Dolari

În cifre statistice: Anul acesta investițiile străine au curs gârlă în Moldova

492
Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii (MEI), în prima jumătate a anului curent în Moldova au fost făcute mult mai multe investiții străine directe decât în perioadele precedente

CHIȘINĂU, 1 sept — Sputnik. Investițiile străine directe s-au majorat cu 24 la sută în semestrul întâi al anului 2017, informează Ministerul Economiei și Infrastructurii.

Astfel, potrivit instituției, investițiile străine directe au înregistrat intrări nete în valoare de 40,2 milioane de dolari. Aceasta se datorează „creșterii nete de pasive cu 41,9 milioane dolari". La rândul lor, „activele nete s-au majorat cu 1,7 milioane dolari".

Constatarea ministerului de resort este că în primul semestru al anului 2017 intrările nete de investiții străine directe s-au majorat cu 24 la sută, comparativ cu perioada similară din 2016.

„Investitorii din Republica Moldova au efectuat investiții directe în străinătate sub formă de acțiuni în întreprinderile de peste hotare în valoare de 1,5 milioane dolari. Totodată, investitorii direcți din străinătate au achitat 0,2 milioane dolari din datoriile lor față de întreprinderile-fiice rezidente. Astfel, activele externe ale rezidenților sub formă de investiții directe s-au diminuat cu 1,7 milioane dolari în valoare netă", a explicat MEI.

Creșterea netă a pasivelor a fost generată, potrivit estimărilor MEI, cu precădere de reinvestirea profiturilor de către investitorii străini în întreprinderile-fiice moldovenești. Este vorba despre o sumă de 33,1 milioane dolari, precum și de participațiile noi în capitalul întreprinderilor din Republica Moldova în sumă de 11 milioane dolari.

Totodată, au fost efectuate achitări nete ale datoriilor întreprinderilor rezidente față de investitorii lor direcți de peste hotare în valoare de 2,3 milioane dolari.

492
Tagurile:
Investiții, Investitori străini, Economia moldovenească, ministerul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc
Tematic
Moldova este pusă pe ”tigaia” investitorilor străini
Pavel Filip ademenește investitorii, anunțând un nou val de privatizări
La Guvern a avut loc o şedinţă importantă pentru investitorii străini şi locali


Загрузка...