Locuitorii orașului Gandja, Azerbaidjan

“Aici mor oameni”. Cine îi așteaptă pe pacificatorii ruși în Karabah

144
(reînnoit 21:23 16.10.2020)
În ce măsură este posibilă introducerea unei misiuni de menținerea a păcii în Karabah și ce dificultăți ar putea întâmpina militarii și observatorii.

MOSCOVA, 16 oct – Sputnik, Anton Lisițîn. Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat: în Nagorno-Karabah trebuie să existe observatori militari ruși, însă decizia finală în această privință aparține părților în conflict. Ce dificultăți ar putea întâmpina o misiune de menținere a păcii și cum s-a încercat prevenirea conflictului de la începutul anilor 90, aflați în materialul RIA Novosti.

Nu au auzit răspunsul

În privința “căștilor albastre”, mai întâi de toate, trebuie să convină Azerbaidjanul și Armenia. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a subliniat: “Orice desfășurare a trupelor de menținere a păcii, observatorilor, indiferent din partea cui, este posibilă doar cu acordul ambelor părți”. Și a adăugat: “Deocamdată, nu am auzit niciun răspuns la această chestiune”.

Nagorno-Karabah
© Sputnik / Михаил Воскресенский

Cu o zi mai înainte, pe 14 octombrie, președintele Azrbaidjanului, Ilham Aliev, a spus următoarele într-un inteviu oferit postului turc de televiziune Haber Turk: “Dacă una din părți va folosi veto, atunci va fi imposibil. Al doilea moment – fiecare trebuie să înțeleagă că este vorba de un teritoriu suveran azer. Fără acceptul nostru nimeni nu poate trimite acolo pe cineva. E o încălcare a dreptului internațional”.

Liderul azer a reamintit: expedierea observatorilor este prevăzută de principiile de bază ale reglementării pașnice. “Dar cel mai din urmă punct. Deocamdată, problema e la o etapă de discuții, pentru că nu există niște progrese serioase”, a specificat Aliev.

Acesta consideră necesară implicarea Turciei în negocieri și are îndoieli cu privire la eficiența așa-numitului grup de la Minsk al OSCE, care se ocupă de conflictul din Karabah din anul 1992. Copreședinții ei sunt Rusia, Franța și SUA, iar membrii, pe lângă Armenia și Azerbaidjan, sunt Belarus, Germania, Italia, Suedia, Finlanda și Turcia.

“În acest grup există state care nu au niciun acces în această regiune și nu au nicio influență”, a explicat Aliev. “Dacă vrem să rezolvăm conflictul, avem nevoie de state care sunt capabile să servească unei împăcări reale. Desigur, considerăm că un astfel de rol ar putea avea Turcia”, a mai adăugat el.

Prim-ministrul Armeniei, Nikola Pașinean, a menționat că varianta trupelor rusești de menținere a păcii merită să fie examinată. “Însă astfel de probleme trebuie să fie discutate într-un context mai larg în cadrul grupului de la Minsk al OSCE”, a declarat liderul armean postului de televiziune Al Jazeera.

Secretarul general al Organizației Tratatului pentru Securitate Colectivă (OTSC), Stanislav Zas, a informat despre primirea de către consiliul permanent al OTSC a unei adresări din partea prim-ministrul Armeniei, Nikola Pașinean, și ministrului Afacerilor Externe al Armeniei, Zograb Mnațakanean, despre situația din Nagorno-Karabah.

“Au loc discuții active despre o misiune de menținere a păcii”, a menționat Zas și a specificat: “Salutăm participarea statelor care fac parte din grupul de la Minsk al OSCE și doar în cadrul atribuțiilor pe care le dețin”.

Pe 9 octombrie, miniștrii Afacerilor Externe ai Armeniei și Azerbaidjanului, Zograb Mnațakanean și Jeyhun Bayramov, cu medierea lui Serghei Lavrov, au convenit la Moscova asupra unui armistițiu. Focul urma să înceteze din amiaza următoarei zile. Însă acțiunile militare au fost reluate.

Prăpastia dintre două puncte devedere

Expertul rus în problemele Caucazului Artur Ataev a relatat despre dificultățile pe care le-ar putea întâmpina pacificatorii: “Din punct de vedere geografic, regiunea nu este deloc una simplă. Deocamdată, nu există o claritate unde trebuie să fie trasată linia de contact. O parte consideră că regiunea Karabahului de Munte și șapte raioane aparțin autoproclamatei republici Nagorno-Karabah”. Pentru alții, Karabahul și pământurile reprezintă teritoriul Azerbaidjanului. Între aceste două puncte de vedere e o mare prăpastie”, spune el.

Vladimir Putin
© Sputnik / Алексей Дружинин

Potrivit politologului, nu există premise obiective pentru discuțiile serioase despre o misiune de menținere a păcii, atâta timp cât au loc acțiuni militare. “Iar pentru o nouă escaladare există. Este evident, în zona conflictului acționează membrii unor formațiuni paramilitare, care sunt gata să dea peste cap orice înțelegeri. Despre faptul că în Caucaz au fost redislocați teroriști din Orientul Mijlociu a menționat și șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîșkin. Nimeni nu face astfel de afirmații în zadar”, subliniază Ataev.

Pe de o parte, Rusia dispune de o experiență în desfășurarea trupelor de menținere a păcii în Caucaz – în Osetia de Sud și Abhazia. Acolo această misiune a fost facilitată de un anumit dialog stabilit între părți. Însă atacurile armatei georgiene asupra observatorilor ruși în Țhinvale au discreditat în mare parte ideea separării părților în conflict de către o parte terță.

"Militarii, care îndeplinesc astfel de misiuni, sunt instruiți ca în orice situație să recurgă la negocieri. În Osetia de Sud și Abhazia era în vigoare acordul cu privire la linia de foc, zona fără contact și altele. Însă de pe urma loviturii din spate au decedat 68 de soldați și ofițeri ruși. Iată de ce Moscova va cântări pozițiile pro și contra în chestiunea introducerii contingentului militar într-o zonă fierbinte”, consideră expertul.

O posibilă soluție ar fi participarea forțelor OTSC în separarea părților. “Acest lucru ar servi dezvoltării organizației în sine”, presupune Ataev.

În anii 80-90, părțile în conflict erau separate de unitățile armatei sovietice și trupelor interne ale MAI al URSS. Însă nu toți i-au perceput ca pacificatori – armenii și azerii le reproșau militarilor că ar oferi sprijin inamicului.

Serghei Șatko și-a îndeplinit misiunea în Nagorno-Karabah în regiunea autonomă în cadrul unei unități a detașamentului comunicațiilor guvernamentale. Nu se consideră un veteran al acțiunilor militare – militarii care au servit în Karabah nu au niciun statut. Acesta face o paralelă între statutul juridic vag al “pacificatorilor” din acea perioadă și situația politică încurcată de la începutul anilor 90.

“Tratam părțile în conflict ca pe niște compatrioți, care trebuie să fie împăcați și protejați de violență”, își amintește Șatko. “Precum spunea ofițerul batalionului combinat al cadeților școlii MAI a URSS în Sumqayıt: “Au loc pogromuri, sunt uciși oameni, iar sarcina noastră este să arătăm că puterea sovietică a fost, este și va fi”. Însă nu s-a reușit. Se pare că cei de la Centru nu știau cum poate fi reglementată situația. Pe atunci erau oameni diferiți, mulți cu scaun la cap, însă erau și de acei care ne scuipau din spate, ne acuzau că susținem partea adversă. Nu aveau nevoie de pace, ci de automatele noastre, pentru a putea împușca unul în altul”.

Ultimele unități militare au părăsit Stepanakertul în primăvarea anului 1992, părțile desfășurau acțiuni militare, iată de ce pentru retragerea trupelor unui stat dispărut a fost nevoie de organizarea unei operațiuni militare.

“Politicienii de pe ambele părți nu-și doreau pacea, ci puterea. La putere, pe valul războiului, au venit atunci naționaliștii”, continua Șatko. “Singurul lucru pe care și l-au dorit era obținerea victoriei în condițiile lor. Nimic mai mult. Karabahul a fost abandonat de trupele interne, unitățile armatei sovietice și totul s-a prăbușit. Nimeni nu a mai încercat să separe cele două tabere. După împărțirea propietăților districtului militar Transcaucazian al Steagului Roșu, părțile au obținut arme și tehnica militară. S-a declanșat un război de proporții”.

Generalul maior al serviciul intern Vladimir Vorojțov a fost detașat temporar în Caucazul de Sud. Acum, acesta își amintește cu o ironie amară: camarazii lui au ajuns fie “eroi ai Armeniei”, fie “eroi ai Azerbaidjanului”, în dependență unde și-au îndeplinit misiunea. “Existau cazuri în care militarii, aflându-se pe teritoriul armean sau azer, îmbibau atât de mult atmosfera localnicilor, încât ajungeau să se perceapă ca parte a conflictului”, recunoaște el. “De aici vin acuzațiile că armata sovietică a susținut pe unii sau pe alții. Însă soldații protejau populația pașnică. Unii și-au sacrificat viața”.

Potrivit lui Vorojțov, Rusia dispune de experiență și cadre pentru misiuni de menținere a păcii. “Tehnologiile au fost exersate. Cea mai eficientă, însă dificilă în procesul de realizare, este patrularea comună: militarii părților în conflict și un mediator inspectează linia de contact. În primul rând, există contacte personale, în al doilea rând, nimeni nu va trage asupra propriilor oameni”, explică acesta.

Cine vor fi pacificatorii, în opinia lui Vorojțov, depinde nu doar de atitudinile localnicilor. “Încrederea se cucerește prin acțiuni. Însă condiția de bază este acceptul părților în conflict asupra prezenței acestor militari”, spune generalul. Iar această problemă este una politică. Introducerea unui contingent militar are un sens doar atunci când sunt clare obiectivele. Acest lucru îl înțeleg cei de la Baku, Erevan și Moscova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

144
Tagurile:
Nagorno-Karabah, ruși, pacificatori
Tematic
Soluționarea conflictului din Karabah: Detalii din culisele discuțiilor de la Moscova
Spărgătorul de gheață nuclear Arctica

“Rușii au zeci, noi doar două!”: SUA a rămas în urma Rusiei

173
(reînnoit 22:20 30.10.2020)
Senatorii americani sunt îngrijorați că SUA pierde teren în fața Rusiei în regiunea arctică din cauza lipsei spărgătorilor de gheață.

MOSCOVA, 30 oct – Sputnik, Andrei Koț. Americanii pierd în ritm rapid controlul asupra Arcticii. La o astfel de concluzie tristă pentru SUA au ajuns membrii comitetului pentru forțele armate a Senatului Roger Wicker și Dan Sullivan. În opinia senatorilor, țara suferă de o insuficiență de spărgătoare de gheață, capabile să acționeze la Polul Nord, iar Rusia se află într-o poziție mult mai avantajoasă. Despre spărgătoarele de gheață și rolul lor în promovarea intereselor marilor puteri, aflați în materialul RIA Novosti.

Un spărgător de gheață solitar

Wicker și Sullivan constată: Moscova dispune de cea mai mare flotă de spărgătoare de gheață din lume, care ajunge la 40 de nave. A se compara: paza de coastă a SUA are doar două spărgătoare de gheață – PolarStar și Healy, cel de-al doilea fiind în reparații după un incendiu la bord. Un singur spărgător de gheață funcțional pentru o superputere economică și militară este evident insuficient. Controlul asupra Arcticii oferă un acces la resurse naturale bogate și permite asigurarea unei prezențe militare permanente în nordul Eurasiei.

Experții au reamintit că în această vară Flota Navală a Rusiei a desfășurat cele mai ample exerciții militare din perioada războiului rece în apropiere de țărmul Aleaskăi. Totodată, în ultimii ani, Moscova și-a restabilit peste 50 de obiective militare în Arctica, abandonate după destrămarea Uniunii Sovietice. Acolo din nou sunt desfășurate trupe și armamente. China, la rândul ei, construiește două nave spărgătoare de gheață și nici nu ascunde faptul că examinează această regiune în calitate de o “Cale polară a Mătăsii”. La toată această ”petrecere” arctică, americanii arată ca niște rude sărace.

În iunie, președintele Donald Trump a declarat că țara are nevoie de o flotă numeroase de spărgătoare de gheață. Autoritățile americane au lansat un program de construcție a șase nave, inclusiv a navelor grele care nu au fost produse de 40 de ani. Congresul deja a finanțat principalul spărgător de gheață, aceasta urmează să fie supus unor teste pe mare în 2024. La rândul său, comandamentul pazei de coastă a solicitat mijloace pentru o a doua navă.

Până atunci, afirmă senatorii, se va recurge la prelungirea termenului de exploatare a Polar Star, cel puțin, până în anul 2023. Luând în considerare că vasul și-a epuizat rezerva de exploatare la începutul secolului, acesta nu va face față sarcinii asigurării dominației SUA în Arctica.

Armada glacială

Rusia nu a suspendat niciodată construcția navelor spărgătoare de gheață. Așa, pe 21 octombrie a fost dat în exploatare un spărgător de gheață nuclear al proiectului 22220 “Arctica”. Vasul este echipat cu două centrale electrice, cu reactoare RITM-200, și cu o capacitate termică de 175 megawați fiecare, are capacitatea de a străbate un strat de gheață cu o grosime de 2,8 metri, la viteza de 1,5-2 noduri. Poate activa atât în ocean, cât și în râuri. “Atomflot” urmează să primească alte patru nave ale proiectului – “Sibir”, “Ural”, “Iakutia” și “Ciukutka”. Primele două vor fi date în folosință în 2021 și, respectiv, 2022.

Vladimir Putin, președintele Rusiei
© Sputnik / Алексей Дружинин

“Lansarea pe apă a spărgătorului de gheață „Arctica” nu este pur și simplu un eveniment simplu, când este lansată o navă grandioasă, originală, construită pe șantiere navale rusești, fără tehnologii și componente occidentale”, a declarat la radio Sputnik directorul Centrului de Studii politice și militare, Aleksei Podberiozkin. “Cea mai importantă semnificație este cea politică. O serie de noi spărgători de gheață va fi construită în următorii ani și Rusia va putea controla situația pe calea Mării Nordului nu doar în zone cu apă adâncă, dar și pe cele de o adâncime mică. Acum vom putea să ne asigurăm un coridor de transport din Asia de Sud-Est și regiunea Asia-Pacific, spre Europa, în regim non-stop”.

Anume spărgătoarele de gheață nucleară reprezintă o cheie a succesului oricărei construcții militare și civile în regiune. Pe lângă „Arctica”, Rusia dispune de două nave cu centrală nucleară cu două reactoare, de 75 mii de cai putere („Iamal”, „50 de ani de Victorie”), două spărgătoare de gheață, dotate cu câte o centrală nucleare cu un reactor de 50 mii cai putere („Taimîr”, „Vaigaci”), navă nucleară port-barje “Sevmorput” cu un reactor de 40 mii de cai putere și cinci nave de deservire tehnică. Spărgătorul de gheață “Sovetski Soiuz” se află în rezervă operațională. Este o flotilă arctică destul de impresionantă, chiar și fără a lua în considerare navele diesel-electrice.

Acestor din urmă aparține, spre exemplu, „Ilia Muromeț”, intrat în dotarea Flotei de Nord în 2017. Nava are capacitatea de a activa într-un câmp de gheață continuu cu o grosime de până la un metru. Pe lângă funcțiile de bază – escortarea navelor prin apele arctice, nava transportă încărcături pentru grupurile arctice ale forțelor armate. Proiectul prevede și montarea unor arme de bord, în special, a instalațiilor de artilerie AK-630, AK-230, AK-306. Teoretic, spărgătorul de gheață poate fi transformat într-o navă militară de asalt. E suficient să fie dotat cu rachete anti-navă.

Întotdeauna în fruntea clasamentului

Rusia întotdeauna a fost mai avansată decât alte state în domeniul construcției navelor spărgătoare de gheață. Primul spărgător de timp modern a devenit remorcatorul de salvare “Pilot”, dat în folosință în 1864.

Partea specială din față permitea suirea acestuia pe gheață, pentru a o sparge cu propria greutate. Această construcție a primit înalte aprecieri internaționale. În iarna 1871, guvernul german a cumpărat din Rusia planurile spărgătorului de gheață pentru a curăți gheață bazinul portului Hamburg și a râului Elba, deoarece temperaturile extrem de joase au blocat comerțul din regiune. Apoi, exemplul nemților a fost urmat de antreprenorii din Danemarca, Suedia și SUA.

Submarinul Hartford
© AP Photo / U.S. Navy/MC2 Micheal H. Lee

Primul spărgător de gheață a fost construit în URSS – primind numele “Lenin”. Nava a fost transmisă Ministerului Flotei Navale în 1959. Acest gigant a prelungit semnificativ navigarea pe latitudinile nordice. Doar în primele șase ani de exploatare, “Lenin” a parcurs peste 82 de mii de mile maritime și a escortat peste 400 de nave. În 1989, spărgătorul de gheață a fost conservat în Murmansk, fiind inclus în registrul unic al monumentelor patrimoniului cultural de importanță federală.

Rusia este singura țară din lume care exploatează spărgătoare de gheață port-barje. “Sevmorput”, cu un tonaj de 61,88 mii de tone, este cel mai mare vas de transport din lume, fiind exploatat din 1988. Acesta este capabil să spargă gheață cu o grosime de până la un metru. În prezent, acesta este singura navă de transport cu reactor nuclear.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

173
Tagurile:
gheață, Arctica, Rusia, SUA
Tematic
Rusia deja le are în dotare: Ce arme nu pot stăpâni americanii


Загрузка...
Petrol

Corporațiile salvează petrolul de șist, dar au și ele probleme

27
(reînnoit 20:38 30.10.2020)
Profitând de criză, marile corporații preiau companiile americane medii și mici din domeniu petrolului de șist, însă și ele se confruntă cu mari probleme.

MOSCOVA, 30 oct – Sputnik, Aleksandr Sobko. Situația curentă și prognozele legate de producția de petrol în SUA continuă să fie o temă actuală pentru observații. Cea mai mare parte a acestei producții revine petrolului de șist care, cu mici rezerve (inerția, starea financiară a companiilor), reprezintă un factor flexibil de echilibrare a pieței mondiale a petrolului.

Tabloul general, publicat în rapoartele săptămânale ale Ministerului Energiei din SUA, este clar: o cădere bruscă, în decurs a trei luni, de la indicatorii maximi de 13 milioane de barili pe zi, până la 10,5 milioane (adică, cu 20 la sută). În continuare se observă niște fluctuații semnificative în jurul acestui indicator (plus/minus o jumătate de milion de barili), determinate inclusiv de sezonul uraganelor – pentru că această statistică generală ia în calcul nu doar producția de șist și restul producției de pe uscat, dar și a extracției maritime, din Golful Mexic. Potrivit ultimelor cifre, producția totală în SUA s-a prăbușit chiar sub 10 milioane de barili pe zi, însă, reiterăm, datele săptămânale sunt actualizate des, așa că e vorba mai curând de ilustrarea unei tendințe generale.

Ce va fi mai departe? Un indicator tradițional principal al producției se consideră numărul de platforme active. Aici, la fel, observăm o scădere bruscă după evenimentele din martie, de la pinctul maxim de 682 în martie, până la un punct minim de 172 de unități în august, după care a început o restabilire lentă până la 205 în prezent. Platformele de foraj au scăzut de trei ori, iar producția s-a redus cu 20 la sută. Nu există nicio contradicție între aceste cifre: în primul rând, nu toată producția este de șist, iar în al doilea rând - există o inerție.

Un factor important care influențează producția sunt așa-numitele sonde nefinalizate, care sunt forate, însă nu a fost efectuată fracturarea hidraulică. E vorba de 7,7 mii de sonde, un număr destul de mare (comparativ cu cele 200 cu foraj) care, dacă vor avea loc fracturări hidraulice, ar putea menține nivelul producției chiar în condițiile unui nivel scăzut al forajului. În ultimul an, volumul sondelor nefinalizate nu s-a schimbat semnificativ, adică nu putem vorbi despre faptul că activarea unor astfel de sonde a contribuit în trecut la menținerea nivelul producției, în contextul diminuării producției de foraj. Acum numărul sondelor nefinalizare scade lent, și, cel mai important, în ultima sa prognoză Ministerul Energiei din SUA indică direct: acum acestea reprezintă o rezervă pentru menținerea producției în contextul unui număr mic al sondelor de foraj. De altfel, pentru noiembrie această analiză prevede o nouă scădere a producției petrolului de șist în SUA.

Petrol
© Sputnik / Максим Богодвид

Cu alte cuvinte, în sectorul extracțiilor de șist există o mulțime de incertitudini, motiv pentru care organizațiile respectabile prezintă niște prognoze controversate: de la o creștere a producției totale la 11,5-12 milioane, până la o prăbușire la 10 milioane de barili pe zi spre mijlocul anului 2021 (dacă ar fi să credem statistica săptămânală, aceasta deja a avut loc).

În același timp, deasupra tuturor acest aprecieri se află dificultățile financiare ale companiilor din sfera extracțiilor de șist. Da, în scopul economisirii mijloacelor financiare forajele se reduc, însă acest lucru presupune și o reducere a producției, prin urmare, se reduc fluxurile financiare pentru achitarea împrumuturilor. Lanțul de falimente ale companiilor mici și medii a început - și continuă.

Până la criză, doi mari giganți din domeniu petrolului și gazelor, ExxonMobil și Chevron, investiseră în extracțiile de șist și chiar au intrat într-o competiție. Drept urmare, s-a creat impresia că în cazul unor probleme, datoriile și companiile falimentate vor fi preluate de marile companii.

Parțial, acest lucru are loc. Recent, ConocoPhillips a anunțat despre preluarea Concho Resources cu 9,7 miliarde de dolari. În acest fel, încă un gigant petrolier american devine în același timp și un mare jucător în sfera extracției de șist. Totuși, e interesant faptul că tranzacția nu a avut loc prin intermediul banilor, ci printr-un schimb de acțiuni.

Un caz similar a avut loc la începutul lui octombrie, când Chevron a preluat Noble Energy (care, apropos, reprezintă nu doar șistul, dar și extracțiile maritime din zona Mediterană de Est).

La rândul lor, companiile medii precum Devon Energy a procurat WPX Energy, iar Pioneer Natural Resources discută despre procurarea Parsley Energy. Alți câțiva producători de șist sunt priviți în calitate de candidați pentru cumpărarea sau preluarea de către concurenți sau companii mai mari.

Adică, avem pe față o consolidare în acest sector. Companiile se așteaptă la câștiguri din contul economiei pe proporții, alipirea unor terenuri adiacente pentru extrageri și altele. Desigur, astfel de contopiri, în special din partea celor mai mari, permit mutarea pe plan secund a poverii creditare. Inclusiv, pentru că marile companii pot contracta credite mai ieftine pentru refinanțarea datoriei.

Adică, totul se întâmplă aproximativ așa cum a fost prognozat la începutul acestui an – supraviețuirea sectorului economic prin absorbția de către corporații transnaționale, iar pandemia doar a accelerat acest proces. Totuși, criza în sfera petrolului a provocat și un alt efect: stabilitatea financiară a companiilor care absorb producătorii de șist a devenit mult mai scăzută. Prin urmare, “digerarea” unor companii cu probleme va fi o sarcină complicată.

Cel mai relevant exemplu este ExxonMobil. La începutul anului, cotațiile acțiunilor companiei erau de două ori mai mari decât acum, chiar dacă, spre deosebire de colegii săi europeni, nu a diminuat dividendele trimestriale. Acum dividendele trimestriale față de cotațiile actuale (în termen de valori anuale) sunt imense în condițiile actualelor rate de 10 la sută anuale, respectiv, la începutul acestui an acestea au fost de două ori mai mici. E clar că prăbușirea cotațiilor de două ori în condițiile unor volume neschimbate ale dividendelor presupune un singur lucru – sporirea riscurilor și temerilor că această companie nu va putea susține în continuare același nivel de plăți și de stabilitate financiară în ansamblu. O situație similară se observă și la alte mari companii.

E curios că anume ExxonMobil la începutul crizei s-a pronunțat împotriva unei reduceri coordonate a producției (atunci se discuta despre SUA), fapt care era tratat de unii observatori ca o dorință de a procura la un preț mai mic companiile din sfera extracției de șist. Drept urmare, compania are probleme și fără achiziții suplimentare. Însă chiar și acestea nu sunt excluse pentru că cei mai apropiați concurenți și-au consolidat semnificativ pozițiile în segmentul șistului în perioada crizei. Chevron, după absorbirea Noble Energy, a devenit al doilea producător al petrolului de șist din SUA.

În esență, cele mai mari corporații transnaționale și-au propus să salveze producția de șist prin ponderea lor și stabilitatea financiară. Această sarcină rămâne pe agenda, însă devine tot mai dificilă. Prin urmare, problemele disciplinei financiare revin în prim plan, iar o creștere de dragul creșterii, precum am observat recent în sectorul șistului, este puțin probabilă.

Aici ar trebui să adăugăm că “agenda verde” a creat o presiune asupra tuturor companiilor din sectorul petrolului și gazelor, inclusiv asupra celor mai mari. Deocamdată, ar fi prea devreme să vorbim despre refuzul băncilor de a credita companiile petroliere (așa cum s-a observat mai devreme comportamentul băncilor față de sectorul cărbunelui), însă nu va fi deloc surprinzător dacă „agenda climatică”, în sumă cu preluarea producătorilor de șist, va spori povara noii datorii și pentru cele mai mari companii din domeniu.

Să rezumăm. Nu ne așteptăm la un colaps în domeniul extracțiilor de șist, însă ne-am putea aștepta că noii proprietari ai câmpurilor de șist vor promova o disciplină financiară mai strictă, vor avea o atitudine mai responsabilă față de rentabilitatea investițiilor. În ce măsură consolidarea în acest sector va contribui la diminuarea costurilor de producție, reușind în acest fel să păstreze volumul producției la nivelul actual, vom vedea.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

27
Tagurile:
SUA, corporații, Șist, petrol
Tematic
Colapsul a fost inevitabil: SUA ar putea rămâne fără petrol propriu
OPEC+ relaxează restricțiile privind producția de petrol


Загрузка...
Halloween

Va fi sau nu interzis Halloween-ul în Rusia: Ce spune Kosaciov

0
(reînnoit 17:38 30.10.2020)
Președintele Comitetului pentru Afaceri Internaționale al Consiliului Federației al Adunării Federale, Konstantin Kosaciov spune că pentru el nu există o astfel de sărbătoare, așa cum nu a fost nici pentru părinții, bunicii și străbunicii lui.

CHIȘINĂU, 31 oct - Sputnik. Fiecare ar trebui să decidă asupra atitudinii pe care o are față de Halloween, sărbătoarea nu ar trebui interzisă, consideră președintele Comitetului pentru Afaceri Internaționale al Consiliului Federației al Adunării Federale, Konstantin Kosaciov.

"Nu este absolut necesar să se interzică Halloween-ul. Toată lumea ar trebui să poată decidă fără vreo dictare de sus”, a declarat Kosaciov pentru RIA Novosti.

Halloween este marcat anual pe 31 octombrie în multe țări din întreaga lume. Se sărbătorește în ajunul Zilei tuturor sfinților.

Senatorul însuși a spus că „pentru mine, o astfel de sărbătoare nu există, așa cum nu a existat, nici pentru părinții, bunicii și străbunicii mei”, a spus el.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
halloween 2020, Kosaciov, Rusia, Halloween
Tematic
Halloween „împinge copiii spre Satan și sinucidere”, să fie interzis în școlile din Rusia


Загрузка...