Blocuri de locuit, foto de arhivă

Piaţa imobiliară se prăbuşeşte? De ce se ieftinesc apartamentele în Capitală

1251
(reînnoit 19:35 02.12.2017)
Economistul Viorel Gârbu i-a explicat reporterului Sputnik Moldova de ce preţul locuinţelor în Capitală sunt într-o continuă scădere şi cât timp se va menţine această tendinţă

Andrei Petric, pentru Sputnik Moldova

Acum zece-cincisprezece ani, imobilele în Chişinău erau la mare căutare, iar construcţia de locuinţe se dezvolta într-un ritm alert. Sociologii explică această cerere sporită de apartamente în Chişinău prin faptul că moldovenii din localităţile rurale, care plecau atunci la muncă în Rusia sau în ţările europene, îşi legau totuşi viitorul de Republica Moldova şi doreau să-şi cumpere cu orice preţ o locuinţă în Capitală.

Astăzi se înregistrează tendinţe total diferite: cetăţenii noşti nu mai vor să trăiască în ţară şi pleacă peste hotare cu tot cu familii, scoţând la vânzare casele şi apartamentele pe care le au în Chişinău.

Reporterul Sputnic a încercat să afle dacă ar avea rost acum, în condiţiile de fluctuaţia a cursului valutar şi a situaţiei precare din sistemul bancar, să investeşti mijloacele băneşti acumulate în cumpărarea unei locuinţe sau o astfel de investiţie este totuşi îndoielnică şi ai putea să pierzi mai mult decât să câştigi.

Răspuns la această întrebare l-a oferit expertul în economie Viorel Gârbu.

„Preţurile la apartamente în oraşele din Moldova variază în funcţie de dezvoltarea economică. Un principiu de care se ghidează actualmente populaţia este să trăiască acolo unde pot să câştige un salariu. Pornind de la acest principiu, oamenii consideră că nu are sens să achiziţioneze imobile în Chişinău, dacă sursa lor de venit se află într-o ţară UE sau în Rusia. Căderea bruscă a preţurilor la locuinţe este condiţionată de exodul masiv al populaţiei în alte ţări", a declarat Gârbu.

Potrivit acestuia, deocamdată nu are sens să investim banii în procurarea unei locuinţe în Capitală deoarece, judecând după indicii economici deplorabili şi lipsa locurilor de muncă bine plătite, exodul în masă a populaţiei apte de muncă în proximul viitor va continua.

„Cumpărând acum un apartament cu scopul de a-şi investi mijloacele băneşti disponibile, persoana respectivă va avea de pierdut în mare măsură, deoarece ulterior va fi nevoit să-l vândă mai ieftin decât la procurat. Mai mult decât atât, oferta de pe piaţa imobiliară a depăşit deja în bună măsură cererea. În ultimele luni ale acestui an şi în 2018 este planificată darea în folosință a mii de apartamente, ceea ce va duce fără îndoială la o scădere şi mai accentuată a preţurilor la locuinţe", a subliniat expertul.

Mai mult decât atât, potrivit economistului, dacă pentru proprietarii imobilelor ieftinirea în continuare a apartamentului nu este nici pe departe o bucurie, pentru cei care au planificat să-şi cumpere o locuinţă, dar nu şi-au putut permite acest lucru, această noutate este fără îndoială foarte bună. Gârbu a menţionat că în condiţiile normale ale economiei de piaţă, un metru pătrat de locuinţă ar trebui să constituie în jur de trei salarii medii pe economie, însă preţul acum este mult mai mare. Din aceste considerente, cei care construiesc locuinţe vor fi nevoiţi să reducă fără îndoială acest preţ, pe fundalul lipsei de cerere, pentru ca procurarea apartamentelor, fie şi în rate, să devină accesibilă pentru majoritatea populaţiei, nu doar pentru acea categorie mai înstărită.

1251
Tagurile:
piața imobiliară, apartamente, prețuri, Viorel Gârbu, Republica Moldova, Chişinău


Загрузка...