Министерство Финансов

Ministerul Finanțelor a emis astăzi obligațiuni de stat

106
Ministerul Finanțelor anunță că a emis astăzi în premieră și cu succes obligațiuni de stat pe o perioadă de 7 ani în valoare totală de 75 de milioane de lei.

CHIȘINĂU, 21 apr – Sputnik. Serviciul Comunicare al Ministerului Finanțelor anunță într-un comunicat de presă că miercuri, în cadrul licitației de plasare a valorilor mobiliare de stat pe piața primară, au fost emise, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, obligațiuni de stat pe 7 ani, la o rată anuală a dobânzii fixe de 6,50%.

Oferta Ministerului Finanțelor a fost acoperită în proporție de 107%, fiind emise obligațiuni de stat în sumă de cca. 75 de milioane de lei față de 70 de milioane de lei oferite. Principalii cumpărători au fost băncile-dealeri primari și investitorii instituționali.

Ministerul Finanțelor va emite acest instrument financiar cu regularitate și va spori lichiditatea acestuia prin operațiunile sale de redeschidere a emisiunii (reopening).

Ministerul Finanțelor a amintit că a emis până în prezent doar obligațiuni de stat pe termen de 2, 3 și 5 ani, iar emisiunea acestora pe termen de 7 ani este un pas major spre completarea curbei randamentelor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

106
Tagurile:
ministrul Finanțelor, Obligațiuni financiare, obligațiuni de stat, obligațiuni
imagini din arhivă

Cât costă astăzi euro și dolarul: Cursul oficial al BNM

69
(reînnoit 22:37 23.06.2021)
Leul moldovenesc se depreciază față de principalele valute de referință. Află cu cât poate fi cumpărat euro și dolarul.

CHIȘINĂU, 24 iun - Sputnik. Banca Națională a Moldovei a stabilit cursul oficial de schimb pentru joi, 24 iunie. Astfel, un euro va costa 21 de lei și 47 de bani, iar dolarul american 17 lei și 97 de bani. Leul românesc va costa patru lei și 35 de bani, hrivna ucrainească 65 de bani și rubla rusească 24 de bani.

Ratele de schimb (curs valutar) BNM pentru 24 Iunie 2021
Ratele de schimb (curs valutar) BNM pentru 24 Iunie 2021
 
Conform cursului valutar BNM, moneda europeană costă cu 10 bani mai mult decât ieri, iar leul românesc cu doi bani mai mult.

Dolarul american, hrivna ucraineană și rubla rusească își păstrează cotațiile anterioare. 

Fluctuațiile de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

69
Tagurile:
Dolari, euro, Curs valutar
Tematic
Curs valutar pentru 23 iunie: Cu cât poate fi cumpărat euro și dolarul
Curs valutar pentru 22 iunie: Ce se întâmplă astăzi cu euro și dolarul
Curs valutar BNM: Cât costă euro și dolarul la sfârșit de săptămână


Загрузка...
Мужчина оплачивает автомобильное топливо на одной из автозаправочных станций

Metodologia de calcul a prețurilor la carburanți, adoptată în regim de urgență detalii

75
Actul normativ aprobat în regim de urgență de către ANRE are caracter obligatoriu, îndeplinirea prevederilor poate fi impusă, în caz de necesitate, prin forța de constrângere a statului.

CHIȘINĂU, 23 iun – Sputnik. Agenția Națională de Reglementare în Energetică a explicat că Hotărârea Consiliului de Administrație al ANRE privind metodologia de calcul a prețurilor la produsele petroliere a fost adoptată în regim de urgență pornind de la termenele restrânse prevăzute de lege și pentru a asigura consumatorii cu prețuri stabilite.

”În temeiul prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea 239/13.11.2008 privind transparența în procesul decizional, ANRE informează despre faptul că, Hotărârea Consiliului de Administrație al ANRE nr. 254 din 14.06.2021 privind aprobarea Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere (prin care au fost aprobate valorile marjelor la comercializarea cu ridicata și la comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat, pentru semestrul doi al anului 2021) a fost aprobată în regim de urgență reieșind din termenele restrânse impuse prin Art. II din Legea 54/09.04.2021 pentru modificarea Legii privind piața produselor petroliere nr. 461/2001 și asigurarea consumatorilor de produse petroliere din Republica Moldova cu prețuri stabilite în mod transparent, conform limitelor impuse de legislația în vigoare”, este precizat în comunicatul instituției.

ANRE precizează că actul normativ are caracter public, obligatoriu, general și impersonal. De asemenea, prevederile actului normativ sunt executorii, opozabile tuturor subiecților de drept și, în caz de necesitate, sunt impuse prin forța de constrângere a statului.

Hotărârea Consiliului de Administrație al ANRE reglementează modul de formare a prețurilor de comercializare a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat.

Mecanismul aplicat la calcularea prețurilor de comercializare a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat prevede că acestea urmează să fie stabilite de fiecare agent economic în parte și nu pot depăși prețurile maximale determinate de metodologie.

Acestea trebuie să corespundă următoarelor principii: să contribuie la aprovizionarea fiabilă și eficientă a consumatorilor cu produse petroliere; să acopere costul produselor petroliere precum și cheltuielile necesare activității de comercializare a acestora; să asigure protecția intereselor legitime ale consumatorilor de produse petroliere.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

75
Tagurile:
Produse petroliere, preț, calcul, metodologie, ANRE
Tematic
ANRE reacționează după ce agricultorii au amenințat cu proteste
ANRE: Majorările de prețuri la carburanți în ultimele două zile sunt ilegale


Загрузка...
Pumn

Dezvăluiri în exclusivitate pentru Spuntik: Care e motivul real al bătăii în masă la Otaci

62
(reînnoit 00:53 25.06.2021)
Mama fetei din cauza căreia s-ar fi bătut mai mulți tineri din Otaci a făcut dezvăluiri în exclusivitate pentru Sputnik Moldova și a explicat care a fost de fapt motivul real care a dus la dezordinile în masă de joi. Ea afirmă că familia sa este acum amenințată.

CHIȘINĂU, 25 iun - Sputnik. Natalia Druță, mama fetei din cauza căreia a pornit bătaia de pe malul Nistrului, a explicat în exclusivitate pentru Sputnik Moldova ce s-a întâmplat cu adevărat pe 21 iunie și care a fost motivul real al bătăii în masă. 

Natalia Druță
Natalia Druță

Poliția a anunțat că trei reprezentanți ai comunității romillor s-au apropiat de tânăra care se odihnea pe malul Nistrului. Fata s-a speriat foarte tare și și-a sunat repede un prieten și un coleg de clasă. Cei doi au venit într-un suflet să o apere și așa a început conflictul între cele două tabere care a degenerat în bătaie. Natalia Druță afirmă că cei trei tineri au încercat să o curteze insistent pe fiica sa. Ea afirmă că cealaltă parte a conflictului îi amenință copilul. 

„Nu au atacat-o, ci s-au luat de ea. Acum fiica mea este amenințată, precum și mulți oameni care au fost astăzi la întâlnirea de la Otaci. Bătaia a fost de fapt o provocare a reprezentanților comunității romilor”, a declarat pentru Sputnil Natalia Druță. 

Soția lui Petru Druță afirmă că incidentul de la Nistru doar a umplut paharul, însă de fapt conflictul ar fi mocnnit de mult timp.

„Sunt niște reglări de conturi. Ei își permit foarte multe în raport cu localnicii. Nu toți sunt așa, doar anumite persoane. Cu alți ne împăcăm foarte bine de mulți ani. În ultima lună, cazul nostru nu a fost singurul. Adolescenții din sat au fost bătuți. În Calarașeuca au luat telefonul unui ibăiat și l-au bătut. Astfel de cazuri sunt aproape în fiecare zi. Când copii noștri vin de la școală și cineva îi atacă, îi bate pur și simplu, îi bate cu picioarele în burtă, în cap pe copii din clasele a 4-a, a 6-a. Și acestea nu sunt cazuri unice. Se iau și de fete”, susține femeia. 

Natalia a mai spus că bătaia a încetat doar pentru că au intervenit mascații de la „Fulger”, însă conflictul nu este nici pe departe consumat. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

62
Tagurile:
Otaci, în masă, bătaie
Tematic
Video: Ca în vestul sălbatic: Elevi din țara noastră, implicați într-o bătaie în România


Загрузка...