NATO

NATO promite o lume de pace care se înarmează până-n dinți. România îi ține isonul

388
(reînnoit 11:46 09.07.2018)
Summit-ul NATO: Este esențial ca amenințarea Moscovei să rămână în picioare, altfel vor trebui găsiți alți inamici pentru alte înarmări costisitoare.

Corespondență din butoiul cu pulbere al Europei

BRUXELLES, 9 iulie, Sputnik, Daniela Porovăț. Summit-ul NATO care urmează să aibă loc la Bruxelles pe 11-12 iulie stă sub semnul cheltuielilor infinite pentru pace. Pentru că, din nou, pacea înseamnă înarmare și inventarea de dușmani care să justifice înarmarea, apoi provocarea unora și a altora să devină dușmani pentru ca, în sfârșit, armele să aibă o justificare.

NATO se înscrie astfel perfect într-o povestire a scriitorului italian Roberto Quaglia în care acesta descrie "o lume de pace" în care "cei buni" îi omorau pe "cei răi" ca să instaureze pacea universală și absolută, un ideal înduioșător în numele căruia trupele de pace îi măcelăreau pe cei care nu se supuneau obiectivelor păcii. La finalul povestirii, personajul, îngropat sub cadavre, se întreabă cum va fi arătând lumea războiului dacă lumea de pace a umplut lumea de morți.

Deocamdată, lumea de pace a NATO arată ca o cursă nesfârșită a înarmării, că doar acesta este scopul Organizației Nord-Atlantice: să ia bani de la membri (România, la loc de frunte, ca fiind una din cele șase țări care a dat doi la sută din PIB pentru "pace") ca să îngrașe industria de armament.

Dintre temele NATO nu va lipsi, cu siguranță, "amenințarea" Rusiei, pentru că nu poți justifica cumpărarea de arme dacă nu inventezi și un inamic periculos.

În egală măsură, marea temere a susținătorilor NATO este întâlnirea lui Putin cu Trump din 16 iulie când omenirea ar putea descoperi că Rusia nu este inamicul de care vorbește presa europeană și americană, după cum suporterii din toată lumea veniți la Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia au descoperit o țară superbă, dezvoltată și bine pusă la punct și nu au întâlnit niciunde căpcăunii cu care fuseseră amenințați de presa rusofobă ca să-i întoarcă din drum și astfel amenințarea Rusiei să rămână validă prin ignoranță.

Dar, dacă Rusia nu mai e dușmanul, cum se mai justifică NATO și cheltuielile sale? Așa că este esențial ca amenințarea Moscovei să rămână în picioare, altfel vor trebui găsiți alți inamici pentru alte înarmări costisitoare. Occidentul are nevoie de rusofobie (și de Putinofobie, cum interesant își denumește cartea Giulietto Chiesa) ca să-și ascundă temerile și prăbușirea.

Cu ochii la Rusia care e tot în colaps de câțiva ani, după cum ne amenință profeții din Occident, cetățenii Europei nu mai văd cum li se prăbușește propria lume sub picioare.

Este șocant cum ideologii Vestului mor de grija Rusiei în timp ce țările lor se cariază pe dinăuntru și o duc dintr-o criză într-alta. Soluția? Încă un val de înarmare pentru pace, așa cum propune NATO, pentru că tehnica de război va rezolva și datoriile statelor, și colapsul băncilor, și inflația, și șomajul, și imigrația, și dezintegrarea politicii și a partidelor, precum și toate celelalte probleme cu care se confruntă Occidentul.

Așadar, Summit-ul NATO trebuie să parafeze dorința națiunilor membre de a se înarma în continuare pentru o lume mai bună, pentru că nimic nu entuziasmează mai mult popoarele sărăcite și amenințate de crize succesive decât ideea unei armate puternice și invincibile. În paralel, nemaiavând încredere în partenerul SUA, câteva state europene au dublat cheltuielile militare organizându-și o apărare proprie, europeană, diferită de cea a NATO.

Alți bani, altă distracție, alte contribuții pentru lumea de pace. Din banii cui? Între timp, cetățenii cei atât de bine apărați nu se mai simt în siguranță în propriile orașe, iar poliția din mai multe capitale europene îi sfătuiește pe locuitori să evite să iasă după lăsarea serii în oraș pentru că nu le pot garanta securitatea, patrulele de poliție evitând să pătrundă în anumite cartiere pentru că acestea funcționează în afara legii. Important este însă ca dușmanii să fie în altă parte!

388
Tagurile:
inarmare, nato, romania, Summit, arme, Roberto Quaglia


Загрузка...