CHIȘINĂU, 15 dec – Sputnik. La această etapă, scăderea ratei dolarului față de principalele monede mondiale la nivel internațional se resimte deja, În anul viitor, potrivit experților, moneda americană ar putea pierde încă 20 la sută din valoare. Despre aceasta a vorbit, în studioul Sputnik Moldova, Diana Stepanova, candidat în științe economice, docent al catedrei de finanțe și prețuri al universității „G.V. Plehanov”.
„Nu m-aș conduce de asemenea previziuni globale. Într-adevăr, pot exista fluctuații pe termen scurt ale cursului de schimb al dolarului. Dar 20% cărui fapt se pot datora? O prognoză pe termen lung referitoare la stabilizarea prețurilor petrolului încă nu există, un scenariu optimist privind creșterea prețurilor la hidrocarburi, de asemenea, este destul de improbabil”, a spus interlocutoarea.
Potrivit expertului, o scădere prelungită a ratei de schimb a monedei americane nu este foarte posibilă, deoarece, după toate probabilitățile, situația geopolitică din Statele Unite se va stabiliza deja în ianuarie 2021. Știrile despre răspândirea vaccinului împotriva coronavirusului și schimbările pozitive ulterioare în economiile țărilor lumii sunt deja cunoscute. În special, după criza economică provocată de pandemia COVID-19, chiar și în Moldova, care este una dintre cele mai sărace țări din Europa, Ministerul Economiei prezice creșterea PIB-ului pentru anul 2021 cu 4,4%.
„Acum asistăm la o depreciere temporară a dolarului. Este, de asemenea, dificil să fie prevăzută consolidarea principalelor valute de referință față de dolar. Pe termen mediu, în 2021, este puțin probabil să observăm o redresare economică dinamică în țările europene”, a spus Stepanova.
De asemenea, interlocutoarea a pus la îndoială posibilitatea unei creșteri bruște a cursului euro în 2021. Potrivit ei, chiar dacă va crește valoarea acestei valute, atunci creșterea va fi nesemnificativă.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Alexandru Slusari a declarat pentru Sputnik Moldova că singura soluție de salvare a CFM ar fi ca Guvernul să-și subordoneze direct acestă întreprindere strategică și să elaboreze imediat un plan anticriză privind asanarea întreprinderii.
„La moment, CFM este gestionat de Agenția Proprietății Publice care are în subordine peste 750 de întreprinderi, iar Calea Ferată este incomparabilă după potențialul pe care îl are față de alte întreprinderi. Noi mergem cu pași rapizi spre faliment la CFM. Pe fundalul crizei politice datoriile sunt tot mai mari, iar responsabilitatea tot mai mică. Acest ping-pong verbal care are loc, că s-a furat până la 2019 sau după 2019, nu va avea nicio relevanță, pentru că vom asista la falimentul acestei întreprinderi strategice, vom pierde infrastructura, iar cei 6500 de angajați vor completa lista celor care pleacă din țară”, a spus Slusari.
Deputatul consideră că e nevoie de intervenția rapidă a Guvernului pentru că cei de la Agenția Proprietății Publice pare să fie incapabilă să gestioneze situația.
Slusari mai spune că urmează să fie elaborat imediat un plan anticriză, de restructurare, un plan privind asanarea întreprinderii, în care să fie prevăzute injecții financiare, bugetare, dar pentru asta este nevoie de un jucător, adică de un Guvern care să prezinte acest plan de restructurare, în caz contrar vom avea o catastrofă.
„Până când se achită niște restanțe mici, se adună altele. În martie angajații vor ieși din șomaj tehnic și va trebui de achitat salariile integral. Până nu demult am avut 69 de miloane de lei restanțe, iar acum sunt 92 de milioane de lei datorii salariale”, a precizat Alexandru Slusari.
Datoriile Căii Ferate a Moldovei au ajuns la 665 de milioane de lei. Mai mulți deputați spun că Parlamentul, președintele și Guvernul trebuie să intervină pentru a salva această întreprindere strategică.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 26 feb – Sputnik. Feroviarii de la Ocnița protestează din nou vineri, 26 februarie.
Președintele comitetului sindical al nodului feroviar Ocnița, Dmitri Fisiuk, a declarat pentru Sputnik Moldova că tovarășii lui de muncă vor protesta din cauză că nu și-au primit salariile pentru mai multe luni, începând cu luna noiembrie.
Pe 22 februarie, când angajații nodului feroviar Ocnița au organizat un miting pe șinele de cale ferată, directorul Căii Ferate a Moldovei (CFM), Adrian Onceanu, într-o conversație telefonică, le-a cerut să revină la muncă și a promis că va plăti parțial datoriile salariale până la sfârșitul acestei săptămâni.
De atunci, potrivit lui Dmitri Fisiuk, au fost achitate restanțele la salarii doar unei unități de feroviari de la Ocnița și doar pentru luna noiembrie.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 27 feb - Sputnik. Într-un comunicat de presă al Guvernului se menționează că instituirea Consiliului consultativ pe lângă prim-ministru a fost instituit în condițiile în care în ultimele zile se atestă un număr sportit de infectări cu COVID-19.
În cadrul acestui consiliu vor fi oferite recomandări, expertiză și consultanță premierului interimar Aureliu Ciocoi în ceea ce privește gestionarea situației pandemice.
Din acest consiliu fac parte conducători ai principalelor instituții medicale din țară, specialiști din domeniul medical, secretarul general al Guvernului Liliana Iaconi, consilierul prezidențial în domeniul sănătății Ala Nemerenco, reprezentanți ai organizaţiilor internaţionale și asociaţiilor din domeniul medical.
Amintim că vineri Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a instituit regim special de activitate în toată țara, în perioada 1-15 martie, pentru a înceteni răspândirea virusului Covid-19.
Astfel, angajatorii din sectorul public, cât și din domeniul privat, vor trebui să organizeze activitatea personalului în așa mod, încât aceștia să nu fie supuși riscul de infectare cu COVID-19.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova