Gazprom

Ce datorii are Moldova față de „Gazprom” și cine le va achita

223
(reînnoit 09:07 24.11.2019)
Fostul vicepremier, economistul Alexandru Muravschi, a vorbit în studioul radio Sputnik Moldova despre datoriile la gaze ale Moldovei față de „Gazprom”.

CHIȘINĂU, 24 nov – Sputnik. Rusia și Moldova au convenit asupra prelungirii contractului de livrare gazelor, iar prețul la acest combustibil livrat Moldovei se va reduce de la începutul anului 2020 până la 173 de dolari pentru o mie de cubi. Acesta este rezultatul negocierilor moldo-ruse cu privire la gazele naturale, fapt anunțat marți de către vicepremierul Federației Ruse Dmitri Kozak. Unul dintre subiectele principale discutate în cadrul negocierilor a fost datoria Moldovei la gaze.

Iar aici există o nuanță pe care Guvernul trebuie să o explice cum se cuvine cetățenilor, consideră economistul Alexandru Muravschi. În cadrul negocierilor, părțile au ajuns la concluzia că problema datoriilor trebuie studiată și, posibil, o anumită parte din datorii ar putea fi inclusă în tariful pe care populația Moldovei îl va achita pentru gaze. Astfel, în acest sezon prețul la gaze pentru Moldova va fi redus, totodată însă în tarif va fi inclus un adaos care va permite ca datoria să fie stinsă treptat.

Ion Chicu a vorbit cu premierul Ucrainei despre livrarea gazelor: Ce răspuns a primit>>>

Este important ca lumea să înțeleagă despre ce datorie este vorba, menționează Muravschi.

„Dacă este vorba de datoria Moldovei din partea dreaptă a Nistrului, care constituie aproximativ 500 de milioane de dolari, cifra nu este mare și nu prezintă o problemă. Dar, s-ar putea să fie vorba de achitarea întregii datorii, inclusiv cea acumulată în stânga Nistrului, care constituie 6,2 miliarde de dolari. În acest caz, dacă suma respectivă va fi inclusă în tariful întreprinderii „Moldovagaz”, înseamnă că toți locuitorii Moldovei vor fi nevoiți, prin intermediul acestui tarif, să achite datoria Transnistriei”, a declarat Muravschi.

De aceea, în opinia economistului, Guvernul ar trebui să prezinte explicații mai detaliate: cine, cum, în ce mod și, principalul, care este datoria pe care o va achita.

223
Tagurile:
tarif la gaze, Gazprom, Datorii
Tematic
Va crește sau nu prețul pentru gazele naturale: Declarația lui Chicu făcută la Moscova
Курс валют

Curs valutar BNM: Cât costă euro și dolarul la sfârșit de săptămână

88
(reînnoit 15:45 19.06.2021)
Cu cât poate fi cumpărat în weekend euro și dolarul - iată cursul valutar stabilit de BNM pentru acest sfârșit de săptămână.

CHIȘINĂU, 20 iun - Sputnik. La cursul oficial al Băncii Naționale a Moldovei anunțat pentru ziua de vineri, care este valabil și în zilele de weekend, astăzi un euro va putea fi procurat cu 21.21 de lei, cu 25 de bani mai puțin față de ziua de joi. În schimb valoarea dolarului a crescut în ultima zi a săptămânii. De la 17.71 de lei cât a costat pe 17 iunie, la 17.78 lei. Neschimbată a rămas valoarea hrivnei ucrainene și a rublei rusești. Astfel, pentru o hrivnă vom scoate din buzunare 0.65 de bani, iar pentru o rublă - 0.24. Leul românesc s-a ieftinit și el cu 5 bani și costă 4.30 lei moldovenești.

Fluctuațiile de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

88
Tagurile:
weekend, curs valutar BNM, curs.md
Tematic
Pandemia ar putea să declanşeze o criză mondială a alimentelor mai ales în țările sărace
Deși economia este marcată de criză, numărul angajaților la Buget a crescut – expert


Загрузка...
Курс валют

Curs valutar BNM pentru 19 iunie: Ce se întâmplă astăzi cu euro și dolarul

144
(reînnoit 08:43 19.06.2021)
Cu cât poate fi cumpărat astăzi euro și dolarul - iată ce se întâmplă pe piața valutară din Moldova la sfârșit de săptămână.

CHIȘINĂU, 19 iun - Sputnik. La cursul oficial al Băncii Naționale a Moldovei anunțat pentru ziua de vineri, care este valabil și în zilele de weekend, astăzi un euro va putea fi procurat cu 21.21 de lei, cu 25 de bani mai puțin față de ziua de joi. În schimb valoarea dolarului a crescut în ultima zi a săptămânii. De la 17.71 de lei cât a costat pe 17 iunie, la 17.78 lei. Neschimbată a rămas valoarea hrivnei ucrainene și a rublei rusești. Astfel, pentru o hrivnă vom scoate din buzunare 0.65 de bani, iar pentru o rublă - 0.24. Leul românesc s-a ieftinit și el cu 5 bani și costă 4.30 lei moldovenești.

Fluctuațiile de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

144
Tagurile:
dolar, euro, curs.md, curs valutar BNM
Tematic
Volodin: Rusia devine tot mai independentă față de dolar
Ţările din Asia-Pacific, pregătite să treacă la tranzacţii comerciale fără dolar


Загрузка...
Avertizare: Cei vaccinați împotriva COVID-19 trebuie să evite asta

Avertizare: Cei vaccinați împotriva COVID-19 trebuie evite asta

1066
(reînnoit 17:19 20.06.2021)
Șeful Centrului ”Gamaleya”, Alexandr Ginzburg , a făcut câteva recomandări persoanelor care au decis să se vaccineze pe parcursul sezonului cald.

CHIȘINĂU, 20 iunie - Sputnik. Directorul Centrului de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie numit după Gamaleya Alexander Ginzburg i-a sfătuit pe cei care sunt vaccinați împotriva coronavirusului să evite supraîncălzirea pe vreme caldă.

„Pe timp de caniculă, supraîncălzirea, disconfortul și transpirația excesivă nu contribuie nu numai la vaccinare, ci și la starea generală a unei persoane”, a spus Ginzburg.

El a subliniat că toate persoanele care suferă de hipertensiune sau diabet trebuie să fie deosebit de precaute, scrie RT.

În același timp, el a menționat că nu există contraindicații pentru înotul în bazine după vaccinare, cu toate acestea, înotul îndelungat ar trebui evitat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1066
Tagurile:
avertizare, COVID-19, vaccin
Тема:
Vaccinul Sputnik V: știri de ultimă oră
Tematic
Centrul Gamaleia și AstraZeneca au semnat un memorandum de cooperare


Загрузка...