Curs valutar

Câtă valută a cumpărat BNM în august: Intervenție ce dăunează economiei Moldovei - expert

204
(reînnoit 17:01 07.09.2019)
Banca Națională a Moldovei (BNM) a cumpărat în august aproape 10 milioane de dolari, aceasta însemnând de două ori și ceva mai puțină valută decât a cumpărat în luna iulie.

CHIȘINĂU, 7 sept – Sputnik, Eleonora Lisnic. Rezervele valutare ale BNM constituiau aproape 3 miliarde de dolari la sfârșitul lunii august, fiind în scădere cu peste 37 de milioane  dolari față de situația din 31 iulie.

„Pe 30 august 2019, activele oficiale de rezervă au constituit 2.914,74 milioane dolari SUA, în scădere cu 37,18 milioane dolari SUA în comparație cu 31 iulie 2019, când acestea au însumat 2.951,92  milioane dolari SUA”, informează BNM.

BNM anunță că a intervenit în august pe piața valutară, cumpărând valută ce echivalează cu 9,8 milioane de dolari americani.

Reamintim că BNM a intervenit în iulie pe piața valutară pentru a cumpăra echivalentul a 23 de milioane de dolari americani, iar în iunie a cumpărat valută în valoare de 14 milioane de dolari.  

Leul s-a depreciat în această săptămână – euro și dolarul s-au scumpit

Precizăm că situația actuală de pe piața valutară a Republicii Moldova denotă o creștere a cererii de valută și, posibil, chiar o ușoară prevalare a cererii asupra ofertei.

De la începutul acestei săptămâni, leul s-a depreciat în raport cu dolarul și euro, prețul acestora crescând din nou la casele de schimb valutar până aproape de pragurile psihologice de 18 lei și, respectiv, de 20 de lei.  

Actuala depreciere a leului reprezintă o „corecție” a pieței valutare după perioada estivală și, potrivit experților economici, favorizează exporturile.

În timpul verii, activitatea pieței valutare interne a fost mai intensă, datorită valutei vândute de moldovenii de peste hotare care au venit acasă în concediu și de către turiștii străini.

Oferta de valută a fost generoasă, depășind cererea, astfel încât leul s-a apreciat.

Spre toamnă, cererea de valută a crescut și, în consecință, euro și dolarul s-au scumpit. 

Totodată, „un factor important ține de activitatea Băncii Naționale, care conform acordurilor cu FMI, trebuie să cumpere valută, să crească activele de rezervă, iar acest lucru înseamnă deprecierea monedei naționale, fiindcă apare suplimentar și cererea din partea BNM”, a comentat pentru Sputnik Moldova expertul economic Viorel Gîrbu.

Din 4 până în 6 septembrie, cotația euro a urcat cu tocmai 36 de bani la cursul oficial, iar prețul dolarului a crescut cu 13 bani.

Prețul de vânzare al dolarului era vineri, 6 septembrie, de 17,99 lei – intenționat menținut cu un ban sub pragul psihologic de 18 lei la unitățile de schimb valutar ale unor importante bănci din Republica Moldova.

BNM cumpără valută și o depune în bănci peste hotare  

Expertul economic Viorel Gîrbu a explicat pentru Sputnik că, în acordurile sale din ultimii ani cu Guvernul Republicii Moldova, Fondul Monetar Internațional (FMI) a impus o limită a rezervelor oficiale obligatorii – un prag de care să nu treacă rezervele valutare.

Pentru a se conforma acestui prag, Banca Națională a Moldovei (BNM) cumpără valută de pe piața internă și o exportă peste hotare, depunând-o în bănci comerciale din țări cu economie dezvoltată, a explicat expertul economic.

„Ceea ce face BNM de o perioadă lungă de timp este aberant și total împotriva logicii economice și economiei naționale”, a subliniat Viorel Gîrbu.

Pentru a cumpăra valuta de pe piața internă, BNM trebuie să „arunce” în schimb sume mari de monedă națională – o acțiune ce poate avea ca efect creșterea inflației.

Dar pentru a nu admite explozia inflației, BNM își compensează propria acțiune inflaționistă prin majorarea ratei de bază.

Ca rezultat, rata de bază mai mare conduce la reducerea activității de creditare a băncilor și, implicit, la stoparea creșterii economice, pentru că agenții economici nu dispun de bani pentru dezvoltarea afacerilor.

„Efectiv, seacă resursele financiare ale Republicii Moldova și lucrul acesta este paradoxal. Fiindcă noi apelăm la FMI, BM, BERD pentru valută. Or, valuta pleacă din Republica Moldova, în baza acordului semnat cu FMI, în cantități mult mai mari”, a explicat Viorel Gîrbu.

Câștigul și cheltuielile BNM în august

BNM raportează pentru august venituri de 4,26 milioane dolari de la gestionarea rezervelor valutare.

Pe de altă parte, scăderea cu 37,18 milioane de dolari a activelor oficiale de rezervă pe parcursul lunii august este explicate de BNM prin efectuarea plăților aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova - 47,53 milioane dolari; efectuarea    plăților Ministerului Finanțelor - 7,33 milioane dolari; deprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA -  3,21 milioane dolari SUA.

204
Tagurile:
Moldova, intervenție, economia, valuta, BNM
Tematic
Experți: Politicienii de la Chișinău negociază păgubos cu FMI și alți parteneri externi
Hoție, export de cetățeni și consum de importuri: Expert, despre economia Moldovei
Dezvăluiri scandaloase: Ion Chicu spune că Republica Moldova se poate descurca fără FMI
Situații neplăcute la punctele de schimb valutar: Iată ce se întâmplă de fapt


Загрузка...