Ion Chicu

Ion Chicu este candidatul propus pentru funcția de ministru al Finanțelor

262
Premierul Filip a declarat că va face astăzi toate demersurile necesare președintelui țării. Șeful statului urmează să decidă dacă acceptă sau nu candidatura lui Ion Chicu în funcție de ministru al Finanțelor.

CHIȘINĂU, 4 dec – Sputnik. Premierul Pavel Filip a declarat astăzi, după ședința săptămânală a Partidului Democrat că secretarul general de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Chicu, va fi propus pentru funcția de ministru al Finanțelor.

Locul ministrului Finanțelor a devenit vacant după ce Octavian Armașu a fost numit de Parlament în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM).

Premierul Filip a declarat că va face astăzi toate demersurile necesare președintelui țării, Igor Dodon. Șeful statului urmează să decidă dacă acceptă sau nu candidatura lui Ion Chicu în funcție de ministru al Finanțelor.

”Sper că de această dată președintele țării nu se va împotrivi. Ion Chicu este un bun profesionist. Vine din domeniu și are o experiență mare. Domnul Dodon spunea că nu va avea nimic împotriva oamenilor profesioniști și celor care vin din domeniu”, a declarat premierul.  

Ion Chicu a fost numit în funcţia de secretar general de stat al Ministerului Finanțelor, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova, începând cu 2 ianuarie 2018.

Chicu a absolvit Academia de Studii Economice a Moldovei, Facultatea “Management”.

Până a fi numit în funcție la Ministerul Finanțelor a deținut funcția de președinte al Consiliului de Dezvoltare Strategică al USMF “Nicolae Testemiţanu”, a fost consultant Managementul Finanțelor Publice în diferite proiecte.

În perioada aprilie 2008 – septembrie 2009, a deținut funcția de consilier principal de stat al prim-ministrului Republicii Moldova pe domeniile economic si relații externe.

În perioada guvernării comuniste, în anii 2006-2008, a fost viceministru al finanțelor al Republicii Moldova. Anterior a fost membru al Consiliului de Administrație al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei.

În 2005 a deținut funcția de director al Direcției Generale Reforme structurale a Ministerului Economiei și Comerțului al Republicii Moldova.

A urmat stagii profesionale în Belgia, Olanda, SUA, Polonia, Slovenia, Austria.

Ion Chicu are 46 de ani. Este căsătorit și are trei copii.

262
Tagurile:
Pavel Filip, ministrul Finanțelor, Ion Chicu
Tematic
Octavian Armașu, candidatul lui Candu pentru postul de guvernator al BNM
BNM are un nou guvernator: Detalii neștiute despre Octavian Armașu
Ion Chicu spune care vor fi consecințele reformei fiscale


Загрузка...