Banca Națională a Moldovei

Ce rol îi revine BNM la această etapă a istoriei: Schimb de păreri la o „masă rotundă”

93
(reînnoit 14:38 07.04.2021)
Rolul Băncii Naționale a Moldovei și a băncilor centrale în general în societate, independența în raport cu autoritățile centrale, rolul ce le revine în situația de criză economică provocată de COVID-19 au fost subiecte abordate de participanții la o conferință online.

CHIȘINĂU, 7 apr – Sputnik. Banca Națională a Moldovei (BNM) a organizat miercuri, 7 aprilie, o masă rotundă cu genericul „Rolul unei bănci centrale în modernizarea societății – provocări în economiile emergente”. Evenimentul a fost desfășurat online, în parteneriat cu instituții reprezentante ale societății civile cu activitate în domeniul analizei economice, și la el au participat reprezentanți ai Băncii Naționale a României (BNR), Fondului Monetar Internațional (FMI), Băncii Mondiale (BM), Uniunii Europene (UE), experți în politici economice. 

Guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a menționat că organizatorii „mesei rotunde” și-au propus un schimb de păreri despre echilibrul macromonetar, ca premisă importantă pentru dezvoltarea economiilor emergente, despre cele mai bune practici ale țărilor europene în consolidarea sectorului financiar-bancar, impactul crizei provocate de COVID-19 pentru economii și maniera de reacție a băncilor centrale, misiunea ce le revine în contextul actual, calitatea acționarilor din sistemul bancar al Moldovei.

„Acum, sectorul bancar al Republicii Moldova este transparent și are suficiente lichidități pentru a credita economia. (...) Suntem la etapa la care trebuie să apărăm ceea ce a fost realizat. Să apărăm reformele. Adică, ceea ce a fost realizat până acum de Banca Națională”, a spus Octavian Armașu în debutul dezbaterilor.

Totuși, el a adăugat că „apărarea reformelor” nu a fost un lucru ușor pentru BNM, dar chiar o „mare provocare” uneori în relația cu autoritățile centrale ale statului.

Guvernatorul BNM a menționat că, „în toată lumea, băncile centrale au intervenit cu promptitudine pentru a diminua impactul pandemiei COVID-19”.

La eveniment a participat și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, căruia Octavian Armașu a ținut să-i mulțumească pentru suportul acordat BNM de Banca Națională a României, inclusiv pentru „transfer de cunoștințe și asistență tehnică”.

Mugur Isărescu a menționat că între BNR și BNM există „deja de trei decenii o strânsă cooperare bilaterală, dublată de parteneriatele strategice” dezvoltate cu sprijinul UE, FMI și BM.

„Dragi colegi de la Chișinău, fiți siguri în continuare de întregul suport al BNR  în eforturile de aliniere la standardele și practicile europene”, a promis Isărescu.

Reprezentantul permanent al FMI în Republica Moldova, Rodgers Chawani, a vorbit la eveniment și despre „presiunile politice” care au fost exercitate în anii recenți asupra BNM de către Guvern sau Parlament.

El a adăugat că, în pofida acestora, BNM a progresat semnificativ. Reprezentantul FMI a relevat și problema „fraudei bancare”, sugerând că, în cazul acesteia, este importantă identificarea „beneficiarilor finali”. Totodată, el a accentuat importanța „protecției legale” pentru angajații BNM. 

La „frauda bancară” s-a referit și un alt vorbitor – Peter Michalko, șeful Delegației UE. El a spus că sectorul financiar-bancar al Republicii Moldova a fost semnificativ afectat de frauda bancară din 2014, iar acest fapt a fost posibil din cauza „corupției la nivel înalt”. Potrivit lui, este important să fie realizat un progres în „recuperarea activelor de pe urma acestei fraude, în mod transparent”.

Directorul Biroului BM în Republica Moldova, Anna Akhalkatsi, a accentuat importanța principiului independenței băncilor centrale într-un stat. Ea s-a referit la rolul semnificativ pe care-l au băncile centrale în situații de criză financiară. Totodată, o bancă centrală puternică este un semnal bun pentru investitori, a menționat vorbitoarea.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

93
Tagurile:
parere, rol, BNM
Tematic
Câtă valută a cumpărat BNM în august și din ce surse i-au sporit activele de rezervă
Ce dobânzi sunt practicate la creditele acordate în Moldova
Foto: Lei noi puși în circulație astăzi de Banca Națională
BNM: A crescut numărul leilor aflați în circulație – iată cât de mult
imagini din arhivă

Cât costă astăzi euro și dolarul: Cursul oficial al BNM

69
(reînnoit 22:37 23.06.2021)
Leul moldovenesc se depreciază față de principalele valute de referință. Află cu cât poate fi cumpărat euro și dolarul.

CHIȘINĂU, 24 iun - Sputnik. Banca Națională a Moldovei a stabilit cursul oficial de schimb pentru joi, 24 iunie. Astfel, un euro va costa 21 de lei și 47 de bani, iar dolarul american 17 lei și 97 de bani. Leul românesc va costa patru lei și 35 de bani, hrivna ucrainească 65 de bani și rubla rusească 24 de bani.

Ratele de schimb (curs valutar) BNM pentru 24 Iunie 2021
Ratele de schimb (curs valutar) BNM pentru 24 Iunie 2021
 
Conform cursului valutar BNM, moneda europeană costă cu 10 bani mai mult decât ieri, iar leul românesc cu doi bani mai mult.

Dolarul american, hrivna ucraineană și rubla rusească își păstrează cotațiile anterioare. 

Fluctuațiile de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

69
Tagurile:
Dolari, euro, Curs valutar
Tematic
Curs valutar pentru 23 iunie: Cu cât poate fi cumpărat euro și dolarul
Curs valutar pentru 22 iunie: Ce se întâmplă astăzi cu euro și dolarul
Curs valutar BNM: Cât costă euro și dolarul la sfârșit de săptămână


Загрузка...
Мужчина оплачивает автомобильное топливо на одной из автозаправочных станций

Metodologia de calcul a prețurilor la carburanți, adoptată în regim de urgență detalii

75
Actul normativ aprobat în regim de urgență de către ANRE are caracter obligatoriu, îndeplinirea prevederilor poate fi impusă, în caz de necesitate, prin forța de constrângere a statului.

CHIȘINĂU, 23 iun – Sputnik. Agenția Națională de Reglementare în Energetică a explicat că Hotărârea Consiliului de Administrație al ANRE privind metodologia de calcul a prețurilor la produsele petroliere a fost adoptată în regim de urgență pornind de la termenele restrânse prevăzute de lege și pentru a asigura consumatorii cu prețuri stabilite.

”În temeiul prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea 239/13.11.2008 privind transparența în procesul decizional, ANRE informează despre faptul că, Hotărârea Consiliului de Administrație al ANRE nr. 254 din 14.06.2021 privind aprobarea Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere (prin care au fost aprobate valorile marjelor la comercializarea cu ridicata și la comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat, pentru semestrul doi al anului 2021) a fost aprobată în regim de urgență reieșind din termenele restrânse impuse prin Art. II din Legea 54/09.04.2021 pentru modificarea Legii privind piața produselor petroliere nr. 461/2001 și asigurarea consumatorilor de produse petroliere din Republica Moldova cu prețuri stabilite în mod transparent, conform limitelor impuse de legislația în vigoare”, este precizat în comunicatul instituției.

ANRE precizează că actul normativ are caracter public, obligatoriu, general și impersonal. De asemenea, prevederile actului normativ sunt executorii, opozabile tuturor subiecților de drept și, în caz de necesitate, sunt impuse prin forța de constrângere a statului.

Hotărârea Consiliului de Administrație al ANRE reglementează modul de formare a prețurilor de comercializare a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat.

Mecanismul aplicat la calcularea prețurilor de comercializare a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat prevede că acestea urmează să fie stabilite de fiecare agent economic în parte și nu pot depăși prețurile maximale determinate de metodologie.

Acestea trebuie să corespundă următoarelor principii: să contribuie la aprovizionarea fiabilă și eficientă a consumatorilor cu produse petroliere; să acopere costul produselor petroliere precum și cheltuielile necesare activității de comercializare a acestora; să asigure protecția intereselor legitime ale consumatorilor de produse petroliere.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

75
Tagurile:
Produse petroliere, preț, calcul, metodologie, ANRE
Tematic
ANRE reacționează după ce agricultorii au amenințat cu proteste
ANRE: Majorările de prețuri la carburanți în ultimele două zile sunt ilegale


Загрузка...
Ciuperci

Atenție la ce mâncați: Cum evitați intoxicația cu ciuperci