Evghenii Primakov

Calea schimbărilor - ce reforme urmează în cadrul Rossotrudnicestvo în acest an?

70
Schimbarea denumirii, creșterea cotelor pentru studenții CSI și colaborarea cu artiști celebri reprezintă doar o mică parte a noii strategii a Agenției.

CHIȘINĂU, 11 aug - Sputnik, Danara Kurmanova. Încă de la sfârșitul lunii iunie a acestui an s-a aflat că șef al Agenției Rossotrudnicestvo a fost numit deputatul Dumei de Stat și jurnalistul TV Evgheni Primakov. Chiar în prima zi de la inaugurare, Primakov i-a promis presei că în cadrul instituției urmează „schimbări mari”. Însă detaliile au fost dezvăluite abia pe 11 august, în timpul prelegerii sale online. Sputnik prezintă cele mai importante detalii ale noului program al Agenției.

Niciun fel de „soft power”

Mai întâi de toate, noul șef al Rossotrudnicestvo a propus ca partenerii Agenției să renunțe la termenul de „soft power” - pentru că, așa cum a recunoscut el însuși, nu poate suporta acest lucru.

”Este ceva de neînțeles și inventat nu de noi”, a spus Evgheni Primakov chiar la începutul prelegerii.

Și a început să explice: scopul Rossotrudnicestvo nu a fost inițial să folosească forța, ci să asigure confortul și liniștea internațională. Prin intermediul programelor culturale și educaționale, Agenția creează condiții favorabile pentru dezvoltarea atât a Rusiei, cât și a statelor partenere.

Apoi vor urma și alte schimbări: potrivit lui Primakov, Rossotrudnicestvo pleacă de la ideea prezenței umanitare. ”Este un concept învechit, - și-a explicat decizia sa conducătorul. – Noi trebuie să trecem de la prezența umanitară la influențarea umanitară, care contribuie la menținerea păcii”.

În calitate de exemplu de astfel de influență, el a vorbit de tragedia din Beirut, când Agenția a participat pentru prima dată la trimiterea de medici pentru a ajuta victimele. Primakov a numit această acțiune simbolică și a adăugat: anume astfel de evenimente contribuie la o atitudine mai prietenoasă față de Rusia în străinătate. Acestea demonstrează că nu există niciun fel de forță în acțiunile Agenției - doar dorința de a fi solidari.

Lucru în regim non-stop

Înainte de a susține o prelegere publică, Evgheni Primakov a studiat activitatea Rossotrudnicestvo timp de aproximativ o lună și a ajuns la concluzia că reformele din cadrul agenției ar trebui să înceapă cu o rețea de cluburi rusești.

"Acestea ar trebui să funcționeze nu de la eveniment la eveniment, ci în mod constant”, a spus Primakov. Ar trebui să fie anume un sistem de cluburi, astfel încât participanții să poată veni oricând doresc, să vorbească între ei, să citească cărți. La urma urmei, aceste centre din străinătate există anume pentru oamenii care au nevoie de a comunica cu Rusia”.

Potrivit lui Primakov, fiecare club ar trebui să se concentreze nu numai pe tineri, ci și pe mai multe grupuri de adulți ale populației, deoarece multe persoane născute în URSS trăiesc în străinătate și sunt aproape de vârsta de pensionare. Mai mult, fiecare categorie de vârstă are nevoie de activități individuale.

”Nu avem nevoie de un format de evenimente de ochii lumii, când oaspeților li se oferă ceai”, a spus Evgheni Primakov și i-a îndemnat pe angajații Agenției să se îndepărteze pe cât se poate de mult de de idei în stilul „Ziua muzicii rusești” sau „Sărbătoarea pelmeniului rusesc”.

Însă există o problemă în schimbarea modului de funcționare a cluburilor rusești. Multe centre rusești sunt amplasate în clădirile ambasadelor rusești și nu se poate intra pur și simplu în ele. ”Prin urmare, acum vom începe să lucrăm cu acele centre în care se poate implementa un nou sistem”, a spus Primakov.

Celebritățile sunt indispensabile

Rossotrudnicestvo va avea nevoie și de o regie profesionistă. Grupul țintă de bază al Agenției este tineretul, iar tinerii sunt interesați de cultura pop: muzică contemporană, cărți, filme și seriale TV. Prin toate acestea, viitorii studenți ar putea să îndrăgească cultura rusă în general, consideră Evgheni Primakov.

El consideră că este important ca tinerii să descopere arta clasică, dar nu trebuie desconsiderate hobby-urile și interesele caracteristice tinereții. ”Puțini oameni au început să învețe limba engleză pentru a-l citi pe Shakespeare în original, deși există și astfel de oameni”, a spus șeful Agenției. „Pentru copiii moderni, limba reprezintă în primul rând oportunități sociale și economice".

În acest sens, Rossotrudnicestvo ar trebui să invite mai mulți artiști celebri la evenimentele din străinătate, a spus Primakov. ”Acestea ar trebui să fie persoane despre care se vorbește peste tot”, a concluzionat el. ”Și nu doar mici echipe creative despre care se va vorbi într-o companie la fel de mică”.

Totul va fi altfel

În orice caz, chiar denumirea Rossotrudnicestvo nu pare deosebit de tinerească și de înțeles pentru persoanele care nu vorbesc rusa, consideră Evgheni Primakov. Prin urmare, Agenția are nevoie de un rebranding și este necesară redenumirea nu numai a agenției în sine, ci și a centrelor rusești de știință și cultură (CRȘC).

”CRȘC este în general o prescurtare groaznică, ca însuși cuvântul Rossotrudnicestvo. Străinul nu este în stare să-l pronunțe”, a explicat Primakov.

În același timp, instituția își va păstra denumirea oficială stabilită - Agenția Federală pentru Comunitatea Statelor Independente, a compatrioților care trăiesc în străinătate și de cooperare internațională umanitară. Trebuie schimbat doar brandul extern pentru cei care nu vorbesc limba rusă. Cuvântul Rossotrudnicestvo nu-i sperie pe vorbitorii de limbă rusă. Iar crearea unei noi denumiri pentru Agenție va atrage o mulțime de cheltuieli inutile - cel puțin schimbarea indicatoarelor și a antetelor oficiale. Până la urmă, acești bani pot fi cheltuiți pe ceva mai util, spune Evgheni Primakov.

În general, se pare că raționalitatea și economia au devenit factorii determinanți în strategia lui Primakov. De asemenea, nu are de gând să angajeze manageri de brand pentru a crea noul acronim. În schimb, el vrea să organizeze o competiție deschisă, pentru ca numele agenției să fie inventat de studenții care au învățat cândva în universitățile rusești prin intermediul Rossotrudnicestvo.

După cum însuși Primakov explică această idee, logica acestei decizii este evidentă - nimeni nu va simți conceptul de marcă pentru un proiect mai bun decât cel care va participa direct la proiect.

Se va pune accent pe CSI

Angajându-se în proiecte noi, Rossotrudnicestvo nu renunță la promovarea educației rusești, dă asigurări publicului Evgeni Primakov la final de prelegere. ”În conformitate cu decretului președintelui Federației Ruse, cotele pentru educația gratuită pentru studenții străini se vor dubla în următorii ani. Acum, volumul lor este de 15 mii”, a spus el.

”Mai mult, Agenția încearcă să sprijine orice proiect educațional legat de Rusia și limba rusă, fie că este o universitate mare sau o grădiniță de provincie. ”Chiar dacă cineva din străinătate a creat un grup în curte și învață basme rusești, acest lucru este deja minunat”, a spus Primakov.

De asemenea, Rossotrudnicestvo va acorda mai multă atenție analizelor pentru a înțelege mai bine ce îl interesează pe tineretul modern. Pentru aceasta, agenția intenționează să schimbe radical site-ul. ”Oamenii ar trebui să fie interesați să urmeze activitățile umanitare ale Rusiei, iar pe pagina noastră web în starea în care este acum, nimeni întreg la minte nu va intra de dragul distracției”, spune Evgheni Primakov. ”Trebuie să o facem mai lizibilă”.

Toate aceste acțiuni, fără îndoială, necesită timp, deoarece agenția funcționează într-un cadru strict - fiecare proiect trebuie aprobat cu cel puțin un an înainte de start. Cu toate acestea, șeful Rossotrudnicestvo promite că, datorită inovațiilor, organizația va deveni și mai deschisă. ”Acest lucru va ajuta la combaterea stereotipurilor vechi pe care cineva le-ar putea avea despre agenția noastră din cauza costurilor reputaționale, pe care cu siguranță le avem rămase din trecut”, a concluzionat Primakov.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

70
Tagurile:
Rossotrudnicestvo, reforme
Тема:
Relațiile moldo-ruse - o nouă etapă (65)
Tematic
Jubileu: Ce surprize pregătește „Rossotrudnicestvo” în Moldova
Vaccinul și maimuțele: fake-ul britanic despre fake-ul rusesc

Vaccinul și maimuțele: Fake-ul britanic despre fake-ul rusesc

78
Presa britanică a acuzat Rusia de răspândirea unor colaje prin care ar încerca să discrediteze vaccinul dezvoltat în Regatul Unit. Ce „dovezi” au prezentat jurnaliștii.

Presa britanică au scos la lumina zilei o nouă informație despre diversiunea Rusiei împotriva umanității. Timp de câteva zile, acest eveniment a fost o știre centrală în Albion.

Gândiți-vă doar câte probleme există acum în Marea Britanie: în țară e o situație pandemică dezastruoasă, mai multe regiuni se pronunță împotriva măsurilor restrictive ale guvernului, negocierile cu Uniunea Europeană pe subiectul Brexit au intrat în impas, fapt care amenință cu un colaps economic în viitorul apropiat, susținerea ideii secesiunii Scoției a ajuns la un nivel foarte  înalt, fapt care poate duce la o destrămare a țării. În aceste condiții, pe primele linii ale ziarelor britanice apare principala știre a zilei: “Nebunii Russkies anunță că vaccinul ne va transforma în cimpanzei”.

Practic, toate ziarele au publica niște colaje nostime în care poza prim-ministrului britanic, Boris Johnson, a fost transformată într-un yeti, fiind însoțită de mesajul: “Îmi place vaccinul meu, al omului zăpezilor”. Făcând trimitere la o sursă oarecare, toate aceste instituții de presă au anunțat că astfel de imagini sunt elaborare și răspândite la indicația statului rus sau de oficialități ruse, ca parte a unei campanii de dezinformare, în scopul compromiterii viitorului vaccin britanic împotriva coronavirusului, afirmând că acesta ar transforma oamenii în maimuțe.

Prima sursă este ziarul The Times, care sub forma unor “investigații” a prezentat câteva materiale ”senzaționale” la acest subiect. Cică, imaginile au fost oferite de o persoană oarecare “implicată în campanie (de dezinformare n.r.), care este îngrijorată de daunele pe care le-ar putea provoca aceasta pentru sănătate”. Acest “anonim îngrijorat” a declarat că are o anumită tangență cu aceste imagini satirice.

Ce legătură are cu toate acestea statul rus? Această întrebare The Times a pus-o, intensificând intriga. Pe prima pagină aceștia declară: “Nu este clar dacă această tentativă de propagandă a fost autorizată nemijlocit de Kremlin, însă există mărturii că anumiți demnitari ruși sunt implicați în organizarea ei”.

În articol astfel de informații nu sunt atât de categorice: “Campania împotriva studiilor Oxford ar putea fi legată de niște demnitari ruși. (...) Implicarea acestor persoane nu presupune neapărat faptul că Kremlinul a ordonat, aprobat sau știa de această tentativă de propagandă”.

O bună parte a cititorilor ziarului nu a primit un răspuns la principala intrigă (că toate acestea le face Rusia) titrată de toate ziarele. În schimb, aceștia au fost îndemnați să acceseze site-ul ziarului pentru a asculta un podcast de 40 de minute la acest subiect, care explică și demonstrează totul în detalii.

Vaccin împotriva COVID-19  EpiVakKorona”
© Photo : Пресс-служба Роспотребнадзора

Se pare că alte instituții de presă (fie ele britanice sau americane) n-au stat prea mult pe gânduri și au crezut afirmațiilor The Times că în acel podcast există toate probele implicării persoanelor oficiale din Rusia la producerea unor colaje pentru rețele de socializare, care ar discredita vaccinul britanic inexistent. Iată de ce a apărut o serie de articole, în care această ”campania rusească” de dezinformare este prezentată aproape ca o parte a ”doctrinei militare Gherasimov”. Presa occidentală are o obsesie de a face trimiteri cu orice ocazie la strategia șefului Statului Major al Forțelor Armate ale Rusiei, Valeri Gherasimov.

Însă, dacă ascultăm podcastul celor de la The Times, constatăm: pe parcursul întregii transmisiuni sunt oferite promisiuni că ”vom oferi dovezi ale implicării statului rus”. Iar când vine vorba de partea legată de organizatori, se menționează numele lui Kirill Dmitriev, directorul general al Fundației Ruse pentru Investiții Directe. Jurnaliștii ziarului discută cu ”kremlinologii” de serviciu despre personalitatea lui Dmitriev, despre fundația lui și chiar dacă a fost la curent Vladimir Putin cu declanșarea acestei campanii. De aici se poate presupune că The Times a reușit să descopere o urmă – acei demnitari care stau în spatele caricaturilor cu “yeti Johnson”. Apoi urmează o afirmație trăsnet: “Kirill Dmitriev nu este menționat în mărturiile de care dispunem. Nu există niciun indiciu că acesta este implicat în campania de dezinformare”. Atât. Aici urmele unor ”demnitari ruși” misterioși, pe care au promis să le prezinte, dispar. Doar expertul Mark Galeotti, cunoscut prin cărțile sale superficiale despre criminalitatea din Rusia, își dă cu părerea că în spatele campaniei s-ar putea afla niște ”duci și baroni de la Kremlin”. Oare asta nu este o “dovadă”?

Urmează o altă știre pe surse: cică, la un oarecare post rusesc de televiziune au pregătit un fake despre decesul a două persoane în timpul testărilor vaccinului britanic, însă moartea acestora ar fi ascunsă. Și, chipurile, acest lucru ar fi o dovadă că vaccinul este bun doar pentru maimuțe, nu pentru oameni. E adevărat că se menționează: ”Deocamdată, campania nu a fost lansată. Probabil, s-a considerat că e ceva exagerat chiar și pentru o televiziune rusească”. Adică, acest lucru nu a fost făcut public nicăieri și noi nu știm de unde au scos-o autorii podcastului. Însă, urmează un ”fact-checking” din partea The Times, în care ”infirmă” știrea senzațională care nu există. E ceva nou în practica jurnalistică – să prezinți publicului un zvon care nu există, iar apoi să-l combați cu vehemență.

Laborator
© Sputnik / Evgeniy Epanchintsev

Cu toate acestea, într-adevăr, unul dintre voluntarii care au participat le testările clinice ale vaccinului companiei britanice AstraZeneca a decedat în această săptămână în Brazilia. Acest fapt ar putea fi atribuit cu mare greu “dezinformării rusești”.

Astfel, în niciun material nu se prezintă cel puțin un fapt care ar demonstra o anumită implicare a statului rus, a persoanelor oficiale și neoficiale din Rusia în crearea colajelor satirice cu Johnson și COVID. Într-adevăr, internetul e plin cu astfel de imagini. Însă tentativele de a găsi prima sursă duc la primul număr al The Times, unde au fost publicate pentru prima data. Nu știm dacă au fost publicate undeva anterior, însă anume ziarului a lansat distribuirea lor în toată lumea.

Ei ne asigură că aceste colaje au fost publicate în trei surse modeste: două britanice și una de la Bruxelles. Însă putem găsi doar una legată indirect de această imagine (cu totul alta), pe site-ul EUReporter. Reiese că principalul distribuitor al astfel de colaje este anume The Times. Chiar dacă am admite că cineva vrea să discrediteze vaccinul britanic, numindu-l “de maimuțe”, atunci a găsit cel mai eficient și cel mai ieftin mijloc: pur și simplu a furnizat-o redacției unui ziar britanic, prezentând-o ca “o dovadă a dezinformării rusești”. În continuare, aceste meme au fost redistribuite în tot spațiului virtual. Un efect incredibil. Dacă lucrurile stau așa, atunci anume The Times a devenit un instrument al răspândirii dezinformării (cel mai probabil, deloc rusești).

Chiar în ciuda lipsei oricăror dovezi a implicării în toată această poveste a cuiva din Rusia, observăm o reacție furioasă din partea Londrei. Ministrul Afacerilor Externe al Marii Britanii, Dominic Raab, a acuza Moscova de discreditarea vaccinului celor de la Oxford. Nici nu ne-am mira dacă s-ar ajunge și la sancțiuni. Nici nu mai contează că însuși The Times afirmă că e puțin probabil ca cei de la Kremlin să aibă vreo atribuție la această istorie. Miniștrii britanici nu consideră necesar să citească ceva dincolo de titluri.

Președintele rus Vladimir Putin
© Sputnik / Михаил Климентьев

Cel mai important este că la întrebarea “de ce Rusia ar avea nevoie de asta?” editorialul ziarului răspunde cu simplitate: este subminată “încrederea globală față de toate vaccinurile”. Însă anume Rusiei nu îi convine subminarea încrederii în vaccinare, luând în considerare faptul că este, deocamdată, singura țară din lume care dispune de un vaccin împotriva coronavirusului. Însă, cei din Occident nu sunt interesați de logică în acest caz.

Ambasada Rusiei la Londra a precizat imediat: presupunerile că statul rus ar duce o oarecare propaganda pentru subminarea încrederii în vaccinul britanic, “reprezintă în sine un exemplu de dezinformare”. A se observa, nicio rețea de socializare nu blochează aceste informații senzaționale ale presei britanice, nu declară că acestea “necesită o verificare suplimentară”. Că doar nu este vorba de scrisorile electronice ale lui Hunter Biden, care-l discreditează tatăl său, candidatul pentru funcția de președinte al SUA. În acest caz, rețelele de socializare au acționat rapid și dur, blocând accesul la New York Post, care a îndrăznit să publice un astfel de material. Linkurile la același ziar, care a preluat “materialul senzațional” despre Rusia, vaccinuri și maimuțe, nimeni nu le-a blocat. Dacă e vorba de ruși, atunci poți publica orice acuzații absurd, fără a le verifica.

Apare o altă întrebare: de ce presa britanică are nevoie de acest scandal? Răspunsul îl găsim chiar la începutul articolului. Cel puțin pentru câteva zile, publicului i-a fost distrasă atenția de la cele mai importante probleme ale țării, fiind direcționată spre maleficii ruși. Atunci când efectul articolului despre “vaccinul de maimuțe” va expira, vor putea inventa o nouă “știre senzațională”, pe care o vor scoate pe primele pagini, cum ar fi despre modul în care rușii au încercat să dea peste cap Olimpiada din 2020, iar serviciile britanice au reușit să dejoace acest complot. Așa își vor asigura câteva zile de scandal. Doar că nimeni să nu le va ceară să prezinte cel puțin un martor sau o probă. Sunt de prisos.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

78
Tagurile:
rusesc, britanic, vaccin
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
"Competiția vaccinurilor": Rusia, acuzată în Occident


Загрузка...
Joe Biden

De ce nu vor reuși să-i acuze pe ruși de eșecul lui Biden

50
(reînnoit 20:20 22.10.2020)
Donald Trump este condamnat la victorie, iar acest lucru este confirmat de reacțiile delirante ale politicienilor, presei și giganților IT la scandalurile legate de familia Biden.

Alegerile americane au ajuns pe ultima sută de metri: astăzi Donald Trump și Joe Biden vor participa pentru ultima oară la dezbateri televizate. Întrevederea, în principiu, ar putea fi cea din urmă din viața lor – tensiunile din SUA sunt atât de mari încât ar fi greu să ne mai imaginăm cele două persoane alături. Dacă s-ar întâmpla o minune și Biden ar învinge în alegeri, Trump ar putea să nu recunoască rezultatele alegerilor sau, cel puțin, să nu se prezinte la ceremonia de inaugurare, încălcând toate tradițiile. Biden la sigur nu va veni la inaugurarea lui Trump, iată de ce joi ar putea fi ultimul prilej de a-și spune unul altuia ce își doresc. Vor profita deplin de această ocazie.

Trump va spune că Biden este șeful unui grup criminal și va cere condamnarea lui Joe (împreună cu fiul său Haunter). Joe nu va fi trimis în închisoare, însă atunci când va pierde alegerile, presa va spune că acesta a fost “zdrobit” de “surpriza din octombrie”, informațiile compromițătoare publicate recent extrase de pe un hard disc al computerului lui Hunter, care scot la iveală minciuna și faptele de corupție ale fostului vicepreședinte. Însă Biden oricum ar fi pierdut, cu sau fără aceste materiale – pur și simplu pentru că Trump este condamnat la victorie. Cum e posibil acest lucru, dacă toate sondajele arată foarte clară că Biden se bucură de un avans imens? Doar nu pot fi falsificate?

Pot fi. Pentru că mizele sunt foarte mari și nu există minciuni la care n-ar putea recurge cei care joacă împotriva lui Trump. “Candidez nu doar împotriva lui Biden, candidez împotriva presei de stânga, marilor giganți IT (Facebook, Twitter, Google) și a “mlaștinii de la Washington””, a spus Trump recent. Da, și cea mai bună confirmare a acestui fapt a devenit reacția monstrului cu trei capete la apariția informațiilor compromițătoare împotriva familiei Biden. Articolul din New York Post a fost blocat – Google nu l-a observat în motorul său de căutare, iar Facebook și Twitter nu permiteau distribuirea linkului. Desigur, presa a încercat să ignore articolul scandalos, iar majoritatea politicienilor s-au prefăcut că nu s-a întâmplat nimic. Adică, toate cele trei forțe au acționat sincronizat, confirmând afirmațiile lui Trump. Totodată, au apărut și acuzații în adresa Rusiei, potrivit cărora Moscova se implică din nou în alegerile americane, furnizând informații compromițătoare împotriva lui Biden.

Joe Biden
photo: Press Service of the President of Ukraine

Despre acest lucru au vorbit nu doar comentatorii și congresmenii, dar și angajații serviciilor de informații. Foștii, pentru că directorul Serviciilor Naționale de Informații, John Ratcliffe, a declarat că informațiile din laptopul lui Biden “nu prezintă un element al unei oarecare campanii rusești de dezinformare”. Însă, zeci de foști spioni (inclusiv predecesorul lui Ratcliffe, James Clapper, prins cu depuneri de mărturii false) au adresat o scrisoare deschisă în care afirmă că experiența “ne face să bănuim în mod serios că în acest caz a jucat un rol semnificativ guvernul rus”.

“Apariția pe arena politică din SUA a unor scrisori electronice care se presupune că ar aparține fiului vicepreședintele SUA Biden, Hunter, majoritatea dintre care sunt din perioada în care acesta activa în conducerea companiei ucraineană de gaze Burisma, au toate aparențele clasice ale unei campanii informaționale a Rusiei”.

Adică, Rusia nu este acuzată că ar fabrica, falsifica informațiile compromițătoare despre Biden, chiar dacă există și astfel de afirmații, ci că le-ar fi distribuit. Cum a fost posibil, dacă, potrivit lui Rudy Giuliani (fostul primar de New York și avocatul lui Trump), conținutul hard discului din computerul lui Hunter Biden a fost transmis la FBI acum șapte luni? Adică, Moscova a ținut în secret aceste materiale, pregătind “surpriza din octombrie”, sau acest lucru a făcut echipa de campanie a lui Trump și consilierii lui, inclusiv Giuliani? Da, Giuliani, cică, ar lucra pentru Putin... Nu e o glumă: așa cum a declarat senatorul Chris Murphy, “de această dată rușii au decis să-i transforme pe cetățenii americani în proprii agenți. Ei încearcă să răspândească propaganda în presa mainstream...  Și au reușit. Știți, Rudy Giuliani, în esență, este un agent al Rusiei”.

Da, desigur, dacă chiar și Trump lucrează pentru Kremlin, ce să mai vorbim de colaboratorii și apropiații lui. De râs și de plâns, însă anume o astfel de apreciere inadecvată a situației și tentativele de a le ”vinde” americanilor “amestecul rusesc” chiar și în istoria cu informațiile compromițătoare despre familia Biden, reprezintă o confirmare a faptului că Trump a învins. Oponenții lui trăiesc într-o lume cu totul imaginară, în care rușii influențează rezultatele alegerilor în SUA, iar distanța dintre Biden și Trump este un enormă. Mai mult, toate acestea se întâmplă simultan și nicidecum nu se contrazic reciproc.

Însă în lumea reală observăm cu totul altceva: mase mari de susținători ai lui Trump și manifestații imense în toată țara și lipsa de entuziasm la rarele întrevederi ai lui Biden cu puținii săi susținători. Ascensiunea nivelului de susținere a lui Trump se înregistrează chiar și printre minorități (spre exemplu, cei de culoare și musulmani), care nici nu aparțin electoratului acestuia. Absența totală a unor dovezi care ar demonstra „legăturile rusești” ale lui Trump și noi confirmări ale minciunilor și corupției familiei Biden. Cel mai important, în lumea reală americanii s-au dezamăgit profund de propria elită politică, de “mlaștina” transpartiinică, iată de ce singura alternativă serioasă lui Trump putea fi doar senatorul antisistem Sanders. Anume din cauza caracterului său antisistem, el nu a fost admis în alegeri de către un “Biden colectiv”.

Americanii simpli trăiesc într-o lume reală, nu într-o lume a propagandei. Iată de ce rezultatele alegerilor din 3 noiembrie sunt predictibile. Chiar și în pofida tentativei de a crește numărul voturilor în “statele nedeterminate”, prin mobilizarea electoratului pasiv al democraților la votul prin poștă, pentru că acolo se observă o creștere a numărului republicanilor care au votat prealabil.

Lumea imaginară va pierde pe 3 noiembrie, chiar dacă va reuși să provoace ulterior tulburări sociale, refuzând să recunoască realitatea, însă nu va dispărea. Hidra cu trei capete va pune speranțe într-o revanșă și va lucra în această direcție. Atât la nivel național, cât și global – iată că aici vor avea tot dreptul să-i acuze pe ruși de eșecurile lor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

50
Tagurile:
eșec, Rusia, Joe Biden
Tematic
Joe Biden, decizia așteptată de toată America
VIDEO: Prima dezbatere Biden-Trump - „Vrei să taci, omule?”


Загрузка...
Lucrări de reparație a drumurilor

Atenție șoferi: Încă o stradă din Chișinău intră în reparație

0
(reînnoit 23:24 22.10.2020)
Primăria municipiului Chișinău informează că va demara lucrări de reparație pe încă o stradă din Chișinău.

CHIȘINĂU, 23 oct – Sputnik. Încă o stradă din Chișinău intră în reparație, informează Primăria Chișinău. Din luna noiembrie încep lucrările de reparație a străzii Ion Creangă, pe segmentul strada Alba Iulia – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Municipalitatea a solicitat finalizarea lucrărilor până la sfârșitul lunii august 2021, deși graficul proiectului este prevăzut până în martie 2022.

Sens unic de deplasare
© Photo : Facebook / Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP

„Inițial vor fi înlocuite rețelele edilitare, după care va fi asfaltată strada. Lucrările vor consta în frezarea îmbrăcămintei rutiere pe cotele prevăzute în proiect și așternerea unui strat de beton asfaltic dens, de 8 centimetri, pe bază de granule din granit. Urmează acoperirea suprafeței cu geocompozit, pentru a spori rezistența asfaltului, după care va fi așternut stratul de uzură de 5 centimetri, din mastic bituminos cu celuloză”, este precizat în informarea de presă.

Pentru a se evita ambuteiajele, s-a decis organizarea lucrărilor pe tronsoane, fără suspendarea în totalitate a traficul rutier, ci doar pe anumite benzi.

Din volumul total de intervenție, renovarea rețelelor de apeduct și canalizare reprezintă 29% și reparația propriu-zisă a străzii - 71%. Lucrările de drum și amenajarea teritoriului vor fi realizate în perioada aprilie-august 2021. Valoarea proiectului de reabilitare a străzii Ion Creangă este de 69, 22 milioane lei, iar termenul de garanție al lucrărilor este de 5 ani. Lungimea străzii Ion Creangă este de 1 840 de metri, iar lățimea părții carosabile este de 14 metri.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Reparație, reparația drumurilor, lucrări de reparații
Tematic
Ce se întâmplă cu lucrările de reabilitare a unor drumuri naționale
Când va fi realizat ''Programul Drumuri Bune pentru toți'': Iată ce spune președintele


Загрузка...