Portul  Giurgiulești

Portul Giurgiulești a fost preluat de BERD

101
(reînnoit 14:58 19.05.2021)
Operatorul Portului Giurgiulești a fost preluat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care controlează astfel acest punct strategic de transport din Republica Moldova.

CHIȘINĂU, 19 mai – Sputnik. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a achiziționat 100% din capitalul grupului de companii Danube Logistics (Danube Logistics Group). BERD devine astfel proprietarul Portului Internațional Liber Giurgiulești (PILG), un obiectiv strategic al Republicii Moldova pentru că este singura ieșire indirectă la mare a acestui stat (pe Dunăre).

BERD a anunțat această achiziție printr-un comunicat de presă.

BERD anunță că era acționar al Portului Giurgiulești încă din 1995 și că își propune să promoveze continuarea funcționării și dezvoltării cu succes a obiectivului prin politica de atragere a investitorilor internaționali.

BERD a sprijinit construcția și exploatarea Portului internațional liber Giurgiulești din 1995 și, în 2013, a înlocuit Credit Suisse ca beneficiar economic primar al funcționării portului în urma refinanțării datoriilor restante ale Danube Logistics către Credit Suisse.

BERD este deținută de 69 de țări, inclusiv Republica Moldova, Uniunea Europeană și Banca Europeană de Investiții. Cu investiții totale de 1,4 miliarde de euro, BERD este cel mai mare investitor străin din Republica Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

101
Tematic
Forțele speciale au intervenit la Portul Giurgiulești - Video
Victor Parlicov

Parlicov: „Vor rămâne carburanți doar pentru poliție și ambulanță” - iată în ce condiții

3324
(reînnoit 09:04 15.06.2021)
Fostul director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică Victor Parlicov a explicat la Radio Sputnik Moldova cum noua metodologie de calculare a prețului la carburanți, aprobată azi de ANRE, ar putea genera un blocaj pe piața produselor petroliere.

CHIȘINĂU, 14 iun - Sputnik. După ce astăzi Agenția Națională pentru Reglementare a aprobat o nouă metodologie de calculare a prețurilor la carburanți, reprezentanții unor companii petroliere au anunțat că vor contesta decizia în instanța de judecată. Acest lucru ar putea duce la un blocaj pe piață, consideră fostul director ANRE Victor Parlicov, iar oamenii de rând s-ar putea pomeni în situația în care nu vor putea cumpăra benzină, pentru să stocurile se vor epuiza în scurt timp. 

„Dacă se anulează metodologia și în locul ei nu există nimic altceva, înseamnă că operatorii pur și simplu vor îngheța prețurile pentru o perioadă. Dacă se întâmplă așa ceva, se blochează piața, petroliștii pur și simplu închid stațiile și va dura doar câteva zile. După asta, în maxim o săptămână de zile produse petroliere vor rămâne doar pentru poliție, ambulanță și gata”, a declarat fostul director ANRE în cadrul emisiunii „Logica Puterii” de la Radio Sputnik Moldova

Victor Parlicov consideră că noua metodologie de calculare a prețurilor nu va soluționa problemele din acest sector, ci, din contra, va duce la consolidarea monopolului, pentru că micii petroliști vor fi eliminați. 

„Eu personal nu mă aștept la soluționarea problemelor pe această piață. Dimpotrivă, cred că este un pas în direcția greșită. (...) Trebuie să te asiguri că între ei există luptă, ca lupta asta să vină în beneficiul consumatorilor prin preț. E una când tu reglementezi un monopolist, ai unul, îi tai ce nu este eligibil, îi stabilești norma de profitabilitate. Dar nu poți să faci asta cu cinci companii care au structuri de costuri diferite, care au stații diferite, care au contracte diferite. Nu poți să îi iei pe toți și să le faci o medie, pentru că media asta duce la faptul că tu concentrezi piața la câțiva mai mari, îi scoți de pe piață pe cei mai mici”, a menționat expertul. 

Amintim că ANRE a aprobat luni, 14 iunie, noua metodologie de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, după ce la începutul lunii aprilie 2021 Parlamentul a votat în lectură finală pentru proiectul de lege al deputatului Alexandru Oleinic privind noua reglementare a prețurilor la combustibil.

Mecanismul aplicat la calcularea prețurilor de comercializare a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat prevede că acestea urmează să fie stabilite de fiecare agent economic în parte și nu pot depăși prețurile maximale determinate de metodologie. 

La modul practic, companiile petroliere, o dată cu importul carburanților, urmează să-i atribuie fiecărei partide un preț maximal de comercializare. Acest preț se va baza pe următoarele elemente: cotațiile bursiere Platts pentru 14 zile anterioare efectuării importului, marjele comerciale stabilite de către ANRE, cotele accizelor și cotele TVA prevăzute de Codul Fiscal.

O metodologie similară a fost utilizată în Moldova în perioada 2016-2018.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

3324
Tagurile:
metodologie, ANRE, petrol, prețuri carburanți, carburanți, Victor Parlicov
Тема:
Studioul Sputnik Moldova: Opinii, declarații, comentarii


Загрузка...
stație

Economist: Ce se va întâmpla cu prețurile la carburanți după schimbările operate de ANRE

831
(reînnoit 13:03 14.06.2021)
Economistul Veaceslav Ioniță a explicat pe blogul său care vor fi efectele noii metodologii de calculare a prețurilor la carburanți, aprobată luni de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

CHIȘINĂU, 14 iun - Sputnik. Economistul Veaceslav Ioniță a scris pe blogul său că noua metodologie de calculare a prețurilor la combustibil aprobată pe 14 iunie de către ANRE și noile marje comerciale vor avea câteva efecte negative.

Benzinărie
© Sputnik / Валерий Мельников

Ioniță consideră că, în consecință, vor dispărea de pe piață companiile mici autohtone care au mai rămas, iar 2-3 companii transnaționale vor institui monopol. 

„ANRE a decis să dea dovadă de ”grijă” față de consumatori și a decis să aprobe atât metodologia de calcul cât și marjele comerciale. Însă o analiză atentă la cea ce au decis ei să publice denotă faptul că ANRE a hotărât să ne arunce ”colb în ochi” și iluzia unor prețuri mici la produsele petroliere”, menționează expertul pe blogul său. 

De asemenea, el este convins că în curând vom asista la perturbații pe piața produselor petroliere.

„Evident că imediat după alegeri după ce vor dispărea ultimele companii mici, aceste marje comerciale vor fi anulate de instanțele de judecată și companiile petroliere vor obține tariful dorit de ei, care la sigur va fi  mult mai mare decât cel care în mod normal trebuie să fie aprobat de către ANRE. Iar în final prin decizia unei instanțe de judecată ne vor fi impuse niște tarife luate din pod, mult mai mari, decât cele care trebuie să fie”, a subliniat Veaceslav Ioniță.

Amintim că ANRE a aprobat noua metodologie de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, după ce la începutul lunii aprilie 2021 Parlamentul a votat în lectură finală pentru proiectul de lege al deputatului Alexandru Oleinic privind noua reglementare a prețurilor la combustibil.

Mecanismul aplicat la calcularea prețurilor de comercializare a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat prevede că acestea urmează să fie stabilite de fiecare agent economic în parte și nu pot depăși prețurile maximale determinate de metodologie. 

La modul practic, companiile petroliere, o dată cu importul carburanților, urmează să-i atribuie fiecărei partide un preț maximal de comercializare. Acest preț se va baza pe următoarele elemente: cotațiile bursiere Platts pentru 14 zile anterioare efectuării importului, marjele comerciale stabilite de către ANRE, cotele accizelor și cotele TVA prevăzute de Codul Fiscal.

O metodologie similară a fost utilizată în Moldova în perioada 2016-2018.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

831
Tagurile:
metodologie, Veaceslav Ioniță, ANRE, prețuri carburanți, carburanți


Загрузка...
Pistol

O tânără se zbate între viață și moarte după ce a fost împușcată în cap de fostul concubin

12
O tânără de 29 de ani se zbate între viață și moarte după ce a fost împușcată în cap de fostul concubin.

CHIȘINĂU, 15 iun - Sputnik. O tânără a ajuns la spital după ce a fost împușcată în cap de fostul concubin. Cazul șocant a avut loc luni seara, în jurul orei 20:30, în satul Tartaul din raionul Cantemir. 

Informația a fost confirmată de ofițerul de presă al IP Cantemir, Cristina Ciobanu, pentru Sputnik Moldova

Potrivit poliției, bărbatul are 31 de ani și este din satul Lingura, același raion. Individul a mers acasă la fosta sa concubină pentru al duce pe copilul lor comun.

Între cei doi apăruse o ceartă, după care bărbatul a scos o armă, pe care o deținea ilegal, și a împușcat de două ori.

În cele din urmă, un glonte a lovit-o pe femeie în regiunea capului.

Aceasta a fost internată în secția reanimare din spitalul raional Cantemir, după care a fost transportată de urgență cu elicopterul SMURD la Chişinău.

Starea pacientei este gravă, dar stabilă, iar individul a fost reținut pentru 72 ore. 

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii tragediei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

12
Tagurile:
spital, concubin, tânără
Tematic
Accident terifiant cu 17 victime în România: Printre răniți - și un moldovean
Un moldovean a fost extrădat din Federația Rusă: Iată ce a comis
Un moldovean a inițiat o afacere de succes în Rusia: Cum a reușit


Загрузка...