A 3D plastic representation of the Facebook logo is seen in this illustration in Zenica, Bosnia and Herzegovina

ʺAu încercat să-și ascundă identitateaʺ. Cine cenzurează Facebook-ul

99
(reînnoit 18:23 07.06.2021)
Facebook șterge comentarii, iar uneori și conturi. De ce – adesea nu este clar, dar, așa cum cred mulți, acest lucru este legat de preferințele politice ale cenzorilor. Unele subiecte sunt expuse cenzurii în mod deosebit.

În special, moderatorii simpatizează în mod clar cu naționaliștii ucraineni. RIA Novosti a aflat cine ne citește pe rețeaua socială, în afară de utilizatori.

Justiție anonimă

Publicistului și istoricului ruso-israelian Artem Kirpicionok i-a fost refuzat recent accesul la cel de-al doilea cont. A fost cenzurat după postarea despre situația din Belarus. "Nu am devenit imediat recidivist, pentru mult timp am fost o persoană obișnuită, dar acum pot să-mi fac deja tatuaje", ironizează el. ʺSunt un blogger destul de activ, am trecut pe Facebook de pe LiveJournal în 2017-2018. La început, nu au existat plângeri, dar apoi contul meu a fost blocat pentru o zi, pentru o săptămână. Cel mai adesea – din cauza Orientului Mijlociu".

ʺOdată am citat un document istoric care conținea porecle jignitoare – am fost blocatʺ. El nu a încercat să-l enerveze pe adversar, dimpotrivă, a vrut să arate că un astfel de vocabular a fost folosit fără ezitare în trecut.

"Mai departe a fost așa: două luni "de libertate", apoi – "condamnat". Așa am devenit ʺgentlemanul baftei al Facebook-uluiʺ. Au existat denunțuri din partea grupurilor închise, după comentariile de acolo, venea cenzura. Am făcut apel, dar veneau răspunsuri automate de genul "ați fost găsit vinovat", și atâta tot. O astfel de justiție anonimă", spune blogger-ul.

Uneori, pur și simplu, ștergeau comentariile. "Mi-am amintit de episodul linșării unui membru comsomolist din Lvov în cadrul EuroMaidan-ului. Totul a fost șters, dar nu pentru scene de cruzime, ci pentru informații inexacte. Logica moderației este absolut de neînțeles. Se pare că de îndată ce ești observat, nu mai ai șanse de scăpare, mai devreme sau mai târziu, îți vor închide contul. De două ori am fost prins, mai departe există un singur drum – blocat", notează Kirpicionok.

El a creat un cont paralel. "M-am indicat în ebraică, dar era clar că este contul unei persoane reale. Într-o dimineață intru pe Facebook și citesc: "Pentru a preveni utilizarea necorespunzătoare a Facebook-ului, am restricționat temporar accesul". Încerc să contactez administrația, deocamdată nereușit". Kirpicionok așa și nu a înțeles de ce ștergeau postările și comentariile sale, de ce l-au blocat.

Și jurnalistul ucrainean Pavel Volkov și-a pierdut contul de Facebook – după ce a publicat un articol despre legăturile moderatorilor ucraineni cu ultra-dreapta și a postat un videoclip al discursului său despre acest lucru în Bundestag. "Au șters, explicând că am încălcat regulile comunității – care anume, nu se știe până în prezent. Eu, desigur, am trimis o plângere. Dar ei acționează cu viclenie: răspund că au puțini oameni din cauza covidului, de aceea procesarea cererii va dura "ceva timp", dar este neclar cât timp exactʺ, spune el.

Despre același lucru – simpatiile cenzorilor față de naționaliștii ucraineni – a scris, la sfârșitul lunii martie, jurnalistul Andrei Manciuk. Postarea sa a fost numită mincinoasă și a fost ascunsă. În luna mai, contul a fost șters. Și al doilea cont a fost cenzurat zilele trecute.

Nu numai voluntari, ci și FBI

Ucraina este discutată constant în segmentul rusesc al Facebook-ului (mulți dintre cetățenii acestei țări, după cum se știe, sunt vorbitori de limbă rusă). Moderatorii de la Kiev sau Varșovia (unde se află sediul corporației pentru Europa de Est) invadează constant spațiul informațional rusesc. Așa, în martie, Roskomnadzor a cerut Facebook-ului să elimine interdicția plasată asupra articolelor RBC, TASS și ʺVzglyadʺ. Materialele se bazau pe informațiile furnizate de serviciul de presă al FSB-ului privind reținerea susținătorilor unui grup radical de tineret ucrainean.

Americanii au răspuns că nu au șters acest material. Pur și simplu, un material marcat ca fals de către verificatorii de date este afișat mai rar.

Verificatorii de date ucraineni acordau o atenție sporită Rusiei și înainte. Așa, Ekaterina Kruk, manager-ul Facebook pentru politică publică în Ucraina, a lucrat pentru resursa StopFake și în calitate de asistentă pentru deputatul Radei Supreme din partea partidului naționalist ʺSvobodaʺ, Igor Șvaika. StopFake se prezenta astfel: ʺNoi monitorizăm, verificăm datele, expunem propaganda ruseascăʺ.

Conținutul nesigur este identificat nu numai de voluntari, ci și de oficialii de securitate. În septembrie 2020, Nathaniel Gleicher, șeful politicii de securitate Facebook, a descris modul în care au șters ʺtrei rețele separate în baza unui comportament inautentic coordonat (activitatea bot-urilor – n. red.) la ordinul unui organ străin sau guvernamentalʺ. ʺAceste rețele proveneau din Rusiaʺ, a precizat el. Și difuzau în cele mai diferite țări – din Turcia până în Ucraina, a asigurat Gleicher.

Informațiile despre ʺactivitățile off-platformʺ au fost furnizate de FBI. ʺOamenii din spatele acestor activități au încercat să-și ascundă identitatea și interacțiunea dintre ei, dar investigația noastră a dezvăluit legături cu persoane din Agenția rusă de cercetări pe Internetʺ, a menționat șeful politicii de securitate.

Facebook-ul a cenzurat activ în timpul mitingurilor legate de Alexei Navalnîi. ʺNoi am șters 530 de conturi Instagram pentru încălcarea politicii noastre în ceea ce privește comportamentul autentic coordonatʺ, se spune în comunicatul de presă. Vina celor care au postat a fost că aceștia, prin punerea hashtag-urilor, ar fi distras în mod deliberat publicul de la discuția subiectelor importante. ʺEste vorba de <...> postarea unor volume mari de conținut relevant sau critic cu hashtag-uri și tag-uri de locație specifice pentru a ʺînecaʺ informațiile relevante și pentru a redirecționa conversațiaʺ – așa au acționat presupușii boți, potrivit administrației.

Aceștia ʺau ʺînecatʺ informațiile relevanteʺ cu meme-uri în limba rusă dedicate unei anumite celebrități rusești TikTok, cu ʺcritica acțiunilor în sprijinul lui Navalnîiʺ, cu informații despre un număr mare de minori care participă la aceste mitinguri, precum și cu reclame pentru îmbrăcăminte și genți pentru femei.

De fapt, regulile de moderare ale Facebook-ului sunt accesibile publicului, dar acest lucru nu adaugă claritate. Acolo, se vorbește foarte vag despre cenzori: ʺÎn prezent, noi cooperăm cu experți independenți în ceea ce privește verificarea datelor doar în câteva țăriʺ. Nu se știe dacă Rusia face parte din ele. Dar experții au împuterniciri extinse: ei ʺdecid în mod independent ce știri să verificeʺ.

Verificatorul de date trebuie să fie certificat de Rețeaua internațională de verificare a datelor. Această organizație funcționează din 2015 și este considerată drept parte a Institutului pentru Jurnalism ʺPoynterʺ. Printre cei care îi oferă asistență financiară se numără Facebook, Google, ʺSocietatea deschisăʺ a lui George Soros. De asemenea, sunt recepționate granturi și din partea National Endowment for Democracy (NED)*. Rezultă că și Facebook-ul finanțează ʺexperții independențiʺ implicați în cenzură. Apropo, această rețea internațională de verificatori de date are sediul, ironic, la Sankt Petersburg – sau mai bine zis, la Saint Petersburg, Florida.

Agenția Internațională de Presă ʺRossiya Segodnyaʺ a trimis cereri către Facebook pentru a înțelege cine moderează postările, dacă StopFake poate fi considerat părtinitor și din ce motive au fost șterse conturile jurnaliștilor care au raportat legăturile moderatorilor cu ultra-dreapta ucraineană. De asemenea, redacția s-a interesat de ce corporația nu a deschis un birou în Rusia. Așteptăm un răspuns.

* Organizație a cărei activitate a fost recunoscută ca fiind indezirabilă pe teritoriul Rusiei prin decizia Procuraturii Generale din 28.07.2015.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

99

Acum 80 de ani, țara noastră a intrat în război, știind va învinge

52
(reînnoit 18:17 22.06.2021)
…A răsunat numele de cod “Dortmund” și lovitura grea de înfricoșare, ca un oțel fulgerător, a agresorului german a căzut pe satele, orașele, câmpiile și pădurile care dormeau liniștit.

Elena Karaeva

A căzut pe casele în care dormeau oamenii noștri dragi, bunicele noastre, mamele noastre, tații noștri, buneii noștri.

Ei au fost cei loviți.

Adică, noi. Noi toți.

Noi toți, acum 80 de ani, am fost copleșiți de lovitura “Europei unite” de atunci.

URSS a fost atacat de armata wermachtului, susținută și de industria constructoare de mașini ai Franței și de industria de oțel a Norvegiei, fiind aduși sub arme batalioanele belgiene SS, în aer a fost ridicată aviația românească, iar ordinile erau dat de ofițerii hitleriști inclusiv unităților militare croate.

Trupelor a fost atașată și presa. Mașinăria propagandistică hitleristă era asamblată cu aceeași meticulozitate cum erau asamblate tancurile și avioanele.

Joseph Goebbels, citându-și adresarea la radio, sublinia că “pe 22 iunie 1941 Europa a decis să dea o ripostă Rusiei Sovietice bolșevice”.

Berlinul nu avea nicio îndoială că wermachtul și nazismul vor învinge.

Însă “răspunsul rusesc” nu s-a lăsat așteptat.

© Sputnik / Kazimir Lishko
Acesta a sunat într-o articol expediat de Constantin Simonov, nu acel scriitor-militar cărunt, pe care îl ținem minte, ci tânărul de 25 de ani, reporterul publicației “Steaua Roșie”.

Simonov a sosit pe Frontul de Vest peste cinci zile de la începutul Marelui Război pentru Aprăarea Patriei, iar mai târziu în memoriile sale va menționa un citat dintr-o discuție cu un ofițer din trupele de grăniceri. Acela va spune: “Am informații că toți din avanposturile mele au decedat. Au luptat până la ultimul om și au murit cu toții, toți din câți au fost. Familia mea este acolo, lângă Graev. Soția, doi copii, mama și surioara. Tot ce am pe lume este acolo”.

Practic, în aceeași zi, pe 29 iunie, unul din autorii planului „Barbarossa”, generalul Franz Halder va nota în agenda lui: “Veștile de pe front confirmă că rușii luptă peste tot până la ultimul om”.

Cu toate acestea, desigur, Halder expedia șefilor săi niște relatări victorioase.

Ulterior Simonov observase: “Orice ar scrie unii din ei după război, nimeni din ei nu admitea, firește, nici în gând, că această armată sovietică, “înfrântă în totalitate” pe Frontul de Est, va intra într-o bună zi pe teritoriul Germaniei”.

Aprecierile marilor generali ai Reichului erau întemeiate pe comportamentul autorităților și popoarelor europene în mai 1940, când în decurs de cinci săptămâni la picioarele naziștilor au căzut Regatul Olandei (capitularea a fost semnată pe 14 mai), Regatul Belgiei (capitularea a fost semnată pe 28 mai) și, în cele din urmă, Franța (capitulate pe 17 iunie).

Corpul expediționar britanic se salva din Dunkerque, iar soldații wermachtului intrau în capitalele europene. Europenii nu le-au opus nicio rezistență.

© Sputnik / Алексей Никольский
O plimbare relaxată prin împrejurările frumoase, mâncare delicioasă, vinurile de calitate și o primire bună din partea celor învinși – așa în ochii wermachtului arăta războiul în Europa de Vest.

Astăzi susținătorii “pacifismului” și “niciodată să nu mai fie” spun că “această experiență sângeroasă” (sic!) a ajutat Europa să se unească, depășind “ostilitatea din trecut” între state, transformând continentul în unul „pașnic”.

Dacă experiența sângeroasă, fără ghilimele, a existat, atunci deținătorul și păstrătorul ei este URSS.

Cetățenii lui au plătit cel mai mare preț pentru eliberarea fiecărui metru pătrat atât a propriei țări, cât și a statelor europene.

Ostașii sovietici duceau flori la mormântul lui Strauss în Viena, iar militarii wermachtului plantau mine în mormântul lui Pușkin.

Am așteptat trei ani deschiderea celui de-al doilea front, iar când ofensiva aliaților în Ardeni a început să eșueze și Churchill îl implora pe Stalin să vină în ajutor, termenii desfășurării operațiunii Visla-Oder au fost mutate de Comandamentul Suprem cu opt zile mai devreme (o adevărată eternitate, după criteriile planificării militare), iar decizia grăbirii ofensivei Armatei Roșii în Polonia a fost luată în câteva ore.

Naziștii țineau asediul Leningradului, locuitorii orașului-erou își duceau cu săniile copiii morți la cimitir, iar comandantul Berlinului, generalul Berzarin a vaccinat după Victorie copii mici din Berlin și semna dispoziții prin care copiii germani trebuiau să primească la timp lapte.

1418 zile de război, declanșat acum 80 de ani – e o distanță pe care a parcurs-o poporul nostru, aducând libertate, nu doar oprind cuptoarele crematoriilor din Majdanek și Auschwitz, nu doar salvând Cracovia de distrugere, iar comorile galeriilor din Dresda - de inundare, dar și consolidând valorile omeniei și umanismului.

Pe care Europa pragmatic le-a expropriate imediat, numindu-le “valorile lor comune”.

Lăsându-se eliberată, Europa a promis cu tărie urbi et orbi “Să nu se mai întâmple niciodată!”, imediat s-a implicat în alte războaie.

A luptat cu susținătorii independenței în Africa de Nord și de Vest. A purtat acțiuni militare în Indochina.

Apoi a venit rândul Iugoslaviei (în cadrul luptei cu “dictatura lui Milosevic și tiraniei sârbilor”, ținem minte cu toții aceste formulări).

Peste alte zece ani a venit rândul Ucrainei.

Acolo, în conturile absolut clar trasate, inclusiv de UE, inițial a existat prima tentativă de a provoca un război, iar peste alți zece ani, a doua. În prima și a doua tentativă, atât în 2004, cât și în 2013-2014, a existat, desigur, și o atmosferă de ură față de “alții”.

Precum și în perioada conflictului iugoslav, și-au ițit imediat capetele simpatizanții naziștilor, iar colaboratorii hitleriștilor și criminalii de război au devenit “luptători pentru libertate și independență” și “salvatori de influența rusească”.

Revenind la război, să ne amintim că apărarea casei Pavlov din Stalingrad, doar a unei singure case, și doar prin rezistența unui singur pluton, a durat 58 de zile. E mai mult decât a durat plimbarea trupelor wermachtului prin Europa continental, astăzi unită și “pacifistă”.

Să ne mărturisim nouă înșine, mai întâi de toate, că tentativele de a devaloriza izbânzile predecesorilor noștri, apropiaților noștri, concetățenilor noștri, compromiterea lor cu istorii despre “milioane de femei germane violate”, despre “eșaloane de trofee” și despre “colecții de obiecte de artă furate” sunt doar un mijloc de anihilare a codului nostru genetic comun, mutațiile căreia ar putea să provoace cancer în tot organismul.

Haideți să înțelegem că toate aceste țipete despre “militarismul Rusiei” reprezintă doar o invidie față de țara care a săvârșit ceea ce părea imposibil – a înfrânt coloana vertebrală a nazismului, distrugând aproximativ trei sferturi din forța lui militară, în țara cărei s-a aplecat toată Europa continentală.

Și amintindu-ne de cei căzuți în luptă, cei răniți, uciși, duși în sclavie, trimiși în lagărele de concentrare, maltratați, chinuiți, împușcați și spânzurați, să repetăm că sacrificiile aduse în numele Victoriei nu au fost în zadar.

Trăim datorită sacrificiilor lor, sacrificii care astăzi sunt inimaginabile.

Iar memoria și durerea noastră au devenit obeliscurile noastre comune.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

52
Tagurile:
Război


Загрузка...
Кадр из фильма Самый жаркий месяц

Miturile și legendele celui de-Al Doilea Război Mondial

69
(reînnoit 13:08 22.06.2021)
Al Doilea Război Mondial a avut mai multe teatre de război, mari bătălii și comandanți de trupe marcanți în diferite regiuni ale planetei.

Cu toate acestea, Armata Roșie a “măcinat” armata Germaniei de trei ori mai mult decât aliații laolaltă și a avut un aport esențial în victoria asupra militarismului german și japonez.

Victoria din anul 1945 reprezintă o mare izbândă a poporului sovietic multinaționațional și unit, care nu poate fi pervertit în Occident sau separat pe la “apartamente naționale” în spațiul postsovietic.

Cel de-Al Doilea Război a durat din 1 septembrie 1939, până pe 2 septembrie 1945. În conflagrație au fost implicate 57 de țări, cu o populație totală de peste 1,7 miliarde de oameni. Cu toate acestea, rezultatele războiului au fost predeterminate pe 22 iunie 1941, ziua în care Germania fascistă a atacat URSS.

În cel de-Al Doilea Război și-au pierdut viața 55 de milioane de oameni din diverse țări. Uniunea Sovietică a pierdut aproximativ 27 de milioane de oameni (istoricii nu au reușit să stabilească numărul exact), majoritatea dintre care sunt civili.

imagini din arhivă
© Sputnik / Владимир Трефилов
Pierderile irecuperabile în rândurile Armatei Roșii (potrivit datelor Statului Major al Armatei Rusiei) au constituit aproximativ 12 milioane de persoane, inclusiv 6 milioane 885 de morți, 4 milioane 559 de mii dispăruți sau prizonieri. Aceste pierderi imense, incomparabile cu pierderile aliaților demonstrează un singur lucru: poporul sovietic a fost un adversar ireconciliabil al expansiunii hitleriste. “Frontul de Est” a devenit principal arenă în cel de-Al Doilea Război Mondial. Hotărâtoare au fost nu debarcarea trupelor americano-britanice în Normandia sau Ofensiva din Ardeni, ci bătălia pentru Moscova, Stalingrad și din Kursk.

Potrivit estimărilor istoricilor germani, în cel de-Al Doilea Război Mondial au murit 5,2 milioane de soldați germani și 1,2 milioane de civili. Proporția inversă a pierderilor printre militari și civili se explică prin faptul că Armata Roșie a eliberat Europa de fascism, nu s-a preocupat de înrobire sistemică și uciderea prizonierilor și a populației din Germania și Japonia (cum au procedat nemții în Europa de Est și japonezii în China).

Imagine din arhivă
© Sputnik / Вадим Савицкий
Pierderile Statelor Unite ale Americii și Japoniei în teatrul de operațiuni militare din regiunea pacifică sunt incomparabile. În cel de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite au pierdut doar 248 de mii de militari, de două ori mai puțin decât numărul americanilor morți în pandemia de coronavirus în 2020-2021. Japonezii în câțiva ani au pierdut 467 de mii de persoane, o cifră comparabilă cu pierderile URSS la eliberarea Poloniei – 477 de mii de militari.

În mod paradoxal, la o distanță de 75 de ani la japonezi a apărut “propria” istorie a războiului, în care nu se văd agresori, ci „victime” ale unor circumstanțe și ale unor vecini ostili. Din manualele școlare a dispărut bătălia de la Halhin Gol, Operațiunea ofensivă strategică manciuriană a trei fronturi sovietice împotriva Armatei Kwantung. E adevărat că și din manualele din Mongolia a dispărut această informație.

Eroziunea spațiului CSI

Unele din fostele republici sovietice – Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia au urmat calea naționalismului de carton și de rescriere a „propriilor” istorii. Adevărații eroi au fost înlocuiți cu colaboraționiștii, banderoviștii, “frații pădurilor” – cei care au servit ocupanții, au vărsat sângele propriului popor, care au ars satele belaruse, ucrainene, poloneze.

În Lituania anual are loc un eveniment festiv de sorgine neonazistă: în marșul “Pe potecile Diavolului Verde”, dedicate participantului la Holocaust, Jonas Misiūnas, eveniment la care participă până la 2000 de persoane. În Estonia anual este cinstită memoria membrilor SS – legionarii diviziuni 20 Waffen SS Grenadier, distruși de Armata Roșie în iulie 1944.

În Letonia, la fel de cinic, sunt eroizați legionarii diviziunii 15 și 19 ai Waffen SS, considerați o “mândrie a poporului și statului leton” – marșurile de glorificare a militanților Waffen SS în centrul orașului Riga a devenit o parte a vieții politice și publice a țării (în ciuda deciziei Tribunalului Militar Internaționale de la Nürnberg, care a declarat SS organizație criminală).

Sentimentele neonaziste sunt alimentate și în Ucraina. Rada Supremă a decretat zi de sărbătoare ziua de naștere a lui Stepan Bandera – liderul mișcării naționaliste ucrainene (OUN). Iar ziua apărătorilor Ucrainei (14 octombrie) este marcată în ziua înființării Armatei Insurgente Ucrainene (UPA).

Sub sloganul “decomunizării” a fost declanșat un război cu trecutul eroic al URSS și a istoriei comune a poporului sovietic. În acest fel, la Kiev este pus semnul egalității între eliberatori de fascism și complicii ocupanților, călăii propriului poporul, în continuare – un adevărat terciu în mințile lor.

Военный музей Кишинев
© Sputnik / Mihai Caraus
Recent, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a făcut o declarație “istorică”: lagărul de concentrare în Auschwitz a fost eliberat de diviziunea 100 Lvov, adică de “ucraineni”. Și în general Europa a fost eliberată de fascism de “fronturile ucrainene”. Vom mai reveni la Auschwitz. Anterior, premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a declarat (într-un interviu acordat postului de televiziune german ARD) că Rusia “încearcă să rescrie” istoria celui de-Al Doilea Război Mondial: “Agresiunea rusă din Ucraina reprezintă un atac asupra ordinii mondiale și ordinii din Europa. Nu am uitat invazia URSS în Germania și Ucraina. Nu trebuie să mai admitem acest lucru”.

Din păcate, și în Republica Belarus există uneori declarații la nivel înalt potrivit cărora Marele Război pentru Apărarea Patriei nu este „războiul nostru”, chiar dacă anume această republică din componența URSS a dat dovadă de cel mai mult eroism în rândul partizanilor.

Apărând memoria popoarelor, ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, a îndemnat mai devreme colegii din țările CSI să se opună celor care încearcă să rescrie istoria comună a popoarelor fostei URSS, distorsionând evenimentele din Marele Război, să-i prezinte pe învingători drept perdanți.

Vectorul Occidental

Președintele federal al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a ținut un discurs săptămâna trecut la Berlin despre invadarea Uniunii Sovietice de către Germania acum 80 de ani. Steinmeier a îndemnat Germania să nu uite crimele comise în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa de Est. El a spus: “Război criminal și agresiv purta uniforma Wehrmacht-ului. Soldații Wehrmacht-ului au fost implicați în acțiuni barbare”. Și a enumerat locurile care întruchipează “barbaria germană”: “Cine din Germania cunoaște Malîi Trosteneț de lângă Minsk, unde între 1942 și 1944 au fost ucise cel puțin 60 de mii de persoane” și “orașul Rjev din suburbia Moscovei, unde Armata Roșie a înregistrat peste un milion de morți și răniți într-o luptă interminabilă”. E o poziție demnă de respect. Cu atât mai mult că în Occident sunt distribuite informații istorice de cu totul alt gen. Spre exemplu, în ianuarie, revista germană Der Spiegel a publicat o dezinformare despre eliberarea lagărului de concentrare Auschwitz de către americani. După un val de critici, publicația declarat că a fost comisă o „eroare”, articolul a fost redactat, pentru că lagărul de concentrare a fost eliberat pe 27 ianuarie 1945 de Armata Roșie.

A se observa că astfel de erori poartă un caracter sistemic. Mai devreme, ministrul Afacerilor Externe al Poloniei, Grzegorz Schetyna, a declarat la postul de televiziune polonez că cel mai mare lagăr nazist Auschwitz a fost eliberat de ucraineni.

La una din conferințele internaționale a istoricilor, o doamnă profesor din SUA a prezentat versiunea americană a încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial: generalul Dwight David Eisenhower putea cuceri Berlinul, dar nu a făcut-o „pentru a nu se certa cu Stalin”. Și a reacționat la hohotele de râs din sală: “Cunosc istoria acelor evenimente. Însă manualele noastre de istorie relatează anume în acest fel”.

În Occidentul sunt inventate regulat mituri, noi interpretări ale evenimentelor și povești despre război pentru a diminua rolul de frunte al URSS și al Armatei Roșii în victoria asupra nazismului german și militarismul japonez. Se încearcă chiar echivalarea Uniunii Sovietice și Germaniei, însă cifrele și faptele arată adevărul.

Adepți ai legiunii letone Waffen-SS depun flori la Monumentul Libertății din Riga
© Sputnik / Сергей Мелконов
Planul atacului Germaniei asupra URSS a fost aprobat de directiva nr. 21 al lui Hitler în decembrie 1940, făcut public imediat după încheierea războiului și veridicitatea acestuia nu a fost contestată. Invazia perfidă a lui Hitler ca “o lovitură preventivă asupra URSS ca se pregătea de o invazie” nu este confirmată de niciun document istoric.

În 1941 Hitler era extrem de sincer în planurile și intențiile lui: “Înfrângerea totală a statului”, “război de nimicire”. Acesta vedea în Uniunea Sovietică “un dușman natural”, visa la distrugerea lui, la acapararea resruselor economice, la înrobirea populației. Peste 3,5 milioane de soldați din Germania și trupele aliate au atacat în iunie 1941 pe un front cu o lungime de 2900 de kilometric. În Est au fost concentrate peste 80 la sută din trupele armatei germane, inclusiv 3400 de tancuri și 2700 de avioane. Cu toate acestea, “campania din Est” a determinat un rezultat neașteptat pentru Germania în război. Mulți soldați și ofițeri deja în 1941 conștientizau apropierea unui eșec inevitabil în războiul cu Uniunea Sovietică. Iar “ajutorul hotărâtor” al aliaților URSS nu are nicio tangență cu acest fapt.

În decursul întregului război, principalele forțe ale Germaniei și aliaților ei au fost concentrate pe “Frontul de Est”: împotriva trupelor sovietice acționau de la 190 până la 286 din cele mai pregătite devizii fasciste din Finlanda, Ungaria, România, Italia, Slovacia și Spania.

A se compara: trupele ango-americane s-au confruntat în Africa de Nord cu 9 -20 divizii, în Italia – de la 7 la 26, în Europa de Vest (de la debarcarea în Normandia) – de la 56 la 75 de divizii. Totodată, Armata Roșia a eliberat în totalitate sau parțial teritoriul României, Poloniei, Bulgariei, Iugoslaviei, Cehoslovaciei, Ungariei, Austriei, Germaniei – cu o populație de peste 113 milioane de oameni.

Un alt mit este despre „salvatorul” Lend-Lease – potrivit căruia victoria URSS asupra Germaniei ar fi fost imposibilă fără ajutorul USA și Marii Britanii cu tehnică și arme. Cu toate acestea, către sfârșitul războiului, în Armata Roșia doar fiecare al zecelea tanc era străin (în total au venit din SUA aproximativ 7000, din Marea Britanie 5100 de tancuri).

Totodată în cele mai dificile luni ale anului 1941 aliații s-au angajat să ofere Uniunii Sovietice 4500 de tancuri, însă au trimis doar 466 de vehicule. În anul 1941 URSS a primit doar 11 unități ale avioanelor de vânătoare „Aerocobra”. A se compara – industria sovietic din 22 iunie și până pe 31 decembrie 1941 a oferit Armatei Roșii 5400 de tancuri și 8200 de avioane de luptă. Astfel de exemple pot fi oferite și în la celelalte capitole.

Să nu uităm că legea cu privire la Lend-Lease din SUA a fost adoptată în 1941 drept o măsură de asigurare a propiei securități naționale. Toți participnații la program, cu excepția Uniunii Sovietice, au fost scutiți de datorii de către americani și englezi. URSS și Rusia a plătit pentru livrările în cadrul Lend-Lease de o valoare de 1,3 miliarde de dolari, cu o rată anuală de 2,3 la sută. Peste câteva decenii de la război, creditul a fost achitat în totalitate abia în 2006.

Desigur, rostul memoriei istorice nu constă în împovărarea actualei și viitoare generații cu un “război străin” și credite străine, ci în înțelegerea cum trecutul continuă să lucreze în prezent și în viitor. Să revenim la Steinmeier: “Doar cei care vor învăța să citească urmele trecutului în prezent vor putea să-și aducă aportul la ziua de mâine, care să evite războaiele, să respingă tirania și să asigure o conviețuire pașnică”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

69
Tagurile:
Al Doilea Razboi Mondial


Загрузка...
Victor Parlicov

Iată ce ar putea face statul dacă petroliștii vor ascunde profiturile

0
Expertul în energetică, Victor Parlicov consideră că autoritățile ar putea aplica mai multe instrumente pentru a interveni pe piața produselor petroliere, inclusiv crearea unui operator de stat. Detalii în materialul ce urmează
Iată ce ar putea face statul dacă petroliștii vor ascunde profiturile

Expertul pe probleme energetice Victor Parlicov spune că disensiunile între stat și operatorii de pe piața produselor petroliere au ajuns în punctul culminant. După adoptarea noii metodologii de calculare a prețurilor la carburanți, petroliștii au amenințat Regulatorul că în situația în care ei nu-și vor atinge profiturile ar putea recurge la crearea unui deficit pe piața petrolieră din Moldova.

Victor Parlicov consideră că statul ar putea interveni mai energic pe această piață cu instrumentele necesare, iar pentru aceasta este nevoie de intervenția Parlamentului.

„Faptul că petroliștii își permit să se comporte așa și nimeni nu reacționează la asta, înseamnă că ei consideră că instituțiile sunt slabe și aici vorbim de Consiliul Concurenței. Dacă prețurile pe piața internațională vor crește ele vor urca și la noi, ne vom revolta, doar că în perioada dată marjele de profit vor fi cele mai mici. Când prețurile vor scădea pe piața internațională, atunci vom trebui să fim vigilenți pentru că profiturile petroliștilor cresc vertiginos anume în acea perioadă”, a menționat Parlicov.

Expertul mai spune că Moldova dispune de o directivă europeană netranspusă în legislație, cea cu privire la securitatea stocuriloir. Ea obligă operatorii de pe piață să dețină stocuri de produse petroliere de 61 de zile, doar că petroliștii din Moldova nu se încadrează în aseste cerințe și sunt în stare să asigure stocuri doar timp de 15 zile, ceea ce contravine unor standarte internaționale.

„Unul din argumentele pe care le invocă operatorii este că dacă marja de profit va fi joasă și ei vor înregistra pierderi, ar putea fi sistate importurile. Va apărea deficit pe piața produselor petroliere, iar dacă asta s-ar întâmpla, noi am putea rămâne fără produse petroliere în stoc. Directiva europeană presupune existența unor stocuri de 61 de zile minimum, iar astăzi eu nu cred că operatorii au stocuri mai mari de 15 zile. Desigur asta îi obligă pe petroliști la costuri adiționale, dar dacă ei sabotează piața intervin aceste rezerve suficiente pentru a remedia situația”,a subliniat Parlicov.

O altă soluție în opinia expertului ar fi apariția unui operator de stat ca instrument de intervenție pe piață.

„La ora actuală, operatorii ridică prețurile unilateral și vând produse la prețuri exagerate. Dacă ar  apărea un operator de stat ca instrument de intervenție pe piață creezi un mediu concurențial sănătos, iar toate aceste mecanisme demult trebuiau să fie adoptate de Parlament”, a spus Parlicov.

Expertul crede că Moldova are nevoie de implementarea unei legi cu privire la prețurile de transfer în domeniul carburanților.

„Această lege ar demotiva eperatorii vertical integrați să-și transfere profitul de pe un lanț pe altul, iar asta ar însemna că produsul petrolier adus în vamă ar trebui să aibă un preț corect și nu unul exagerat”, a concluzionat Victor Parlicov.

Amintim că ANRE a aprobat recent noua metodologie de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, după ce la începutul lunii aprilie 2021 Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de lege care prevede plafonarea prețurilor la carburanți.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Profit, Produse petroliere, ANRE
Tematic
Expert: Micii petroliști vor fi eliminați - ce se va întâmpla cu prețurile la carburanți
Vom rămâne fără benzină - șantajul la care vor recurge petroliștii


Загрузка...