В Кишиневе отметили 220-й день рождения Пушкина

Cum a fost marcată în Chișinău ziua de naștere a lui Pușkin și Ziua Limbii Ruse

94
La ceremonie au participat diplomați ruși, deputați, reprezentanții partidelor politice, ai organizațiilor sociale și simpli cetățeni.

CHIȘINĂU, 6 iun – Sputnik. În Capitala Republicii Moldova a fost marcată cea de-a 222-a aniversare a zilei de naștere a poetului rus Alexandr Pușkin și a Zilei Limbii Ruse. Cu această ocazie, în Parcul Central din Capitală "Ștefan cel Mare și Sfânt" au fost depuse flori la bustul poetului.  

„Astăzi este Ziua Internațională a Sărbătoririi Limbii Ruse și Ziua Internațională a Comemorării marelui poet, dramaturg, istoric, filosof, diplomat Alexandr Sergheevici Pușkin”, a remarcat ambasadorul Rusiei în Moldova, Oleg Vasnețov.

Potrivit lui, monumente ale marelui poet rus au fost ridicate în peste 40 de țări din întreaga lume. 

"Monumentele sunt ridicate, preponderent, cu bani colectați de la populație, precum este și acesta al sculptorului Opekușin (bustul lui Pușkin din Parcul Ștefan cel mare și Sfânt) - o copie a monumentului de la Moscova. Conform unei frumoase  tradiții, o perioadă lungă de timp, oamenii care nu sunt indiferenți nu numai față de cultura rusă, opera marelui poet, dar și față de limba rusă se adună aici. Acest lucru este foarte important", - a spus diplomatul.

El a amintit că limba rusă a fost recunoscută de Organizația Națiunilor Unite ca limbă de comunicare oficială, limba de lucru a acestei organizații, iar 6 iunie este sărbătorită nu numai ca Ziua Comemorării Poetului, ci și ca Ziua Internațională a Limbii Ruse.

"Au trecut mai bine de 200 de ani, dar polemicile legate de viața și opera lui Alexandr Sergheievici nu se termină. Anual, cercetătorii publică noi materiale și interpretări ale episoadelor din viața și opera lui. La fel se întâmplă și aici, în Republica Moldova. Știm că trei ani de viață marele scriitor și i-a petrecut aici", a spus Vasnețov.

După cum a remarcat ambasadorul, pe acest pământ, Pușkin și-a făcut un număr mare de prieteni, și-a scris aici lucrările neprețuite și aici s-a născut ideea romanului „Evghenii Oneghin”.

"Pușkin este o figură care aparține nu doar Federației Ruse, nu doar Republicii Moldova, el este o figură internațională, o figură a civilizației noastre mondiale. Și marea moștenire a lui Pușkin va rămâne o moștenire pentru întreaga omenire", a conchis Vasnețov .

Poet, dramaturg, scriitor, publicist, critic și teoretician al literaturii - pe toate acestea Alexandr Sergheevici Pușkin le-a reușit pe deplin, a spus soția ambasadorului Republicii Belarus în Moldova, Tamara Kalinina.

"Fiecare țară ar fi fericită să aibă un atât de deosebit fiu al patriei, care a fost crescut de pământul rusesc. Fiecare țară în care poetul a lăsat cea mai mică urmă îi păstrează memoria în mod sacru și cu atenție. Aceste țări includ atât Moldova, cât și Belarus, unde au loc acțiuni de masă dedicate Zilei Pușkin, lecturi și petreceri", a spus Kalinina.

Directorul general al Agenției pentru Relații Interetnice a Republicii Moldova, Elena Beleakova, a atras atenția asupra faptului că Moldova este unică în ceea ce ține de relațiile interetnice, legăturile lingvistice, componența etnică.

"Este deosebit de important pentru noi ca, trăind în pace, în prietenie și menținând  relații reciproce minunate, să ne gândim întotdeauna la ceea ce avem în comun, iar ceea ce noi avem în comun este, desigur, limba rusă", a spus Beliakova.

Tatiana Mleciko, președintele Societății Moldovenești a Profesorilor de Limba și Literatura Rusă, a atras atenția asupra faptului că ideile și simbolurile unesc oamenii.

"Pușkin a devenit un simbol. El a devenit un simbol al limbii ruse, un simbol al culturii ruse, un simbol al Rusiei", a spus Mleciko.

Potrivit ei, niciunui poet nu i-a fost ridicate atâtea monumente în lume câte i-au fost ridicate lui Pușkin. "Noi, rusiștii (specialiști în domeniul limbii și culturii ruse - n.n.) din Moldova, am avut norocul să predăm limba rusă pe pământul pe care a fost Pușkin. Și nu doar învățăm limba rusă, ci și predăm în limba rusă", a spus Mleciko.

Șeful Comunității Ruse din Moldova, Liudmila Lașionova, a menționat că, decenii la rând, oamenii vin la monumentul lui A. S. Pușkin din Chișinău în această zi. "Îi mulțumim marelui Alexandr Sergheevici Pușkin pentru faptul că este și va fi", a spus Lașcionova.

Este bine cunoscut faptul că Pușkin este legat în mod organic de Moldova. Poetul rus a locuit la Chișinău din 1820 până în 1823. A fost trimis în exil în Basarabia de către împăratul Alexandru I. Perioada basarabeană a devenit una dintre cele mai fructuoase din opera clasicului rus.

Pușkiniștii au numărat peste 220 de lucrări scrise, începute și concepute de acesta la Chișinău, inclusiv primele rânduri ale celebrului roman „Evghenii Oneghin”. Peste 200 de locuri sunt cumva legate de numele Pușkin.

Din 1899, strada centrală a orașului poartă numele lui Alexandr Sergeevici. Iar din 1948, și Casa-Muzeul A.S. Pușkin, unde a locuit clasicul. Iar monumentul lui Alexandru Sergheevici Pușkin a fost inaugurat la Chișinău în 1885. A devenit al treilea monument (după cel din Moscova și Sankt Petersburg) instalat în cinstea poetului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

94
Tagurile:
Ziua de naștere a lui Pușkin, casa-muzeu Pușkin, A. Pușkin, Pușkin
Elena Dabija

Mihai Eminescu, comemorat la Chișinău: Evenimente consacrate poetului

46
(reînnoit 15:42 14.06.2021)
În Capitală urmează să se desfășoare mai multe manifestări culturale, dedicate comemorării a 132 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.

 

Mihai Eminescu, comemorat la Chișinău: Evenimente consacrate poetului

În data de 15 iunie, la ora 12:00, la bustul poetului Mihai Eminescu din Grădina Publică "Ştefan cel Mare şi Sfânt" vor avea loc depuneri de flori și recitaluri de poezie. La eveniment vor participa membri ai Uniunii Scriitorilor, oameni de cultură, ziarişti şi simpli admiratori ai operei eminesciene. Despre acest lucru a anunțat directoarea Centrului Academic Internațional Eminescu, Elena Dabija.

Potrivit ei, după depunerile de flori, instițuția pe care o reprezintă va desfășura diverse manifestări culturale cu tematica Eminescu și lumea valorilor, dedicate comemorării a 132 de ani de la moartea poetului.

"Vom avea invitați de onoare care vor veni în fața publicului cu diverse comunicări, prelegeri, prezentări de carte, expoziții ș.a. Ușile Centrului sunt deschise pentru fiecare doritor", a precizat Elena Dabija.

Potrivit interlocutoarei, acum că au fost relaxate mai multe restricții cu privire la COVID-19, bibliotecile îi ademenesc pe cititori să revină în sălile instituțiilor și să participe la activitățile educative, pregătite de către bibliotecari.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

46
Tagurile:
Mihai Eminescu
Tematic
La Chișinău a apărut prima bibliotecă în aer liber - Foto


Загрузка...
Микрофон в студии радио Sputnik

Ziua Națională a Rusiei: Semnificație și curiozități

46
(reînnoit 12:23 12.06.2021)
Astăzi, ruşii de pretutindeni vor sărbători Ziua Națională a Rusiei, ocazie cu care sâmbătă şi duminică vor fi organizate numeroase evenimente culturale şi sportive.
Ziua Națională a Rusiei: Semnificație și curiozități

Pe 12 iunie 1990, Primul Congres al deputaţilor poporului din Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă (RSFSR) a adoptat Declaraţia de Suveranitate a Rusiei.

Potrivit unui decret prezidenţial, semnat de primul preşedinte al Federaţiei Ruse, Boris Elţîn, ziua de 12 iunie a fost decretată zi de sărbătoare naţională – Ziua Independenţei Rusiei. Denumirea oficială „Ziua Rusiei” a fost stabilită mai târziu, în 2002, atunci când a intrat în vigoare noul Cod al Muncii care a inclus lista sărbătorilor legale.

Data de 12 iunie, când cetăţenii ruşi sărbătoresc Ziua Naţională a Rusiei, este considerată cea mai importantă sărbătoare din Rusia.

Pe 12 iunie, în anul 1990, Congresul deputaţilor poporului din Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă (RSFSR) a adoptat Declaraţia privind proclamarea suveranităţii statului. La doar un an distanţă, pe 12 iunie a fost ales primul preşedinte al Rusiei, Boris Elţîn. În luna decembrie 1991, URSS şi-a încetat existenţa, iar pe 25 decembrie a fost redenumit statul, noua denumire fiind Federaţia Rusă, care a moştenit toate drepturile fostului stat sovietic.

Din anul 1994, pe 12 iunie, această zi era marcată ca ziua adoptării Declaraţiei privind proclamarea suveranităţii statului rus. Ziua Naţională a Rusiei a fost instituită în anul 2002. Conform tradiţiei, în această zi, la Kremlin are loc ceremonia oficială de decernare a premiilor şi a înaltelor distincţii de stat în domeniile cercetare, ştiinţă, tehnologii, literatură și artă.

Capitala Rusiei şi regiunile ţării au pregătit pentru această zi însemnată un program festiv extrem de divers.

În fișierul audio atașat găsiți cele mai interesante informații despre Federația Rusă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

46
Tagurile:
zi națională, Rusia
Tematic
Rusia face un ultim avertisment: experții, despre interviul „ucrainean” al lui Putin


Загрузка...
Maia Sandu, la telefon

Experți, despre Comitetul Anticorupție: "Sandu ignoră astfel instituțiile statului"