Struguri vânduți pe stradă în Chișinău

Merele și strugurii moldovenești: Producătorii dau faliment, dacă nu le vând în Rusia

232
(reînnoit 10:32 21.09.2019)
Piața rusă asimilează 90-95% din merele moldovenești. Totodată, 50% dintre strugurii moldovenești ajung pe piețele din Rusia și Belarus. În ce condiții este posibilă majorarea exporturilor pe piața rusă, care acum constituie doar 10% din total?

CHIȘINĂU, 21 sept – Sputnik, Eleonora Lisnic. Creșterea exportului de produse agricole moldovenești în Federația Rusă va fi posibilă doar dacă întreprinzătorii ruși vor investi în industria agricolă a Republicii Moldova, a declarat expertul economic Veaceslav Ioniță, intervievat de Sputnik Moldova.

Analistul economic și-a argumentat astfel opinia: exporturile de vinuri moldovenești pe piața Federației Ruse au crescut doar atunci când întreprinzătorii ruși au investit în industria vinicolă moldovenească.

Este un lucru firesc, pentru că un investitor, un partener rus de afaceri găsește mai ușor căi de acces pe piața rusă.

Întreprinzătorii ruși, dispuși să investească în agricultura Republicii Moldova

Intensificarea schimburilor comerciale moldo-ruse și prin inițierea de noi parteneriate în afaceri a fost discutată la cel de-al doilea Forum Economic Moldo-Rus care și-a ținut lucrările în perioada 19-21 septembrie, la Palatul Republicii din Chișinău.

Unul dintre participanții la reuniune, președintele Organizației obștești pentru întreprinderile mici și mijlocii din Rusia „Opora Rossii”, Aleksandr Kalinin, a evidențiat exact acest aspect.

El a declarat că oamenii de afaceri din Rusia manifestă un interes sporit pentru stabilirea relațiilor de colaborare cu întreprinzătorii moldoveni, în special în domeniul agriculturii, și sunt interesați de crearea întreprinderilor mixte în domeniu.

Organizația condusă de Aleksandr Kalinin întrunește circa 400.000 de membri asociați și are reprezentanți în toate regiunile Federației Ruse.

Cât exportăm acum în Federația Rusă

Exporturile moldovenești către Rusia constituie acum doar aproximativ 10% din total, fiind mult mai reduse decât acum câțiva ani, potrivit analistului Veaceslav Ioniță.

În ultimul an, exporturile Republicii Moldova în Federația Rusă nu s-au redus, dar stagnează, bat pasul pe loc, potrivit expertului.

„Se înregistrează această scădere în special din cauza capacităților noastre reduse de a penetra noi piețe de desfacere și capacităților foarte slabe de a menține piețele tradiționale. Noi nu reușim să vindem mai mult în Federația Rusă și nu reușim deloc să câștigăm alte piețe”, a constatat Veaceslav Ioniță.

În plus, s-a modificat și structura exporturilor către Federația Rusăă. Au scăzut volumele mărfurilor tradiționale exportate către piața rusă, dar a crescut cota reexporturilor și au apărut noi categorii de mărfuri pe care le exportă Republica Moldova în Rusia, cum ar fi produsele farmaceutice.

„Multe sunt produse reexportate, ceea ce este foarte bine. Tineti minte, noi spuneam că trebuie să fim un pod între Est și Vest. Nivelul exporturilor către Federația Rusă îl menținem în ultimul an, dar creștem exportul produselor ce nu sunt tipice moldovenești și pierdem poziția în cazul mărfurilor tradiționale moldovenești. Și în felul acesta batem pasul pe loc în relațiile comerciale nu doar cu Federația Rusă, dar cu toată lumea. Creșterea la exporturi e pe „zero” timp de un an de zile”, a declarat Veaceslav Ioniță.

În opinia sa, pentru a obține creșterea exporturilor în general și, în speță, către Federația Rusă, Republica Moldova trebuie să se concentreze „pe tot ce înseamnă producție agricolă de origine vegetală”.

Federația Rusă este cel mai mare investitor în Republica Moldova

Federația Rusă este cel mai mare investitor în Republica Moldova. Investițiile rusești în economia moldovenească depășesc 700 de milioane de dolari.

În topul investițiilor, următorul clasat după Federația Rusă a investit de cel puțin două ori mai puțin, a remarcat Veaceslav Ioniță.

Expertul economic a relevat că Federația Rusă a investit „în mari complexe energetice și apoi în industriile care s-au dezvoltat după anul 2000, cum ar fi industria vinicolă”.

În context, Veaceslav Ioniță a menționat că exporturile de vinuri ale Republicii Moldova sunt acum de 2 ori mai mici decât în anii 2006-2007, când înregistrasem performanțe mari la acest capitol.

Piața rusă este salvatoare pentru merele și strugurii din Republica Moldova

Piața Federației Ruse a rămas importantă și chiar salvatoare pentru producția agricolă a Republicii Moldova. Unele fructe și legume moldovenești sunt exportate doar pe piața rusă.

În cazul merelor, de exemplu, în proporție de 90-95%, acestea sunt exportate în Federația Rusă, a menționat Veaceslav Ioniță.

Strugurii în stare proaspătă sunt exportați de Republica Moldova în proporție de 50% în Federația Rusă și în Belarus, a adăugat expertul economic.

232
Tagurile:
Rusia, producătorii moldoveni, struguri, mere
Tematic
Forumul Moldo-Rus: Oportunități și perspective de extindere a cooperării economice
Forumul Economic Moldo-Rus: Primele acorduri semnate între regiunile Rusiei și Moldovei
Forumul Moldo-Rus: Noi perspective de colaborare cu regiunea Lipețk din Federația Rusă
Curtea Constituțională

Expert, despre decizia CCM: Pot apărea mari probleme

106
(reînnoit 07:32 30.10.2020)
Hotărârea de astăzi a Curții Constituționale, care limitează accesul la informație pentru Consiliul Suprem de Securitate, implică mai multe riscuri. Iată cum o comentează unii juriști.

CHIȘINĂU, 29 oct – Sputnik. Hotărârea Curții Constituționale care le permite instituțiilor statului să refuze prezentarea informațiilor care nu se referă la secrete de stat Consiliului Suprem de Securitate poate genera abuzuri. De asemenea, ar putea paraliza activitatea Consiliului Suprem de Securitate și ar putea împiedica exercitarea atribuțiilor președintelui. Astfel a comentat pentru Sputnik Moldova doctorul în drept și expertul constituțional Teodor Cârnaț. 

Pe de altă parte, cel care a sesizat Curtea Constituțională, deputatul independent (anterior membru al Partidului Democrat, apoi al grupului PRO Moldova) Sergiu Sîrbu este convins că hotărârea CCM va preveni abuzurile din partea CSS și a președintelui țării.

În opinia lui Sîrbu, prevederea legală privind furnizarea oricăror informații de către organele autonome, inclusiv cele care reprezintă secrete de investigație și comerciale, încalcă prevederile Constituției privind principiul separării puterilor, principiul independenței procuraturii și altor organe autonome. 

După verdictul Curții Constituționale, deputatul a scris pe Facebook că „nici CSS, nici președintele nu-și vor putea permite acum o ingerință nepermisă în activitățile altor ramuri ale puterii”.

Curtea a stabilit astăzi că autoritățile publice centrale și instituțiile subordonate Executivului sunt obligate să prezinte Consiliului Suprem de Securitate doar informații care reprezintă „secret de stat”, iar în această sintagmă se pot încadra inclusiv datele bancare sau comerciale. 

CSS nu poate însă solicita informații care nu se referă la securitatea statului. 

Expertul Teodor Cârnaț consideră că reversul medaliei poate implica anumite riscuri. 

"Instituțiile de stat independente și acele organe a căror conducere este numită de o altă putere politică, neprietenoasă cu președintele, pot abuza dreptul său și pot refuza furnizarea de date sub pretextul că informațiile nu au legătură cu securitatea națională", a remarcat Cârnaț. 

Potrivit expertului, situația se va agrava atunci când președintele se va afla în opoziție în raport cu majoritatea parlamentară.

"Moldova va avea mari probleme la acest capitol. Majoritatea parlamentară va numi conducătorii la practic toate structurile de stat, care vor sabota activitatea CSS. Am văzut acest lucru în 2017-2019", a menționat Cârnaț. 

Potrivit juristului, țara s-ar putea pomeni din nou în situația în care Consiliul Suprem de Securitate și președintele nu vor avea niciun fel de pârghie pentru a-și exercita atribuțiile legale în ceea ce privește asigurarea independenței și integrității teritoriale a țării.

Amendamentele, care au fost examinate de Curtea Constituțională la ședința de astăzi, au fost adoptate de Parlament la începutul lunii iulie a anului 2019.

Autorii inițiativei au justificat introducerea acestor modificări prin necesitatea consolidării competențelor Consiliului Suprem de Securitate pe fondul crizei constituționale din iunie 2019, adoptării declarației privind capturarea statului și necesității de a a avansa în investigarea cazurilor penale de rezonanță. 

În 2017-2019, Banca Națională a Moldovei și Procuratura Generală au refuzat în repetate rânduri să furnizeze informațiile solicitate de Consiliul Suprem de Securitate și președintele Republicii Moldova.

Era vorba în special de detaliile anchetei privind dispariția unui miliard de dolari din sistemul bancar și de prezentarea raportului Kroll către CSS.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

106
Tagurile:
probleme, Curtea constituțională, decizie, expert
Tematic
Chicu: Declarație-trăsnet despre Curtea Constituțională
Igor Dodon: Curtea Constituțională adoptă decizii politice


Загрузка...
Fotografie simbol: Piața de vechituri

Iată ce ne așteaptă după alegeri, indiferent de rezultatul votării

537
(reînnoit 07:42 30.10.2020)
Să nu ne facem iluzii pornind de la simpatiile și preferințele noastre electorale: indiferent de cine va câștiga alegerile prezidențiale, minuni nu se vor produce, criza economică se va adânci, iar nivelul sărăciei va crește.

Asta o arată datele statistice și analiștii economici care știu se le citească fără părtinire. Printre aceștia este economistul Viorel Gîrbu, care într-o analiză (realizată pentru infodebit.md și bazată pe datele fiscului) constată că de la începutul anului până în prezent s-a înrăutățit evident situația agenților economici din Republica Moldova.

Cresc restanțele agenților economici la plata impozitelor

Și anume, Gîrbu a urmărit indicatorii conținuți în datele făcute publice de Serviciului Fiscal de Stat, care, în opinia lui, "descriu o înrăutățire substanțială a situației agenților economici în anul curent". Și asta pentru că au crescut restanțele agenților economici la plata impozitelor, ceea ce înseamnă că afacerilor acestora merg prost.

"Pe durata primelor 6 luni ale anului, volumul restanțelor la plățile de bază la bugetul public național, aferente plăților administrate de Inspectoratul Fiscal de Stat, a atins valoarea de 1,2 miliarde de lei, față de 0,9 miliarde de lei înregistrate în perioada raportată din anul 2019", constată Viorel Gîrbu.

Au crescut nu doar restanțele la plata impozitelor, dar și numărul infracțiunilor de diminuare a impozitelor la care recurg agenții economici.

"Numărul infracțiunilor de diminuarea a impozitelor s-a majorat, de asemenea, pe durata primelor șase luni ale anului de la 31, în anul 2019, la 48 înregistrate în anul curent, iar suma cazurilor constatate a crescut cu aproape 60% până la valoarea de 109,7 milioane de lei în 2020, față de 68,de milioane de lei cât a fost în perioada vizată a anului 2019", constată economistul.

Veniturile din impozitele pe venit, în scădere cu 300 de milioane de lei 

Și evoluția încasărilor impozitelor pe venit denotă că în economia națională avem o situație dificilă, constată Gîrbu.

"Mărimea încasărilor din această sursă s-a diminuat cu 300 de milioane de lei pe durata primelor nouă luni ale anului față de situația din perioada similară a anului trecut. În acest sens, încasările din aplicarea impozitului pe venit obținut din activitatea de întreprinzător s-au cifrat în această perioadă în sumă de 2,6 miliarde de lei, față de 2,8 miliarde de lei în anul 2019. În primele șase luni ale anului au fost încheiate 43 de contracte de amânare/eșalonare a stingerii obligației fiscale în suma de 3 milioane 278,7 mii de lei, în creștere față de datele anului trecut, când au fost încheiate doar două contracte de amânare/eșalonare a stingerii obligației fiscale în suma de două milioane 674,4 mii lei".

16 miliarde lei, pierderi ale veniturilor potențiale ale întreprinzătorilor și salariaților

Evoluțiile de moment ale încasărilor din aplicarea impozitelor pe venit, față de estimările făcute anterior declanșării crizei epidemiologice, indică asupra unor pierderi ale veniturilor potențiale ale întreprinzătorilor și salariaților din economia națională de ordinul a 16 miliarde de lei.

Viorel Gîrbu afirmă că deocamdată situația complicată în care se află agenții economici nu a dus la creșterea numărului de afaceri care au intrat în faliment. 

"La sfârșitul trimestrului III al anului, un număr total de 2 846 de agenți economici au fost declarați în stare de insolvabilitate. Această cifră este puțin inferioară față de datele anului trecut pentru perioada de raportare, atunci când numărul agenților economici declarați în stare de insolvabilitate a fost de 2 688. Evoluția evenimentelor la acest capitol nu denotă vreo influență negativă a crizei economice din anul curent", constată Gîrbu.

Dar tot el precizează mai jos că numărul afacerilor care intră în faliment ar putea să crească în următoarele luni.

"Este de menționat în acest sens că numărul insolvenților, dat fiind specificului organizării activităților economice, ar putea să crească în perioada următoare. În același timp este de notat că reglementările naționale în acest domeniu nu sunt suficient de flexibile față de necesitățile mediului de afaceri, astfel agenții economici aflați în dificultate își reorientează anevoios resursele în vederea schimbării domeniului de activitate și lansării unei afaceri noi", a spus el.

Criza economică i-a afectat nu doar pe angajatori, dar evident că și pe angajați.

La începutul lunii septembrie, Biroul Național de Statistică a prezentat un raport privind ocuparea forței de muncă în care sunt citate concluziile unei cercetări sociologice.

Potrivit acestei cercetări, peste 217 mii de moldoveni (fiecare a zecea persoană în vârstă de 15 ani și peste) au declarat că munca le-a fost afectată de pandemia COVID-19 în intervalul lunilor aprilie-iunie 2020. Din numărul total, 7% au declarat că au devenit inactivi pe piața muncii din cauza pandemiei.

Numărul persoanelor care au avut un loc de muncă, dar în aprilie-iunie nu au lucrat deloc este de 163 de mii de persoane – aceasta înseamnă o rată a inactivității de 8 ori mai mare, comparativ cu intervalul aprilie-iunie 2019.

În comparație cu al doilea trimestru din 2019, numărul persoanelor aflate în concedii anuale a sporit de 4 ori, iar al celor în concedii fără plată și în șomaj tehnic a crescut cu 90%.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

537
Tagurile:
alegeri, prognoze, economie


Загрузка...
Poliția franceză, în fața bisericii Notre Dame din Nisa, după atac

Atacul terorist din Nisa: toate detaliile VIDEO și FOTO

0
Franța a ridicat sistemul de alertă împotriva terorismului la cel mai înalt nivel în urma atacului de la Nisa, comis la nici două săptămâni după uciderea brutală, de către un islamist radicalizat de origine cecenă, a unui profesor lângă şcoala unde preda.

BUCUREŞTI, 30 oct – Sputnik. Joi dimineaţa, două persoane au fost ucise în interiorul bisericii Notre-Dame din sudul orașului francez Nisa, potrivit relatărilor din presa locală, în timp ce o a treia persoană a reușit să scape de atacator, dar ulterior a murit din cauza rănilor.

Este vorba de o femeie de 70 ani care a fost decapitată, iar unui bărbat, de 45 de ani, a fost rănit grav la gât chiar în interiorul bisericii. De asemenea, o femeie de 30 de ani a fost înjunghiată de mai multe ori, iar ulterior a murit. De asemenea, se crede că şi alte persoane au fost rănite în atac.

Suspectul a fost împușcat de polițiști, fiind rănit şi a fost dus la spital. Procurorii francezi au deschis o anchetă teroristă cu privire la atac.

​Video cu intervenția poliției în timpul atacului

Pe rețelele de socializare a fost distribuită o înregistrare video cu intervenția poliției în timpul atacului terorist asupra bazilicii Notre-Dame din Nisa.

Filmat dintr-o clădire aflată vizavi de intrarea principală, în înregistrare se vede cum mai mulți ofițeri intră rapid în clădire. Un polițist care stă lângă o altă ușă a bazilicii intră și el la scurt timp.

La câteva ore după atac, poliția din Avignon, sud-estul Franței, a împușcat și ucis un bărbat după ce acesta ar fi încercat să-i atace cu un cuțit. Ulterior, la Lyon, un suspect înarmat cu un „cuțit lung” a fost reținut de autorități, în timp ce se presupune că încerca să comită un atac.

Cine este atacatorul

Potrivit unor surse apropiate de caz, citate de AFP, autorul atacului de la Nisa este un tunisian de 21 de ani, care a ajuns recent în Franța de pe insula italiană Lampedusa. Teroristul a ajuns în Europa la sfârșitul lunii septembrie și a venit în Franța la începutul lunii octombrie. AFP indică faptul că numele său este Brahim Aoussaoui. La sosirea acestuia, a fost introdus în carantină în Italia și apoi obligat să părăsească țara, deoarece nu era un solicitant de azil, potrivit Sputnik France

De asemenea, anchetatorii au în posesia lor un document de la Crucea Roșie italiană care corespunde identității lui Brahim Aouissaoui, adaugă AFP referindu-se la o altă sursă apropiată cazului. În același timp, Reuters a precizat, referindu-se la o sursă a poliției, că identitatea agresorului trebuie încă verificată.

Anterior, cotidianul local Nice-Matin anunțase că, potrivit informațiilor sale, agresorul este un tunisian de 21 de ani care ar fi fost necunoscut serviciilor de poliție înainte de atacul de joi.

În timpul vizitei sale la Nisa, președintele francez Emmanuel Macron a spus https://ro.sputnik.md/International/20201029/32214787/Atacul-de-la-Nisa-comis-de-un-terorist-islamist-Macron.html că atacul revoltător cu cuțitul a fost comis de un terorist islamist.

De asemenea, primarul orașului Nisa, Christian Estrosi, l-a descris https://ro.sputnik.md/International/20201029/32207623/Franta-atac-terorist-3-morti---s-a-strigat-Allahu-Akbar.html pe atacator ca fiind un „islamo-fascist” și le-a spus reporterilor că bărbatul a continuat să strige „Allahu Akbar”, „chiar și când se afla sub tratament”, potrivit RT.

„Țara noastră nu mai poate să fie mulțumită cu legile păcii pentru a anihila islamo-fascismul”, a scris Estrosi pe Twitter, la care a adăugat hashtagul #SamuelPaty în onoarea profesorului francez decapitat acum 14 zile.

 

Amenințarea teroristă este „foarte mare” în Franţa

După atacul sângeros, ministrul de Interne, Gerald Darmanin, a convocat o întâlnire de urgență pentru a evalua situația și a desfășurat o unitate de criză pentru a ajuta la gestionarea operațiunii de securitate aflate în desfășurare.

Atacul a avut loc la doar o zi după ce ministrul francez de Interne a avertizat că amenințarea teroristă din țară este „foarte mare” pe fondul creșterii tensiunilor în urma decapitării profesorului Samuel Paty într-un aparent atac islamist. Profesorul de şcoală Samuel Paty a fost decapitat de către un refugiat cecen în apropierea şcolii unde preda, într-o suburbie a Parisului. Crima a fost provocată de decizia acestui profesor de a le arăta elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed în timpul unei ore despre libertatea de exprimare.

Cel mai înalt nivel al sistemului de alertă

În urma atacului terorist cu cuțitul, atac care a îngrozit întreaga Franţă, autorităţile franceze au decis să ridice sistemul de alertă împotriva terorismului Vigipirate la nivelul de urgență „atentat pe tot teritoriul Franței”, însemnând cel mai înalt nivel, a anunțat joi premierul francez.

În fața Adunării Naționale, prim-ministrul Jean Castex a denunţat „atacul la fel de laș pe cât de barbar” de la Nisa, subliniind că „răspunsul guvernului va fi ferm, implacabil și imediat. Am decis deja să ridic planul Vigipirate la nivelul de urgență atentat pe întreg teritoriul național”.

Mesajul preşedintelui Vladimir Putin după atentatul din Franţa

„Suntem revoltaţi de crima cinică și crudă comisă în interiorul bisericii. Am văzut încă o dată că noţiunea de moralitate umană este total străină teroriștilor. Este evident că lupta împotriva terorismului internațional necesită o unificare reală a eforturilor întregii comunităţi globale”, a declarat președintele rus Vladimir Putin într-o telegramă către președintele francez, citată de Sputnik Internaţional

De asemenea, Putin a exprimat „condoleanțe profunde” privind „consecințele tragice ale atacurilor teroriste din Franța”, potrivit biroului de presă al Kremlinului.

Președintele a subliniat că Moscova este pregătită să îşi unească eforturile cu Franța și alți parteneri internaționali în lupta împotriva terorismului. Anterior, Kremlinul a descris atacul de la Nisa drept o „tragedie oribilă”.

Trump: „atacurile teroriste trebuie oprite imediat”

Şi președintele SUA, Donald Trump, a denunțat atacul împotriva „celui mai vechi aliat” al său și a spus că „atacurile teroriste islamice radicale trebuie oprite imediat”.

​Turcia condamnă „cu tărie” atacul

Nici Turcia nu a întârziat să-şi transmită reacţia în urma atacului terorist din Franţa. După ce a condamnat ferm atitudinea conducerii Franței față de insultele aduse Islamului, Ankara a reacţionat dur imediat după atentatul de la Nisa.

„Condamnăm cu tărie atacul comis astăzi în interiorul bisericii Notre-Dame din Nisa”, a transmis joi diplomația turcă, potrivit Hurryet Daily News.

Ministerul de Externe de la Ankara a transmis condoleanțe rudelor victimelor și a declarat că Turcia s-a solidarizat cu poporul francez împotriva violenței și terorismului.

De asemenea, Directorul comunicațiilor prezidențiale turcești, Fahrettin Altun, a declarat că Islamul nu poate fi folosit în numele terorismului și a condamnat atacul. Totodată, Altun a cerut conducerii Franței să renunțe la „retorica inflamantă împotriva musulmanilor”.

„Facem apel la conducerea franceză să evite retorica inflamantă împotriva musulmanilor și să se concentreze, în schimb, pe găsirea autorilor acestui act de violență și a altor acte de violență”, a scris Altun pe Twitter.

În acest sens, Fahrettin Altun a mai spus că Turcia va continua să combată orice politician care îi insultă religia și valorile - și a reînnoit apelul Turciei de cooperare împotriva terorismului și extremismului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Decapitat, terorist, atac, Nisa


Загрузка...