Ion Șalaru

Legea anti-fumat, modificată în favoarea industriei tutunului. Cine e Iuda?

170
(reînnoit 17:56 03.06.2018)
Mai multe prevederi din Legea anti-tutun au fost modificate în favoarea industriei tutunului. În același timp, producătorii și importatatorii de tutun continuă să încalce legea și să exercite presiuni asupra autorităților din sănătate și politicienilor.

Mai multe prevederi din Legea anti-tutun au fost modificate în favoarea industriei tutunului, în ultimii trei ani. În același timp, producătorii și importatatorii de tutun continuă să încalce legea și să facă presiuni asupra autorităților din sănătate și politicienilor. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii "ATITUDINI" de Ion Șalaru, directorul adjunct al Centrului Național de Sănătate Publică.

"Au fost exceptate de la lege produsele noi din tutun, care nu ard, care se inhaleaza. A fost asa- zisul "amendament Dudnic", promovat de deputatul Corneliu Dudnic. Datorită lui, aceste produse sunt comercializate fără avertismente și pictograme și pot fi promovate. De asemenea, legea nu permitea că mărcile comerciale ale produselor de tutun să fie similare cu mărcile comerciale ale jucăriilor sau produselor cosmetice. Ne-am pomenit însă cu un amendament la lege, promovat în 2017,  care abroga această prevedere", a dezvăluit Ion Șalaru.

Ion Șalaru estimează că numărul consumatorilor de produse noi din tutun va crește. În mai multe localuri acestea sunt disponibile, iar oamenii le consideră inofensive pentru sănătate.

"Aceste produse sunt dăunătoare pentru sănătate. Ca și țigările obișnuite, emit gudron, nicotină și substanțe cancerigene. Modul de administrare este diferit, însă consecințele pentru sănătate sunt aceleași", a precizat Ion Șalaru.

Dacă nu reușesc să convingă politicienii să opereze modificări la Legea anti-tutun, producătorii și importatorii de țigări fac tot posibilul să împiedice implementarea prevederilor. De exemplu, în prezent, reprezentanții industriei tutunului fac presiuni asupra autorităților din sănătate să prelungească termenul de comercializare a țigărilor fără pictograme și advertismente, care expiră în data de 30 iunie.  

"Am constatat că, în a doua jumătate a anului 2017, a crescut semnificativ volumul importurilor de țigări. Agenții economici au făcut conștient asta, ca să producă mai puține pachete de țigări cu pictograme. Am avut deja câteva solicitări ca să le permitem să epuizeze toate stocurile", a menționat Ion Șalaru.

Mai multe despre lobby-ul industriei tutunului asupra Legii anti-fumat, aflați din emisiunea "ATITUDINI".

Autor: Maria Dimineț 

 

 

 

170
Tagurile:
producătorii de tutun, interzicerea fumatului, industria tutunului, legea antitutun, Ion Șalaru, Moldova
Tematic
Legea anti-tutun dă rezultate. Moldovenii se lasă de fumat
Industria tutunului împiedică aplicarea măsurilor antifumat


Загрузка...