Vlad Gorgos

Producătorul formației "Millenium",Vlad Gorgos, un profesor sever cu suflet de copil

451
(reînnoit 00:00 25.03.2018)
Artiştii care au trecut prin şcoala "Millenium" au astăzi propria carieră, însă majoritatea declară că exigenţa cu care au fost instruiţi de producătorul formației, Vlad Gorgos, le-a prins bine. Cine sau ce l-a făcut să fie atât de exigent, cum a fost copilăria sa și ce crede despre noua generație,aflați din interviu.

Interviu cu Vlad Gorgos, producătorul formației ”Millenium”

Cum a fost copilăria dumneavoastră, ce amintiri vă leagă de acea perioadă?
Copilăria mea se asemănă foarte mult cu copilăria lui Ion Creangă. Eu îmi amintesc de școala noastră mică, de soba din clasă, de acea întâmplare când eu mi-am ars paltonul, pentru că stăteam în ultima bancă, iar soba era foarte fierbinte. Pentru că iernile erau foarte reci, zăpezile erau mari.

Credeți că ați fost un copil cuminte?


Am fost năzbâtios, ne doream să fim liberi, să alergăm pe ulițele prăfuite. Noi, copiii de atunci, munceam prin gospodărie, nu eram cocoliți ca cei de acum, eram învățați să fim responsabili încă de mici. Sincer eu nici până acum nu pot înțelege cum e să dai o lege care prevede că elevii nu trebuie să-și facă temele pentru acasă. Cum să nu-i învățăm de pe acum să fie responsabili?
Ați pomenit de ulițe, cum mai sunt acum drumurile în localitatea Bravicea, din Călărași, acolo unde ați copilărit?
Tare mi-aș dori să-i iau pe cei din fruntea țării să meragă cu mine până în Bravicea… rele sunt drumurile. Mă doare că nu au fost reparate. Nu știu dacă îi doare pe ei, atunci când merg la casele lor părintești de prin sate sau la mormintele părinților, de Paștele Blajinilor.
Spuneați într-un interviu, acum câțiva ani: casa părintească nu se vinde. De ce?
Sigur că nu se vinde. Chiar azi mi-am amintit că trebuie să merg să văd ce e cu ea, casa părintească ne cheamă mereu.
Privind în jurul Dumneavoastră, ce puteți spune, toți au această atitudine?
Nu, pentru că nu toți pot. Mahalaua noastră a fost o echipă de oameni buni, dar copiii au plecat peste hotare, părinții s-au dus în pământ și fără stăpâni se năruie și casele. Să știți că Bravicea este un sat de oameni gospodari, mai bun vin ca în acest sat nu găsiți. Acum au rămas puțini locuitori, dacă mai este o treime din oamenii care locuiau acolo în vremea copilărieii mele.
În satul Dumneavoastră erau lăutari?
Da, în satul nostru era "orchestra lui moș Valoghea".
Ați cântat în această orchestră?
Nu. Dar de atunci, de când am văzut orchestra nu mi-am mai luat ochii de la ele. Și acum îmi amintesc că era moș Valoghea un om înalt, îl comparam cu Toma Alistar. Straniu lucru, că deși el era dirijor-viorist, în orchestră erau doar suflători. Era o fanfară extraordinară care cânta pe la toate nunțile din Bravicea și din satele alăturate. Îmi amintesc și acum nunțile frumoase de pe atunci, de trei zile. Veneau flăcăi la poartă, spuneau conocării.
Știți o conocărie?
Îmi amintesc că trebuia să spui frumos despre voinicul ce venea să ceară mireasa, să spui ce avere are, apoi urma cumpărarea miresei. Ea trebuia să bage mâinile prin inelul unui colac și să încerce să prindă punga cu bani, dacă nu o prindea, ieșea o babă.
Dacă v-ați fi născut la oraș, azi erați același om?
Nu. Noi copiii de la sate suntem mai căliți, nu că cei din oraș nu ar fi buni, ei sunt, dar satul te formează un altfel de om. Acele dealuri, acele păduri sunt sursă de inspirație. Îmi amintesc că am avut niște oapeți din Franța, care ne-au spus că în țara noastră e mai frumos ca în Elveția. Eu aș povesti despre țara mea oricui. Este cea mai frumoasă. Pe mine mă apucă ciuda când trebuie să povestesc de alte țări că ar fi mai frumoase, nu pot să spun asta. Moldova e cea mai frumoasă.
Ați avut o famile unită?
Bună familie.
Totuși o parte a familiei a ales să plece peste hotare, ce v-a făcut pe Dumneavoastră să râmâneți?
Faptul că iubesc la nebunie această țară, dragostea de aceste locuri. Noi ne-am certat foarte mult când au plecat surorile mele în Italia, dar atunci în acele timpuri, probabil, în fiecare familie era gâlceavă din cauză că plecau oamenii unul după altul la muncă peste hotare și din cauză că vorbeau mult despre politică.
Ce ne puteți spune despre nivelul de cultură al societății noastre?
La parcarea de lângă Colegiul de Muzică "Ștefan Neaga" sunt niște instrumente care au fost omorâte, de ploaie și soare. Aceste instrumente ar fi putut să înfrumusețeze holurile acestei instituții. Asta spune totul despre cultura noastră și despre indiferența noastră față de cultură.
Aveți o mare pasiune pentru muzică și pentru formația "Millenium". Toți vă cunosc ca fiind un profesor sever, este așa? Ce sfaturi le oferiți studenților dumneavostră?
Trebuie să fiu sever, eu sunt profesorul lor, deși eu mai și glumesc cu ei. Dar este important să se înțeleagă clar cine este profesorul și cine este elevul. Primul lucru pe care-l fac cu studenții mei, este să le tai pofta de a răspunde înapoi, apoi ei se obișnuiesc cu mine și cei care muncesc mult reușesc, o dovedesc cei peste o sută de tineri care au trecut prin școala "Millenium".
Vă mulțumesc!

 

 

451
Tagurile:
muzică, producător, Vlad Gorgos
Tematic
Doza de sinceritate cu avocatul Viorel Savva: Juriștii buni, săraci nu-s
"Doza de sinceritate" cu Iurie Bădicu: Și artiștii trebuie să plătească impozite
Lumânări

S-a stins o mare artistă a filmului rusesc roluri de referință

110
(reînnoit 14:36 20.10.2020)
A murit îndrăgita actriță a filmului rusesc și sovietic Irina Skobțeva, cunoscută pentru roluri în filme epocale – ”Pășind prin Moscova”, ”Război și pace” etc.

CHIȘINĂU, 20 oct – Sputnik. Artista poporului din RSFSR Irina Skobțeva a murit la vârsta de 93 de ani. Agenția RIA Novosti a fost informată despre aceasta marți de către serviciul de presă al Art Pictures Studio.

”Confirmăm decesul artistei poporului din RSFSR Irina Skobțeva, ea a murit astăzi la vârsta de 93 de ani”, a precizat sursa.
Посмотреть эту публикацию в Instagram

Публикация от Art Pictures (@artpictures.ru)

Artistul Teatrului ”Vahtangov”, artist al poporului din URSS Vasili Lanovoi, a numit-o pe Irina Skobțeva ”un partener minunat și un bun prieten”.

”Sunt zguduit de vestea morții Irinei Constantinovna Skobțeva. Atunci când pleacă foștii parteneri, prieteni, colegi, este întotdeauna o tragedie. Irina Constantinovna a fost minunata mea parteneră în filmul ”Război și pace” al lui Serghei Bondarciuk. Țin minte cât de mult comunicam și în timpul filmărilor, și apoi, cât de profund vorbea ea despre literatură, a fost un om foarte bun, o actriță minunată și un bun prieten. Este o mare tristețe plecarea ei”, a declarat Lanovoi pentru RIA Novosti.

Irina Skobțeva a debutat în cinematografie în anul 1955, jucând rolul Desdemonei în filmul ”Otello”. Este cunoscută pentru rolurile în peliculele ”Pășind prin Moscova”, ”Război și pace”, Zigzagul norocului" și altele

Actrița a fost soția regizorului de cinema, artistul poporului din URSS Serghei Bondarciuk, mama actorului și regizorului Fiodor Bondarciuk.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

110
Tagurile:
a murit, Filmul rusesc, actriță de film


Загрузка...
Galina Gherman

Concert de binefacere: Unde și când va avea loc

31
Sala cu Orgă va găzduit un concert de caritate, organizat de interpreta Galina Gherman. În cadrul evenimentului vor participa mai mulți interpreți cunoscuți din Republica Moldova.
Duminică va avea loc un concert de binefacere

În ziua de duminică, 18 octombrie, doritorii de a participa la un spectacol și totodată de a face o faptă bună pentru cei care au nevoie de ajutor sunt așteptați la concertul de binefacere "Cocktail de Toamnă".

La eveniment vor evolua interpreți îndrăgiți de muzică ușoară și populară precum: Anatol Mârzenco, Ian Raiburg, Laurențiu Popescu, Galina Gherman, Ludmina Pomujac ș.a.

"Este un concert de binefacere și ne dorim din tot sufletul să-i ajutăm pe cei nevoiași, în special în această perioadă dificilă. Va fi un spectacol nemaipomenit și cred că mulți oameni sunt dornici de asemenea evenimente. Concertul se va desfășura cu respectarea tuturor normelor de protecție – purtarea măștilor, păstrarea distanței sociale ș.a.", a relatat pentru Sputnik interpreta Galina Gherman.

Concertul  de binefacere va începe la ora 16:00. Prețul unui bilet variază între 100 și 150 de lei.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

31
Tagurile:
concert de binefacere, concert


Загрузка...
Igor și Galina Dodon

Galina Dodon, despre criticile la adresa președintelui

0
(reînnoit 15:00 20.10.2020)
Prima Doamnă a țării a fost întrebată în cadrul uni interviu dacă o afectează mesajele negative venite din partea oponenților politici sau a oamenilor de rând la adresa președintelui Igor Dodon.

CHIȘINĂU, 20 oct - Sputnik. Galina Dodon susține că la început era profund afectată de criticile aduse soțului ei în virtutea funcției pe care o deține. Acum însă a învățat să nu le ia în seamă. 

„Acum am imunitate. La început nu înțelegeam. Îi ziceam - „Cum? Tu faci atâtea, lucrezi de dimineață până în seară...” Am înțeles că nu poți să le placi la toți și nici nu trebuie să le placi la toți. Unii țin cu dreapta, alții țin cu stânga. Este absolut normal”, a spus Prima Doamnă. 

Soția președintelui a povestit cum s-a schimbat viața de familie în perioada mandatului de șef de stat al lui Igor Dodon. 

„Am trăit acești ani interesant. Sunt sigură de soțul meu. Cred că am devenit mai puternici, o familie mai strânsă, mai unită. Am observat că cu cât funcția lui Igor era mai înaltă, cu atât relația noastră devenea mai puternică. Sunt o femeie mulțumită, împlinită”, a povestit Galina Dodon.

Prima Doamnă a recunoscut că la o anumită etapă a vieții a fost geloasă. 

„Am fost foarte geloasă la început, dar am înțeles că este un om de încredere și de nădejde, pot fi sigură de el. Nu mai am acum așa sentimente. Foarte multă încredere și siguranță îmi dă Igor atunci când mă ține de mână. Și nu numai în vizitele oficiale. Foarte des când suntem în public el mă ține gingaș de mână și asta îmi dă o încredere în mine și o siguranță în ceea ce facem”, a dezvăluit Prima Doamnă. 

Galina Dodon a devenit Prima Doamnă a Republicii Moldova în 2016, când Igor Dodon a câștigat alegerile prezidențiale. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
președinte, critici, Galina Dodon
Tematic
Galina Dodon: Ne întindeam pe iarbă și ne uitam la stele


Загрузка...