FMI

FMI: Guvernele și băncile trebuie colaboreze în privința criptomonedelor

108
(reînnoit 10:52 14.09.2018)
FMI vrea să încurajeze țările să dezvolte politici care să asigure integritatea financiară și să protejeze consumatorii care investesc în cripto-active.

CHIȘINĂU, 20 mart — Sputnik. Guvernele și băncile centrale trebuie să colaboreze în privința dezvoltării reglementărilor pentru cripto-active, pentru a preveni posibilitatea ca acestea să devină un nou vehicul pentru spălarea de bani și finanțarea terorismului, a afirmat directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde.

Într-o postare pe blog, înaintea reuniunii din Argentina a miniștrilor de Finanțe și a președinților băncilor centrale din G20 (grupul țărilor bogate și al principalelor economii emergente), Lagarde a declarat că tehnologia din spatele criptomonedelor, inclusiv blockchain, oferă îmbunătățiri semnificative care ar putea ajuta la incluziunea financiară. Noile metode ieftine de plată ar putea ajuta milioane de persoane din țările în curs de dezvoltare care nu au conturi bancare.

Oficialul a adăugat că autoritățile de reglementare pot folosi criptografia și inteligența artificială pentru a îmbunătăți securitatea digitală și a identifica rapid tranzacțiile suspecte.

La reuniunea G20, care va avea loc în perioada 19-20 martie, va fi analizată şi reglementarea cripto-activelor.

Cripto-valuta
© Sputnik / Владимир Астапкович

Criptomoneda este o monedă digitală, virtuală şi poate fi utilizată ca mijloc de plată. Folosirea prefixului „cripto" arată că acest mijloc de plată utilizează criptografia, ceea ce face aproape imposibilă falsificarea acesteia. Prin folosirea tehnologiilor descentralizate, se permite utilizatorilor efectuarea unor plăți sigure și anonimizate. Utilizatorul nu mai este obligat să se identifice ca în cazul utilizării serviciilor bancare. Moneda virtuală rulează pe un registru public numit blockchain.

Criptomonedele sunt create printr-un proces denumit minerit „mining", care implică utilizarea procesorului dintr-un dispozitiv, pentru a rezolva probleme complicate de matematică, rezultatul acestora generând monede. Utilizatorii pot cumpăra monedele de la brokeri, apoi le pot stoca sau cheltui, folosind portofelele criptografice. Cele mai cunoscute exemple de criptomonedă sunt — Bitcoin, Ethereum, Ripple sau Litecoin.

108
Tagurile:
digitala, moneda, financiara, blockchain, cripto-valuta, autoritati, banca, reuniune, Bitcoin, G20, FMI, Planeta Pamant
Tematic
Bitcoin, deja ca prenume pentru un nou-născut?


Загрузка...