Gala Premiilor Culturii 2020

Premiile în domeniul Culturii au fost împărțite: Iată cine sunt laureații

219
(reînnoit 15:10 16.01.2020)
Gala Premiilor anuale în domeniul Culturii s-a desfășurat pe 15 ianuarie, de Ziua Națională a Culturii, fiind menționate cele mai remarcabile realizări în domeniu.

CHIȘINĂU, 16 ian – Sputnik. Cele mai reprezentative creații în domeniul Culturii au fost premiate în cadrul Galei Premiilor anuale, ediția 2020. Ca și la edițiile trecute, și în acest an premiile au fost distribuite pe categorii.

Astfel, premiul „Valeriu Cupcea” în domeniul artei teatrale a ajuns la prim-regizorul Teatrului Național Eugene Ionesco, Petru Vutcărău, Artist al Poporului, pentru montarea spectacolului „Căldură în noiembrie”.

În domeniul literaturii, de premiul „Constantin Stere” s-a învrednicit poetul și prozatorul Ghenadie Postolache, pentru romanul „Pastorala”, dar și scriitorul Teo Chiriac pentru volumul „Fricțiunea dintre totul și nimic. Teofanii în format A4”.

Prim-dirijorul Orchestrei Simfonice Naționale a „Teleradio-Moldova”, Gheorghe Mustea, Artist al Poporului a primit premiul „Gavriil Muzicescu” în domeniul muzicii, pentru promovarea artei muzicale din patrimoniul național și universal.

Premiul „Mihai Grecu” în domeniul artelor plastice i-a fost acordat artistului plastic Alexandru Macovei, pentru expoziția personală „Stigmatul caligrafic Opus 032754 Re-minor” și editarea albumului cu aceeași denumire.

Seria de eseuri despre cineaști și arta cinematografică din Republica Moldova, semnată de scriitorul și publicistul Mihai Poiată, a luat premiul „Emil Loteanu” în domeniul cinematografiei.

Un alt premiu este cel în domeniul coregrafiei. Astfel, conducătorului ansamblului de dans popular „Mărțișor”, Anatol Magdîl, i-a fost înmânat premiul „Vladimir Curbet” pentru contribuție la conservarea și valorificarea folclorului coregrafic național.

Premiul „Ştefan Ciobanu” în domeniul conservării patrimoniului cultural și al muzeografiei a ajuns la șefa secției restaurare a Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Ecaterina Bodnarenco, pentru contribuție semnificativă la conservarea și valorificarea patrimoniului cultural național.

S-a bucurat de apreciere și directorul general al Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, Eugenia Bejan. Ei i-a fost acordat premiul „Ion Madan” în domeniul biblioteconomic şi bibliografic, pentru coordonarea și realizarea proiectelor „Punguța cu două cărți” şi extinderea accesului bibliotecilor pentru copii din Republica Moldova la tehnologii moderne și instruire.

În domeniul patrimoniului imaterial, ansamblului Etnofolcloric „Ștefan Vodă” și Ansamblului Etnofolcloric „Romanița” al Centrului de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” le-a fost acordat premiul „Isidor Burdin”, pentru conservarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial.

Premiul „Gheorghe Cincilei” în domeniul promovării culturii în mass-media a ajuns la criticul de teatru și cinema Larisa Turea, pentru elaborarea studiilor de referință în domeniul istoriei artei teatrale.

Educația artistică a fost distinsă cu premiul „Veniamin Apostol”, care le-a fost acordat lui Mihail Munteanu, Artist al Poporului, și naistului Ion Negură, fondatorul școlii naționale de nai, pentru contribuție semnificativă la educarea generațiilor în spiritul valorilor culturale naționale.

Unul din premii a ajuns la Edineț, la șefa secției Cultură a Consiliului raional, Angela Bazatin, pentru cel mai bun manager al instituției de cultură de nivel local. Bazatin a fost menționată pentru contribuție semnificativă la promovarea valorilor cultural-artistice ale raionului Edineț pe plan național și internațional. A fost premiat și șeful secției Cultură și Turism a raionului Soroca Grigore Bucătaru, pentru contribuție esențială în promovarea valorilor culturale și organizarea activităților culturale de amploare.

Prezent la ceremonia de premiere, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, i-a îndemnat pe cei care activează în domeniul culturii să mediteze asupra adevăratelor valori naționale.

„Cultura este cea care ne definește pe noi ca popor, iar oamenii de cultură reprezintă adevărați ambasadori ai Republicii Moldova peste hotarele țării”, a declarat ministrul.

Premiile anuale ale Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în domeniul Culturii au fost instituite pentru menționarea celor mai reprezentative creaţii în diverse domenii, iar festivitatea de premiere are loc de Ziua Națională a Culturii.

Ziua Naţională a Culturii a fost instituită prin Hotărârea Parlamentului nr. 74 din 12 aprilie 2012 şi are ca scop promovarea culturii naţionale, a valorilor culturale autentice, precum şi a personalităţilor artistice din domeniul culturii.

219
Tagurile:
coregrafie, cinematografie, Literatură, Cultură, Premii


Загрузка...