Береговые объекты газопровода Северный поток – 2.

Depinde de "comportamentul Moscovei". Vor opri oare gemanii "Nord Stream 2"

140
(reînnoit 19:50 15.04.2021)
Statele Unite au decis să restabilească relațiile cu Germania, deteriorate în timpul mandatului lui Donald Trump.

MOSCOVA, 15 apr – Sputnik, Ksenia Melnikova. Șeful Pentagonului a zburat la Berlin, a ordonat creșterea numărului de soldați americani în țară și, de asemenea, a dat de înțeles că noua administrație, ca și cea anterioară, este categoric împotriva "Nord Steam – 2". După vizita acestuia, germanii au suspendat proiectul. Ce concesii anume este gata este să facă Republica Federală Germania (RFG), a aflat Sputnik.

Reverență americanilor

Germania ascultă de părerea SUA în ceea ce privește construcția conductei de gaz "Nord Stream – 2" – în special, instituie un moratoriu privind completarea proiectului controversat. Acest lucru a fost declarat de către ministra Apărării a Germaniei, Annegret Kramp‑Karrenbauer, după întâlnirea cu șeful Pentagonului, Lloyd Austin. În ajun, el a zburat la Berlin în timpul primului turneu major european. Astfel, șeful Ministerului american al Apărării a arătat că, sub Biden, Washingtonul dorește să restabilească relațiile cu Germania. Aceeași dorință a fost demonstrată și de Berlin.

Până în prezent, sunt construite 95 de procente din conducta de gaz sau 2339 din 2460 de kilometri. Dacă proiectul va fi totuși finalizat, atunci Germania va cumpăra gazul rusesc conform anumitor condiții. "Ele depind de comportamentul Moscovei", a observat Kramp‑Karrenbauer.

Austin a declarat că guvernul american este împotriva finalizării construcției celei de-a doua ramuri a gazoductului de-a lungul fundului Mării Baltice. Dar, în același timp, a subliniat că dezacordurile din jurul proiectului nu vor afecta în niciun mod strânsa cooperare a celor două țări. De altfel, Kramp‑Karrenbauer și omologul ei american sunt interesați nu numai de "Nord Stream – 2". Ex-președintele Donald Trump urma să retragă din Germania de la 9,5 mii până la 12 mii de soldați americani, acuzând RFG de "o datorie de miliarde de dolari" față de NATO și Statele Unite. Noua administrație, dimpotrivă, crește contingentul militar. Este adevărat că cu doar 500 de persoane. Cu toate acestea, șefii instituțiilor de apărare a celor două țări au revenit mai târziu din nou la discuția proiectului controversat "Nord Stream – 2".

Proiectul este unul dintre principalele obstacole în relațiile dintre Washington și Berlin. Așa a fost și în timpul președinției lui Donald Trump, continuă și în timpul mandatului lui Joe Biden. Statele Unite se tem că "Nord Stream – 2" le va elimina de pe piețele energetice europene profitabile, care, la rândul lor, vor depinde de gazul rusesc.

Conducta trece prin zonele economice exclusive și apele teritoriale ale Germaniei, Danemarcei, Rusiei, Finlandei și Suediei. Copenhaga s-a opus mult timp construcției, dar apoi a căzut de acord. Autoritățile germane susțin proiectul, cerând ca el să fie considerat "pur economic" și să "nu-l transforme în țap ispășitor". Deși nu toată lumea din țară gândește așa. Verzii și ecologiștii pledează activ împotriva proiectului. Recent, organizația de protecție a mediului Deutsche Umwelthilfe (DUH) a contestat în instanța de la Hamburg permisiunea de continuare a lucrărilor, emisă de Oficiul Federal pentru Transport Maritim și Hidrografie.

Pe lângă SUA, militează împotriva gazoductului Ucraina și Polonia. Acestor țări le este convenabil ca tranzitul gazului rusesc să aibă loc în continuare pe teritoriul lor. Ele sunt susținute de Cehia, Letonia, Estonia, Lituania, Ungaria, Slovacia, România și Croația – se tem că "Nord Stream – 2" va consolida influența Moscovei pe piața energetică europeană.

Trump și-a luat prea multe asupra sa

Donald Trump s-a opus activ instalației conductei de gaz prin intermediul sancțiunilor. În mediul său se credea că restricțiile "înfig o țeapă în inima proiectului". Începând cu anul 2017, el a introdus în mod constant noi și noi pachete de măsuri, care afectau în principal companiile străine implicate în construcția "Nord Stream – 2".

La început, au adoptat o lege care înăsprea sancțiunile împotriva Rusiei și care prevenea companiile americane și stăine de la cooperarea cu întreprinderile și instituțiile rusești "din sectoarele de apărare și spionaj". Peste doi ani, președintele Trump a semnat un buget militar de apărare, în cadrul căruia, la fel, erau specificate modalitățile de suspendare a construcției. Iar, în curând, compania elvețiană Allseas, care se ocupa de instalarea țevilor pentru "Nord Stream – 2", și-a retras toate navele din zona de construcție din Marea Baltică. Europenilor nu le-a plăcut o astfel de presiune, dar nu puteau să se facă nimic.

Odată cu sosirea în Casa Albă, Biden s-a dovedit a fi în fața unei dileme: pe de o parte, ambele partide sunt împotriva proiectului "Nord Stream", iar relaxarea sancțiunilor va fi considerată drept o concesie în favoarea Moscovei, pe de altă parte – noul lider american trebuie să restabilească relațiile deteriorate în timpul mandatului lui Trump cu Uniunea Europeană, în special cu Germania, care susține proiectul.

Dar deja la sfârșitul lunii februarie, nava "Fortuna", asociată cu construcția gazoductului, și proprietarul ei, compania "KVT-Rus", au fost incluse în noua listă de sancțiuni americane, deși împotriva lor erau deja în vigoare alte măsuri. Până în februarie 2021, 18 firme europene au părăsit proiectul din cauza amenințărilor din partea Washingtonului. În martie, autoritățile americane au avertizat din nou participanții proiectului "Nord Stream – 2" că vor introduce noi restricții, dacă aceștia își vor continua lucrările.

Berlinul a criticat acțiunile Washingtonului destul de mult timp și mulți de acolo sunt încrezuți că proiectul va fi totuși finalizat. "Indiferent de situația din America, acolo, toată lumea va fi unită de dorința enormă ca relațiile dintre Rusia și Germania să fie restabilite, să devină constructive și lucrătoare. "Nord Stream – 2"  va fi finalizat indiferent de modul în care se va comporta noua administrație", presupune deputatul Bundestagului Republicii Federale Germania, Waldemar Herdt.

Kremlinul a recunoscut că restricțiile americane complică lucrările. În memorandumul din ianuarie 2021, "Gazpromul" nu a exclus suspendarea sau chiar anularea completă a proiectului, dacă "situația politică se va schimba brusc". "Nord Stream – 2" – este un lucru benefic pentru economia Europei ca întreg și a Germaniei în special", a reamintit în repetate rânduri Vladimir Putin. Mai ales că în timpul încărcării noilor gazoducte, Moscova este pregătită să păstreze tranzitul ucrainean. Rusia este sigură că americanii pur și simplu presează concurenții, propunând în schimb gazului lor lichefiat.

Îl vor finaliza sau nu

Experții cred că, cel mai probabil, conducta de gaz va fi totuși finalizată, dar nu va fi pornită la capacitatea ei maximă. "Există restricții impuse de noul regulament al UE, conform cărora un furnizor de gaz poate folosi infrastructura de transport la numai 50%", a explicat Andrei Kortunov, directorul general al Consiliului rus pentru afaceri internaționale. Potrivit lui, există și alte opțiuni. De exemplu, închiderea gazoductului sau compensarea Germaniei de către SUA. Washingtonul poate investi în construcția terminalelor de recepție a gazului lichefiat american. Deși, până când, este neclar cum se va dezvolta acest lucru sub Biden – un oponent al exploatării gazului de șist.

"Există o șansă că americanii pur și simplu lungesc timpul. Merkel pleacă, nu își va schimba opiniile. La toamnă, în Republica Federală Germania vor avea loc alegeri. Dacă puterea va preluată de o nouă coaliție și următorul cancelar va fi din cei verzi, atunci el poate să aibă o atitudine complet diferită față de "Nord Stream – 2". În acest caz, proiectul va muri de la sine", spune politologul.

Cercetătorul de frunte al Centrului pentru Studii Germane al Institutului European al Academiei Ruse de Științe, Alexandr Kamkin, consideră: aparent, șeful Pentagonului, în timpul vizitei sale la Berlin, a cerut de la autoritățile germane să înceapă să cumpere de la Washington gazul lui lichefiat. "Republica Federală Germania va primi dreptul de a finaliza construcția în schimbul unei diversificării parțiale a livrărilor. Dar presiunea politică asupra conductei de gaz nu va scădea", a afirmat el în cadrul conversației cu Sputnik.

Declarația ministrei Apărării a Germaniei nu ar trebui să fie considerată drept o poziție definitivă a autorităților germane. Kramp‑Karrenbaue este cunoscută pentru declarațiile sale tăioase la adresa Moscovei. Acum, Statele Unite și Germania încearcă să găsească un compromis și să-și îmbunătățească relațiile. Cum să facă acest lucru, nu este clar până când. Propunerea de a institui un moratoriu privind completarea construcției "Nord Stream – 2" va amâna doar rezolvarea problemei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

140
Tagurile:
Sua, Rusia, Germania, Nord Stream 2, moscova
 Joe Biden

Biden va preciza dacă Rusia este gata se sinucidă

183
(reînnoit 22:11 11.06.2021)
"Statele fac astfel de lucruri înainte de război", a menționat între altele, în timpul unei discuții televizate, Andrei Bezrukov, colonel al Serviciului de Informații Externe, astăzi profesor la universitatea MGIMO.

Este vorba despre o acțiune cu adevărat serioasă a administrației americane, care a comandat, încă în februarie, un studiu al vulnerabilității țării în ceea ce privește lanțurile de aprovizionare cu bunuri critice, menționează într-un editorial pentru RIA Novosti analistul Dmitrii Kosîrev. Studiul a fost finalizat acum, în ajunul călătoriei președintelui Joe Biden în Europa, unde va avea loc, între altele, și întâlnirea acestuia cu președintele Vladimir Putin.

Despre faptul că această întâlnire de la Geneva va constitui doar o parte a schimbării de curs americane pe scena mondială, demult așteptată și foarte serioasă, vom vorbi mai jos. În ceea ce privește vulnerabilitatea Americii, aceasta, conform datelor studiului, a fost depistată în cel puțin trei sfere – în aprovizionarea cu medicamente, cu semiconductori și cu elemente terestre rare. Și în toate cazurile este vorba despre China, adică despre dependența periculoasă a aprovizionării SUA de o superputere egală cu America pe scena mondială.

Apoi, zilele trecute, a urmat acțiunea numărul doi – dezvoltarea unei legi privind inovațiile și concurența. Ea a fost aprobată de Senatul SUA și va fi pusă în aplicare în curând. Și aici este vorba, în primul rând, despre concurența cu aceeași superputere. Două sute cincizeci de miliarde de dolari au fost alocate în temeiul acestei legi pentru a îmbunătăți competitivitatea economiei americane față de China. Este vorba despre subvenții pentru a accelera inovațiile și alte tipuri de sprijin pentru industriile avansate americane.

Aici există o particularitate amuzantă. Ani de zile, Statele Unite au explicat cât de inacceptabil este sprijinul statului chinez pentru industriile avansate și multe alte industrii. Programul Beijingului "Made in China 2025" a fost apreciat drept un model de concurență greșită și de întruchipare a răului. Adică, nemulțumirea consta în faptul că Beijingul nu respectă regulile, joacă necinstit. Cinstit – este atunci când concurează numai comercianții privați și victoria este determinată de o zeitate numită Piață. Dar acum, când s-a dovedit că jocul Chinei duce la câștig, inclusiv global, Statele Unite au decis destul de liniștit să facă același lucru.

Acum despre amploarea a ceea ce se întâmplă. Experții spun că administrația democraților a moștenit ideea republicanilor de a reindustrializa America și că este vorba despre programe concepute pe zece ani. Și că pentru Statele Unite chestiunea este pusă în felul următor: să câștige această luptă sau să moară.

În ceea ce privește moartea – ar putea fi prea mult. Dar iată estimarea publicației The Guardian: până la sfârșitul deceniului, China va depăși Statele Unite în ceea ce privește volumul economiei, dar nu pur și simplu, ci cu o pondere suplimentară – preluând conducerea tehnologică mondială (fapt ce împiedică Pentagonul să doarmă liniștit noaptea). Însăși ideea unei astfel de pierderi a statutului de lider este teribilă pentru Statele Unite.

Cuvântul cheie în toate aceste subiecte strâns legate este "tehnologii". Volumul total al producției într-un an este, desigur, important, dar mai degrabă în ceea ce privește propaganda. Statutul actual relativ egal al celor două superputeri în ceea ce privește superioritatea tehnologică este un coșmar, pe când preluarea conducerii tehnologice mondiale de către China este un coșmar-coșmar.

Anume cu astfel de sentimente a fost pregătită actuala călătorie a lui Joe Biden în Europa. Același material din ziarul londonez descrie destul de clar întregul concept al acestui periplu diplomatic. Biden se va întâlni cu liderii Occidentului în Cornwall, Marea Britanie, ca parte a summit-ului G7. Apoi va avea loc o discuție cu NATO și cu structurile europene. Iar conversația va atinge în primul rând și aproape exclusiv China. Biden intenționează să invite europenii, destul de sceptici, la un al doilea război rece, de data aceasta cu China.

De ce europenii sunt sceptici? Doar un detaliu despre cum ar trebui să arate un astfel de război: conform studiului menționat anterior despre vulnerabilitatea Americii și potrivit legii concurenței menționate mai sus, în Statele Unite se creează "un grup de atac", condus de un reprezentant comercial sau de o altă persoană de rang ministerial. Această forță de atac va determina care dintre mărfurile chineze se bazează pe tehnologiile furate de la americani. Și nu este vorba doar că aceste mărfuri nu vor putea fi importate în SUA. Despre statutul lor ”furat” vor fi anunțați și europenii, și alți aliați. Ulterior, aceștia din urmă vor fi rugați să-i creadă pe americani pe cuvânt și, la fel, să nu cumpere aceste produse extrem de competitive.

Vor crede oare aliații, toți până la unul? Întrebarea este complexă. Dacă ne întoarcem la articolul din The Guardian, acolo este citat un diplomat anonim, care observă: europenilor s-ar putea să nu le placă ceea ce face China (într-o situație sau alta), dar americanilor nu le place ceea ce este China, și anume, o putere egală cu America în lume, indiferent dacă face ceva în general.

Pandemia de coronavirus
© Sputnik / Анна Раткогло

Summitul de la Geneva, conform acestei logici, se dovedește a fi la periferia călătoriei europene a lui Biden. Relațiile bilaterale cu Moscova sunt secundare pentru el. Președintele american se va ocupa, în primul rând, de sondarea poziției Rusiei cu privire la viitorul război rece dintre Statele Unite și China pentru decenii înainte. Bineînțeles, nimeni nu se așteaptă că Moscova se va angaja brusc într-o confruntare cu Beijingul. Dar să afle cum se va comporta Rusia în unele situații, ipotetice deocamdată, este util pentru America. Poate că Rusia va dori brusc să se sinucidă geopolitic și să adopte un fel de poziție neutră în confruntarea iminentă.

Deși, ce poate fi mai simplu: există două superputeri, una – cea care pierde – se pregătește să se confrunte cu cealaltă. Ambele sunt giganți economici și lideri tehnologici, prin urmare parteneri potențial profitabili. Dar, în ultimii ani, o superputere i-a făcut (și i-a spus) Rusiei un număr extrem de mare de ticăloșenii. Cealaltă superputere, cel puțin, nu a făcut sau a spus nimic de genul acesta. În plus, dezvoltă cooperarea cu noi acolo îi iese asta. Și ce poziție a Moscovei am putea să ne imaginăm aici?

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

183
Tagurile:
Rusia, SUA, Vladimir Putin, Joe Biden
Tematic
Blinken, despre condiția în care SUA ar putea avea ”relații stabile” cu Rusia
Kremlinul le-a cerut SUA să iasă din „cercul vicios” al sancțiunilor
Cum a comentat MAE rus discuția dintre Biden și Zelenski


Загрузка...
Imagine din arhivă

Vor înfrunta oare „oamenii cinstiți” profesioniștii cu experiență?

110
Maia Sandu a spus că este mai bine să angajezi oameni „cu puțină experiență, dar cinstiți” în instituțiile guvernamentale decât „profesioniști care fură”.

Se pare că președintele Moldovei a subliniat noi criterii de selecție a personalului, care, în cazul în care PAS-ul pro-prezidențial reușește să formeze un guvern în viitorul parlament, se va aplica tuturor instituțiilor de stat din Moldova fără excepție.

„Există o problemă a cadrelor, pentru că mulți oameni au plecat, iar unii care au lucrat în instituțiile de stat au fost folosiți de clanurile corupte și chiar dacă sunt profesioniști, ei nu pot să rămână în sistem. [...] Mai bine să angajăm oameni noi, poate cu mai puțină experiență, dar care pot să învețe repede, care sunt cinstiți și care își doresc să rezolve problemele cetățenilor, și nu cei care câte 20 de ani tot schimbă o instituție pe alta”, a declarat Maia Sandu la un post de televiziune.

Această afirmație pare în egală măsură frumoasă și alarmantă, ca o cutie cu un cadou legată cu o panglică strălucitoare, în care ceva pulsează persistent.

Frumoasă - pentru că și cine este împotriva conducătorilor cinstiți? Este alarmantă - pentru că oameni fără experiență sunt acum cu greu angajați chiar și în calitate de casier într-un supermarket. Ca să nu mai vorbim de o organizație atât de serioasă precum biroul unei companii care vinde produse cosmetice, de exemplu, sau tricotaje turcești.

Experiența este experiență. Și un „om bun”, în ciuda tendințelor recente, nu este încă o profesie.

În teorie, conceptul de „oameni cinstiți” arată minunat. Practic, prima întrebare care se pune este cine va conduce exact selecția, separând grâul de pleavă, oamenii cinstiți de cei necinstiți.

Există îndoieli serioase că echipa Maiei Sandu, chiar și la nivelurile superioare ale acestei ierarhii, poate servi drept un criteriu strălucitor de onestitate cristalină. Oponenții în aceste zile scutură lista PAS, scot la lumină dosare penale, evaziune fiscală, licitații bizare și afaceri negre. Anterior, cu aceeași pasiune, au scuturat lista consilierilor administrației prezidențiale și nu fără succes.

Până în prezent, președinta a ignorat stoic toate acuzațiile aduse echipei sale. Cu toate acestea, nu vom ajunge așa prea departe, mai ales dacă sistemul „prezidențial” de selecție a personalului va fi extins la întreaga putere executivă din Moldova. Întrebarea „cine va păzi paznicii” rămâne deschisă. Însăși punerea pe un cântar a onestității și a experienței îndelungate, îndrăzneț construită de președinte, pare ciudată. Este ofensator pentru toți cei care lucrează în instituții și organizații bugetare de mulți ani. Și nu degeaba a fost jignit fostul viceprim-ministru Alexandr Muravski.

„Ei bine, au primit o evaluare a muncii lor funcționarii publici care slujesc statul în mod onest și fidel? Desigur, acum vor exista explicații că președintele nu a avut în vedere toată lumea, că a fost înțeleasă greșit și așa mai departe și așa mai departe. Acum puteți explica cât doriți, dar ceea ce s-a spus și ceea ce este cel mai important este că urmează o mare purjare a aparatului de stat", a scris el pe Facebook. 

Cu toții am văzut cum a arătat o mare purjare similară a aparatului de stat în Ucraina în 2014, după lovitură de stat. Aici întrebarea este și mai importantă nu „cine a fost concediat”, ci „cine a fost numit”. Și destul de des au numit „activiști”. Adică, conform principiului ideologic, acordând puțină atenție dacă o persoană este capabilă de ceva mai mult decât să ardă anvelope. Și, desigur, devotați, loiali, prieteni, rude și prieteni de rude, cum fără asta. Consecințele acestei mari curățări de la Kiev sunt încă înlăturate și vor fi înlăturate mult timp.

Maia Sandu la APCE
© Photo : Aparatul Președintelui Republicii Moldova

Judecând după amploarea „descomunizării” care continuă să se dezlănțuie în statul vecin, principiile selecției personalului nu s-au schimbat prea mult acolo. Adică, doar imaginează-ți că în Moldova, principiul principal la angajarea pentru o funcție publică va fi, la modul figurat, capacitatea de a săruta cu grație steagul UE, capacitatea de a „împinge” discursurile incendiare și prezența unei măști cu inscripția „Om bun”. Nefericita noastră economie, care încă se agață de un fel de denivelare pe pantă, va fi dată peste cap. Ei bine, cardul de membru PAS va fi un permis de trecere la coadă pentru orice loc.

Cu această abordare, imaginea „aparatului de stat cinstit”, strălucind ca clădirea din sticlă a Ministerului Afacerilor Interne din Tbilisi, în implementarea sa practică se va transforma într-o prăbușire totală a ceea ce încă funcționează cumva. Pentru că, dacă încă ceva funcționează în Moldova, este datorită acelor oameni cinstiți care sunt deja în posturile lor. Și le ocupă de mulți ani.

O epurare totală cu înlocuirea funcționarilor publici cu fețe noi după noi criterii de „onestitate”, care va fi formulată pe baza ideilor echipei prezidențiale despre frumusețe, nu va duce la nimic. Probabil, înainte de a schimba oameni, merită să fie schimbate principiile administrației publice. Orice s-ar întâmpla, ca în repriza de neuitat a lui Jvanețki:

"Conservator, școală postuniversitară, fraudă, înșelătorie, instanță, Siberia. Conservator, lecții private, încă o lecție privată, proteză, aur, mobilier, instanță, Siberia. Conservator, facultate de meserii, șef de producție, caviar, crabi, valută, aur, judecată, Siberia. Poate ceva nu e în regulă la conservator?"

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik Moldova

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

110
Tagurile:
experiență, profesionisti, Maia Sandu
Tematic
Expert: Va reuși oare Sandu să înfrunte corupția din Moldova?


Загрузка...
Dunkineely, Irlanda

Libera circulație: Când ar putea fi ridicat regimul de vize cu Irlanda

0
(reînnoit 15:17 12.06.2021)
Discuțiile privind facilitarea regimului de vize cu Irlanda au fost inițiate de președintele țării cu ambasadorul acestui stat în Republica Moldova.

CHIȘINĂU, 12 iun - Sputnik. Ridicarea regimului de vize cu Irlanda este un vis mai vechi al moldovenilor. Discuții privind lansarea negocierilor ce țin de facilitarea regimului de vize au avut loc între președintele țării, Maia Sandu și ambasadorul Irlandei în țara noastră, Excelența Sa Paul McGarry. Cei doi au vorbit și despre extinderea serviciilor companiilor avia low-cost inrlandeze în Republica Moldova.  

© Sputnik / Алексей Витвицкий

„Am discutat, în acest context, despre necesitatea de a extinde serviciile companiilor avia low-cost irlandeze în Republica Moldova, precum și despre importanța de a lansa negocierile privind facilitarea regimului de vize. Sunt acțiuni care pot veni în ajutorul cetățenilor noștri și, totodată, pot contribui la intensificarea schimburilor comerciale și la atragerea mai multor investitori irlandezi în economia națională”, este precizat în comunicatul Președinției.

De asemenea, cei doi oficiali au abordat posibilitatea de a relua discuțiile pe câteva proiecte de acorduri, cum ar fi promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, colaborarea în domeniul turismului, asistența administrativă reciprocă în domeniul vamal, cooperarea culturală si recunoașterea și conversiunea permiselor de conducere.

Mai Sandu a precizat că Moldova și Irlanda au legături strânse atât la nivel atât bilateral și european, cât și interuman, și asta datorită comunității impunătoare de cetățeni moldoveni care locuiesc în Irlanda.

Regimul liberalizat de vize a fost aplicat de către toate statele membre ale UE, cu excepţia Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
regim fără vize, vize Schengen, regim vize, Vize


Загрузка...