Food fair in Rostov-on Don

Slusari: subvenţiile întârzie, agricultura RM nu poate fi competitivă

40
(reînnoit 10:48 25.06.2015)
Chiar dacă au fost făcute formalităţile necesare pentru începerea procesului de acordare a subvenţiilor în agricultură, acestea încă nu au început să fie achitate.

CHIŞINĂU, 25 iun – Sputnik. Până în prezent Agenţia de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură a transmis la Ministerul Finanţelor ordine de plata pentru achitarea subvenţiilor ce vizează datoriile anului 2014 faţă de agricultori în suma de  aproximativ 100 milioane de lei, însă până la ora actuală „nu a fost achitat niciun leu”, a anunţat Alexandru Slusari, unul dintre reprezentanţii asociaţiilor de agricultori.

Potrivit informaţiilor de care dispune Slusari, plăţile pentru subvenţionare ar putea să fie onorate abia în a doua jumătate a lunii iulie.

„Îi cunosc pe unii agricultori care deja aşteaptă aproximativ un an achitarea subvenţiilor, dar marea majoritate a producătorilor agricoli este în aşteptarea subvenţiilor timp de 8-9 luni. În această perioadă leul s-a devalorizat cu aproximativ 35 %”, susţine Slusari.

Reprezentantul agricultorilor a subliniat şi faptul că pentru subvenţiile neachitate nu este posibil să fie calculate penalităţi, spre deosebirea de restanţele la impozite neachitate la timp.

Alexandru Slusari susţine că agricultorii sunt lipsiţi de acces la credite pentru mijloace circulante. Potrivit lui, în condiţiile în care subvenţiile pentru agricultură nu se plătesc, iar accesoriile şi substanţele necesare procesului agricol s-au scumpit cu circa 30-40 la sută, prea puţini fermieri moldoveni au şanse să devină competitivi.

Anterior mai mulţi experţi au declarat că antreprenorii moldoveni, mai cu seamă cei din agricultură, sunt puşi în faţa unor riscuri enorme determinate de condiţiile dure de concurenţă ce au apărut ca urmare a acceptării de către guvernarea de la Chişinău a condiţiilor de comerţ liber cu UE şi Turcia.

 

40
Tagurile:
Competitivitate, Riscuri, Alexandru Slusari, Preţuri, Subvenţii, Agricultură


Загрузка...