Mărțișor 2020

Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor 2020”: Surprizele celei de-a 54-a ediții

386
(reînnoit 11:27 26.02.2020)
Astăzi a fost prezentat programul Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor-2020”, care se va desfășura în perioada 1-10 martie.

CHIȘINĂU, 24 feb – Sputnik. Program deosebit la cea de-a 54-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor-2020”. În perioada 1-10 martie, 53 de spectacole muzicale vor fi organizate de Întreprinderea de Stat Organizaţia Concertistică şi de Impresariat „Moldova-Concert”, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”, Sala cu Orgă, Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc”.

În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Culturii, Educației și Cercetării, Corneliu Popovici, a declarat că, din numărul total de concerte, 28 vor fi organizate în diverse raioane ale țării cum ar fi Anenii-Noi, Briceni, Edineț, Soroca, Criuleni, Cahul, Comrat, Ungheni, Ialoveni, Hîncești, Orhei, în orașele  Bălți și Tiraspol.

Ediția din acest an va cuprinde și mai multe spectacole aniversare ale celor mai reprezentative colective artistice din țară și anume:

  • 90 de ani de la fondarea Orchestrei simfonice și a Capelei Corale „Doina” a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”
  • 75 de ani de la fondarea Ansamblului de Cântece și Dansuri  Populare „Fluieraș” și a Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare „Joc”
  • 50 de ani de la fondarea Orchestrei Naționale de Muzică Populară „Lăutarii”
  • 50 de ani de activitate artistică a maestrului Gheorghe Mustea.

În cadrul Festivalului „Mărțișor 2020” vor evolua artiști și colective artistice renumite și din afara țării, precum „Trio  Montagnana”  (Belgia), David Filipe (vioară) (Portugalia), Ansamblul de dansuri irlandeze Celtic Legends (Irlanda), Martin Palmeri (Argentina), Marek Stefanski (Polonia), Sedov Jazz Trio, Stas Mihailov (Federația Rusă), Montenegrin  Guitar  Duo (Muntenegru), Fuego, Inna, Victor Socaciu, Dirijorul  Gheorghe  Costin  (România) și alții.

Tradițional, Festivalul aduce în fața publicului și cele mai renumite colective artistice din țară; Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc”, Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale „S. Lunchevici”, Orchestrele de muzică populară „Lăutarii”, „Folclor”, „Fluieraș”, „Mugurel”, ansamblul de acordeoniști „Concertino”, „Alex Calancea Band” și alții.

Ca la fiecare ediție, participanților la eveniment le va fi înmânat trofeul Festivalul Internațional de Muzică ,,Mărțișor”.

Prețul biletelor la spectacolele din cadrul Festivalului la Filarmonica Națională încep de la 250 de lei, iar la Palatul Național, de la 100 de lei. Inaugurarea Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor – 2020” va avea loc duminică, 1 martie, în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac”, cu un spectacol excepțional în regia Lidiei Panfil.

386
Tagurile:
program, Mărțișor, Festivalul Internațional de Muzică Mărțișor
Тема:
Sărbătorile primăverii - Mărțișor 2020 (36)


Загрузка...