Cooperarea moldo-rusă, foto simbol

Iată care va fi principala temă a ședinței Comisiei interguvernamentale moldo-ruse

143
Pentru prima dată în ultimii trei ani, Comisia interguvernamentală va avea o ședință în format complet.

CHIȘINĂU, 8 sept – Sputnik. Ședința Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare comercial-economică ar putea avea loc peste o săptămână. Pe ordinea de zi sunt incluse chestiuni de ordin comercial-economic. O declarație în acest sens a făcut viceprim-ministrul pentru Reintegrare, copreședintele  Comisiei interguvernamentale de colaborare economică, comercială, științifică și tehnică dintre Republica Moldova și Federația Rusă, Vasile Șova.

”Am convenit în prealabil că, pe 18-19 septembrie, la Chișinău va avea loc ședința comisiei interguvernamentale, iar pe 20-21 septembrie avem planificat cel de al doilea Forum economic moldo-rus”, a menționat Șova într-un interviu pentru RIA Novosti.

El a amintit că ultima ședință a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse a avut loc cu aproximativ trei ani în urmă, și cu asta s-a oprit totul. În luna iunie a acestui an, contând pe o dezvoltare pozitivă, părțile au ajuns la concluzia unanimă că procesul de îmbunătățire a relațiilor trebuie grăbit.

”Evident, prioritare pe ordinea de zi sunt chestiunile de ordin comercial-economic, avem mai multe inițiative în acest sens, dar va trebui să pornim de la considerente practice. Există mai multe probleme legate de accesul unor companii moldovenești pe piața rusească, nu toți au această posibilitate pentru că din 2014 Rusia a impus anumite restricții”, a menționat Șova.

Amintim că pe 8 iunie Partidul Socialiștilor din Moldova și blocul ACUM (din care fac parte PAS și DA) au ajuns la un numitor comun și, semnând o înțelegere politică temporară, au format majoritatea parlamentară și au aprobat componența Cabinetului de Miniștri. Aceste schimbări au oferit un nou impuls pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre Rusia și Republica Moldova.

143
Tagurile:
Vasilii Șova, comisia interguvernamentală
Tematic
Igor Dodon: Am convenit cu Putin, prețul pentru gazele naturale nu va fi majorat


Загрузка...