Banca mondială

Banca Mondială: Finanțare de 30 milioane de dolari pentru Republica Moldova

75
(reînnoit 14:27 06.07.2018)
Banii vin să susțină eforturile Republicii Moldova de a reduce riscurile fiscale și de armonizare a condițiilor de dezvoltare în sectorul privat.

CHIȘINĂU, 6 iulie — Sputnik. Consiliul de Directori ai Băncii Mondiale a aprobat acordarea unei finanțări în valoare de 30 de milioane de dolari pentru țara noastră. Banii vor fi folosiți pentru Operațiunea privind politicile de dezvoltare în domeniul guvernanței economice pentru Moldova.

Banii vin să susțină eforturile Republicii Moldova de reducere a riscurilor fiscale și de armonizare a condițiilor de dezvoltare a sectorului privat, pentru asigurarea stabilității macroeconomice și stimularea creșterii economice.

„Aprobarea finanțării recunoaște reformele recente, implementate în Moldova pentru îmbunătățirea sistemului de pensii, creșterea funcționalității Autorității Naționale de Integritate, consolidarea guvernanței în sectorul bancar și ameliorarea mediului de afaceri, ca să numim doar câteva", a declarat Anna Akhalkatsi, directorul de țară pentru Moldova al Băncii Mondiale.

De la momentul aderării Republicii Moldova la Banca Mondială în 1992, a fost alocat peste 1 miliard de dolari pentru aproximativ 60 de operațiuni în țară. În prezent, portofoliul Băncii Mondiale include zece proiecte active, suma totală a angajamentelor constituind 357,9 milioane de dolari.

Săptămâna trecută, Republica Moldova a primit o nouă tranşă, de aproape 34 milioane de dolari, de la Fondul Monetar Internațional. Acordul pe trei ani cu Republica Moldova a fost aprobat de către Consiliul de Directori Executivi al FMI la 7 noiembrie 2016, țara noastră având acces la o sumă totală de circa 178,7 milioane de dolari.

75
Tagurile:
finațare, milioane, Banca mondială, Republica Moldova, Moldova
Tematic
Banca Mondială vrea să ne dea noi credite pentru reforma justiției
Banca Mondială, gata "să pună umărul” la privatizarea proprietăților de stat


Загрузка...