gaz lichefiat

Nu au rezistat concurenței: Europa și Asia renunță la gazul lichefiat american

136
(reînnoit 18:39 09.07.2020)
Marile companii din Europa și Asia renunță masiv la gazul lichefiat din SUA. Iată care sunt motivele.

MOSCOVA, 9 iul – Sputnik, Natalia Dembinskaia. Prețurile la gaz au ajuns la un minim istoric în Europa și Asia. Nu mai are niciun sens achiziționarea gazului lichefiat american, fapt pe care l-a recunoscut chiar și Ministerul Energeticii din SUA. Clienții au renunțat la peste 200 de livrări planificate pentru această vară. În consecință, exportul s-a prăbușit cu 63,6 la sută. De ce nimeni nu mai are nevoie de gazul de dincolo de ocean, aflați în materialul RIA Novosti.

Prețurile s-au prăbușit

Anul trecut exportul net al gazului natural din SUA a ajuns la 54,7 miliarde de metri cubi – cu 20,7 miliarde mai mult decât în anul 2018. Potrivit datelor Cheniere Energy, cel mai mare producător de gaz lichefiat, în primul trimestru al anului volumul vânzărilor pe piața mondială a ajuns la 100 de milioane de tone, cu zece milioane mai mult decât în 2019. Această creștere, în mare parte, se datorează americanilor.

Planurile erau destul de ambițioase: în 2020 – 67,2 miliarde de metri cubi, în 2021 – 79,5. Astfel de indicatori au fost anunțați în luna ianuarie de către Administrația Informațiilor Energetice (EIA) a Ministerului Energeticii din SUA. Însă a devenit evident că toate aceste lucruri nu se vor realiza.

Creșterea ofertei, în contextul unei ierni calde și reducerea cererii din cauza pandemiei coronavirusului, a prăbușit piețele de gaz din Europa și Asia.

Astfel, prețul mediu la hub-ul olandez TTF în Europa, în primele patru luni ale anului, s-a redus de două ori în comparație cu perioada similară a anului 2019, livrările spot în Japonia s-au redus cu 44 la sută.

În aprilie exportul gazului lichefiat american în Europa a devenit nerentabil din punct de vedere economic. Cele mai mari companii europene și asiatice și-au anulat contractele pentru iunie-iulie.

Potrivit datelor ale agenției Bloomberg, descărcările din uzinele de gaz lichefiat din SUA au scăzut în aprilie cu aproximativ 30 la sută. Spre luna mai exportul s-a redus cu peste o treime, inclusiv din cauza restricțiilor legate de pandemie.

Nesustenabil din punct de vedere economic

Prognozele din iunie ale Administrației Informațiilor Energetice a Ministerului Energeticii din SUA sunt destul de pesimiste. Cumpărătorii europeni și asiatici au renunțat la 110 partide de gaz lichefiat: au fost anulate 70 pentru iunie-iulie și 40 pentru august. Livrările gazului către terminalele maritime americane s-au redus de două ori de la sfârșitul lui martie – e un indicator record de 227 milioane de metri cubi pe zi.

“Prețurile spot scăzute la gazul natural și gazul lichefiat în Europa și Asia au slăbit vitalitatea economică a exportului din SUA, care este extrem de sensibil la prețuri”, constată analiștii EIA.

Potrivit aprecierilor lor, în luna iunie, din SUA au fost expediate în Europa și Asia în medie 101 milioane de metri cubi pe zi, iar în iulie și în august va fi de 62 de milioane. Nici mai mult, nici mai puțin, e vorba de 25 la sută din tot potențialul de export.

Își continua căderea

Avertismentele experților despre renunțarea continuă a clienților la gazul american, cel puțin până sfârșitul lui septembrie, s-au confirmat: prețurile la contracturile futures în SUA depășesc cele europene până în septembrie.

Șase uzine americane de gaz lichefiat, care activau la limita posibilităților în ianuarie – aprilie, și-au redus producția în mai cu 65 la sută din totalul capacității. Spre începutul lui iulie va fi 50 la sută sau chiar mai puțin, se menționează într-o analiză din iunie a Platts Analytics.

“Odată ce a dispărut avantajul prețului, renunțarea la livrărilor americane a devenit doar o chestiune de timp”, constată expertul Centrului american pentru studii strategice și internaționale Nikos Tsafos.

Potrivit lui Igor Iușkov, analistul Fondului Securității Naționale Energetice, acum cumpărătorii sunt gata să plătească pentru gazul lichefiat american un preț care nu ar fi în stare să acopere chiar și cheltuielile operaționale pentru lichefiere și transport. Cel mai mult are de suferit primul și cel mai mare terminal american Sabine Pass: echipamentele au fost cumpărate pe fundalul unor prețuri înalte, iar în momentul dării în exploatare în 2016 situația s-a schimbat. De atunci uzina generează doar pierderi.

Potrivit Ministerului Energeticii, exportul gazului lichefiat din SUA în decursul primelor patru luni ale anului 2020 a constituit în medie 218 milioane de metri cubi pe zi, însă a scăzut cu 17 la sută în perioada aprilie-mai. EIA speră că livrările vor începe să crească în septembrie, pentru că cererea mondială la gazul natural se restabilește treptat.

Suprasaturați de gaz

Totuși, cele mai mari bănci de investiții nu împărtășesc acest optimism. Potrivit explicațiilor analiștilor, în lume s-a acumulat o cantitate imensă de combustibil.

Comerțul internațional cu gaz lichefiat s-a prăbușit, blocând niște canale importante de vânzare a petrolului de șist american. Odată ce petrolul s-a scumpit din nou până 40 de dolari pentru un baril, petroliștii și-au reluat producția și în calitate de produs secundar plasează pe piață mult gaz ieftin.

Din cauza prăbușirii prețurilor în Europa, care se consideră, potrivit analizei BofA Securities, o “groapă de gunoi” pentru gazul lichefiat american, acesta nu mai este solicitat. Acum, în loc să vândă combustibilul în străinătate, îl concentrează în rezervoare și depozite.

Potrivit calculelor Goldman Sachs, din cauza anulării exportului, rezervele americane au crescut cu 21,52 de miliarde de metri cubi. Aproximativ cu o treime a fost depășit nivelul înregistrat acum un an și cu 18 la sută indicatorul mediu pentru ultimii cinci ani. Spre luna octombrie capacitățile de păstrare a gazului s-ar putea epuiza, ceea ce va determina o reducere record a extragerii și producției de gaz lichefiat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

136
Tagurile:
Asia, Europa, gaz lichefiat
Steagul SUA

Cum SUA au descoperit secretele „ecosistemului de propagandă și dezinformare” al Rusiei

104
Americanii au dat în vileag tactica rusească privind derularea unei campanii globale de dezinformare.

Ce-i drept, această dare în vileag este, de fapt, doar o încercare a Departamentului de Stat de a dezinforma populația americană și, în același timp, de a scoate mai mulți bani de la Guvern.

Surprize peste surprize

Recent, Centrul pentru Angajare Globală din cadrul Departamentului de Stat al SUA a publicat raportul „Bazele ecosistemului rusesc de propagandă și dezinformare”. Autorii acestei lucrări au avut ca obiectiv „să dezvăluie tactici rusești, astfel încât partenerii noștri, guvernele aliate, organizațiile societății civile, mediul academic, presa și publicul din întreaga lume să poată realiza analize suplimentare și să formuleze un răspuns colectiv la dezinformare și propagandă”.

La prima vedere, totul pare solid - 75 de pagini de text, 313 link-uri, grafică și tabele. Sincer, chiar mi-a luat timp să citesc acest studiu.

Și este cu adevărat unul de succes. De exemplu, în el găsim că autoritățile ruse încearcă să utilizeze mass-media pentru a-și promova punctul de vedere (!) - desigur, aceasta este o invenție genială a Kremlinului, alte țări trebuie să învețe să facă acest lucru.

O altă „descoperire” este aceea că informațiile publicate de presa rusească de stat (precum „Zvezda”) sunt preluate de o serie de alte publicații și distribuite în continuare pe Internet. Se pare că autorii abia acum au început să descopere particularitățile internetului și mediul actual de transmitere a informațiilor (în cadrul căruia nu este necesar să reflecte și să verifice veridicitatea acestora, ci să retransmită rapid noutățile și să obțină accesări).

Descrierile principalelor mass-media din Rusia și ale proprietarilor acestora, prezentate în raport, sunt de asemenea o valoare colosală pentru orice analist, deoarece, dintr-un anumit motiv, se dovedește că posturile de stat, publicațiile și site-urile de internet sunt conduse de persoane care împărtășesc o ideologie pro-guvernamentală. Ca să vezi!

În plus, am fost surprins să aflu că în elementele de limba engleză ale „ecosistemului propagandei rusești” apar autori străini care împărtășesc opiniile Rusiei cu privire la defectele strategiei de politică externă occidentală. Este pur și simplu uimitor!

Și, în sfârșit, principala valoare pentru cercetători este dată de ideea centrală a întregului raport: orice viziune a Moscovei privind problemele lumii, orice publicare a acestui punct de vedere nu este o manifestare a libertății de exprimare, ci un exemplu răuvoitor de propagandă rusă și minciuni care încețoșează mințile occidentalilor evlavioși.

Desigur, se poate spune că acest gând devalorizează numai valoarea științifică a raportului - cu toate acestea, raportul pur și simplu nu are vreo valoare.

De fapt, aceste 75 de pagini reprezintă un flux de conștiință și o listă de platitudini, al căror scop nu este să dea totul în vileag, ci să sprijine material cererea secretarului de stat, Mike Pompeo, de a dubla finanțarea Centrului pentru implicare globală. Chiar pentru lupta împotriva dezinformării din partea Rusiei și a altor țări.

Fericirea e în bani

Nu este deloc surprinzător că reacția politicienilor și experților ruși la acest raport ar putea fi catalogată ca ceva de mijloc între luare în derâdere și dispreț. Argumentele prezentate în el nu au fost luate în serios, au fost numite o altă „aberație rusofobă”. Însă, în același timp, au recunoscut că autorii raportului aveau motive destul de rezonabile pentru publicarea acestuia.

”O nouă doză de delir anti-rusesc, sub forma unui raport al rusofobilor de la Departamentul de Stat, demonstrează în mod clar frica panicardă a politicienilor americani față de un punct de vedere alternativ asupra a ceea ce se întâmplă în țară și în lume”, consideră deputatul rus Serghei Jelezniak. RT și Sputnik au mai puțini bani decât cele mai mari mijloace de comunicare occidentale - însă acestea au un punct de vedere de alternativă.

Unii ar putea crede că în Occident există libertate de exprimare, dar nu este așa. În privința unui șir întreg de aspecte (în special de natură ideologică), mass-media americană seamănă cu ziarele sovietice - acestea difuzează un punct de vedere unic, politic corect.

Iar acest punct de vedere - despre pogromurile organizate de protestatarii de culoare și de stângiști în SUA, despre corectitudinea distrugerii moștenirii istorice americane, despre disprețul prezumției de nevinovăție (amintiți-vă despre persecuția unui număr însemnat de oameni celebri din cauza acuzațiilor de hărțuire), precum și despre demonizarea Rusiei - începe să-i obosească pe cititorii occidentali. Ei caută un punct de vedere alternativ - și îl găsesc în mass-media rusească de limba engleză.

Și aceasta este deja o problemă serioasă pentru SUA, deoarece controlul asupra sferei informaționale mondiale stă la baza dominanței americane. De aceea, după cum menționează Ministerul rus de Externe, „Washingtonul critică orice surse de informații care difuzează puncte de vedere alternative, încearcă să înăbușe orice voce care contravine abordărilor și atitudinilor americane”. Iar când critica nu ajută, introduce sancțiuni și (ca în cazul TikTok-ului chinez) încearcă să le intercepteze prin intermediul tehnologiilor raider.

Astfel de persecuții slăbesc de fapt potențialul geopolitic al Statelor Unite. De exemplu, în ceea ce privește folosirea Rusiei în politica de îngrădire a Chinei, precum și în rezolvarea altor probleme globale. Tot mai mulți experți americani cer Washington-ului să adopte o abordare mai pragmatică a dialogului său cu Moscova. Un exemplu în acest sens este scrisoarea deschisă a 103 experți americani proeminenți, inclusiv foști diplomați și politicieni, publicată în Politiko.

”Cu toate acestea, astfel de documente ale opozanților de peste ocean, precum raportul Centrului de Dezvoltare Globală, pot atinge doar un singur obiectiv - să deterioreze definitiv dialogul ruso-american în privința problemelor de ordin global și să excludă posibilitatea de a depăși în următorii ani criza de neîncredere între țările noastre”, spune Jelezniak.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova

104
Tagurile:
Rusia, dezinformare, propagandă, SUA
Tematic
Washingtonul nu poate prezenta nicio dovadă despre presupusele ştiri false ale Rusiei
Zaharova: Declarațiile privind implicarea Rusiei în protestele din SUA, o manipulare
Propagandă împotriva știrilor: De ce mass-media occidentală pierde teren


Загрузка...
Poliția Militară a Rusiei în nord-estul provinciei Aleppo din Siria

Este pentru prima dată când Occidentul recunoaște succesul militar al rușilor în Siria

147
Serviciul de cercetări al Congresului publică un raport de 49 de pagini - ”Prezentare generală a conflictului armat din Siria și reacția SUA”.

CHIȘINĂU, 7 aug - Sputnik, Andrei Koț. Dacă nu ar fi existat ajutorul rușilor, Bashar al-Assad ar fi pierdut războiul - americanii au recunoscut că anume intervenția Moscovei, precum și a Iranului și Hezbollahului i-a permis armatei siriene să recucerească cea mai mare parte a țării, aflată sub controlul grupurilor armate ilegale. Aceasta este concluzia la care a ajuns Serviciul de Cercetări al Congresului într-un raport de 49 de pagini - „Prezentare generală a conflictului armat din Siria și reacția SUA”. Asupra căror fapte au mai atras atenția analiștii militari și care sunt prognozele lor aflați din materialul RIA Novosti.

Alinierea forțelor

Documentul este ilustrat cu o hartă a Siriei. Zonele centrale, vestice și de sud ale țării sunt controlate de guvernul Bashar al-Assad, cu excepția unei mici enclave aflate la granița cu Iordania, unde se află baza militară americană At-Tanf. Muhafaza Idlib din nord-vest se află sub controlul grupărilor extremiste și al Turciei. Teritoriile de nord și est de Eufrat - aproximativ o treime din Siria - sunt controlate de kurzi.

În acest caz analiștii sunt vicleni, deoarece, de fapt, Washingtonul controlează aceste pământuri. Nu există mulți americani acolo - potrivit raportului, sunt aproximativ 600 de soldați. Cu toate acestea, ei ocupă poziții în jurul principalelor câmpuri petroliere din această regiune bogată în hidrocarburi. În plus, câteva sute de luptători din companii militare private acționează în estul Siriei. Documentul precizează că guvernul legitim consideră prezența militară a SUA în regiune drept una ilegală. Cu toate acestea, Washingtonul subliniază că câmpurile petroliere trebuie protejate de teroriști.

Autorii raportului nu ascund faptul că uneori se iscă conflicte cu armata lui Assad. Așadar, aceștia susțin că în luna februarie a acestui an, la un punct de control din satul Qamishli, militarii sirieni au deschis focul asupra unei patrule a forțelor armate americane. Nimeni nu a avut de suferit. În plus, sunt menționate cazurile mai frecvente de confruntări directe între personalul militar rus și cel american din nord-estul țării.

Aproximativ câteva zeci de videoclipuri au fost deja publicate pe rețelele de socializare, unde vehiculele blindate ale armatei americane încearcă să blocheze trecerea vehiculelor poliției militare ruse. Din fericire, nu s-a ajuns să se tragă focuri de armă.

Rusia nu va pleca

În general, americanii recunosc că atacurile aeriene israeliene asupra țintelor iraniene din țară și sancțiunile antirusești nu au forțat Moscova și Teheranul să renunțe la sprijinul acordat lui Bashar al-Assad sau, cel puțin, într-o oarecare măsură, să îi acorde sprijin.

”SUA au subestimat capacitățile Moscovei și dorința de a folosi Siria ca pe un cap de pod pentru extinderea influenței sale în Orientul Mijlociu”, notează analiștii. - ”Nu poate fi exclusă o confruntare militară directă cu Rusia, Iran sau cu cei din ”proximitatea” lor. În plus, este necesar să înțelegem cât de departe este gata să meargă Moscova pentru a-și sprijini aliatul său sirian”.

Autorii raportului constată cu regret că este din ce în ce mai dificil să faci presiuni asupra Damascului. A fost posibilă îndepărtarea de Capitală Siriei a liniei frontului datorită ajutorului aviației rusești și al forțelor speciale, majoritatea teritoriului țării se află sub controlul „regimului”. Adversarii politici ai lui Bashar al-Assad au rămas practic fără niciun as în mâneci. În același timp, kurzii se apropie treptat de Damasc. Aceasta înseamnă că guvernul central ar putea recăpăta controlul asupra estului și nordului.


ISIS* continuă să reprezinte pericol

În decembrie 2018, Donald Trump a anunțat victoria asupra ISIS*. Cu toate acestea, analiștii consideră că gruparea nu a fost încă învinsă. Aliații americani au capturat ultimele fortărețe ISIS* din Siria în martie 2019. Dar islamiștii au păstrat structura de comandă și control a rebelilor atât în ​​Siria, cât și în Irak. Acest lucru înseamnă că pot continua să aplice lovituri importante.

”Pe termen lung, soarta ISIS* în Siria depinde de capacitatea noastră de a crea structuri de securitate în țară, care vor împiedica grupul să capete din nou forță”, subliniază autorii raportului. - ”Însă amenințarea ISIS - se va menține încă mult timp. Trebuie să sprijinim în continuare kurzii pentru a lupta împotriva teroriștilor”.

O altă amenințare reprezintă taberele de prizonieri de război, în care se află aproximativ 10 mii de luptători ai ISIS*. Acestea sunt situate mai ales în nordul țării și sunt păzite de unitățile kurde. În plus, există și tabere ale membrilor familiilor extremiștilor. În cea mai mare dintre acestea - Al-Khol - sunt aproximativ 66 de mii de soții și copii ai teroriștilor. Potrivit analiștilor, militanții își continuă propaganda acolo, păstrând moralul prizonierilor, iar ISIS* pune la cale noi atacuri pentru a-i elibera pe adepții lor.

Conducerea kurdă a vorbit în mod repetat despre lipsa forțelor pentru a-i proteja pe prizonieri. Americanii nu se grăbesc să-i ajute - Washingtonul insistă ca țările de origine ale luptătorilor să-i repatrieze acasă pentru a-și ispăși sentința. Dar nimeni nu este dornic să-și întoarcă „teroriștii” lor și toată lumea vine cu diverse pretexte pentru evita acest lucru.

Provincia problematică

Grupul aerian de luptă rusesc de pe aeroportul Khmeimim din Siria
© Sputnik / Дмитрий Виноградов
Cel mai fierbinte loc este provincia Idlib. Acum, acolo operează Siria, Rusia, Iranul și Turcia. Nu există trupe americane, dar americanii au atacat în mod repetat unități legate cu al-Qaeda*. Formațiunile nestatale sunt reprezentate de Hayat Tahrir al-Sham*, Khuras al-Din*, Armata Națională Siriană, Hezbollah și alții. Există, de asemenea, luptători ai ISIS*.

”Raioanele din nordul Idlibului sunt singura regiune aflată sub controlul forțelor de opoziție, subliniază analiștii. Grupurile locale sunt ceea ce a mai rămas din cei care au contestat Damascul în 2011. Începând cu 5 martie, a fost încheiat un armistițiu în Idlib, care a fost convenit de președinții Turciei și Rusiei. Trupele lor patrulează în comun autostrada strategică M4".

Autorii raportului precizează faptul că până în prezent se reușește să fie respectat armistițiul, în pofida atacurilor venite din partea militanților. Cu toate acestea, Turcia nu a încetat mutarea trupelor către Idlib și și-a exprimat recent disponibilitatea de a relua ostilitățile, în caz de necesitate. Aceasta înseamnă că războiul din Siria este departe de a se termina.

* Statul Islamic (ISIS) - este o organizație teroristă interzisă în multe țări ale lumii, inclusiv în Rusia și Statele Unite.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

147
Tagurile:
succes, Occident, Siria
Tematic
Siria și Turcia respectă regimul de încetare a focului în Idlib
SUA profită de coronavirus pentru a-i ajuta pe teroriștii din Siria


Загрузка...
Spital

Avertisment OMS: Tinerii se pot îmbolnăvi de forme grave ale infecției COVID–19

0
(reînnoit 17:31 09.08.2020)
Organizația Mondială a Sănătății vine cu un îndemn reiterat față de tineră să respecte strict măsurile de protecție împotriva noului coronavirus.

CHIȘINĂU, 9 aug – Sputnik. Chiar dacă cele mai vulnerabile persoane la noul tip de coronavirus sunt vârstnicii, nici tinerii nu sunt scutiți de diferite forme clinice ale infecției. Precizarea a fost făcută recent de directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a îndemnat tinerii să întreprindă măsuri de precauție, precum igiena mâinilor, distanțarea fizică, purtarea măștii, autoizolarea în caz de boală, evitarea locurile aglomerate și adunările în masă pentru a reduce răspândirea infecției COVID – 19.

Potrivit acestuia și tinerii pot suporta forme severe de boală. Mai mult, aceștia sunt o sursă de transmitere a infecției pentru un număr mare de oameni, agravând astfel situația epidemiologică.

În Republica Moldova, conform datelor statistice, cumulativ până la 31 iulie, au fost diagnosticați cu COVID – 19 7616 de persoane tinere, ceea ce constituie aproape o treime din toate cazurile înregistrate.

Astfel, 876 cazuri au fost înregistrate printre adolescenții de 10 – 19 de ani, iar alte 2 627 – printre tineri de  20 – 29 de ani. Printre cei de 30-39 de ani 4 113 persoane au fost confirmate pozitiv la COVID-19. Autoritățile de la Chișinău informează că în rândul tinerilor au fost înregistrate și decese. Patru persoane din grupul de vârstă 20 – 29 ani și 13 persoane au decedat la vârsta de 30 – 39 de ani.

Specialișii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică reitearează îndemnul către cetățenii de toate vârstele să întreprindă măsurile de prevenire necesare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus;

  • evitați locurile aglomerate și evenimentele cu un număr mare de persoane
  • respectați distanța socială de minim 1 metru față de cei din jur
  • respectați igiena mâinilor și eticheta tusei sau a strănutului
  • spălați-vă frecvent pe mâini cu apă și săpun, sau dezinfectați-le cu soluție pe bază de alcool
  • tușiți și strănutați într-un șervețel de unică folosință sau în cotul îndoit. Șervețelul trebuie aruncat imediat, nu depozitat. La final, nu uitați să vă igienizați mâinile
  • purtați mască în spațiile închise și în transportul public. Nu uitați că aceasta trebuie schimbată în mod regulat sau spălată zilnic (în cazul măștilor din bumbac) și trebuie să acopere atât nasul, cât și gura. Nu atingeți masca, ochii, nasul sau gura cu mâinile neigienizate
  • ajutați persoanele în etate să facă cumpărături și implicați-vă în activitățile de voluntariat. Totodată, nu le vizitați, stați acasă și apelați la serviciul 112 dacă vă simțiți rău și aveți simptomele noului coronavirus;
  • respectați autoizolarea la domiciliu în cazul testului COVID-19 pozitiv și urmați toate indicațiile medicului;

Autoritățile îndeamnă cetățenii să raporteze cazurile de nerespectare a normelor antiepidemiologice, astfel vor putea contribui la stoparea răspândirii COVID-19.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Spital, coronavirus, COVID-19
Tematic
Mesaj important, corect al OMS – prezentat într-o formă controversată


Загрузка...