Pavel Filip

Premierul Pavel Filip a lansat o invitație pentru oamenii de afaceri din Moldova

47
(reînnoit 15:01 05.09.2017)
Prim-ministrul moldovean, Pavel Filip, a invitat comunitatea de afaceri din Moldova, investitorii străini și autoritățile statului să participe la cea de-a patra ediție a săptămânii de afaceri - Moldova Business Week 2017, în perioada 3 - 6 octombrie curent

CHIȘINĂU, 5 sept — Sputnik. Potrivit lui Filip, Moldova Business Week creează un forum care reunește cu succes comunitatea de afaceri, autoritățile statului și finanțatorii pentru a consolida acest parteneriat.

„Profit de această oportunitate pentru a-i invita pe toți investitorii care sunt în căutarea oportunităților de extindere, care doresc acces la forță de muncă la salarii competitive, la piețele europene sau ale statelor CSI sau îşi doresc optimizarea costurilor operaționale, să analizeze potențialul Republicii Moldova", a menționat Pavel Filip.

În acest context, premierul a afirmat că țara noastră are industrii în creștere, active importante ale statului expuse pentru privatizare, dar și o abordare inovativă și complexă a modului în care statul creează condiții pentru ca mediul de afaceri să se dezvolte.

Evenimentul este organizat de Ministerul Economiei și Infrastructurii și Organizaţia de Atragere a Investițiilor şi Promovare a Exportului din Moldova. Pentru mai multe informații oamenii de afaceri sunt invitați să acceseze paginile de internet ale Guvernului și Ministerului Economiei și Infrastructurii.

47
Tagurile:
oameni de afaceri, Invitație, Investiții, Forum, Mediu de afaceri, Afaceri, ministerul Economiei și Infrastructurii, Guvernul Republicii Moldova, Pavel Filip
Tematic
Schimbare radicală de look: Un ministru din Guvernul Filip este de nerecunoscut


Загрузка...