Pictura murală Pomul vieții

VIDEO - Pictură murală impresionantă, inaugurată la Chișinău

114
Astăzi la Chișinău a fost inaugurată pictura murală #NeamPornit, sub podul din cartierul Telecentru. Lucrarea se întinde pe aproape 4000 de metri pătrați.

CHIȘINĂU, 16 sept - Sputnik. Pictura murală a fost realizată în cadrul campaniei naționale de relansare a turismului intern #NeamPornit #Protejați. 

Pictura murală Pomul vieții
© Sputnik / Mihai Caraus.
Pictura murală Pomul vieții

Lucrarea reprezintă o simbioză dintre identitatea vizuală a campaniei bazate pe brandul de țară - „Pomul Vieții”, flora și fauna inclusă în Cartea Roșie a Moldovei. Pentru realizarea ei au fost folosite peste 3300 de kilograme de vopsea. Pictura se întinde pe o suprafață de aproape 4000 de metri pătrați. 

„Este cel mai mare proiect pe care l-am realizat. Ne-a susținut societatea și astfel am reușit. Mulțumesc celor care se opreau sa vorbeasca cu noi, care ne aduceau apă”, a spus Dmitrii Potapov, artistul muralist care a realizat lucrarea.

Pictura murală Pomul vieții
© Sputnik / Mihai Caraus.
Pictura murală Pomul vieții

Potapov a fost desemnat câștigător al concursului lansat anterior de Pretura sectorului Centru.

Pictura murală Pomul vieții
© Sputnik / Mihai Caraus.
Pictura murală Pomul vieții

La evenimentul de inaugurare a participat primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban.

„Costul estimativ al proiectului este de 300 de mii de lei. Banii au fost oferiți de sponsori. Inițiativa face parte din campania națională „Ne-am Pornit" şi este un proiect inedit, un concept turistic, care pune în valoare tradițiile noastre cu experiențe autentice și neexplorate”, a spus edilul-șef. .

Campania națională #NeamPornit are drept scop promovarea turismului local. Până acum la campanie au participat peste 4000 de oameni. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

114
Tagurile:
Telecentru, Pictură
Концерт в зале филармонии.

Filarmonica din Chișinău: Îndrăgită, confortabilă și renumită

57
(reînnoit 23:39 25.09.2020)
Clădirea Filarmonicii Naționale din Chișinău a fost întotdeauna considerată una dintre cărțile de vizită ale Capitalei Moldovei, acest templu al artei a obținut faima departe de granițele țării noastre.

CHIȘINĂU, 25 sept - Sputnik, Irina CarușActuala clădire a Filarmonicii a fost mai întâi un circ: clădirea a fost proiectată de celebrul arhitect al Chișinăului Mihail Cekerul-Kush, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Iar Filarmonica de Stat a Moldovei a fost constituită ca instituție în 1940. După Al Doilea Război Mondial, Filarmonica a primit un nou avânt, devenind treptat centrul vieții culturale al țării și principala sală de concerte din Chișinău.

Цирк в здании нынешней филармонии, межвоенный период
© Photo : Мой город Кишинев
Clădirea Filarmonicii de la Chișinău a fost inițial un circ al orașului.

Două decenii mai târziu, în anii 1960, clădirea a fost reconstruită. Lucrarea a fost supravegheată de talentatul arhitect moldovean Vladimir Voițehovski.

S-a decis nu numai renovarea sălilor mari și mici, ci și schimbarea fațadei: atunci intrarea principală a clădirii a fost decorată cu un portic cu șase coloane.

Filarmonica a dobândit un aspect solemn și monumental, rămânând în același timp confortabil și atractiv.

Putem spune cu certitudine că marele vedete de operă, de extradă și a artei simfonice au făcut primii pași în Filarmonica de la Chișinău. Aici au răsunat vocile Mariei Biesu și Mihail Munteanu, Nicolae Sulac și Tamara Ciobanu. Au evoluat ansamblurile „Joc”, „Flueraș”, „Lăutarii” și figuri proeminente ale culturii moldovenești - Timofei Gurtovoi, Veronica Garștea, Boris Miliutin, Dumitru Goia, Ghita Strahilevici, Serghei Lunchevici, Vladimir Curbet, Victor Copacinski, Nicolae Botgros.

De asemena, la Filarmonică au evoluat celebrele ansambluri de estradă „Noroc” și „Plai”, au cântat Ion Suruceanu, Iurie Sadovnic, Nadejda Cepraga, Maria Codreanu și Mihai Dolgan.

Colectivele filarmonice adesea plecau în turnee dar și, cu ospitalitatea tradițională moldovenească, primea oaspeți de renume mondial în templul artei: Dmitri Șostakovici, Aram Haciaturian, Tihon Hrennikov, Sveatoslav Rihter, Dmitri Oistrah, Mihail Rostropovici.

În 2003, Filarmonicii Naționale i s-a dat numele lui Serghei Lunchevici.

Mândria Filarmonicii Naționale moderne o reprezintă grupurile de renume mondial - Orchestra Simfonică și Corul Academic Doina, fondat în 1930.

Играет симфонический оркестр Национальной филармонии имени Сергея Лункевича
© Sputnik / Мирослав Ротарь
Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale. S. Lunchevici.

Din 2006, orchestra folclorică de muzică populară funcționează ca parte a Filarmonicii Naționale, iar din 2012 - grupul Millennium. Pe scenă cântă artiști moldoveni de renume: Constantin Moscovic, Sergiu Mușat, Anatoli Lapicus și Iuri Mahovici.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

57
Tagurile:
Chișinău, Filarmonica
Tematic
Cronica coșmarului de la Filarmonica Națională – Video
Foto - Ce a rămas din Filarmonica Națională: Îngrozitor


Загрузка...
Pictură

București: Cursuri de desen pentru copii și adulți la Centrul Rus

31
(reînnoit 10:29 25.09.2020)
Reprezentanții Centrului Rus de Știință și Cultură de la București anunță deschiderea noilor cursuri de atelier de pictură pentru adulți și copii, precum și cursuri de desen.

BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik, Georgiana Arsene. Copiii și adulții care vor să învețe să picteze se pot înscrie la cursurile organizate în acest scop de Centrul Rus pentru Știință și Cultură de la București.

Este vorba despre deschiderea noilor cursuri de atelier de pictură pentru adulți și copii și a cursurilor de desen.

Cursurile se organizează pentru copii începând cu vârsta de 9 ani.

Atelierul de pictură pentru copii – începând cu vârsta de 9 ani și pentru adulți se va desfășura sub îndrumarea artistului plastic Irina Lavrente, profesor de arte plastice.

În program intră desenul academic, tehnica acuarelei, pictura vitraliilor, secretele picturii rusești populare, arta caligrafiei și pictura pe materiale textile.

Cursurile se organizează miercuri, joi și vineri de la 17.30. Durata unei ședințe, cu excepția caligrafiei, este de două ore pe săptămână.

Costul este de 300 de lei/curs pentru adulți și 200 de lei/curs pentru copii.

Ședințele individuale costă 100 lei/oră.

Pentru detalii, reprezentanții Centrului Rus de Știință și Cultură de la București vă invită să îi contactați.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

31
Tagurile:
București, desen, Centrul Rus de Cultură și Știință


Загрузка...
Sistemul american de apărare antirachetă Patriot

România: Rachete Patriot pentru o țară fără lideri patrioți?

30
(reînnoit 07:38 27.09.2020)
Cu ceva vreme în urmă, nu multă, am intrat în posesia unor interviuri din SUA cu diplomaţi americani, consilieri politici, ofițeri ai serviciilor de informații cu statut diplomatic etc. privind anii de serviciu în România.

BUCUREȘTI, 27 sept - Sputnik, Radu Toma. De tipul debriefings (raport de informare audio, oficial, depozitat la instituția de comandă), interviurile acoperă o perioadă de peste o jumătate de secol (1946-1997) și sunt una dintre cele mai consistente surse de informaţii inedite, politice, diplomatice, militare, economice, instituționale etc. privind  România de după Al Doilea Război Mondial. O sursă primară deci - clasificată timp de decenii și apoi declasificată, dar neadusă în spațiul public până în paginile de față ale Sputnikului - din toată perioada fostului regim de la București, 1945 - 1989, văzută de americanii trimiși oficial în misiuni dincolo de mult temuta fostă "Cortină de Fier".  

Mărturii în premieră absolută despre lideri şi politicieni locali şi internaţionali, despre superputerile vremii, îndeosebi fosta Uniune Sovietică; despre Cominformul de la Moscova, despre „o femeie foarte manierată şi elegantă” numită Ana Pauker, apropiată a Kremlinului venită la București și asemănată  de americani galanți care au cunoscut-o aici cu Golda Meir a Israelului; despre sovromuri, despre România în doliu o săptămână la moartea lui Stalin; cu insistență despre ecouri ale disputelor fierbinți sovieto-americane, de genul Crizei Caraibelor  etc.

Concluzia cea mai importantă a documentelor, însumând 525 de pagini (!),  este că oficialitățile americane trimise la București în acei ani  au avut  misiunea  nr.1 să culeagă informații nu atât despre România și români, cât despre  mișcările  Moscovei în Estul Europei, de asemenea să sesizeze  posibile "semnale"  din  România  ale  unei eventuale dizidențe politice anti-Moscova de tipul Ungaria  '56, Cehoslovacia '68, Polonia anii '80  etc.  

Astăzi, după 30 ani de la dispariția Uniunii Sovietice și a fostelor regimuri socialiste din Europa de Est documentele confirmă solid o concluzie esențială, anume că percepția și interesul primar al Washingtonului fața de România au rămas aceleași timp de 75 de ani: (1) în timpul fostului regim România ca un avanpost al Washingtonului dincolo de "Cortina de Fier", de supraveghere a mișcărilor Moscovei și  (2) în prezent România  ca  un "portavion nescufundabil"  (Churchill, despre insula Malta, apărată și păstrată de englezi în tot timpul ultimului război mondial)  al SUA în imediata vecinătatea sud-vestică  europeană a Rusiei. Bucureștiul oficial 2020  drept "capul de pod" principal al strategiilor și reconfigurărilor militare ale Washingtonului în Europa de Est și la Marea Neagră, strategii și reconfigurări militare reflectând toate eterna obsesie  a Americii oficiale, obsesie numită Rusia. De asemenea dovedind și o rivalitate agresivă, inflamată periodic, față de Moscova, ca în anii cei mai întunecați ai fostului Război Rece.           

Suntem, prin urmare, din nou martori la un alt episod dintr-un  Război Rece declarat oficial mort, în realitate  intrat în clandestinitate, un ultim episod declanșat acum câteva zile, când Washingtonul, Bucureștiul și media internațională au anunțat sosirea oficială în România a primelor părți din sistemul balistic sol-aer Patriot cumpărat din SUA. Cum s-a ajuns la rachete interceptoare americane,  operaționale din 2021, pe țărmul românesc al Mării Negre, la câteva sute de kilometri de Rusia? Cum a ajuns România parte din această escaladare militară letală Statele Unite - Rusia post-Războiul Rece? Cum a ajuns România, după căderea Zidului Berlinului, singura, unica  țară est - europeană  cu sisteme balistice americane pe teritoriul ei, Aegisurile de la Deveselu și acum vectorii Patriot de la Marea Neagră? Cum a ajuns Bucureștiul, din 2015 încoace, să fie marcat cu un steguleț roșu, adică țintă pe planiglobul Apocalipsei nucleare ruso-americane?  Rachetele Aegis și Patriot, sunt într-adevăr arme defensive, dar capabile să modifice  mai vechiul echilibru  dintre celelalte tipuri de arme nucleare rusești și americane  -  "echilibrul terorii", atât de prețuit de americanii Kissinger, Brzezinski și părintele Războiului Rece, George Kennan - arme nucleare  de sub incidența defunctului INF, arme ofensive lăsate acum în voia soartei! România a ajuns aici, astfel.           

Casa Guvernului Federației Ruse
© Sputnik / Сергей Субботин
Anii '90 trecuți, de după căderea zidului Berlinului și dispariția Uniunii Sovietice, au fost anii promisiunii solemne a euroatlanticilor: "NATO, niciun inch către Est" făcută lui Gorbaciov și rușilor de președintele Bush Sr. și secretarul de Stat american James Baker, de Mitterand al Franței, cancelarul Kohl al Germaniei, PM Thatcher și Major ai Marii Britanii, de Manfred Wörner, secretarul general al NATO. Promisiune făcută  în  vara lui 1990 și uitată grabnic de președintele următor  Bill Clinton în 1994. Au fost, totodată şi anii ieşirii României de sub dominaţia fostei Uniuni Sovietice şi ai alunecării ei treptate în sfera de influenţă politico-militară a SUA, ceva mai târziu  Bush Jr. avea să spună  asta „puţin” diferit, anume că România era prietenul bun al Americii... 

Adevărul a fost altul, acela că după  1989 orientările de politică externă ale României nu  au apucat să prindă o pârtie cât de cât practicabilă nici către Europa de Vest și nici o consistență regională, estică sau balcanică. În atare situaţie, din tot Estul european  numai aici, în România, a fost posibil ca administraţiile Clinton, mai prudent şi apoi Bush Jr. fără ezitări, să instaleze politicile și interesele hegemonice americane în acest loc prielnic, ca să nu spunem un loc uitat de toți, inclusiv de clasa politică locală preocupată de trădări, loialități reciclate și navete de la un partid la altul, de chivernisirea personală și de găsirea de susțineri externe. Estonia, Letonia şi Lituania, ţări germanice şi cu grupuri rusofone importante, s-au întors la legăturile tradiţionale cu Germania şi au menţinut o cooperare economică profitabilă cu Rusia și alți exsovietici.

Deşi a avut legături stabile cu America prin grupul etnic, mare, emigrat peste ocean – circa 15 milioane de americani de origine poloneză – Polonia catolică a întreţinut legături cu Vaticanul, cu Europa, Germania, Franţa, arealul baltic, dar şi schimburi economice cu Rusia, dincolo de disputele istorice. Cehii au fost "adoptaţi" imediat de către Germania și au continuat fostele afaceri profitabile cu rușii; slovacii, imuni istoricește la rusofobii, au mers cu Vestul, dar neabătut şi cu Moscova. Ungaria şi-a aşezat politica externă alături de Germania şi Austria, puțin mai târziu s-a întors, pragmatic și către spațiul eurasiatic. Germanii şi-au amintit că bulgarii sunt „prusacii Balcanilor” şi s-au ocupat de ei, bulgarii au fost cuminți și au ascultat de Deutsche Bank şi, de asemenea, au ținut minte că Nicolae I al Rusiei este „ţarul eliberator” şi că a înălţat în mijlocul Sofiei Catedrala Naţională „Aleksandr Nevski". Cu o populaţie neinformată, cu instituţii democratice firave, o guvernare şi un Parlament sub presiunea continuă a intereselor politice şi economice; cu lideri în căutare eternă de sponsori peste hotare şi, mai ales, fără parteneri europeni puternici, tradiţionali, preocupaţi de soarta ei, România a reprezentat "veriga slabă" a Estului.

A fost o  oportunitate excelentă, atunci când a început ofensiva globalistă, politică , ideologică și militară a SUA, de după dispariția Uniunii Sovietice. Și astfel a fost posibilă apariția lui Traian Băsescu, un lider-vasal necondiționat al hegemonului mondial. Calea sa către puterea de la București, pregătită cu întâlniri de taină încă de la sfârșitul  anilor  '90 și planificată simultan cu expansiunea administrației neoconservatoare Bush Jr. și a NATO către Est (anii 2003 și 2004), n-a făcut necesară  intervenția străzii, ca în Georgia sau Ucraina,  ambasadorul american  Jack Dyer Crouch II, expert în nucleara sovieto-americană și revoluții colorate a fost, totuși, prin preajmă, la drum de seară  contracandidatul Adrian Năstase a plecat acasă  cu coada între picioare. Iar la 13 decembrie 2004, la o zi după victorie, Băsescu a bătut în cuie politica externă a României: “Axa Washington – Londra – Bucureşti va fi o prioritate în politica externă în următorii 5 ani”.

Comentăm scurt:  prioritate nu pentru următorii 5 ani, ci pentru următorii 16, până  astăzi, la episodul cu rachetele Patriot americane aduse în Romania. Întorcându-ne și lăsând de o parte Londra, aliatul de serviciu al Americii din Europa, ce anume a fost acea axă? A fost o struțo-cămilă fantasmagorică, ca multe din isprăvile neoconservatorilor americani, o alianţă asimetrică, bizară, dintre prima superputere din lume și România, o ţară  îndepărtată, mică, lipsită de forţă politică şi militară şi cu interese strict regionale.       

Vasalitatea lui Băsescu față de administrația neoconservatoare Bush Jr. a fost nu numai necondiționată, dar și hiperactivă, din prima clipă. După ce a preluat de la fosta guvernare Năstase o înţelegere bilaterală cu partea americană privind extrădarea militarilor americani pasibili de inculpare pentru fapte penale în România, document juridic neacceptat de nici o altă ţară membră a Uniunii Europene, Băsescu a semnat în 2005 (primul șef de stat din tot Estul) un  acord pentru instalarea de  baze militare americane în România.

Apoi, când toţi est-europenii şi-au retras soldaţii din Irak, în 2005 -2007,  Băsescu a mărit numărul lor de la 287, la 950 de militari, aproape la fel cât ceilalți estici la un loc (1 028) şi a rămas singurul care nu a vorbit niciodată de aducerea lor acasă. Cu ieşiri intempestive, necontrolate, cu un sac fără fund de violenţă verbală, insulte, golănisme  şi înjurături marinăreşti, din primele clipe ale mandatului său și până la sfârșit Băsescu a deteriorat iremediabil relaţiile cu Rusia, retorica sa antirusă, patetică, a fost constant sancționată de Moscova oficială, media rusească l-a considerat pur și simplu  o ameninţare la adresa Europei postbelice, sub cele două mandate ale sale relațiile politice româno-ruse au "înghețat" complet. În schimb, în martie 2005, la Washington, asumându-și pur și simplu poziția de purtător de cuvânt al neoconservatorilor americani, troțkiști și de profesie adversari ai Rusiei oricare ar fi ea, sovietică sau postsovietică, a cerut la Washington o intervenție energică a Congresului SUA pentru așa-zisa "internaționalizare" a Mării Negre, adică deschiderea ei discreționară pentru flotele militare ale SUA și NATO.

Apoi, la summitul NATO de la 2-4 aprilie 2008, la București, toate planurile expansioniste ale președintelui american  la Marea Neagră, admiterea Ucrainei și a Georgiei în NATO etc. au fost date peste cap de veto-ul europenilor occidentali. Bucureștiul a fost Stalingradul lui Bush Jr. și a neoconservatorilor din administrația sa. Dar, dacă Bush Jr. și-a consumat ultimul an de mandat într-un anonimat desăvârșit, nu la fel s-a întâmplat cu Băsescu. A fost preluat de următoarea administrație, Obama și în 2011 a dat ultima sa lovitură, a semnat la Washington un acord pentru instalarea în România a unei baze de rachete americane, la Deveselu, unică și aceasta în toată Europa de Est.

L-a susținut în 2014 în România și la americani pe următorul președinte, Iohannis, i-a transferat starea de vasalitate oarbă față de Washingtonul suzeran, precum și întreaga sa "moștenire" de relații româno-americane, rezumată în trei cuvinte: militărie, militărie şi iarăşi militărie. Aceasta a fost calea către tranzacția cu rachete Patriot americane pentru România anunțată zilele trecute la Washington și București. O tranzacție a guvernului României fără negocieri și fără obiecțiuni ale părții române. O tranzacție a "guvernului său"  aplaudată de Iohannis, și el un președinte-vasal supus  necondiționat, la fel ca predecesorul lui, rigorilor megabeneficiarului extern.           

Și, unde a ajuns astăzi România lui Iohannis în raporturile cu SUA?A ajuns acolo, că nimeni și nicăieri, de la un prim-ministru amețit la propriu și figurat, și până la  media locală nu a discutat nimic despre o achiziție apreciabilă pentru orice buzunar din lume, de 3,5 miliarde dolari. Nu s-a spus nimic, deși în State Unite  și în alte părți politicieni, membri, comisii, comitete și subcomitete ale Congresului de pe Hill au dezbătut de ani de zile și au făcut publice opinii, multe controversate, despre  rachetele Patriot.

Deși numeroase documente militare provenite de la experți, inspectori, utilizatori etc. din țări care au folosit în războaie aceste rachete, au exprimat obiecții serioase în ce privește eficiența lor în condiții de luptă. Deși reputata publicație "Foreign Policy"  tipărită  acum 50 ani la Washington de către celebrul politolog Samuel Huntington (Ciocnirea civilizațiilor), pur și simplu își intitula în martie 2018 un comentariu acid:  "Rachetele Patriot sunt făcute în America și o dau în bară în lumea întreagă"; sau "New York Times"  în 1991: "După război: și-au făcut treaba rachetele Patriot? Nu prea bine, zic oamenii de știință" etc.

Deși undeva, în Orientul Mijlociu, au fost lansate rachete Patriot împotriva unei  drone și astfel o amărâtă de jucărie quadropteră de 200 dolari a consumat un "Patriot" de 3,4 milioane de dolari. Deși prețurile date publicității arată limpede, că România plătește 10 milioane de dolari pentru o rachetă (cifre oficiale românești: 450 rachete sol-aer, în valoare totală de 3,9 miliarde euro, 1 euro = 1,17 dolari, adică valoarea tranzacției în dolari egală cu 4,56 miliarde dolari, adică o rachetă costă în realitate 10,13 milioane dolari), de unde a scos PM Orban  8 milioane? Deși, în continuare se poate ridica întrebarea: cum a ajuns guvernarea Iohannis-Orban la prețul de 10 milioane pentru o rachetă Patriot, când Departamentul de Stat al SUA ne-a anunțat recent, că Emiratele Arabe Unite  au negociat și obținut de la Raytheon și Lockheed Martin  452  rachete Patriot, ca și cele pentru România, la prețul total de 2,7 miliarde dolari, adică  5,77 milioane  o rachetă, adică cu 41 %  mai ieftină decât cea negociată de guvernarea de la București (?! vezi Defense News, Washington, D.C., May 3, 2019) Deci, despre ce vorbim: patrioți, sau patrihoți?           

În sfârșit, un lucru bun s-a petrecut în România zilele trecute, cu ocazia sosirii aici a rachetelor Patriot americane. Și, pentru acest lucru bun, mulțumim pe această cale lui Raytheon, că le-a denumit, cum le-a denumit. De foarte mulți ani, peste 30, românii nu au mai văzut, auzit, rostit sau citit în această țară un cuvânt pe cale de dispariție din limba română: cuvântul Patriot.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

30
Tagurile:
Rusia, SUA, romania, România, Patriot, Rachete


Загрузка...