CHIȘINĂU, 8 mart – Sputnik. În fiecare an, de 8 martie, unele organizații neguvernamentale și activiste feministe își aduc aminte de problema diferența salariilor între bărbați și femei în Republica Moldova. Nu e ceva specific pentru țara noastră, ci mai curând este un fenomen global.

În UE diferența dintre salariile femeilor și bărbaților este la același nivel ca și în Republica Moldova – 14,1 la sută. În o bună parte a statelor europene acest indicator depășește cel din țara noastră: Austria – 19,9 la sută, Germania – 19,2 la sută, Finlanda – 16,6 la sută, Franța – 16,5 la sută. Cu toate acestea, din câte ne dăm seama, o astfel de disparitate nu afectează deloc calitatea vieții. Probabil, multe femei și-ar dori să fie într-o poziție de “inegalitate” precum cea din Germania, spre exemplu.

Într-adevăr, statistic vorbind, în Republica Moldova bărbații au salarii mult mai mari. În anul 2019, aproximativ 7,6 la sută din totalul bărbaților ocupați aveau un salariu mai mare de 10 mii de lei (în special, e vorba de IT, sfera energetică și finanțe), iar în cazul femeilor, această cifră este de 5,2 la sută.

În ceea ce privește salariile de peste 7 mii de lei, diferența este și mai mare – 43,5 la sută din totalul bărbaților ocupați și 29,5 la sută din femeile ocupate.

Dacă este să vorbim de cele mai mici salarii – sub 5 mii de lei, femeile sunt din nou dezavantajate – 75,3 la sută din totalul femeilor ocupate, în timp ce în cazul bărbaților e vorba de 27,7 la sută.

Din totalul femeilor ocupate (conform datelor din 2019), cele mai multe activează în domenii precum: învățământ (22,4 la sută), industrie (16,4 la sută), medicină (12 la sută), comerț (15,6 la sută), agricultură (3 la sută), informații și comunicații (3 la sută), hoteluri și restaurante (2,9 la sută).

Raportat la prezența femeilor și bărbaților în anumite sectoare, tabloul se prezintă astfel, potrivit datelor Biroului Național de Statistică: cea mai mare parte a femeilor sunt ocupate în sfera serviciilor (58 la sută femei și 42 la sută bărbați).

În special, ele predomină în așa activități precum hoteluri şi restaurante (71,8 la sută), intermedieri financiare şi asigurări (72,1 la sută), învățământ (82,2 la sută), sănătate și asistență socială (80,2 la sută), activități culturale și de agrement (59,9 la sută). Din cele enumerate, cel mai bine plătit este domeniul intermedieri afaceri și asigurări (8 733,4 lei salariu mediu pentru femei), iar cel mai prost plătit domeniul este cel al hotelurilor și restaurantelor (3 904,1 lei).

Pe de altă parte, bărbații predomină în agricultură (61 la sută), industrie (53,5 la sută), construcții (93,6 la sută), transport și depozitare (72,7 la sută), informații și telecomunicații (64,1 la sută). Din cele enumerate, cel mai bine remunerat este domeniul informații și telecomunicații (16 687 de lei), iar cel mai prost plătit este învățământul (5 151,3 lei).

Așadar, într-adevăr, femeile preferă să aleagă locuri de muncă mai prost plătite, luând în considerație nivelul de studii, capacități, preferințe personale, planurile pe termen lung, dar și ofertele existente pe piața muncii. Întrebarea este dacă opțiunile lor sunt asumate sau sunt impuse de un „mediu social represiv”.

Ideologizarea problemei nu e o soluție

Recunosc, studiul publicat recent de UNFPA („De ce femeile au venituri mai mici decât bărbații pe tot parcursul vieții? Evaluare în baza conturilor naționale de transfer”) despre diferența salariilor pe criteriu de gen m-a amuzat și contrariat un pic. Pe lângă faptul că autorii se contrazic în mai multe capitole, mai și încearcă să ofere o interpretare forțată a datelor statistice, prin emiterea unor judecăți care nu sunt susținute de date empirice.

Ipoteza prin care nivelul mai mic al salariului al femeilor, în raport cu cel al bărbaților nu ține cont de unele aspecte: în ultimele decenii gospodăriile casnice au evoluat din punct de vedere „tehnic”, iar rata natalității scade continuu. Respectiv, în comparație cu acum 30-40 de ani, timpul și efortul necesar pentru îngrijarea gospodăriei s-a redus semnificativ (mașini de spălat, aparate de bucătărie, scutece absorbante, semifabricate etc.). În al doilea rând, scăderea ratei natalității presupune un număr tot mai mare de femei fără copii sau o naștere la o vârstă mai târzie, ceea ce ar trebui să determine reducerea diferenței de salarizare (în cazul în care acesta este un factor determinant).

Cu toate acestea, dacă raportăm rata natalității și diferențele de salarii pe criteriu de gen în perioada 2000-2019, nu vom observa nicio corelație. Spre exemplu, anul în care se înregistrează cea mai mare discrepanță dintre salariile femeilor și bărbaților este 2013 (22,2 la sută), la o rată de natalitate de 10,6, în timp ce în 2009 avem o diferență dintre salarii de 18,1 la sută, la o rată de natalitate ceva mai mare - de 11,4.

Da, apariția unui copil reduce din capacitatea femeii de-a desfășura anumite activități (aici depinde de natura activităților), însă ar trebui să luăm în considerație ponderea unor astfel de cazuri din totalul populației feminine angajate. Nașterea copiilor nu explică nivelul salarizării majorității femeilor (în special, a celor necăsătorite și fără copii).

E interesantă situația și în ceea ce privește orele de muncă: proporția bărbaților și femeilor ocupate, care muncesc 40 de ore pe săptămână este egală – 43,8 la sută fiecare. Mai mult de 41 de ore pe săptămână lucrează 32,5 la sută din bărbați și 17,3 la sută din femei ocupate. În sumă, 61,1 la sută din femei ocupate muncesc 40 și mai multe ore. Doar 38,9 la sută din femei muncesc mai puțin de 40 de ore pe săptămână (până la 20 de ore – 10,2 la sută, 21-30 ore – 11,2 la sută, 31-39 ore – 17,6 la sută). Dacă raportăm orele de muncă ale femeilor și mărimea salariilor (menționate mai sus), ipoteza influenței timpului dedicat activității profesionale și mărimii salariului decade. Cu alte cuvinte, femeile nu primesc mai puțin bani datorită "lipsei unui echilibru între viața profesională și viața de familie, de îngrijire a copiilor și a responsabilităților casnice, care sunt distribuite inechitabil între femei și bărbați". Cauzele trebuie căutate în altă parte.

Inclusiv autorul studiului menționează că femeile optează în mare parte pentru ocupații stabile și cu un risc redus. Când vorbim de risc redus, ne referim la o relativă stabilitate și mai o gamă mai mică de (cum ar fi în cazul funcției de conducere), dar și penalizările în cazul unor erori comise. Femeile tind să opteze într-o măsură mai mare pentru locuri de muncă care presupun interacțiunea cu oameni, decât cu tehnologii (lipsite de orice compasiune). Explicația ar putea fi găsită, iarăși, în sentimentul de siguranță (care primează în fața unui câștig mai mare) oferit de un colectiv, comparativ cu activitățile tehnice – unde responsabilitatea este strict individuală. De altfel, siguranța și stabilitatea, de care beneficiază femeia, reprezintă și ele o valoare în sine, un capital (alături de salariu), care nu trebuie ignorate atunci când analizăm astfel de fenomene. Nu te poți bucura de una și de alta în același timp. Întotdeauna trebuie să cedezi ceva pentru a obține altceva.

Așa cum observăm și din statistica infracțiunilor (91,4 la sută din infracțiuni sunt comise de bărbați) sau accidentelor la locul de muncă (de 2,4 mai multe cazuri decât la femei) – bărbatul prin natura sa este predispus la acțiuni cu risc sporit pentru viața, sănătatea și... libertatea lui. Anume disponibilitatea de a se supune riscurilor este compensată de anumite beneficii (funcții de conducere, statut social, salarii mai mari, femei frumoase, dar și... corupție). Renunțarea la astfel de beneficii precum siguranța și stabilitatea (obținute de femei) este răsplătită printr-un salariu mai mare.

Tot referindu-ne la autorii studiului UNFPA, aflăm că principalii beneficiari ai transferurilor private din veniturile bărbaților sunt femeile și copiii. În plus, la nașterea unui copil, bărbații depun mai mult efort, respectiv, obțin un salariu mai mare (iar la femei tendința e inversă). În același timp, datorită speranței de viață mai reduse a populației masculine, anume femeile beneficiază de pensii de pe urma transferurile mai mari ale bărbaților în fondul social. Așadar, în acest caz există o “relație compensatorie”.

Ideologizarea excesivă în interpretarea situației femeii este una nocivă, pentru că o prezintă ca un subiect pasiv, incapabil să-și asume o alegere, care este plasat într-o anumită poziție în funcție de paternurile culturale. Inclusiv feminismul are o încărcătură mare de prejudecăți, prin care se încearcă impunerea unor roluri sociale predefinite, un anumit cod cultural și comportamental. Cu toate acestea societatea noastră este una în care femeia este liberă să aleagă și poziția ei este determinată de opțiunile ei, indiferent dacă este vorba de condiția de mamă și femeie casnică sau angajată. Sunt niște opțiuni asumate, care trebuie tratate cu respect.

Politici sociale îndreptate spre atingerea unei “egalități de gen” implică niște costuri – atât pentru bugetul de stat, cât și pentru mediul de afaceri, iată de ce astfel de aventuri reprezintă mai curând un capriciu al statelor care au atins un nivel înalt de bunăstare (un rezultate al “inegalității” din trecut), precum țările nordice. În astfel de țări politicile de gen nu se dirijează de rațiuni economice, ci strict ideologice. În cazul Republicii Moldova astfel de politici ar reprezenta un lux nesustenabil, respectiv, nu poate produce bunăstare reală. Aici ar fi relevant invocăm din nou exemplul Germaniei și Moldovei la capitolul de discrepanță salarială pe criterii de gen (19,2 și, respectiv, 14,1).

Nu ideologia, care ne propune să împărțim totul (chiar dacă nu avem ce împărți), este răspunsul la probleme legate de bunăstare, ci măsurile de stimulare a economiei la general.

Domenii în care femeile câștigă mai mult decât bărbații

Cu toate acesta, există și unele domenii în care femeile sunt avantajate în raport cu bărbații. În primul rând, e vorba de sectorul asociativ, unde salariu mediu al femeilor este de 9 143,5 de lei, iar a bărbaților de 8 314.

De asemeni, observăm o diferență și o “discriminare” a bărbaților în: activități ale direcțiilor administrative centralizate; activități de management și de consultanță în management (femei – 11 609,7 lei, bărbați - 11 088,3), publicitate și activități de studiere a pieței (femei - 8 032,6 lei, bărbați - 7 921,8 lei), fabricarea substanțelor și a produselor chimice (femeile - 10 102,3 lei, bărbații - 9 553,1), învățământ (femei - 5 278,5, bărbați - 5 151,3), transporturi pe apă (femei - 9 775,5 lei, bărbați - 6 131,3), activități de servicii privind forță de muncă (femei - 7 902,3 lei, bărbați - 6 048,7 lei), fabricarea produselor farmaceutice de baza și a preparatelor farmaceutice (femeile - 10 102,3, bărbații - 9 553,1), activități veterinare (femeile - 5 511,3 lei, bărbații - 4 738 de lei), silvicultura și exploatare forestieră (femeile - 5035,6 lei, bărbații - 4605,8), activități de investigație și protecție (femei - 4 049,3 lei, bărbați - 4 004,8 lei), servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (femei - 4 388,4 lei, bărbați - 3 892,6 lei).

Această „deviație de la normă” ar merita un studiu aparte, pentru a verifica dacă teza cu privire la discriminare de gen și nivel de implicare în problemele casnice au un rol determinativ asupra nivelului de salarizare. E puțin probabil ca femeile și bărbații din aceste domenii să fie mult pre diferiți decât în celelalte.

Problema este una economică, nu de gen

Desigur, există anumite domenii în care favorizarea unui gen este determinat mai curând cultural (cum ar fi secretarele sau femeile de servici), decât obiectiv.

Însă ponderea unor astfel de ocupații este extrem de mică și nu influențează situația per ansamblu. În cele mai multe cazuri, preferințele pentru bărbați sunt determinate de cerințele de ordin fizic. Până în ziua de azi, în Republica Moldova este în vigoare “Nomenclatorului industriilor, profesiilor şi lucrărilor cu condiţii de muncă grele şi nocive, proscrise femeilor” (adoptat prin hotărârea de guvern numărul 264, din 1993), care interzice nu doar angajarea femeilor în ocupații periculoase pentru viață și sănătate, dar și instruirea lor în aceste domenii. Indiscutabil, această normă este una extrem necesară, pentru că oferă o protecție specială de orice exploatare inumană.

O muncitoare de la fabrica de pufulețe “Cristinuța” nu suferă din cauza “publicității sexiste”, “sculpturilor sexiste”, bancuri despre blonde sau din cauza predării în școală a baladei “Meșterul Manole”, romanelor “Ion” și „Baltagul”, ci din cauza salariului mic. Salariul este mic din cauza unei dinamici economice scăzute, iar mobilitatea este redusă nu din cauza unor pretinse “prejudecăți”, ci din cauza unei lipse obiective de oportunități pe piața muncii. Chiar și în cazul unei ipotetice eradicări a tuturor formelor de “discriminare”, piața moldovenească nu va fi în stare să ofere tuturor poziții favorabile. Mai mult, tocmai dorința din ultima perioadă de a impune o “corectitudine politică” mediului de afaceri (care abia se ține pe linie de plutire), prin diverse demersuri, acuzații, ostracizări și penalizări, legate de niște crime abstracte, lovește inclusiv în bunăstarea angajatelor-femei. Culmea  - sunt sancționate până și anunțurile în care antreprenorul își exprimă dorința de a angaja femei.

Grevele angajaților muncitorilor de la fabricile de cabluri, unde salariu este mizer și condițiile de muncă sunt extrem de proaste, nu s-au bucurat de atenția organizațiilor feministe, din păcate. În schimb, cele mai grave probleme sociale ale țării au devenit “declarațiile sexiste în campaniile electorale”, picioarele de pe panourile stradale, aluziile la menstruație într-o campanie de publicitate și promovarea feminitivelor în limba română.

Introducerea cotelor de gen, un obiectiv de vis pentru fiecare feministă (ceea ce recomandă și studiul citat), poate avea drept consecință diminuarea productivității, micșorarea salariilor bărbaților și reducerea transferurilor private către femei și copii, iar în consecință - a contribuțiilor la fondul de pensii. Egalizarea artificială a salariilor (inclusiv prin cote de gen) nu presupune o majorare a veniturilor femeilor, ci reducerea veniturilor bărbaților. În consecință, rezultatul final nu este nicidecum “independența economică”, ci falimentul gospodăriilor casnice.

Problema în fond nu este cea a diferenței salariilor între bărbați și femei, ci nivelul de salarizare în sine în fiecare domeniu, care este determinat de structura economiei și nivelul de dezvoltare economică a țării în ansamblu. Femeile sunt afectate, în primul rând, de un venit scăzut în raport cu standardele medii de viață din societatea noastră, nu în raport cu venitul pe care îl obțin bărbații. Anume de limitele reale ale economiei moldovenești trebuie să ținem cont atunci când discutăm despre salarii, nu de niște modele teoretice ale armoniei sociale.

Independența economică totală, la care se face referință în studiul UNFPA, nici nu este aplicabilă în raport cu relațiile familiale, atunci când vorbim de o proprietate în devălmășie, iar legislația prevede o dependență reciprocă între soț și soție în luarea deciziilor legate de bunăstarea economică – fie e vorba de imobilul aflat în proprietate, afaceri deținute, credite etc. Bunăstarea unei gospodării reprezintă cumulul veniturilor tuturor membrilor, nu veniturile fiecărui membru în parte.

Familia nu este o relație contractuală și relațiile din interiorul ei (inclusiv, așa-numita “relațiile de putere”) nu sunt determinate de salariul obținut, ci de un ansamblu de factori, în special, cele psihoemoționale, precum temperamentul, sexualitatea, nivelul de cultură etc. Adică, e vorba de niște aspecte sensibile care nu pot fi cuantificate și analizate prin metode matematice, mai ales când vorbim despre dragoste.

NOTĂ: Opinia autorului ar putea să nu corespundă cu cea a redacției Sputnik Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Nikita Cikunov

Autoritățile moldovenești susțin intențiile vecinului său, însă experții consideră că aceste planuri sunt irealizabile. Mai multe detalii, în materialul Sputnik.

Nu mai e nevoie de contract

Prin comun acord, Rusia și România au anulat înainte de termen contractul de tranzitare a gazului, care urma să expire în anul 2023.

Până la acel moment, România făcea parte din coridorul de vest de transportare a gazului, prin care combustibilul rusesc era livrat spre sudul Europei (cu tranzitarea Ucrainei, Moldovei, României și Bulgariei – spre Vest în Turcia, Grecia și alte state din regiune).

După lansarea Turkish Stream în ianuarie a anului trecut, tranzitul prin teritoriul României a devenit nerentabil și a fost stopat. Acum, România, precum și alte state europene, primește gaz printr-un traseu mai scurt și mai convenabil.

Bucureștiul speră că gazoductele, care în trecut erau exploatate de Gazprom, nu vor rămâne goale, fiind utilizate de alte țări.

Anularea contractului a fost salutată și de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Potrivit presei, noul șef al statului speră că acum sectorul energetic al țării va fi mai puțin dependent de Moscova.

Cu toate acestea, experții consideră că aceste planuri nu sunt realiste, pentru că România nu dispune de o capacitate de asigurare a Moldovei de volumele necesare la un preț mai mic, iar probabilitatea livrărilor din alte surse (cum ar fi Azerbaidjan) sunt mult mai mici.

Privind spre Rusia

Acum toate necesitățile Moldova de gaz sunt asigurate din contul livrărilor rusești. Potrivit aprecierilor experților, anual republica primește peste 3 miliarde de metri cubi de gaz rusesc.

Mai mult decât atât, în decembrie, Moldova a prelungit contractul existent cu Gazprom până la sfârșitul anului 2021. Potrivit fostului premier al Moldovei, Ion Chicu, prețul orientativ în primul trimestru al anului curent va constitui 120-122 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz.

Însă, gazul din Rusia ajunge în Moldova prin teritoriul Ucrainei. Această situație creează anumite riscuri, consideră analistul Fondului Rusesc pentru Securitatea Energetică Națională, Stanislav Mitrahovici.

“Dacă în anul 2019 Rusia și Ucraina n-ar fi semnat contractul de tranzitare a gazului, atunci Moldova ar fi rămas fără combustibil. Ar fi devenit partea cea mai vătămată. Acum Chișinăul se află într-o mare zonă de risc, fiind un “ostatic” al Ucrainei. Dacă Kievul va decide să-și înrăutățească relațiile cu Moscova, atunci nimeni nu va putea garanta păstrarea tranzitului”, explică el.

Un astfel de scenariu este puțin probabil, pentru că anume problema alimentării Moldovei a fost una din argumente principale a necesității păstrării tranzitului gazului, susține adjunctul directorului Institutului Rusesc al Energeticii Naționale, Aleksandr Frolov.

“Nu există o altă cale de asigurare a Moldovei cu gaz. Iată de ce riscurile de stopare a tranzitului gazului prin Ucraina sunt minime. Chiar și după expirarea a contractului în 2024, sistemul ucrainean de transportare a gazului va fi utilizat ca o rută de rezervă. Desigur, volumele vor scădea, însă nu va fi o renunțare totală la tranzit”, a subliniat interlocutorul agenției.

Cu un astfel punct de vedere este de acord și cercetătorul Institutului Economiei Mondiale și Relații Internaționale al Academiei de Știință a Rusiei, Dmitri Ofițerov-Belski. În opinia lui, până la integrarea totală a Moldovei în sistemul energetic european, Ucraina nu-și permite să renunțe la tranzitul gazului rusesc.

“Un astfel de comportament ar fi din cale afară de iresponsabil. Partenerii europeni ai Kievului nu-i vor permite să procedeze în acest fel. Există o logică comună: Rusia în viitor va renunța la tranzitul prin Ucraina, iar Moldova se va integra în sistemele energetice românești și europene”, consideră expertul.

Problema integrării

Din momentul alegerii în funcția de președinte a liderului PAS, Maia Sandu, a adoptat o politică de diversificare a livrărilor gazului rusesc.

În acest sens, republica se așteaptă la un ajutor din partea României. În iulie 2020, compania românească Transgaz a finalizat gazoductul Ungheni-Chișinău de 120 de kilometri, care, se presupune, ar reprezenta o alternativă la gazul din Rusia.

Capacitatea de transportare a gazoductului este de 1,4 miliarde de metri cubi pe an. Spre sfârșitul anului 2021, ar putea fi atinsă o capacitate de 2,2 miliarde de metri cubi pe an.

În acest fel, noul gazoductul ar putea asigura într-o mare măsură consumul anual al gazului în Moldova (aproximativ 3 miliarde de metri cubi pe an, tot cu Transnistria). În pofida acestui fapt, Chișinăul consideră această conductă o variant de rezervă, indicând asupra unei capacități insuficiente.

“Până în prezent nu s-a livrat nicio cantitate de gaz în Moldova din România, au existat doar niște încărcări de testare. Acest lucru este necesar pentru a confirmat capacitiatea de funcționare a întregului sistem. Însă, în Moldova se afirma deschis că e doar o variantă de rezervă”, declară Dmitri Ofițer-Belski.

Însă există câteva motive. Primul este legat de insuficiența a volumelor de gaz pentru exploatarea gazoductului. O bună parte a gazului produs în România este destinat pieții interne, remarcă directorul Centrului pentru studierea piețelor energetice mondiale a Școlii Superioare de Economie, Veaceslav Kulaghin. Însă nici această cantitate nu este suficientă, într-un țara se asigură cu propriul gaz în proporție de 96 la sută.

“România are o capacitate tehnică de a asigura furnizarea gazului, însă de unde va lua gazul? Țara cumpără gaz de la Gazprom. România nu are o capacitate de export, pentru că nu dispune de cantități în plus. În cel mai bun caz, Bucureștiul ar putea deveni un hub de tranzit”, a adăugat el.

De capacitatea României de a asigura Moldova din contul resurselor interne se îndoiește și Aleksandr Frolov. Acesta admite că volumele insuficiente vor fi acoperite de partea română din contul importului, ceea ce ar fi nerentabil.

“România are perspective relativ bune de dezvoltare a producției interne, însă nu sunt convins că va avea capacitatea de a asigura Moldova. Desigur, se poate achiziționa volume mai mari de pe piața externă, iar o parte a propriului gaz să trimită acolo. Însă, în acest caz soldul nu va fi în favoarea României”, spune expertul.

România a justificat construcția gazoductului Ungheni-Chișinău prin faptul că în Marea Neagră au fost descoperite rezerve mari de gaz. Exploatarea acestora ar permite acoperirea în totalitate a cererii interne și recurgerea la export.

“Românii planificau exploatarea platoului Mării Negre cu ajutorul companiilor americane, pentru că nu dispun de tehnologiile necesare. Americanii nu au mers acolo, iată de ce extracția este amânată pe o perioadă nedeterminată”, subliniază Ofițerov-Belski.

Potrivit datelor Ministerului Energiei din România, rezervele de gaz în Marea Neagră constitue peste 250 de miliarde de metri cubi, ceea ce depășește de 20 de ori consumul intern al țării.

A doua problemă constă în slaba dezvoltare a rețelei românești de transportare a gazului. Din aceste motive, România nu va putea substitui cantitățile de gaz livrate de Rusia în Moldova chiar și în condițiile unui surplus de gaz. Pentru a obține capacitățile necesare, România trebuie să construiască două stații de compresoare și o nouă conductă de gaz, continuă expertul.

În cele din urmă, cea de-a treia problemă este prețul gazului românesc. Prețul acestuia se va forma pe bursa de valori. Acum prețul mediu al gazului european la bursă constituie aproximativ 200 de dolari pentru o mie de metri cubi. Totodată, Moldova cumpără gaz la un preț mult mai mic, concluzionează acesta.

Lipsa unei alternative

Problemele nerezolvate, care împiedică venirea gazului românesc în Moldova, determină conducerea republicii să atragă atenția la alte surse de alimentare.

“Există o alternativă. Spre exemplu, gazul azer. Dacă ar exista voință, acesta ar putea fi adus până în România, apoi în Moldova. Însă, în primul rând, acesta va fi foarte scump, din cauza unei distanțe mari de tranzit. În al doilea rând, e o sarcină dificilă, pentru rezolvarea căreia va fi nevoie de mai mulți ani. În al treilea rând, deocamdată, Azerbadjanul nu este stare să sporească producția de gaz. Prin urmare, nu poate exporta”, spune Veceaslav Kulaghin.

De asemenea, e puțin probabilă utilizarea gazului lichefiat din SUA în Moldova. “În ceea ce privește gazul lichefiat, capacitățile sunt mai reduse, pentru că Moldova nu are ieșire la mare, iar România are acces doar la Marea Neagră. În acest caz, navele vor fi nevoite să treacă prin strâmtorile turceși, iar Turcia nu permite trecerea lor, pentru că acolo se află orașe mari”, continua Kulaghin.

Directorul Institutului Național rus al Energiei, Serghei Pravosudov, menționează că inclusiv în condițiile unui preț bun pentru gazul lichefiat american, pentru Moldova acesta ar fi mai scump decât gazul din conducte, cu cel puțin 25 la sută.

Cel mai favorabil scenariu presupune procurarea de către România a gazului rusesc, pentru vânzarea lui ulterioară Moldovei, consideră Dmitri Ofițerov-Belski, însă acest lucru va fi posibil doar în cazul stopării tranzitului prin Ucraina.

“Gazul rusesc ar putea veni prin România – aceasta este tendința. Gazprom este dispus chiar și la anumite cedări pentru a soluționa definitiv problema tranzitului gazului prin Ucraina”, presupune el.

Problema Transnistriei

Solicitați de Sputnik, experții au indicat asupra alte probleme, care îngreunează procesul de diversificare a livrărilor de gaz – problema transnistreană.

“O parte a gazului, pe care ajunge în Moldova, rămâne în Transnistria. De regulă, există probleme cu plata pentru gaz. Iată de ce aici este mai curând o chestiune politică. Dacă Moldova va procura gazului din Vest, nu din Est, atunci va apărea problema asigurării cu energie a Transnistriei. În cazul dat, Transnistria va fi nevoită să ajungă la o înțelegere cu Chișinăul, fie să convină asupra unor livrări separate, în cazul în care Moldova nu va merge în întâmpinare”, susține Veaceslav Kulaghin.

Problema Transnistriei nu poate fi ignorată, consideră și Ofițerov-Belski. Cu toate acestea, în opinia lui, liderii transnistreni au un argument prin care ar putea determina Moldova să accepte anumite cedări.

“În regiune se află hidrocentrala de la Dubăsari, care asigură peste 80 la sută din energie electrică din Moldova. O bună parte din gazul furnizat Moldova pleacă spre această centrală. În același timp, noul gazoduct românesc ajunge doar până la Chișinău. Cum va fi alimentată în acest caz centrala? E un aspect foarte și foarte important”, a explicat expertul.

Mai binele este dușmanul binelui

În orice condiții, renunțarea Moldova la gazul rusesc va provoca mari daune republicii, susține Ofițerov-Belski.

“Fără dubii, prețul european la gaz e mai mare. În Europa prețurile sunt determinate nu de contractele pe termen lung, ci de bursă. Iată de ce pot varia în dependență de cerere. Asta înseamnă că vor exista creșteri la vârf”, spune el.

Din aceste motive, Moldova trebuie să-și dezvolte și să-și consolideze relațiile de parteneriat cu Rusia, adaugă Veaceslav Kulaghin.

“În Europa nu există nimic mai competitiv decât gazul rusesc. Dacă privim din direcția Moldovei, atunci cel mai mic preț pentru o mie de metri cubi este în Rusia. Cred că Moldova ar trebui să lase totul așa cum este”, concluzionează analistul.

 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova