Testarea noii tehnici în condițiile Arcticii

"Așteptăm tehnica până în august": Americanii se pregătesc debarce în Arctica

182
(reînnoit 21:15 14.04.2021)
În perioada Războiului Rece, Statele Unite, spre deosebire de URSS, nu au acordat suficientă atenție acestei regiuni, de aceea Pentagonul dispune astăzi de un singur spărgător de gheață funcționabil – Polar Star.

CHIȘINĂU, 14 apr – Sputnik. Statele Unite încearcă să reducă rămânerea în urmă față de Rusia în Arctica. Recent, Forțele terestre au încheiat un contract cu concernul Oshkosh Defense în cooperare cu compania singaporeză ST Engineering și BAE Systems privind dezvoltarea echipamentului militar pentru Arctica. A ieșit la ineală că americanii pur și simplu nu au mașini moderne de acest tip, iar cele pe care le au sunt deja demult depășite. Comandamentul contează să testeze noutățile tehnice deja în luna august. Ceea ce se cunoaște despre acestea din urmă – aflați din materialul li Andrei Koț pentru RIA Novosti.

Construite până în iunie

Arctica reprezintă o provocare serioasă pentru orice armată. Temperaturi ultra-joase, creste de presiune, banchize în derivă, lipsa infrastructurii, logistică dificilă, noapte polară îndelungată – toate acestea complică foarte mult desfășurarea unor grupări militare mari.

De ce SUA s-au speriat de expediția arctică a Rusiei “Umka-2021”
© Sputnik / Ruptly / Ministry of Defence of the Russian Federation

În perioada Războiului Rece, Statele Unite, spre deosebire de URSS, nu au acordat suficientă atenție acestei regiuni, de aceea Pentagonul dispune astăzi de un singur spărgător de gheață funcționabil – Polar Star. Rusia are mai bine de 40 de nave de acest tip. În afară de aceasta, americanii nu au de fapt baze militare acolo.

De asemenea, Forțele terestre nu au suficientă tehnică, care ar fi în măsură să transporte încărcături și militari în condițiile polare extrem de grele. Singurele cap tractoare-ATV adecvate pentru acest lucru sunt suedezele Bandvagn 206 cu două șenile, care au fost adoptate cu denumirea Small Unit Support Vehicle (SUSV). Însă primele mașini de acest tip au fost scoase de pe linie acum 40 de ani și de mult timp nu mai corespund cerințelor actuale.

Armata a decis să actualizeze parcul de tehnică arctică și a anunțat un concurs în cadrul programului Coldweather, All-Terrain Vehicle (CATV). Pentagonul este gata să cheltuiască pentru dezvoltarea, construirea și testarea cap tractorului de perspectivă 6,6 milioane în anul fiscal 2021 și 9,25 de milioane – pentru achiziționarea a 110 unități CATV.

Parcul va fi apoi extins până la 163 de vehicule de teren. Prototipurile ar trebui să fie gata până pe 14 iunie. Din august până la sfârșitul lunii decembrie – testări la poligonul din Alaska. Câștigătorul va fi determinat în anul fiscal 2022.

Patru versiuni

Se așteaptă că vor fi prezentate patru versiuni de CATV-uri. Vehiculul de uz general trebuie să fie în stare să transporte la bord cel puțin nouă soldați, fără șofer, precum și să dispună de echipamente și provizii pentru trei zile de funcționare autonomă.

Арктические комплексы ПВО Тор-М2ДТ на базе вездехода ДТ-30 на торжественной церемонии передачи в общевойсковое соединение Северного флота на территории 726 учебного центра войсковой ПВО в городе Ейске.
© Sputnik / Виталий Тимкив
Complexele arctice de apărare antiaeriană ”Тор-М2ДТ"

Versiunea sanitară cu echipament medical este proiectată pentru doi medici, doi pacienți în poziție orizontală și patru pacienți răniți ușor. Mașina de comandă va fi echipat cu cele mai moderne mijloace de comunicare și gestionare a trupelor. În cele din urmă vehiculul de teren cargo este destinat transportării echipamentelor militare de dimensiuni mari pe distanțe lungi.

"Aceste mașini vor putea rezolva o gamă largă de sarcini la temperaturi extrem de scăzute, pe terenuri unde altă tehnică nu pot trece", le-a spus jurnaliștilor ofițerul armatei Statelor Unite, Tim Goddette, responsabil pentru programul CATV. "Ele trebuie să se deplaseze cu ușurință pe gheață, să depășească obstacolele de apă, să urce cu ușurință dealuri, să fie ușor de întreținut și să cheltuiască combustibil în mod economic ".

Participanții la concurs se bazează pe dezvoltările anterioare. Oshkosh și ST Engineering au luat drept bază cap tractorul Bronco 3. Această mașină se află în serviciul armatei britanice mai bine de 20 de ani și a participat la acțiunile de luptă din Afghanistan.

Bronco 3 dispune de un blindaj anti-glonț, o turelă cu mitralieră, fundul în formă de V, care reduce daunele în cazul exploziei unei mine. Vehiculul depășește obstacolele de apă la o viteză de cinci kilometri pe oră.

BAE Systems vor propune o noutate pe baza cap tractorului Beowulf, care este în multe privințe similar cu Bronco 3 și SUSV, dar are o capacitate de încărcare mai mare.

Să ajungă din urmă Rusia

În "Strategia Arctică" publicată acum o lună, americanii și-au declarat în mod deschis dorința de a ”înghesui” în regiune Moscova și Beijingul. Pentagonului îi provoacă o neliniște deosebită Rusia, care dispune de cea mai mare flotă de spărgători de gheață din lume, de o rețea de baze militare la latitudinile nordice și de un arsenal bogat de tehnică capabilă să funcționeze în condiții de frig extrem fără perfecționări ulterioare.

În cadrul paradelor organizate de Ziua Victoriei, participă în mod constant modificațiile arctice ale sistemelor autohtone de apărare antiaeriană: complexul cu rază mică de acțiune "Tor-M2DT", complexul "Panțir-SA", precum și versiunile speciale ale mașinilor auxiliare.

Aproape toată tehnica terestră pentru regiunea arctică este montată pe baza vehiculelor de teren cu două legături de șenile DT-30 "Vityaz", care nu se tem nici de cele mai aspre geruri (până la minus 55). Unele modificații pot traversa obstacolele de apă, fapt care, în condițiile aproape constante de formare a crestelor de presiune, crește semnificativ mobilitatea. Noile complexe "Panțir" și "Tor" protejează regiunile unde sunt bazate sistemele cu rază lungă de acțiune S-400, desfășurate în Arctica începând cu anul 2015.

Dispune de un arsenal unic și prima trupă arctică completă a Forțelor terestre – brigada 80-a de infanterie motorizată, dislocată în satul Alakurtti din regiunea Murmansk. Infanteria rezistentă la geruri învață cum să stăpânească în special vehiculele de accesibilitate ridicată în zonele mlăștinoase și înzăpezite TREKOL, care se deplasează pe roți cu anvelope enorme cu presiune ultra-scăzută. Astfel de mașini traversează inclusiv terenurile accidentate, fără a reduce din viteză.

Вездеход Bandvagn 206
© Public Domain / Harald Hansen
Vehiculul de teren Bandvagn 206

În plus, luptătorii brigăzii 80 dispun de camioane cu tracțiune integrală "Ural" și KAMAZ, adaptate la temperaturi extrem de scăzute, snowmobilurile TTM-1901 "Berkut" cu cabină încălzită, pernoptere. De asemenea, de sănii trase de câini și reni.

În anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, săniile au jucat un rol important în apărarea regiunii polare. Cu câini și reni erau aduse munițiile și personalul militar la locul de dislocare. Animalele pot să treacă pe acolo unde tehnica s-ar bloca. În afară de aceasta, pentru brigada arctică sunt dezvoltate modificări speciale ale tancurilor, mașinilor de luptă ale infanteriei și elicopterelor – de exemplu, Mi-8AMTSh-VA cu sistem de încălzire a agregatelor instalației de propulsie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

182
Tagurile:
tehnică, Antarctica, SUA
Tematic
Federația Rusă: Statele Unite vor să transforme Arctica într-un „teatru de război”
Expert militar rus, despre importanța ”cupolei” de apărare peste Arctica
 Joe Biden

Biden va preciza dacă Rusia este gata se sinucidă

271
(reînnoit 22:11 11.06.2021)
"Statele fac astfel de lucruri înainte de război", a menționat între altele, în timpul unei discuții televizate, Andrei Bezrukov, colonel al Serviciului de Informații Externe, astăzi profesor la universitatea MGIMO.

Este vorba despre o acțiune cu adevărat serioasă a administrației americane, care a comandat, încă în februarie, un studiu al vulnerabilității țării în ceea ce privește lanțurile de aprovizionare cu bunuri critice, menționează într-un editorial pentru RIA Novosti analistul Dmitrii Kosîrev. Studiul a fost finalizat acum, în ajunul călătoriei președintelui Joe Biden în Europa, unde va avea loc, între altele, și întâlnirea acestuia cu președintele Vladimir Putin.

Despre faptul că această întâlnire de la Geneva va constitui doar o parte a schimbării de curs americane pe scena mondială, demult așteptată și foarte serioasă, vom vorbi mai jos. În ceea ce privește vulnerabilitatea Americii, aceasta, conform datelor studiului, a fost depistată în cel puțin trei sfere – în aprovizionarea cu medicamente, cu semiconductori și cu elemente terestre rare. Și în toate cazurile este vorba despre China, adică despre dependența periculoasă a aprovizionării SUA de o superputere egală cu America pe scena mondială.

Apoi, zilele trecute, a urmat acțiunea numărul doi – dezvoltarea unei legi privind inovațiile și concurența. Ea a fost aprobată de Senatul SUA și va fi pusă în aplicare în curând. Și aici este vorba, în primul rând, despre concurența cu aceeași superputere. Două sute cincizeci de miliarde de dolari au fost alocate în temeiul acestei legi pentru a îmbunătăți competitivitatea economiei americane față de China. Este vorba despre subvenții pentru a accelera inovațiile și alte tipuri de sprijin pentru industriile avansate americane.

Aici există o particularitate amuzantă. Ani de zile, Statele Unite au explicat cât de inacceptabil este sprijinul statului chinez pentru industriile avansate și multe alte industrii. Programul Beijingului "Made in China 2025" a fost apreciat drept un model de concurență greșită și de întruchipare a răului. Adică, nemulțumirea consta în faptul că Beijingul nu respectă regulile, joacă necinstit. Cinstit – este atunci când concurează numai comercianții privați și victoria este determinată de o zeitate numită Piață. Dar acum, când s-a dovedit că jocul Chinei duce la câștig, inclusiv global, Statele Unite au decis destul de liniștit să facă același lucru.

Acum despre amploarea a ceea ce se întâmplă. Experții spun că administrația democraților a moștenit ideea republicanilor de a reindustrializa America și că este vorba despre programe concepute pe zece ani. Și că pentru Statele Unite chestiunea este pusă în felul următor: să câștige această luptă sau să moară.

În ceea ce privește moartea – ar putea fi prea mult. Dar iată estimarea publicației The Guardian: până la sfârșitul deceniului, China va depăși Statele Unite în ceea ce privește volumul economiei, dar nu pur și simplu, ci cu o pondere suplimentară – preluând conducerea tehnologică mondială (fapt ce împiedică Pentagonul să doarmă liniștit noaptea). Însăși ideea unei astfel de pierderi a statutului de lider este teribilă pentru Statele Unite.

Cuvântul cheie în toate aceste subiecte strâns legate este "tehnologii". Volumul total al producției într-un an este, desigur, important, dar mai degrabă în ceea ce privește propaganda. Statutul actual relativ egal al celor două superputeri în ceea ce privește superioritatea tehnologică este un coșmar, pe când preluarea conducerii tehnologice mondiale de către China este un coșmar-coșmar.

Anume cu astfel de sentimente a fost pregătită actuala călătorie a lui Joe Biden în Europa. Același material din ziarul londonez descrie destul de clar întregul concept al acestui periplu diplomatic. Biden se va întâlni cu liderii Occidentului în Cornwall, Marea Britanie, ca parte a summit-ului G7. Apoi va avea loc o discuție cu NATO și cu structurile europene. Iar conversația va atinge în primul rând și aproape exclusiv China. Biden intenționează să invite europenii, destul de sceptici, la un al doilea război rece, de data aceasta cu China.

De ce europenii sunt sceptici? Doar un detaliu despre cum ar trebui să arate un astfel de război: conform studiului menționat anterior despre vulnerabilitatea Americii și potrivit legii concurenței menționate mai sus, în Statele Unite se creează "un grup de atac", condus de un reprezentant comercial sau de o altă persoană de rang ministerial. Această forță de atac va determina care dintre mărfurile chineze se bazează pe tehnologiile furate de la americani. Și nu este vorba doar că aceste mărfuri nu vor putea fi importate în SUA. Despre statutul lor ”furat” vor fi anunțați și europenii, și alți aliați. Ulterior, aceștia din urmă vor fi rugați să-i creadă pe americani pe cuvânt și, la fel, să nu cumpere aceste produse extrem de competitive.

Vor crede oare aliații, toți până la unul? Întrebarea este complexă. Dacă ne întoarcem la articolul din The Guardian, acolo este citat un diplomat anonim, care observă: europenilor s-ar putea să nu le placă ceea ce face China (într-o situație sau alta), dar americanilor nu le place ceea ce este China, și anume, o putere egală cu America în lume, indiferent dacă face ceva în general.

Pandemia de coronavirus
© Sputnik / Анна Раткогло

Summitul de la Geneva, conform acestei logici, se dovedește a fi la periferia călătoriei europene a lui Biden. Relațiile bilaterale cu Moscova sunt secundare pentru el. Președintele american se va ocupa, în primul rând, de sondarea poziției Rusiei cu privire la viitorul război rece dintre Statele Unite și China pentru decenii înainte. Bineînțeles, nimeni nu se așteaptă că Moscova se va angaja brusc într-o confruntare cu Beijingul. Dar să afle cum se va comporta Rusia în unele situații, ipotetice deocamdată, este util pentru America. Poate că Rusia va dori brusc să se sinucidă geopolitic și să adopte un fel de poziție neutră în confruntarea iminentă.

Deși, ce poate fi mai simplu: există două superputeri, una – cea care pierde – se pregătește să se confrunte cu cealaltă. Ambele sunt giganți economici și lideri tehnologici, prin urmare parteneri potențial profitabili. Dar, în ultimii ani, o superputere i-a făcut (și i-a spus) Rusiei un număr extrem de mare de ticăloșenii. Cealaltă superputere, cel puțin, nu a făcut sau a spus nimic de genul acesta. În plus, dezvoltă cooperarea cu noi acolo îi iese asta. Și ce poziție a Moscovei am putea să ne imaginăm aici?

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

271
Tagurile:
Rusia, SUA, Vladimir Putin, Joe Biden
Tematic
Blinken, despre condiția în care SUA ar putea avea ”relații stabile” cu Rusia
Kremlinul le-a cerut SUA să iasă din „cercul vicios” al sancțiunilor
Cum a comentat MAE rus discuția dintre Biden și Zelenski


Загрузка...
Imagine din arhivă

Vor înfrunta oare „oamenii cinstiți” profesioniștii cu experiență?

135
Maia Sandu a spus că este mai bine să angajezi oameni „cu puțină experiență, dar cinstiți” în instituțiile guvernamentale decât „profesioniști care fură”.

Se pare că președintele Moldovei a subliniat noi criterii de selecție a personalului, care, în cazul în care PAS-ul pro-prezidențial reușește să formeze un guvern în viitorul parlament, se va aplica tuturor instituțiilor de stat din Moldova fără excepție.

„Există o problemă a cadrelor, pentru că mulți oameni au plecat, iar unii care au lucrat în instituțiile de stat au fost folosiți de clanurile corupte și chiar dacă sunt profesioniști, ei nu pot să rămână în sistem. [...] Mai bine să angajăm oameni noi, poate cu mai puțină experiență, dar care pot să învețe repede, care sunt cinstiți și care își doresc să rezolve problemele cetățenilor, și nu cei care câte 20 de ani tot schimbă o instituție pe alta”, a declarat Maia Sandu la un post de televiziune.

Această afirmație pare în egală măsură frumoasă și alarmantă, ca o cutie cu un cadou legată cu o panglică strălucitoare, în care ceva pulsează persistent.

Frumoasă - pentru că și cine este împotriva conducătorilor cinstiți? Este alarmantă - pentru că oameni fără experiență sunt acum cu greu angajați chiar și în calitate de casier într-un supermarket. Ca să nu mai vorbim de o organizație atât de serioasă precum biroul unei companii care vinde produse cosmetice, de exemplu, sau tricotaje turcești.

Experiența este experiență. Și un „om bun”, în ciuda tendințelor recente, nu este încă o profesie.

În teorie, conceptul de „oameni cinstiți” arată minunat. Practic, prima întrebare care se pune este cine va conduce exact selecția, separând grâul de pleavă, oamenii cinstiți de cei necinstiți.

Există îndoieli serioase că echipa Maiei Sandu, chiar și la nivelurile superioare ale acestei ierarhii, poate servi drept un criteriu strălucitor de onestitate cristalină. Oponenții în aceste zile scutură lista PAS, scot la lumină dosare penale, evaziune fiscală, licitații bizare și afaceri negre. Anterior, cu aceeași pasiune, au scuturat lista consilierilor administrației prezidențiale și nu fără succes.

Până în prezent, președinta a ignorat stoic toate acuzațiile aduse echipei sale. Cu toate acestea, nu vom ajunge așa prea departe, mai ales dacă sistemul „prezidențial” de selecție a personalului va fi extins la întreaga putere executivă din Moldova. Întrebarea „cine va păzi paznicii” rămâne deschisă. Însăși punerea pe un cântar a onestității și a experienței îndelungate, îndrăzneț construită de președinte, pare ciudată. Este ofensator pentru toți cei care lucrează în instituții și organizații bugetare de mulți ani. Și nu degeaba a fost jignit fostul viceprim-ministru Alexandr Muravski.

„Ei bine, au primit o evaluare a muncii lor funcționarii publici care slujesc statul în mod onest și fidel? Desigur, acum vor exista explicații că președintele nu a avut în vedere toată lumea, că a fost înțeleasă greșit și așa mai departe și așa mai departe. Acum puteți explica cât doriți, dar ceea ce s-a spus și ceea ce este cel mai important este că urmează o mare purjare a aparatului de stat", a scris el pe Facebook. 

Cu toții am văzut cum a arătat o mare purjare similară a aparatului de stat în Ucraina în 2014, după lovitură de stat. Aici întrebarea este și mai importantă nu „cine a fost concediat”, ci „cine a fost numit”. Și destul de des au numit „activiști”. Adică, conform principiului ideologic, acordând puțină atenție dacă o persoană este capabilă de ceva mai mult decât să ardă anvelope. Și, desigur, devotați, loiali, prieteni, rude și prieteni de rude, cum fără asta. Consecințele acestei mari curățări de la Kiev sunt încă înlăturate și vor fi înlăturate mult timp.

Maia Sandu la APCE
© Photo : Aparatul Președintelui Republicii Moldova

Judecând după amploarea „descomunizării” care continuă să se dezlănțuie în statul vecin, principiile selecției personalului nu s-au schimbat prea mult acolo. Adică, doar imaginează-ți că în Moldova, principiul principal la angajarea pentru o funcție publică va fi, la modul figurat, capacitatea de a săruta cu grație steagul UE, capacitatea de a „împinge” discursurile incendiare și prezența unei măști cu inscripția „Om bun”. Nefericita noastră economie, care încă se agață de un fel de denivelare pe pantă, va fi dată peste cap. Ei bine, cardul de membru PAS va fi un permis de trecere la coadă pentru orice loc.

Cu această abordare, imaginea „aparatului de stat cinstit”, strălucind ca clădirea din sticlă a Ministerului Afacerilor Interne din Tbilisi, în implementarea sa practică se va transforma într-o prăbușire totală a ceea ce încă funcționează cumva. Pentru că, dacă încă ceva funcționează în Moldova, este datorită acelor oameni cinstiți care sunt deja în posturile lor. Și le ocupă de mulți ani.

O epurare totală cu înlocuirea funcționarilor publici cu fețe noi după noi criterii de „onestitate”, care va fi formulată pe baza ideilor echipei prezidențiale despre frumusețe, nu va duce la nimic. Probabil, înainte de a schimba oameni, merită să fie schimbate principiile administrației publice. Orice s-ar întâmpla, ca în repriza de neuitat a lui Jvanețki:

"Conservator, școală postuniversitară, fraudă, înșelătorie, instanță, Siberia. Conservator, lecții private, încă o lecție privată, proteză, aur, mobilier, instanță, Siberia. Conservator, facultate de meserii, șef de producție, caviar, crabi, valută, aur, judecată, Siberia. Poate ceva nu e în regulă la conservator?"

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik Moldova

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

135
Tagurile:
experiență, profesionisti, Maia Sandu
Tematic
Expert: Va reuși oare Sandu să înfrunte corupția din Moldova?


Загрузка...
stație

Economist: Ce se va întâmpla cu prețurile la carburanți după schimbările operate de ANRE

0
(reînnoit 13:03 14.06.2021)
Economistul Veaceslav Ioniță a explicat pe blogul său care vor fi efectele noii metodologii de calculare a prețurilor la carburanți, aprobată luni de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

CHIȘINĂU, 14 iun - Sputnik. Economistul Veaceslav Ioniță a scris pe blogul său că noua metodologie de calculare a prețurilor la combustibil aprobată pe 14 iunie de către ANRE și noile marje comerciale vor avea câteva efecte negative.

Benzinărie
© Sputnik / Валерий Мельников

Ioniță consideră că, în consecință, vor dispărea de pe piață companiile mici autohtone care au mai rămas, iar 2-3 companii transnaționale vor institui monopol. 

„ANRE a decis să dea dovadă de ”grijă” față de consumatori și a decis să aprobe atât metodologia de calcul cât și marjele comerciale. Însă o analiză atentă la cea ce au decis ei să publice denotă faptul că ANRE a hotărât să ne arunce ”colb în ochi” și iluzia unor prețuri mici la produsele petroliere”, menționează expertul pe blogul său. 

De asemenea, el este convins că în curând vom asista la perturbații pe piața produselor petroliere.

„Evident că imediat după alegeri după ce vor dispărea ultimele companii mici, aceste marje comerciale vor fi anulate de instanțele de judecată și companiile petroliere vor obține tariful dorit de ei, care la sigur va fi  mult mai mare decât cel care în mod normal trebuie să fie aprobat de către ANRE. Iar în final prin decizia unei instanțe de judecată ne vor fi impuse niște tarife luate din pod, mult mai mari, decât cele care trebuie să fie”, a subliniat Veaceslav Ioniță.

Amintim că ANRE a aprobat noua metodologie de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, după ce la începutul lunii aprilie 2021 Parlamentul a votat în lectură finală pentru proiectul de lege al deputatului Alexandru Oleinic privind noua reglementare a prețurilor la combustibil.

Mecanismul aplicat la calcularea prețurilor de comercializare a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat prevede că acestea urmează să fie stabilite de fiecare agent economic în parte și nu pot depăși prețurile maximale determinate de metodologie. 

La modul practic, companiile petroliere, o dată cu importul carburanților, urmează să-i atribuie fiecărei partide un preț maximal de comercializare. Acest preț se va baza pe următoarele elemente: cotațiile bursiere Platts pentru 14 zile anterioare efectuării importului, marjele comerciale stabilite de către ANRE, cotele accizelor și cotele TVA prevăzute de Codul Fiscal.

O metodologie similară a fost utilizată în Moldova în perioada 2016-2018.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
metodologie, Veaceslav Ioniță, ANRE, prețuri carburanți, carburanți


Загрузка...