Președinția RM

Semnul unui viitor eșec: Și Stanislav Pavlovschi se distanțează de Maia Sandu

1933
Este clar pentru toată lumea că inițiativa cu privire la autodizolvarea Parlamentului este una ilegală și anticonstituțională. Nu și pentru președintele Maia Sandu, care o promovează activ și extrem de insistent.

De fapt, și ea știe că Parlamentul nu se poate autodizolva în condițiile în care nu există nicio prevedere constituțională sau legală care să stabilească această procedură și, mai ales, dacă există decizia din 1997 a Curții Constituționale care le interzice deputaților să meargă pe această cale. Maia Sandu știe bine că nu se poate, că nu este legal, constituțional, dar totuși insistă pentru că asta o cer interesele ei politice și ale partenerilor ei. Deci, este vorba de o necesitate revoluționară, și atunci nu există nici lege, nici constituție și nici bun-simț.

Doar că această abordare în stil leninist și extrem de egoist a problemelor politicii moldovenești ar putea să impună costuri mari pentru învingătoarea scrutinului prezidențial din 15 noiembrie. Chiar dacă nu toată lumea se descurcă în chichițele juridice, totuși pentru toți devine clar că Maia Sandu depășește orice limite în încercarea de a-și realiza interesele ei politice, mai ales când lucrul acesta îl constată personalități cu nume mare în domeniul juridic și care, mai ieri, făceau parte chiar în tabăra pe care astăzi o conduce Maia Sandu cu atâta elan revoluționar.

Mă refer la comentariu cunoscutului jurist Stanislav Pavlovschi, pe care acesta l-a postat la o analiză la temă a deputatului socialist Corneliu Furculiță. Pavlovschi explică ce înseamnă, de fapt, autodizolvarea Parlamentului pe care o cere Maia Sandu.

Stanislav Pavlovschi, despre dizolvarea Parlamentului
Stanislav Pavlovschi, despre dizolvarea Parlamentului

"Dizolvarea Parlamentului prin voința unui număr oarecare de deputați nu ar însemna “autodizolvare”. În teorie, autodizolvare ar însemna o soluție adoptată unanim de tot parlamentul, inclusiv și de supleanți. Orice alt fel de dizolvare ar însemna încetarea nestatutară a mandatelor celor care se exprimă împotriva acestei soluții. Si asta ar duce la încălcarea art.3 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale!", a constata Stanislav Pavlovschi.

Același lucru îl constată și un alt cunoscut jurist - Mihai Petrache, care spune că Maia Sandu nu trebuie să aștepte soluții, ci să urmeze prevederile constituționale și să desemneze un premier pentru a forma un nou guvern.

Apropo, de ce Maia Sandu refuză cu încăpățânare să facă acest lucru, să desemneze un premier și să formeze un guvern cu drepturi depline? Tot mai mult înclin să cred că nu face acest lucru pentru că știe că nu este în stare să administreze țară, că nu are curaj să-și asume responsabilitatea guvernării țării. Dar dacă este așa, de ce ne bagă în alegeri parlamentare anticipate?

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1933
Tagurile:
eșec, Maia Sandu

"Lucrarea mâinilor NATO": Ce proces a demarat la hotarele Rusiei

290
(reînnoit 20:09 16.04.2021)
Spionaj aerian la frontierele Crimeii, nave NATO în Marea Neagră, pregătiri pentru exercițiile la scară largă și mărfuri misterioase pe care SUA le transferă în Ucraina – în ultimele zile, Alianța Atlanticului de Nord s-a activizat brusc în Europa de Est.

Nimeni nu ascunde că aceasta este o reacție la transferul Kievului de unități și tehnică la linia de contact din Donbas, precum și la mișcarea trupelor rusești în interiorul țării. Sputnik a încercat să afle ce se întâmplă.

Drone deasupra frontului

Odată cu începutul unei noi escaladări în Donbas, aviația țărilor NATO apare aici din ce în ce mai des. Deasupra liniei de contact, practic în continuu, zboară dronele-spioane RQ-4 Global Hawk, care urmăresc pregătirile de apărare ale armatelor Republicii Populare Donețk și Republicii Populare Luhansk. Desigur, imaginile făcute de drone ajung imediat pe mesele comandanților militari de la Kiev.

Forțele armate ale Ucrainei au activat și ele spionajul aerian – miliția populară a observat dronele de atac Bayraktar TB2, cumpărate în Turcia. Dronele nu au atacat obiective terestre: se pare că operatorii aeronavelor fără pilot (UAV) studiază deocamdată teatrul potențial de ostilități. Forțele armate ale Ucrainei dispun de șase drone de acest tip. După cum informează presa ucraineană, Kievul a semnat contractul de achiziție de UAV-uri suplimentare cu Ankara în timpul unei vizite recente a președintelui Vladimir Zelenskii în Turcia.

În plus, aviația occidentală aproape zilnic monitorizează coasta Crimeii. Deasupra apelor neutre ale Mării Negre, zboară regulat avioanele britanice și americane de spionaj radioelectronic Boeing RC135W и Lockheed P-3COrion, precum și avioanele anti-submarin P-8APoseidon. Sarcina lor principală este de a urmări acțiunile navelor Flotei Mării Negre și de a descoperi pozițiile sistemelor de apărare antiaeriană trupelor militare, desfășurate în peninsulă.

Mărfuri misterioase

NATO își consolidează prezența militaro-navală din regiune. Până la sfârșitul lunii aprilie, în Marea Neagră trebuie să intre două distrugătoare armate cu rachete ale Marinei SUA. Potrivit versiunii oficiale a Pentagonului, transferul navelor poartă "un caracter de rutină". Cu toate acestea, Kremlinul a reacționat brusc. Nu e de mirare – doar aceste distrugătoare transportă mai mult de cincizeci de rachete de croazieră "Tomahawk".

"În ceea ce privește activitatea militară a Statelor Unite, inclusiv trecerea navelor în Marea Neagră, acest lucru se întâmplă în mod regulat", a menționat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov. "Acum, acest lucru se face într-un mod deosebit de insistent, care este însoțit de o retorică agresivă, se pun întrebări, ce face Federația Rusă la granița cu Ucraina. Răspunsul este foarte simplu: noi trăim acolo, aceasta este țara noastră. Dar ce fac Statele Unite sub forma navelor lor, personalului militar care organizează în mod constant unele evenimente pe linia NATO în Ucraina, la mii de kilometri de teritoriul lor – această întrebare rămâne, până când, fără răspuns".

Fără răspuns rămâne și o altă întrebare interesantă: ce fel de marfă livrează avioanele aviației militare de transport a Forțelor Aeriene americane la Kiev? Specialiștii au atras atenția asupra mărturiilor serviciului de internet FlightRadar: avioanele americane C-17 și C-130, care decolează din SUA, Germania și statele Baltice, aterizează pe aeroportul Borîspil, se descărcă și zboară înapoi.

© Sputnik / Александр Гальперин
Potrivit expertului militar, Alexei Leonkov, Washingtonul transferă în Ucraina complexe de luptă radioelectronică, fapt care ar putea semnaliza ofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei care ar urma să aibă loc curând. El a adus drept exemplu tactica Forțelor Armate ale SUA în operațiunea "Furtuna în deșert", când, chiar în primele zile ale conflictului, americanii au "orbit" complet armata lui Saddam Hussein. În favoarea acestei versiuni – declarația recentă a conducerii Republicii Populare Donețk despre faptul că rețelele de figuri influente ucrainești din rândul oligarhiei și al serviciilor secrete au început să blocheze dronelor misiei OSCE canalele de control și senzorii GPS pentru a ascunde sosirea la scară largă a echipamentelor militare în regiune. Cu toate acestea, nici Rusia nu intenționează să stea cu brațele încrucișate.

"Dacă se va produce o exacerbare, noi, desigur, vom face tot posibilul pentru a ne asigura garantat propria siguranță și siguranța cetățenilor noștri, oriunde s-ar afla ei", a subliniat ministrul adjunct de Externe, Serghei Reabkov. "Responsabilitatea pentru consecințele unei astfel de exacerbări ipotetice va fi în întregime pe umerii Kievului și curatorilor acestuia din Occident. De asemenea, noi avertizăm Statele Unite că ar fi mai bine ca ele să stea mai departe de Crimeea, de coasta rusească a Mării Negre. Va fi pentru binele lor".

Pregătirea pentru exerciții

Un alt motiv pentru intensificarea activității trupelor țărilor occidentale în apropierea frontierelor rusești – pregătirea NATO pentru cele mai mari exerciții militare Defender Europe 2021, care încep la mijlocul lunii mai.

Conform legendei manevrelor, forțele NATO vor trebui să asalteze regiunea Kaliningrad, să blocheze regiunile vestice ale Rusiei și, de asemenea, să reflecte "ofensiva masivă a rușilor". Spre deosebire de anii precedenți, în 2021 o atenție specială va fi acordată nu Europei de Est, ci de Sud. Manevrele sunt planificate în Muntenegru, Kosovo și Albania. În Bulgaria și România vor avea loc exerciții de apărare antiaeriană și de lansare de rachete din clasa "sol – sol". Iar Ungaria va oferi mijloace și forțe pentru desfășurarea "războiului". La manevre vor participa și militarii ucraineni.

Americanii vor transfera forțe semnificative în Europa, inclusiv unități din Divizia 1 Cavalerie și Divizia 82 Airbone. Sute de unități de echipament militar în diverse scopuri vor fi transportate peste Atlantic. În plus, din statul Florida va fi adusă Brigada 53 Infanterie. Nu este exclus ca, după exerciții, americanii să "uite" din nou o parte din armamente în Europa, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori. Potrivit experților, în acest fel, Pentagonul, din an în an, își consolidează capacitățile ofensive în regiune.

Potrivit comunicatului de presă, publicat pe site-ul oficial al Forțelor terestre ale SUA în Europa, exercițiile "vizează sporirea gradului de pregătire strategic și operativ și gradului de interacțiune între SUA, aliații și partenerii NATO". Se subliniază faptul că manevrele nu reprezintă o amenințare pentru țările terțe. Cu toate acestea, agenda antirusească a exercițiilor Defender Rurope 2021 este evidentă. Astfel, speaker-ul Ucrainei în grupul de contact trilateral, Alexei Arestovici, a declarat direct: ideea este de a exersa războiul cu Rusia pe teritoriile de la Marea Baltică până la Marea Neagră.

Nu este surprinzător faptul că, drept răspuns la Defender Europe 2021, Rusia și Belarus vor organiza manevrele "Zapad – 2021" în septembrie. După cum a declarat anterior ministrul Apărării al Republicii Belarus, Viktor Hrenin, "exercițiile comune vor permite testarea unor noi metode de acțiune comună a unităților de asalt combinate într-o zonă extrem de urbanizată", precum și "evaluarea eficacității armelor și echipamentelor noi și modernizate".

Între timp, potrivit ministrului Apărării, Serghei Șoigu, la frontierele occidentale ale țării, ca parte a verificării pregătirii operative, au fost dislocate două armate și trei grupuri ale Forțelor Aeropurtate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

290
Tagurile:
România, Belarus, Sua, Rusia, Nato


Загрузка...
Dolari

Rezervele valutare ale BNM au scăzut, iar inflația a crescut în martie experți

31
(reînnoit 22:28 15.04.2021)
Experții economici Roman Chircă și Viorel Gîrbu au comentat pentru Sputnik noile date despre inflație și activele oficiale de rezervă anunțate de Banca Națională a Moldovei (BNM).

CHIȘINĂU, 16 apr – Sputnik. Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM) s-au diminuat în martie cu 56,21 de milioane de dolari SUA. 

BNM a anunțat că rezervele sale valutare au constituit 3 miliarde 707 de milioane 680 de mii de dolari americani (3 707,68 mil. dolari SUA) pe 31 martie 2021.

BNM a informat că, în martie, a intervenit pe piața internă pentru a cumpăra valută echivalând cu 9,7 milioane dolari SUA.

Lună trecută a pus în evidență tendința de creștere a ratei inflației – o evoluție prevăzută de prognoza BNM pentru anul în curs. În martie, ritmul anual al inflaţiei a constituit 1,49 la sută, în creștere mai mult decât dublă față de februarie, când inflația a fost de 0,62% (în ianuarie: 0,22%).

De ce s-au diminuat activele oficiale de rezervă ale BNM

BNM a precizat că diminuarea, în luna martie, a activelor oficiale de rezervă cu 56,21 de milioane de dolari SUA a fost determinată de:

- deprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA: 49,35 mil. dolari SUA;

- plățile aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova: 21,22 mil. dolari SUA;

- intervențiile pe piața valutară internă sub formă de vânzări de valută: 9,70 mil. dolari SUA;

- plățile nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate: 6,81 mil. dolari SUA;

- plățile Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova: 3,22 mil. dolari SUA.

Totodată, în martie activele oficiale de rezervă ale BNM au fost completate prin: înregistrarea creditelor și a granturilor în favoarea Ministerului Finanțelor pentru proiecte investiționale - 32,21 milioane dolari SUA; intrările nete în contul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă -  0,82 milioane dolari SUA; veniturile din gestionarea rezervelor valutare -  0,55 milioane dolari SUA; reevaluarea valorilor mobiliare menținute în portofoliul de investiții - 0,23 milioane dolari SUA; alte intrări nete - 0,28 milioane dolari SUA.

Roman Chircă: „O poziție relativ pasivă a BNM”

L-am solicitat pe expertul economic Roman Chircă să comenteze pentru Sputnik datele făcute publice de BNM.

„Diminuarea rezervelor valutare poate avea la bază următorii factori principali: în primul rând fluctuația activelor în care este investită o parte a rezervei valutare, certificate de metale prețioase, obligațiuni ale altor state etc.. Un alt factor sunt fluctuațiile valutare, în principal, recenta apreciere a dolarului american față de moneda euro”, a constatat Roman Chircă.

Roman Chircă
© Sputnik / Mihai Caraus
Roman Chircă

Expertul economic a comentat și intervenția BNM pe piața valutară, care a contribuit la diminuarea rezervelor.

Potrivit lui, scăderea de 56 de milioane de dolari și intervenția de nici 10 milioane de dolari „sunt fluctuații relativ mici raportate la piața valutară și rezerva valutară”.

„Intervenția de 9,7 mln. USD în sensul cumpărării demonstrează o poziție relativ pasivă a BNM, care efectuează intervenții mici, iar cotațiile valutare sunt stabilite de inerția cererii și ofertei”, a comentat Roman Chircă.

Viorel Gîrbu: „Este o situație obișnuită și nu este cazul să ne panicăm”

Și expertul economic Viorel Gîrbu a comentat pentru Sputnik datele raportate de BNM.

„Nimic special, pentru moment, în aceste cifre nu văd. Din câte se pare, cererea de valută a fost mai mare decât oferta, iar BNM, pentru a nu admite panica, a intervenit prin vânzarea de valută”, a constatat Viorel Gîrbu.

„Pentru moment, este o situație obișnuită și nu este cazul să ne panicăm, dar trebuie de analizat cauzele fundamentale care au condus la acest efect”, a adăugat expertul.
Виорел Гырбу
© Sputnik / Osmatesco
Виорел Гырбу

Viorel Gîrbu a spus că ar trebui analizat dacă „este doar o conjunctura de moment sau ceva se întâmplă cu exporturile, ca efect al secetei de anul trecut”, sau dacă nu cumva remitențele sunt în scădere rapidă.

Indicatorul inflației nu indică „nimic deosebit”, potrivit expertului economic, pentru că „rata inflației este mult sub ținta de 5%”.

Pe 26 februarie 2021, rezervele valutare ale BNM au constituit 3 miliarde 763 de milioane 890 de mii de dolari americani (3 763,89 mil. dolari SUA).

BNM avea la începutul anului 2021 cele mai mari rezerve valutare din istoria sa, după ce acestea au crescut constant în 2020.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

31
Tagurile:
inflația anuală, rezerve valutare, BNM
Tematic
Mare țeapă! Banii moldovenilor sunt folosiți de alții
Cine decide prețul euro și dolarului în Moldova – explicația expertului


Загрузка...
Meteo Moldova

Meteo Moldova: Prognoza pentru următoarele trei zile

0
(reînnoit 20:06 17.04.2021)
Duminică ne vom bucura de vreme frumoasă, cu temperaturi de până la +17 grade. Meteorologii anunță că ploi am putea avea în primele zele ale săptămânii.

CHIȘINĂU, 18 apr - Sputnik. Meteorologii anunță pentru ziua de Duminică temperaturi de +12..+15 grade în nordul țării, +13..+16 grade în centru, iar în sudul țării sunt așteptate până la +17 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru următoarele zile
Prognoza meteo pentru următoarele zile

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla din direcția sud-est. Presiunea atmosferică va fi normală. Precipitații nu se prevăd.

Noaptea vor fi 0..+3 grade la nord, -1..+4 grade se așteaptă în centru, iar la sud termometrele vor indica între +2 și +5 grade Celsius.

În următoarele zile, meteorologii prognozează precipitații sub formă de ploi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
meteo.md, MOLDOVA, meteo
Тема:
Meteo în Moldova: Prognoza exactă pentru fiecare zi
Tematic
Săptămâna începe cu mult soare, dar iată când vin ploile: Prognoza meteo pentru 7 zile


Загрузка...