Маркедонов Marchedonov

Rusia și Siria: riscuri și urmări

123
(reînnoit 13:11 17.11.2015)
Operaţiunea militară a Rusiei în Siria a iscat chiar din primele zile o multitudine de păreri, aprecieri şi prognoze atât din partea presei şi a comunităţii de experţi, cât şi la nivel oficial.

Serghei Marchedonov, doctor în Istorie, conferențiar universitar la Catedra de Studii a regiunilor și politică externă a Universității de Stat Umanistice din Rusia.

La doar o săptămână de la implicarea militară rusă în conflictul din Siria,nu putem spune că ducem lipsă de prognoze privind posibilele urmări ale acestui pas.

Conflictul sirian ca precedent

Înseamnă oare operațiunea militară siriană a Moscovei o ieșire a Federației Ruse la un nivel global de confruntare cu SUA? Se implică oare Rusia în disputa dintre șiiți și suniți, adică s-a implicat ea într-un joc care nu este al său? S-ar putea repeta în Orientul Mijlociu „scenariul afgan”? Să se aștepte rușii la izbucnirea unor noi atacuri teroriste în legătură cu opunerea unei rezistențe dure așa-numitului „Stat Islamic” și alte structuri jihadiste?

Toate întrebările enumerate mai sus se bazează, de regulă, pe precedentul creat de implicarea militară rusă în conflictul sirian.

Problema este că de după căderea URSS și până în septembrie 2015, Moscova se implica în situațiile de criză și disputele etno-politice doar în perimetrul spațiului post-sovietic. Este vorba de războiul civil din Tadjikistan din anii 1992-1997, confruntarea internă georgiană din 1993, „războiul de cinci zile” din Caucazul de Sud în 2008 și campania din Crimeea de anul trecut. Este memorabil și renumitul „marş-fulger al parașutiștilor” (batalionului consolidat al Forțelor de Desant ruse) din Bosnia și Herțegovina în Pristina. Însă participarea rusă în Balcani în anii 90 ai secolului trecut s-a limitat la formatul de pacificare. Aceasta nu presupunea susținerea uneia dintre părțile conflictului, așa cum procedau SUA și aliații lor în timpul operațiunii NATO din Kosovo. Astfel, prin participarea rusă în evenimentele siriene este creat un precedent al utilizării forțelor armate ale Federației Ruse în „străinătate”.

În ceea ce privește paralela ipotetică cu Afganistanul, aici trebuie luat în considerare un detaliu important. Așa-numitul „Stat Islamic”, care controlează astăzi teritorii siriene și irakiene și care pretinde să-și extindă influența în toată lumea, încă acum un an a desemnat Rusia drept una din țintele sale. Asemenea lucruri nu se întâmplau în ajunul intrării trupelor sovietice în Afganistan.

Scopul este comun, tacticile — diferite

Decizia Moscovei de a se implica în conflictul din Siria a stârnit și dezacordul SUA, și cel al aliaților lor (nu doar a țărilor-membre UE, dar și a Turciei), și al monarhiilor din Golful Persic. Totodată, statele occidentale sunt gata să lupte împotriva „Statului Islamic” în plan strategic. Chiar și Arabia Saudită vede în această grupare teroristă un potențial pericol pentru stabilitatea internă a statului său. Asemenea lucruri nu au existat în istoria implicării sovietice în Afganistan. După logica războiului rece, o astfel de diversificare de atitudini era un lux de nepermis.

Astăzi, Rusia pe de o parte, iar SUA și aliații lor din Occident și Răsărit de altă parte, au tactici diferite. Poate fi opusă o rezistență rebelilor din gruparea ”Statul Islamic” și, totodată, să fie schimbat regimul sirian? În această privință și unii, și alții au răspunsuri diferite. Expertul izraelian Alec Epstein observă pe bună dreptate că „este extrem de important ca atunci când îți pui în față anumite scopuri politice, să le actualizezi în baza realității în schimbare, iar americanii anume acest lucru nu l-au făcut și nici nu îl fac”. De aici și apărarea încăpăținată a tezelor privind „opoziția moderată”, fără a prezenta criteriile acestei moderații, și temerile privind consolidarea poziției Rusiei (care eclipsează beneficiile aduse de slăbirea pozițiilor SI).

Un capitol aparte este poziţia Israelului în această chestiune. Pe de o parte, statul evreu are relații de confruntare cu Iranul și aliatul său principal din Orientul Mijlociu – mișcarea „Hezbollah”. Însă politicienii israelieni înțeleg foarte bine posibilele urmări legate de succesul rebelilor „Statului Islamic” sau al altor grupări de acest fel. De aici și reacția temperată din partea Tel-Aviv-ului și disponibilitatea prim-ministrului acestei țări pentru coordonarea acțiunilor cu partea rusă.

Dincolo de toate, aici nu este vorba de rezistența diferitor sisteme social-economice. Este vorba de prezența unui conflict de interese tactice în cadrul unui interes strategic comun de  nimicire a „Statului Islamic”. Iată de ce nu trebuie să ne grăbim cu concluzii despre o nouă undă a confruntării globale.

Analiza completă poate fi găsite în versiunea rusă pe site-ul Sputnik.

123
Tagurile:
Afganistan, operaţiune, Stat Islamic, conflict, Serghei Marchedonov, Siria, Rusia, SUA
Tematic
Putin: datele despre victime civile au apărut până la atacul FA ale FR în Siria
Parlamentar bulgar: FR salvează Europa prin acțiunile sale în Siria
SUA afirmă că Rusia a lansat primele atacuri aeriene în Siria


Загрузка...