Punct vamal la frontiera Ucrainei

Probleme și perspective: Ce periclitează exportul mărfurilor moldovenești în Rusia

123
(reînnoit 14:32 11.09.2019)
Rusia a promis să elibereze 1250 de autorizații pentru transportarea mărfurilor din Moldova și să prelungească regimul preferențial pentru un șir de mărfuri moldovenești. Acestea sunt rezultatele vizitei la Moscova a președintelui Igor Dodon, făcute publice de către acesta. Ne putem aștepta oare la o explozie a exporturilor în Federația Rusă și ce anume împiedică deocamdată comerțul dintre cele două țări? Aflați răspunsul în materialul Sputnik Moldova.

În timpul negocierilor de la Moscova, președinții Moldovei și Rusiei, Igor Dodon și Vladimir Putin, au convenit să prelungească pentru Moldova regimul preferențial de livrare în Federația Rusă pentru cinci categorii de mărfuri și să reglementeze problema eliberării autorizațiilor pentru tranzitarea mărfurilor pe teritoriul Ucrainei.

La începutul anului 2019 Rusia a anulat taxele vamale pentru cinci categorii de mărfuri, inclusiv la fructe, legume, conserve și vinuri. Anterior, guvernul de la Moscova prelungise deja regimul preferențial cu o jumătate de an: de la 30 iunie până la 31 decembrie 2019. Din declarația lui Dodon reiese că la ora actuală producătorii moldoveni pot conta pe regim preferențial și în anul 2020. Președintele a menționat că, datorită înțelegerilor obținute în primele șase luni ale anului curent, a crescut substanțial exportul în Federația Rusă a legumelor și fructelor moldovenești, inclusiv a merelor (cu 35%), conservelor (cu 31%) și vinurilor (cu 42%).

"Această creștere impresionantă este condiționată, în primul rând, de faptul că nu există taxe”, a explicat Dodon.

Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni Moldova a fost vizitată de către specialiștii de la „Rosselhoznadzor” și „Rospotrebnadzor” care au efectuat controale la un șir de întreprinderi.

„Ne așteptăm ca în cel mai scurt timp, ca rezultat al vizitei lor, să crească lista agenților economici cu drept de a-și exporta produsele în Rusia”, este convins președintele.

În mediul de experți creșterea livrărilor de mărfuri din Moldova este legată de schimbările politice din țară.

Tranzitul de mărfuri prin Ucrainei și piața din Asia Centrală

O altă problemă este transportarea mărfurilor a țărilor terțe. Igor Dodon a comunicat că în timpul vizitei sale la Moscova a reușit să soluționeze problema tranzitării mărfurilor a teritoriului  Ucrainei.

„Reieșea că mărfuri avem, însă nu le puteam exporta, deoarece mașinile noastre nu puteau trece cu aceste mărfuri în Federația Rusă. Am convenit ca Chișinăul să obțină 1250 autorizații”, a spus președintele Moldovei.

Aleksei Zubeț, doctor în economie, prorectorul Universității de Finanțe de pe lângă Guvernul Federației Ruse, afirmă că barierele legate de controlul calității au cea mai mare importanță pentru partea moldovenească.

„Deocamdată Moldova nu face parte din spațiul economic unic al Rusiei și ea trebuie să demonstreze calitatea înaltă a produselor sale în procesul de certificare care are loc la vamă. O evoluție firească a evenimentelor va fi înlăturarea barierelor odată cu aderarea la Uniunea Economică Eurasiatică. Însă acest lucru ține de viitor”, consideră economistul.

Pentru Moldova rămâne deschisă problema livrării mărfurilor pe piețele din Kazahstan, Kîrgîzstan și din alte țări, tranzitând Federația Rusă.

Întreprinderile vinicole din Moldova așteaptă autorizații din partea Rusiei

Cea mai mare creștere a exportului este stabilită pentru producția vinicolă: 42%.

Însă Vadim Drobiz, șeful Centrului rus de studiere a piețelor de alcool federale și regionale, menționează că, printre vinurile de import aflate pe piața rusă, cota parte a vinurilor moldovenești este deocamdată ”extrem de nesemnificativă: 1 – 2%”.

Drobiz a atras atenția asupra faptului că este vorba de livrările directe. Adevărul este că în Abhazia o mare parte din vinuri sunt produse din vinuri brute moldovenești și pătrund în Rusia cu marca Abhaziei.

Totodată, Drobiz a subliniat că în Moldova există o supraproducție colosală de vinuri brute. Conform datelor Oficiului Național al Viei și Vinului, în ultimii șapte ani Moldova a produs de patru ori mai mult vin decât ar fi putut cumpăra piețele tradiționale de export, având în vedere că 85% din volumul vinurilor moldovenești este comercializat peste hotare.

Expertul este de părerea că țara este interesată să extindă livrările, însă deocamdată doar un număr limitat de întreprinderi pot colabora cu Federația Rusă.

Drobiz susține că, în pofida barierelor existente, se poate conta pe creșterea de două – trei ori a exporturilor de vinuri, dat fiind faptul că la ora actuală nivelul livrărilor este „mizerabil”.

Pe 18 – 19 septembrie, pentru prima dată în ultimii trei ani, va avea loc ședința în format deplin a comisiilor interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică. În afară de aceasta, pe 20 – 21 septembrie la Chișinău se va desfășura cel de al doilea Forum Economic Moldo-Rus.

123
Tagurile:
Rusia, mărfuri moldovenești, tranzitarea Ucrainei
Тема:
Ziua Vinului 2019 (4)


Загрузка...