75 de ani de la fondarea Ansamblului Național „Joc”

FOTO: In memoriam Vladimir Curbet - gest pentru fondatorul „Jocului”

123
(reînnoit 15:33 19.09.2020)
Fondatorul celebrului Ansamblu de dansuri „Joc”, Vladimir Curbet, ar fi împlinit în acest an 90 de ani. Cu acest prilej, în cinstea lui a fost inaugurată astăzi o placă comemorativă.

CHIȘINĂU, 19 sept - Sputnik. Fondatorul ansamblului "Joc", regretatul maestru Vladimir Curbet, ar fi împlinit 90 de ani în acest an. 

În acest context, astăzi la sediul colectivului artistic a fost dezvelită o placă comemorativă în cinstea lui. Tot astăzi s-a inaugurat sala mică de repetiții a ansamblului, care a fost renovată, având în vedere că tot în acest an colectivul împlinește 75 de ani de la fondare.

1 / 3
75 de ani de la fondarea Ansamblului Național „Joc”

La eveniment a participat și președintele țării, Igor Dodon. Șeful statului a înmânat distincții unui grup de artiști din cadrul ansamblului pentru merite deosebite în dezvoltarea artei coregrafice, care contribuie la afirmarea valorilor naționale. 

”Am menționat importanța Ansamblului ”Joc” în promovarea culturii moldovenești și a imaginii Republicii Moldova peste hotare. Timp de 75 de ani de activitate, de pe toate scenele lumii "Joc”-ul a prezentat publicului arta coregrafică, tradițiile și obiceiurile moldovenești, a fost expresia vieții și caracterului poporului nostru, devenind cartea de vizită a țării”, a menționat Igor Dodon. 

„Joc” la 75 de ani
© Photo : Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc”
Ansamblul Naţional de dansuri populare "Joc" a devenit o emblemă a culturii noastre. Colectivul a fost înființat de maestrul Vladimir Curbet. El i-a dedicat ansamblului șapte decenii din viață. Curbet a decedat în anul 2017.

Maestrul a fost desemnat Artist al Poporului din Republica Moldova, Artist al Poporului din ex-URSS, Laureat al Premiului de Stat și deţinător al "Ordinului Republicii". A prezentat împreună cu Ansamblul "Joc" 10 mii de spectacole în peste 70 de ţări.

În 2013, lui Vladimir Curbet i s-a conferit cea mai înaltă distincţie a Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală – Medalia de Aur pentru Creativitate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

123
Tagurile:
Joc, președinte, ansamblu, dansator
Tematic
Ansamblul ”Joc”, așa cum nu l-ai mai văzut: Momente inedite ”din culise” - Foto/Video
Ansamblul "Joc" va aduce un omagiu în memoriam maestrului Vladimir Curbet
Ion Ștefăniță

Valorificarea patrimoniului: Proiect inedit lansat de AIRM

64
(reînnoit 22:40 25.01.2021)
,,Să salvăm mărturiile trecutului pentru a construi viitorul” este un nou proiect lansat de Agenția de Inspectare și Reabilitare a Monumentelor. Detalii am aflat de la directorul instituției, Ion Ștefăniță.
Valorificarea patrimoniului: Proiect inedit lansat de AIRM

Mai multe monumente istorice, parte a patrimoniului cultural și arhitectural al Republicii Moldova, ar putea fi restaurate. Cel puțin, pentru realizarea acestui lucru pledează Agenția de Inspectare și Reabilitare a Monumentelor în cadrul proiectului „Să salvăm mărturiile trecutului pentru a construi viitorul”.

Potrivit directorului AIRM, Ion Ștefăniță, acest proiect este unul de informare și sensibilizare pentru întreaga societate, întrucât pe teritoriul țării noastre sunt o mulțime de obiective turistice aflate în stare de degradare.

"Pentru a sensibiliza opinia publică din start am prezentat într-un filmuleț scurt trei obiective ce au ajuns într-o stare deplorabilă. Este vorba de Conacul Rosetti-Roznovanu de la Lipcani, Conacul din satul Brânzeni, raionul Edineț al marelui filantrop Vasile Stroescu și Complexul de clădiri ale Spitalului din Stolniceni, Edineţ. Acesta este patrimoniul pe care l-am moștenit și prin eforturi comune trebuie conservat și restaurat. Este necesar să avem o atitudine responsabilă față de aceste bijuterii arhitecturale, iar proiectul vine să ajute în acest sens", a remarcat Ion Ștefăniță.

Monument abandonat
© Sputnik / Мирослав Ротарь

Potrivit lui, țara noastră deține un patrimoniu divers și foarte bogat, însă din păcate acesta nu este întotdeauna apreciat și valorificat la justa valoare. Doar în Chișinău se găsesc sute de monumente arhitecturale, adevărate opere de artă cu o valoare istorică deosebită, care sunt incluse în Registrul Monumentelor de Importantă Națională și Municipală.

Ion Ștefăniță a mai adăugat că, în cazul în care cultura nu va deveni o prioritate pentru țara noastră, atunci întreaga societate va deveni "martor al ruinării bijuteriilor arhitecturale".

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

64
Tagurile:
proiect, Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, monumente istorice
Tematic
Idei de afaceri de milioane, sugerate de Ion Ștefăniță: casele tradiționale țărănești


Загрузка...
Comoară cu monede din aur- foto simbol

Foto: Cum arată comorile găsite de arheologi în Moldova

223
(reînnoit 18:52 25.01.2021)
Agenţia Naţională Arheologică a publicat fotografii cu ceramica în curs de restaurare Cucuteni-Tripolie, veche de mii de ani, găsită în raionul Ungheni. Arheologii au oferit detalii despre vasul cucutian unicat și comoara găsită la Bălțata.

CHIȘINĂU, 25 ian - Sputnik. Ceramica pictată atribuită culturii Cucuteni-Tripolie, găsită în decembrie 2020 de arheologi lângă localitatea Hîrcești, din raionul Ungheni este în curs de prelucrare și restaurare.

Agenţia Naţională Arheologică a publicat luni, 25 ianuarie, pe Facebook fotografii cu fragmentele de ceramică.

Ceramică pictată în curs de prelucrare și restaurare din așezarea eneolitică de la Hîrcești, Ungheni
Ceramică pictată în curs de prelucrare și restaurare din așezarea eneolitică de la Hîrcești, Ungheni

Așezarea eneolitică de la Hîrcești, unde a fost găsită ceramica, este atribuită fazei A-B a culturii Cucuteni-Tripolie. Savanții afirmă că civilizația Cucuteni-Tripolie a existat pe aceste meleaguri prin mileniul 5 înainte de Hristos.

Ceramică pictată în curs de prelucrare și restaurare din așezarea eneolitică de la Hîrcești, Ungheni
Ceramică pictată în curs de prelucrare și restaurare din așezarea eneolitică de la Hîrcești, Ungheni
„Această importantă așezare preistorică a fost descoperită anul trecut de dl Vasile Iucal, director al Muzeului de Istorie și Etnografie Ungheni, iar materialul arheologic, care este numeros, a fost recuperat cu prilejul unei cercetări de suprafață efectuată de instituția noastră în luna decembrie 2020”, a precizat Agenţia Naţională Arheologică.

Ce cunoaștem despre civilizaţia Cucuteni –Tripolie

Cultura Cucuteni sau civilizaţia Cucuteni –Tripolie este veche de aproximativ 7 mii de ani (5.500 î.Hr. – 2750 î.Hr.).

Aceasta ar fi una dintre cele mai vechi civilizații din Europa și ar fi precedat cu câteva sute de ani toate așezările umane din Sumer și Egiptul Antic.

Savanții au numit-o „civilizația Cucuteni” după satul Cucuteni de lângă Iași, unde în anul 1884 s-au descoperit primele vestigii ale respectivei culturi.

Cultura Cucuteni – Tripolie se întindea, potrivit arheologilor, pe o suprafață de 350.000 de kilometri pătrați, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova și Ucrainei.

Arheologii moldoveni au găsit un vas zoomorf „unicat” în raionul Glodeni

Cu aproape un an în urmă, în februarie 2020, Agenţia Naţională Arheologică a anunțat că un vas zoomorf (în formă de animal) găsit lângă satul Cobani este „unicat”, deocamdată nefiind cunoscute analogii directe.

Obiectul străvechi a fost găsit printre cantitățile enorme de cioburi de ceramică recuperate în 2019 din situl cucutenian de la Cobani-Pe Stâncuță, raionul Glodeni.

Vasul zoomorf, care se presupune că era folosit pentru ritualuri, are vreo 7 mii de ani.

Vasul din lut cucutenian „a fost lucrat dintr-o pastă semifină și arsă oxidant, la cărămiziu, fiind acoperit la exterior cu o angobă de culoare alburie-gălbuie”, potrivit arheologilor.

Forma vasului reprezintă un animal cornut, constată arheologii: „corpul este oval, capul fiind fixat pe un gât destul de scurt, prins perpendicular pe umărul vasului și prevăzut cu o perforație orizontală; două proeminente de pe cap indică coarnele, doi lobi laterali - urechile, iar două gropițe – ochii”. Vasul zoomorf mai este descris astfel de arheologi: „Pe spinarea animalului se deschide gura recipientului, cu buza scundă trasă spre interior, iar cele patru picioare (dintre care unul este rupt din vechime) sunt scurte şi relativ subțiri, fiind retezate orizontal la bază. Lateral, pe umăr, recipientul prezintă două mici proeminențe, prevăzute cu câte un orificiu vertical. Partea de sus și corpul vasului sunt decorate prin caneluri și gropițe”.

Comori din veacuri mai recente: Tezaurul de la Bălțata

Printre comorile datând din evul mediu târziu (sec. XV-XVIII), găsite pe teritoriul actual al Republicii Moldova, care sunt cele mai numeroase și mai variate, un loc distinct îl ocupă tezaurul mixt de la Bălțata, din raionul Criuleni.

Tezaurul de la Bălțata – ilustrată editată în 2015 de Institutul de Arheologie și Etnografie al AȘM.
Tezaurul de la Bălțata – ilustrată editată în 2005 de Institutul de Arheologie și Etnografie al AȘM.

Acest tezaur a fost descoperit în anul 1962, cu ocazia unor lucrări edilitare.

Potrivit Agenției de Arheologie, tezaurul consta din cel puțin 263 de monede şi 17 podoabe, ascunse într-un ulcior cenușiu cu capac și acoperite cu un capac de aramă.

Piesele de podoabă (verigi de tâmplă şi nasturi) sunt lucrate din argint în tehnica filigranului, iar monedele (16 de aur, restul de argint) reprezintă emisiuni ale mai multor state europene din sec. XV-XVI. Astăzi, piesele de la Bălțata se găsesc în colecțiile Muzeului Național de Istorie a Moldovei”, a precizat Agenția.

Imaginea de mai sus cu tezaurul de la Bălțata a făcut parte dintr-un set de ilustrate emis în anul 2005 de fostul Institut de Arheologie și Etnografie al AȘM.

„Aflându-se din timpuri străvechi la confluența mai multor culturi și civilizații, teritoriul Republicii Moldova cuprinde destul de multe vestigii arheologice datând din diferite perioade și epoci, printre care și un mare număr de depozite și tezaure”, a menționat Agenţia Naţională Arheologică.

Potrivit datelor de care dispune instituția, până în prezent în Moldova, în mai toate regiunile ei geografice, au fost descoperite peste 300 de depozite și tezaure, majoritatea fiind găsite întâmplător, mai ales în urma lucrărilor agricole sau de construcție.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

223
Tagurile:
arheologi, Moldova, comori
Tematic
FOTO-VIDEO Un moldovean prins la Vamă cu o comoară din aur și argint


Загрузка...

Parada pinguinilor regali

0
(reînnoit 13:59 26.01.2021)
Videoclipul a fost filmat în orașul american Cincinnati, ai cărui rezidenți au asistat la o un spectacol rar.

Aceste păsări nu sunt parte a unei specii simple, ci pot fi considerate adevărați „monarhi”.

Nu în zadar sunt considerați pinguini regali, pentru postură și maniere. Angajații de la grădina zoologică au încercat să le alinieze într-o coloană, dar păsările nu au dorit să meargă în grup. În fracurile și gulerele lor elegante, ele preferă atmosfera relaxată a evenimentelor sociale, cu libertatea de a se mișca și de a comunica.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0


Загрузка...