cu un jet de lumină celestă, izvorâtă din sentimentul datoriei.

Starea pe care o transmite răbufneşte cu o încărcătură religioasă, cu o vigurozitate culturală şi o competenţă economică fără egal. Fără o credinţă efervescentă, fără o cultură temeinică, fără o viziune clară asupra realităţilor economice ale propriei ţări, fără o înţelegere subtilă şi complexă a contextului internaţional, discursul lui ar fi lipsit de relevanţă.

El practică cu bună ştiinţă o pedagogie naţională. Glasul lui se ridică la culmile unui profetism asumat. El îi aminteşte omului de azi despre condiţia lui de fiinţă divină şi eternă. El are sentimentul profund dureros al unui om care înţelege starea de ocupaţie în care i-a ajuns ţara, împinsă într-o stare de vasalitate dezonorantă şi devastatoare. El vorbeşte cu o maturitate demnă de toată preţuirea despre esenţa stării de umilinţă a propriului neam.

Corporatocraţie, plutocraţie, cleptocraţie, ohlocraţie – iată câteva noţiuni ce exprimă trăsăturile de bază ale regimurilor ce s-au succedat dincolo de Prut în ultimul sfert de veac. Diagnosticul formulat de Călin Georgescu este valabil în egală măsură şi pentru Republica Moldova. Cel care va face efortul să-i parcurgă cu atenţie articolele şi cărţile şi să-i urmărească discursurile, are toate şansele să scape de chingile gândirii comune, de vraja miturilor induse prin televiziune, de lanţurile paradigmei neoliberale, de strânsoarea febrei consumiste. El simte cu acuitate impostura, nulitatea şi nocivitatea clasei guvernante. Cea pe care Eminescu o numea „pătură superpusă”, iar sociologul Dimitrie Gusti o caracteriza ca pe un „conflict dintre stat şi naţiune”. El afirmă cu tărie că cei care sunt la cârma ţării au puterea, dar nu au autoritate. Fiecare frază rostită de el vădeşte un caracter puternic, o voinţă nestăvilită şi o competenţă rarisimă. Calmul şi înţelepciunea pe care o degajă scot în vileag trăirea cu pasiune a marilor drame, fără precedent, cărora îi este supus propriul popor.

Cine oare dintre intelectualii de la noi, câţi dintre cei care viermuiesc în spaţiul public, ar avea înţelepciunea şi îndrăzneala să se raporteze la eternitate, la sensul istoriei, la vocaţia unică şi inconfundabilă a propriului popor? Câţi dintre grangurii politicii locale, ai comentariului politic, ai analizei economice sau ai gesticulaţiei zis culturale ar putea pătrunde, iar apoi şi articula ceva cu adevărat consistent, sistemic, integral, dincolo de exerciţiile retorice de serviciu, toate de-a valma sectoriale, opace şi naive în acelaşi timp? Câţi ar fi cei care ar avea o viziune de ansamblu asupra esenţei societăţii noastre? Cine e preocupat la noi de depăşirea modelelor geopolitice, economice, educaţionale şi culturale de import? Puţini, foarte puţini, şi asta în cel mai bun caz.

Separaţi în două tabere beligerante, cabotinii din partea locului îşi drapează vidul intelectual cu modele de import, unii exaltând Uniunea Europeană, alţii Uniunea Eurasiatică. Patriotismul economic este o „rara avis” prin părţile noastre. Cultul micului producător lipseşte cu desăvârşire. Economia de proximitate, protecţia pieţei interne şi stimularea propriilor agenţi economici sunt sacrificate pe altarul globalizării şi al integrării în UE. Învăţământul naţional a ajuns la cheremul unor diletanţi, şi nu există nici un grup de „disidenţi” care ar înţelege rosturile educaţiei religioase şi patriotice. Superficialitatea, amatorismul, lipsa de viziune şi obedienţa funciară faţă de centrele de comandă din exterior sunt trăsăturile de bază ale unei pseudoelite cocoţate pe treptele de sus ale ierarhiei statale şi ale „noului cler” ce domină canalele media.

Trăim vremuri de criză. Anume acestea reprezintă o oportunitate de aur pentru minţile şi sufletele dornice să-şi ajute neamul să depăşească condiţia de vieţuitoare umile, aflate la cheremul unor impostori locali sau de pe aiurea. Iar un Călin Georgescu ne poate ajuta să împrăştiem ceaţa din faţa ochilor minţii şi ai sufletului.

Iurie Roşca, 10 august 2015

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu poziţia redacţiei.

790
Tagurile:
Patriotism economic, Analiză, Istorie, Intelectuali, Pedagogie naţională, Viziune, Patrie, Umilinţă, Condiţie, Neam, Destin, Călin Georgescu, Iurie Roşca, România
Tematic
Europa a minţit agricultorii moldoveni
Despre avantajele şi riscurile integrării europene. Partea I
Despre avantajele şi riscurile integrării europene. Partea a II-a


Загрузка...