Vizita lui Trump în Wisconsin

Planul perfid al lui Putin: Tulburări în SUA de dragul salvării lui Trump

141
(reînnoit 21:57 03.09.2020)
După ce și-au exprimat susținerea pentru protestele Black Lives Matter, democrații încearcă să-l acuze pe Trump și Rusia de orchestrarea dezordinilor în masă.

CHIȘINĂU, 3 sept – Sputnik, Piotr Akopov. De dezordinile de stradă în SUA se fac responsabili Donald Trump și… Rusia. Da, în curând totul va arăta anume așa – după ce au încercat toate metodele de luptă cu președintele SUA pentru a nu admite realegerea lui, “mlaștina de la Washington” a revenit la ceea cu ce a început: rușii sunt de vină pentru toate relele, scrie editorialistul RIA Novosti.

Ei l-au ajutat pe Donald Trump în 2016 și îl ajută acum, prin provocarea fricii și urii nu doar în rețelele de socializare, dar și pe străzile orașelor americane.Nici nu e de mirare: “pogrom” e un cuvânt rusesc! Totuși cum se face că adineauri presa americană încerca să convingă toată lumea că protestele, în mare parte, sunt pașnice și corecte. Adică, sunt îndreptate împotriva rasismului și abuzurilor poliției, întruchiparea cărora este Donald Trump. Furia populară va ajuta la mobilizarea alegătorilor care abia așteaptă luna noiembrie pentru a-și da votul pentru Biden, eliminându-l pe nemernicul și exponentul rușilor la Casa Albă. Să înțelegem că toate aceste proteste corecte sunt provocate de niște rușii incorecți?

Anume asta reiese, chiar dacă Joe Biden nu a afirmat deocamdată acest lucru, însă îl afirmă unii democrați din Congres.

Spre exemplu, Adam Schiff, șeful comisiei pentru securitate și informații a Camerei Reprezentanților – unul din principalii anchetatori ai “legăturilor rusești” ale lui Trump și unul din inițiatorii tentativei de punere sub acuzare (impeachment) a președintelui. Iată ce a declarat acesta recent la CNN:

“- Acum patru ani, rușii au exploatat Black Lives Matter, au publicat în spațiul virtual propriile lor înscenări provocatoare pentru a diviza poporul pe criteriul de rasă. Iar noi trebuie...

-Acum ce fac ei?

-Acum ei întreprind tot ce le stă în putere, în rețelele de socializare și în presa lor, pentru a adânci această divizare”.

Adică, rușii divizează America nu doar în presa lor (așa cum fac eu acum), dar și în rețelele de socializare americane “și nu doar” – adică, pe străzile orașelor americane, probabil?

Toate aceste aberații nu a putut să nu le comenteze unul dintre principalii susținători ai lui Trump în presa americană (adică, o oaie neagră în mainstreamul anti-Trump), prezentatorul Fox News, Tucker Carlson:

“Ați fost alimentați cu fake-news de către agenții unui stat ostil, care, pe lângă toate, controlează în mod secret Facebook! Totul e adevărat, doamnelor și domnilor, Rusia a organizat pseudodezordini și l-a acuzat pe Joe Biden! E ca în cazul aterizării pe Lună, însă mult mai viclean. (...) „E o înscenare rusească!” Serios? Aș vrea să cred că la sfârșitul verii 2020 oamenii vor face haz pe seama unei astfel de afirmații. E de-a dreptul haios. Pe de altă parte, un număr mare al fruntașilor democrați au crezut prima dată în acest lucru, poate și de această dată vor crede, cine știe?

Ar trebui să-l apreciem pe Adam Schiff: cel puțin el este consecvent. Chiar dacă este evident că acesta este nebun și trebuie să fie internat la spital. Acest om se simte rău. Însă el este doar un singur om în tot partidul. Cum rămâne cu restul conducătorilor Partidului Democrat? Ei nu sunt niște nebuni, deloc. Pur și simplu mincinoși”.

Minciuna liderilor democrați nu mai surprinde pe nimeni, însă acum ei demonstrează o capacitate unică de a se replia din mers. Anterior negau existența dezordinilor și vorbeau despre niște proteste cu scop nobil, iar acum sunt nevoiți, chiar și cu anumite rezerve, să recunoască existența dezordinilor în masă și violențelor. Trump califică tot ce se întâmplă drept terorism intern, iar democrații fac aluzii la implicarea Rusiei. E clar: oamenii buni au ieșit la proteste, însă printre aceștia s-au strecurat provocatori, care au devenit victime ale „propagandei rusești”. Și toate acestea, ca să vezi, nu sunt îndreptate spre înfrângerea lui Trump, ci spre victoria lui. Iată care este planul viclean al lui Putin.

E o nebunie? Nu, e un semn de disperare. La începutul primăverii uian devenise clar (în ciuda tuturor sondajelor manipulatorii), că Trump se mișcă spre o victorie fulminantă, însă nici tentativele de impeachment, nici provocarea urii față de el (fapt de care erau preocupate toate instituțiile de presă în perioada mandatului lui) nu au produs un rezultat scontat (ci chiar unul diametral opus). În scurt timp, în SUA a ajuns coronavirusul care a provocat recesiunea, apoi s-au declanșat tulburările “rasiale”, iar democrații au considerat că acum e momentul oportun să-l ”înece” pe Trump.

Însă, nici problemele economice, nici dezordinile în masă nu au reușit să lovească în președinte. Dimpotrivă, cu cât mai mult se prelungeau dezordinile, cu atât mai multe puncte a acumulat Trump. Acesta repetă că America are nevoie de “lege și ordine”, iar tot mai mulți americani sunt de acord cu el. În mod normal, democrații (dar anume în statele și orașele conduse de ei au loc cea mai mare parte a violențelor) trebuiau să încerce să restabilească ordinea pe teritoriul lor, pentru a înceta să mai aducă apă la moară lui Trump, însă sunt împiedicați de cursa electorală. În acest caz Trump va spune: iată, vedeți, v-am spus că trebuie să punem capăt revoltelor. În sfârșit m-ați ascultat. Adică, democrații se află într-o situație de zugzwang: orice ar face în continuare – ar susține protestele sau ar recunoaște caracterul violent al acestora și ar încerca să restabilească ordinea, situația lor se va înrăutăți și mai mult.

Se pare că au preferat tactica unei recunoașteri atente a dezordinilor, însă cu transferul responsabilității asupra lui Trump și a Rusiei. Doi iepuri dintr-o singură lovitură – chiar dacă în realitatea imaginată a democraților e un singur lucru: “rușii și Trump”.

“Am văzut știrile despre atacul forțelor rusești asupra soldaților americani în Siria, soldații noștri au fost răniți. Ați auzit măcar un cuvânt din partea lui Trump? A mișcat cel puțin un deget? Niciodată, niciun președinte al SUA nu a jucat un rol atât de umil în raport cu liderii ruși. Nu e doar periculos, dar și umilitor”, a declarat Joe Biden, evocând în calitate de exemplu dependența lui Trump de ruși și istoria inventată despre “rușii care îi plătesc pe talibi pentru asasinarea soldaților americani”.

Iată cum sună ultima declarație a echipei de campanie a lui Biden:

“Președintele Trump speră că Vladimir Putin îi va susține din nou candidatura și îi va ajuta să-și ascundă greșelile oribile comise pentru ca anume el să ne conducă țara și s-o ducă spre mai multe probleme care amenință țara. El nu vrea ca poporul Americii să știe ce pași întreprinde Vladimir Putin pentru a-l ajuta pe Trump în alegeri și de ce pentru Putin este foarte important să se implice, deoarece politica externă a lui Donald Trump este un adevărat cadou pentru Kremlin”.

Această declarație șocantă și umilitoare pentru americani reprezintă o reacție la decizia recentă a directorului Serviciilor Naționale de Informații, John Ratcliffe, de a renunța la briefinguri pentru membrii comisiei pentru securitate și informații a Camerei Reprezentanților, dedicate asigurării securității în campania prezidențială. Acum, aceștia vor primi informații doar în scris. Desigur, pentru a ascunde ajutorul lui Putin, oferit lui Trump, așa cum susține Biden? Din păcate, potrivit lui Ratcliffe, motivul este unul simplu: scurgerile de informații secrete, mai ales scurgeri care le distorsionează caracterul:

“La câteva minute după finalizarea unui astfel de briefing, un șir de membri ai congresului au ieșit în fața jurnaliștilor și le-au livrat informații cu caracter secret în scopuri politice. (...) Pentru a crea o imagine distorsionată, potrivit căreia Rusia ar reprezenta o amenințare mai mare decât China. (...) Nu mi-aș dori să diminuez rolul Rusiei. Ea reprezintă o amenințare serioasă pentru securitatea noastră națională, însă amenințările din partea Chinei sunt mult mai importante. Cei care spun altceva caută să politizeze serviciile de informații în propriile interese”.

Despre ce a vorbit de fapt Ratcliffe? Despre faptul că democrații, de genul lui Adam Schiff, livrează presei doar informații care vizează Rusia, ignorând cele legate de China. Aici important nu este în ce măsura am putea avea încredere în datele serviciilor americane legate de imixtiunile străine în alegerile prezidențiale (din nou hackerii și profilurile din rețele de socializare, care influențează opinia publică?), cel mai interesant este faptul că inclusiv serviciile speciale vorbesc deschis despre tentativele congresmanilor de a manipula informațilei pentru a-l ataca pe Trump.

Pe de altă parte, desigur, este un mare progres: în 2016 administrația Obama forța serviciile de informații să fabrice “probe” despre legăturile candidatului Trump cu rușii, să fileze, iar acum “Deep State” este nevoit să ducă lupta doar cu ajutorul Congresului și a presei. Însă aceste schimbări nu au influențat imaginația – de toate se face vinovat în continuare Putin.

Spiritul lui Putin incită mereu: ba în martie, în Portland, s-a întrupat în Derek Chauvin (care l-a ucis pe George Floyd, după care s-au declanșat acțiunile Black Lives Matter), ba în august, în Kenosha - în Kyle Rittenhouse, tânărul de 17 de ani care a tras în doi “luptători împotriva discriminării rasiale și abuzurile poliției” vcare au încercat să-l atace, ba revine din nou în Portland în chipul activistului Antifa Michael Reinoehl care a tras în trumpistul Aaron Danielson. și totodată, întrupâmdu-se în întreaga componența a comisiei de pe lângă primăria din Washington, a propus eliminarea (sau transformarea) monumentelor lui Washington și Jefferson din capitala americană.

Ne e frică să ne imaginăm ce ar mai putea inventa acești provocatori ruși în următoarele două luni ale campaniei: nu există mizerii la care nu ar fi gata să recurgă pentru a-l ajută pe Trump să învingă.

Ar fi în stare chiar și să însceneze un atentat la viața lui Trump pentru ai acuza pe democrați și pe Biden. Sau, îl vor omorî pe Biden pentru a-și păstra omul lor – Trump, la Casa Albă. Însă nu le va reuși: toată lumea știe că rușii recurg la oribilul „Noviciok”, care nu ucide, ci doar lasă urme care duc la Kremlin. La fel de clare precum “urmele rusești” în alegerile americane.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

141
Tagurile:
dezordini, SUA, Trump, Putin
Tematic
Trump a fost de acord oficial să candideze la președinția SUA
Sistemul american de apărare antirachetă Patriot

România: Rachete Patriot pentru o țară fără lideri patrioți?

56
(reînnoit 07:38 27.09.2020)
Cu ceva vreme în urmă, nu multă, am intrat în posesia unor interviuri din SUA cu diplomaţi americani, consilieri politici, ofițeri ai serviciilor de informații cu statut diplomatic etc. privind anii de serviciu în România.

BUCUREȘTI, 27 sept - Sputnik, Radu Toma. De tipul debriefings (raport de informare audio, oficial, depozitat la instituția de comandă), interviurile acoperă o perioadă de peste o jumătate de secol (1946-1997) și sunt una dintre cele mai consistente surse de informaţii inedite, politice, diplomatice, militare, economice, instituționale etc. privind  România de după Al Doilea Război Mondial. O sursă primară deci - clasificată timp de decenii și apoi declasificată, dar neadusă în spațiul public până în paginile de față ale Sputnikului - din toată perioada fostului regim de la București, 1945 - 1989, văzută de americanii trimiși oficial în misiuni dincolo de mult temuta fostă "Cortină de Fier".  

Mărturii în premieră absolută despre lideri şi politicieni locali şi internaţionali, despre superputerile vremii, îndeosebi fosta Uniune Sovietică; despre Cominformul de la Moscova, despre „o femeie foarte manierată şi elegantă” numită Ana Pauker, apropiată a Kremlinului venită la București și asemănată  de americani galanți care au cunoscut-o aici cu Golda Meir a Israelului; despre sovromuri, despre România în doliu o săptămână la moartea lui Stalin; cu insistență despre ecouri ale disputelor fierbinți sovieto-americane, de genul Crizei Caraibelor  etc.

Concluzia cea mai importantă a documentelor, însumând 525 de pagini (!),  este că oficialitățile americane trimise la București în acei ani  au avut  misiunea  nr.1 să culeagă informații nu atât despre România și români, cât despre  mișcările  Moscovei în Estul Europei, de asemenea să sesizeze  posibile "semnale"  din  România  ale  unei eventuale dizidențe politice anti-Moscova de tipul Ungaria  '56, Cehoslovacia '68, Polonia anii '80  etc.  

Astăzi, după 30 ani de la dispariția Uniunii Sovietice și a fostelor regimuri socialiste din Europa de Est documentele confirmă solid o concluzie esențială, anume că percepția și interesul primar al Washingtonului fața de România au rămas aceleași timp de 75 de ani: (1) în timpul fostului regim România ca un avanpost al Washingtonului dincolo de "Cortina de Fier", de supraveghere a mișcărilor Moscovei și  (2) în prezent România  ca  un "portavion nescufundabil"  (Churchill, despre insula Malta, apărată și păstrată de englezi în tot timpul ultimului război mondial)  al SUA în imediata vecinătatea sud-vestică  europeană a Rusiei. Bucureștiul oficial 2020  drept "capul de pod" principal al strategiilor și reconfigurărilor militare ale Washingtonului în Europa de Est și la Marea Neagră, strategii și reconfigurări militare reflectând toate eterna obsesie  a Americii oficiale, obsesie numită Rusia. De asemenea dovedind și o rivalitate agresivă, inflamată periodic, față de Moscova, ca în anii cei mai întunecați ai fostului Război Rece.           

Suntem, prin urmare, din nou martori la un alt episod dintr-un  Război Rece declarat oficial mort, în realitate  intrat în clandestinitate, un ultim episod declanșat acum câteva zile, când Washingtonul, Bucureștiul și media internațională au anunțat sosirea oficială în România a primelor părți din sistemul balistic sol-aer Patriot cumpărat din SUA. Cum s-a ajuns la rachete interceptoare americane,  operaționale din 2021, pe țărmul românesc al Mării Negre, la câteva sute de kilometri de Rusia? Cum a ajuns România parte din această escaladare militară letală Statele Unite - Rusia post-Războiul Rece? Cum a ajuns România, după căderea Zidului Berlinului, singura, unica  țară est - europeană  cu sisteme balistice americane pe teritoriul ei, Aegisurile de la Deveselu și acum vectorii Patriot de la Marea Neagră? Cum a ajuns Bucureștiul, din 2015 încoace, să fie marcat cu un steguleț roșu, adică țintă pe planiglobul Apocalipsei nucleare ruso-americane?  Rachetele Aegis și Patriot, sunt într-adevăr arme defensive, dar capabile să modifice  mai vechiul echilibru  dintre celelalte tipuri de arme nucleare rusești și americane  -  "echilibrul terorii", atât de prețuit de americanii Kissinger, Brzezinski și părintele Războiului Rece, George Kennan - arme nucleare  de sub incidența defunctului INF, arme ofensive lăsate acum în voia soartei! România a ajuns aici, astfel.           

Casa Guvernului Federației Ruse
© Sputnik / Сергей Субботин
Anii '90 trecuți, de după căderea zidului Berlinului și dispariția Uniunii Sovietice, au fost anii promisiunii solemne a euroatlanticilor: "NATO, niciun inch către Est" făcută lui Gorbaciov și rușilor de președintele Bush Sr. și secretarul de Stat american James Baker, de Mitterand al Franței, cancelarul Kohl al Germaniei, PM Thatcher și Major ai Marii Britanii, de Manfred Wörner, secretarul general al NATO. Promisiune făcută  în  vara lui 1990 și uitată grabnic de președintele următor  Bill Clinton în 1994. Au fost, totodată şi anii ieşirii României de sub dominaţia fostei Uniuni Sovietice şi ai alunecării ei treptate în sfera de influenţă politico-militară a SUA, ceva mai târziu  Bush Jr. avea să spună  asta „puţin” diferit, anume că România era prietenul bun al Americii... 

Adevărul a fost altul, acela că după  1989 orientările de politică externă ale României nu  au apucat să prindă o pârtie cât de cât practicabilă nici către Europa de Vest și nici o consistență regională, estică sau balcanică. În atare situaţie, din tot Estul european  numai aici, în România, a fost posibil ca administraţiile Clinton, mai prudent şi apoi Bush Jr. fără ezitări, să instaleze politicile și interesele hegemonice americane în acest loc prielnic, ca să nu spunem un loc uitat de toți, inclusiv de clasa politică locală preocupată de trădări, loialități reciclate și navete de la un partid la altul, de chivernisirea personală și de găsirea de susțineri externe. Estonia, Letonia şi Lituania, ţări germanice şi cu grupuri rusofone importante, s-au întors la legăturile tradiţionale cu Germania şi au menţinut o cooperare economică profitabilă cu Rusia și alți exsovietici.

Deşi a avut legături stabile cu America prin grupul etnic, mare, emigrat peste ocean – circa 15 milioane de americani de origine poloneză – Polonia catolică a întreţinut legături cu Vaticanul, cu Europa, Germania, Franţa, arealul baltic, dar şi schimburi economice cu Rusia, dincolo de disputele istorice. Cehii au fost "adoptaţi" imediat de către Germania și au continuat fostele afaceri profitabile cu rușii; slovacii, imuni istoricește la rusofobii, au mers cu Vestul, dar neabătut şi cu Moscova. Ungaria şi-a aşezat politica externă alături de Germania şi Austria, puțin mai târziu s-a întors, pragmatic și către spațiul eurasiatic. Germanii şi-au amintit că bulgarii sunt „prusacii Balcanilor” şi s-au ocupat de ei, bulgarii au fost cuminți și au ascultat de Deutsche Bank şi, de asemenea, au ținut minte că Nicolae I al Rusiei este „ţarul eliberator” şi că a înălţat în mijlocul Sofiei Catedrala Naţională „Aleksandr Nevski". Cu o populaţie neinformată, cu instituţii democratice firave, o guvernare şi un Parlament sub presiunea continuă a intereselor politice şi economice; cu lideri în căutare eternă de sponsori peste hotare şi, mai ales, fără parteneri europeni puternici, tradiţionali, preocupaţi de soarta ei, România a reprezentat "veriga slabă" a Estului.

A fost o  oportunitate excelentă, atunci când a început ofensiva globalistă, politică , ideologică și militară a SUA, de după dispariția Uniunii Sovietice. Și astfel a fost posibilă apariția lui Traian Băsescu, un lider-vasal necondiționat al hegemonului mondial. Calea sa către puterea de la București, pregătită cu întâlniri de taină încă de la sfârșitul  anilor  '90 și planificată simultan cu expansiunea administrației neoconservatoare Bush Jr. și a NATO către Est (anii 2003 și 2004), n-a făcut necesară  intervenția străzii, ca în Georgia sau Ucraina,  ambasadorul american  Jack Dyer Crouch II, expert în nucleara sovieto-americană și revoluții colorate a fost, totuși, prin preajmă, la drum de seară  contracandidatul Adrian Năstase a plecat acasă  cu coada între picioare. Iar la 13 decembrie 2004, la o zi după victorie, Băsescu a bătut în cuie politica externă a României: “Axa Washington – Londra – Bucureşti va fi o prioritate în politica externă în următorii 5 ani”.

Comentăm scurt:  prioritate nu pentru următorii 5 ani, ci pentru următorii 16, până  astăzi, la episodul cu rachetele Patriot americane aduse în Romania. Întorcându-ne și lăsând de o parte Londra, aliatul de serviciu al Americii din Europa, ce anume a fost acea axă? A fost o struțo-cămilă fantasmagorică, ca multe din isprăvile neoconservatorilor americani, o alianţă asimetrică, bizară, dintre prima superputere din lume și România, o ţară  îndepărtată, mică, lipsită de forţă politică şi militară şi cu interese strict regionale.       

Vasalitatea lui Băsescu față de administrația neoconservatoare Bush Jr. a fost nu numai necondiționată, dar și hiperactivă, din prima clipă. După ce a preluat de la fosta guvernare Năstase o înţelegere bilaterală cu partea americană privind extrădarea militarilor americani pasibili de inculpare pentru fapte penale în România, document juridic neacceptat de nici o altă ţară membră a Uniunii Europene, Băsescu a semnat în 2005 (primul șef de stat din tot Estul) un  acord pentru instalarea de  baze militare americane în România.

Apoi, când toţi est-europenii şi-au retras soldaţii din Irak, în 2005 -2007,  Băsescu a mărit numărul lor de la 287, la 950 de militari, aproape la fel cât ceilalți estici la un loc (1 028) şi a rămas singurul care nu a vorbit niciodată de aducerea lor acasă. Cu ieşiri intempestive, necontrolate, cu un sac fără fund de violenţă verbală, insulte, golănisme  şi înjurături marinăreşti, din primele clipe ale mandatului său și până la sfârșit Băsescu a deteriorat iremediabil relaţiile cu Rusia, retorica sa antirusă, patetică, a fost constant sancționată de Moscova oficială, media rusească l-a considerat pur și simplu  o ameninţare la adresa Europei postbelice, sub cele două mandate ale sale relațiile politice româno-ruse au "înghețat" complet. În schimb, în martie 2005, la Washington, asumându-și pur și simplu poziția de purtător de cuvânt al neoconservatorilor americani, troțkiști și de profesie adversari ai Rusiei oricare ar fi ea, sovietică sau postsovietică, a cerut la Washington o intervenție energică a Congresului SUA pentru așa-zisa "internaționalizare" a Mării Negre, adică deschiderea ei discreționară pentru flotele militare ale SUA și NATO.

Apoi, la summitul NATO de la 2-4 aprilie 2008, la București, toate planurile expansioniste ale președintelui american  la Marea Neagră, admiterea Ucrainei și a Georgiei în NATO etc. au fost date peste cap de veto-ul europenilor occidentali. Bucureștiul a fost Stalingradul lui Bush Jr. și a neoconservatorilor din administrația sa. Dar, dacă Bush Jr. și-a consumat ultimul an de mandat într-un anonimat desăvârșit, nu la fel s-a întâmplat cu Băsescu. A fost preluat de următoarea administrație, Obama și în 2011 a dat ultima sa lovitură, a semnat la Washington un acord pentru instalarea în România a unei baze de rachete americane, la Deveselu, unică și aceasta în toată Europa de Est.

L-a susținut în 2014 în România și la americani pe următorul președinte, Iohannis, i-a transferat starea de vasalitate oarbă față de Washingtonul suzeran, precum și întreaga sa "moștenire" de relații româno-americane, rezumată în trei cuvinte: militărie, militărie şi iarăşi militărie. Aceasta a fost calea către tranzacția cu rachete Patriot americane pentru România anunțată zilele trecute la Washington și București. O tranzacție a guvernului României fără negocieri și fără obiecțiuni ale părții române. O tranzacție a "guvernului său"  aplaudată de Iohannis, și el un președinte-vasal supus  necondiționat, la fel ca predecesorul lui, rigorilor megabeneficiarului extern.           

Și, unde a ajuns astăzi România lui Iohannis în raporturile cu SUA?A ajuns acolo, că nimeni și nicăieri, de la un prim-ministru amețit la propriu și figurat, și până la  media locală nu a discutat nimic despre o achiziție apreciabilă pentru orice buzunar din lume, de 3,5 miliarde dolari. Nu s-a spus nimic, deși în State Unite  și în alte părți politicieni, membri, comisii, comitete și subcomitete ale Congresului de pe Hill au dezbătut de ani de zile și au făcut publice opinii, multe controversate, despre  rachetele Patriot.

Deși numeroase documente militare provenite de la experți, inspectori, utilizatori etc. din țări care au folosit în războaie aceste rachete, au exprimat obiecții serioase în ce privește eficiența lor în condiții de luptă. Deși reputata publicație "Foreign Policy"  tipărită  acum 50 ani la Washington de către celebrul politolog Samuel Huntington (Ciocnirea civilizațiilor), pur și simplu își intitula în martie 2018 un comentariu acid:  "Rachetele Patriot sunt făcute în America și o dau în bară în lumea întreagă"; sau "New York Times"  în 1991: "După război: și-au făcut treaba rachetele Patriot? Nu prea bine, zic oamenii de știință" etc.

Deși undeva, în Orientul Mijlociu, au fost lansate rachete Patriot împotriva unei  drone și astfel o amărâtă de jucărie quadropteră de 200 dolari a consumat un "Patriot" de 3,4 milioane de dolari. Deși prețurile date publicității arată limpede, că România plătește 10 milioane de dolari pentru o rachetă (cifre oficiale românești: 450 rachete sol-aer, în valoare totală de 3,9 miliarde euro, 1 euro = 1,17 dolari, adică valoarea tranzacției în dolari egală cu 4,56 miliarde dolari, adică o rachetă costă în realitate 10,13 milioane dolari), de unde a scos PM Orban  8 milioane? Deși, în continuare se poate ridica întrebarea: cum a ajuns guvernarea Iohannis-Orban la prețul de 10 milioane pentru o rachetă Patriot, când Departamentul de Stat al SUA ne-a anunțat recent, că Emiratele Arabe Unite  au negociat și obținut de la Raytheon și Lockheed Martin  452  rachete Patriot, ca și cele pentru România, la prețul total de 2,7 miliarde dolari, adică  5,77 milioane  o rachetă, adică cu 41 %  mai ieftină decât cea negociată de guvernarea de la București (?! vezi Defense News, Washington, D.C., May 3, 2019) Deci, despre ce vorbim: patrioți, sau patrihoți?           

În sfârșit, un lucru bun s-a petrecut în România zilele trecute, cu ocazia sosirii aici a rachetelor Patriot americane. Și, pentru acest lucru bun, mulțumim pe această cale lui Raytheon, că le-a denumit, cum le-a denumit. De foarte mulți ani, peste 30, românii nu au mai văzut, auzit, rostit sau citit în această țară un cuvânt pe cale de dispariție din limba română: cuvântul Patriot.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

56
Tagurile:
Rusia, SUA, romania, România, Patriot, Rachete


Загрузка...
Frontiera poloneză

UE și SUA: Polonia se descurce singură cu Belarusul

636
(reînnoit 22:36 25.09.2020)
Occidentul va avea în continuare o retorică dură în raport cu puterea de la Minsk, însă va evita orice confruntare reală, consideră editorialistul RIA Novosti Irina Alksnis.

Reacția Occidentului la inaugurarea președintelui belarus a fost una prognozabil de negativă.

Inițial, reprezentantul Departamentului de Stat a spus că SUA nu îl consideră pe Aleksandr Lukașenko un președinte legitim ales pentru că “rezultatele anunțate au fost fabricate și nu reflectă o legitimitate”.

Apoi a fost emisă o declarație specială a șefului diplomației UE, Josep Borrell, în care noul mandat al lui Aleksandr Lukașenko a fost calificat drept unul “lipsit de orice legitimitate democratică”. De asemenea, s-a menționat că inaugurarea (în document acest cuvânt este luat în ghilimele) “contravine voinței unei bune părți a populației” țării, fapt exprimat printr-o “multitudine de acțiuni de protest pașnice”.

Declarația lui Borrell prezintă, desigur, ample posibilități pentru malițiozitate. Spre exemplu, am putea prognoza din start că rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA, indiferent de rezultate, vor contraveni voinței a aproximativ jumătate de americani, pentru că țara este divizată. În plus, acolo există suficiente acțiuni de protest. Astfel, documentul prezentat ar putea fi aplicat și asupra realităților de peste ocean.

La rândul ei, formularea “legitimitatea democratică” ar face aluzie că în opinia Bruxellesului, există și alte tipuri de legitimitate, iar conform lor – Aleksandr Lukașenko este pe deplin legitim.

Cea din urmă, apropo, explică șederea Occidentului pe două scaune, pentru că această retorică dură se îmbină în practică cu o poziție vădit slabă și de compromis în raport cu Minskul.

Niște sancțiuni cu adevărat dure împotriva Belarusului nu au fost aplicate. Mai rău: în jurul acestei probleme au apărut noi reglări de conturi în interiorul UE, pentru că Cipru cere totodată și impunerea unor măsuri restrictive împotriva Turciei, blocând sub acest pretext procesul.

Ambasadorii occidentali nu au fost rechemați. Nu doar nu au fost retrași: americanii continua să-și restabilească relațiile diplomatice cu țara după un ”îngheț” îndelungat. Acum câteva zile, Comisia pentru afacerile internaționale a Senatului SUA a aprobat candidatura noului ambasador. Timp de 12 ani, ambasadele ambelor state sunt conduse de reprezentanți provizorii, după o retragere reciprocă din cauza introducerii de către Washington a sancțiunilor împotriva companiilor belaruse, în anul 2008.

Pe acest fundal, chiar și cele mai dure mesaje reprezintă o manifestare a unei slăbiciuni și o incapacitate de a influența evenimentele, fapt care corespunde realității. În cazul dat, Occidentul merită apreciat pentru faptul că a început să conștientizeze și, cel mai important, să accepte limitele posibilităților sale.

Fără nicio îndoială, o astfel de reacție la alegerile din Belarus este un rezultat inclusiv al lecției foarte dureroase a Venezuelei.

A trecut mai bine de un an și jumătate de când peste 50 de state, preponderent occidentale, l-au recunoscut pe Juan Guaido în calitate de președinte legitim al Venezuelei. Însă această decizie nu a avut nicio influență asupra realității, în care conducătorul real până în prezent este Nicolas Maduro.

Și dacă Statele Unite și Europa își pot permite să ignore o țară mică din America Latină, lăsând impresia că nu s-ar fi întâmplat nimic ieșit din comun și că de loc nu s-au făcut de râs, atunci o astfel de stratagemă aplicată unui stat din centrul Europei ar fi mult mai dificilă. Mai ales că Belarusul este implicat în niște procese internaționale importante, precum reglementarea conflictului din Donbas, motiv pentru care este nevoie de niște acțiuni calculate, cu niște consecințe previzibile.

O altă circumstanță importantă, care influențează asupra diminuării entuziasmului Occidentului în raport cu posibilele acțiuni împotriva Minskului, este faptul că tot ce se întâmplă acolo este în mare parte un proiect polonez.

Anume Varșovia se află în spatele protestelor, ea asigură sprijin politic și mediatic liderilor opoziției belaruse. Ce-i drept, rezultatele impresionează în sens strict negativ: fenomenul “Președintele Sveta” (anume așa se numește profilul de Instagram al Svetlanei Tihanovskaia) poate servi drept model pentru o proastă strategie din punct de vedere al tehnologiilor politice.

Polonia s-a avântat în bătălie, însă nu are suficiente forțe pentru a-și impune scenariul. În plus, Minskul a început să răspundă: presa anunță despre problema exportului de mărfuri poloneze în Belarus. Cu alte cuvinte, polonezii au călcat, ca de obicei, pe greblă.

Aleksandr Lukașenko în timpul protestelor din Belarus
© AP Photo / State TV and Radio Company of Belarus
Nu e deloc surprinzător faptul că acum polonezii vor să fie ca musca la arat: ca Europa de Vest și SUA să-și mobilizeze artileria grea, obținând răsturnarea lui Aleksandr Lukașenko, pentru ca apoi Varșovia să devină cel mai mare beneficiar al acestor procese.

Doar că Berlinul, Parisul, Bruxellesul și Washingtonul nu au astfel de dorințe și e puțin probabil ca în aceste capitale să existe un entuziasm privind realizarea viselor poloneze.

Prin urmare, Occidentul va continua direcția unui discurs dur la adresa Minskului, evitând o confruntare reală, pentru că nu are nicio dorință de a se implica într-un nou joc geopolitic condamnat la eșec. În ultimii ani au avut suficient de multe eșecuri.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

636
Tagurile:
Belarus, Polonia, SUA, UE
Tematic
Video – Șocant: Cum se vede Moldova din Belarusul protestatar
Video: Lukașenko, învestit în funcția de președinte - detalii


Загрузка...
Urna de votare

Alegeri prezidențiale în Moldova: Secții de votare în Transnistria - câte vor fi

0
(reînnoit 09:39 27.09.2020)
Comisia Electorală Centrală a decis numărul secțiilor de votare pentru cetățenii cu drept de vot din stânga Nistrului.

CHIȘINĂU, 27 sept – Sputnik. Pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni, Comisia Electorală Centrală a constituit 42 secții de votare. Potrivit deciziei CEC, pentru menținearea ordinii publice în aceste localități va fi implicat Ministerul Afacerilor Interne, în baza atribuțiilor ce îi revin conform prevederilor Codului Electoral.

Totodată, Comisia face apel către observatorii naționali, internaționali şi Comisia Unificată de Control în vederea monitorizării desfășurării pașnice a procesului electoral în cadrul secțiilor de votare menționate.

Amintim, Comisia Electorală Centrală a decis și deschiderea a 139 de secții de votare în străinătate, din 202 câte a propus anterior, pentru alegerile Președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020. Cele mai multe secții, 30 la număr, vor fi deschise în Italia.

Secțiile de votare vor fi constituite pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, dar și în alte localități, în baza numărului de alegători care au participat la scrutinul precedent, organizat în circumscripția națională, a datelor de pe urma înregistrării prealabile, precum și pe baza informațiilor obținute de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la autoritățile competente ale țărilor de reședință a cetățenilor Republicii Moldova privind numărul acestora și locul aflării acestora.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
secții de votare în RM, votare online, Votare directă, Secție de votare


Загрузка...