CHIȘINĂU, 20 oct — Sputnik. Dacă de Hramul Chișinăului, ministrul Agriculturii, Nicolae Ciubuc, s-a arătat profund dezamăgit de prezența redusă a agricultorilor la iarmaroacele agricole, atunci astăzi demnitarul a constatat că producătorii locali au venit în număr mult mai mare la iarmarocul agricol deschis pe strada Miron Costin din Capitală.
”În a doua săptămână de când am inițiat organizarea iarmaroacelor agricole, am fost plăcut surprins să văd mai mulți producători agricoli interesați să participe, precum și mai mulți consumatori care au venit să își procure fructe și legume”, a scris el pe pagina sa de Facebook.
Totodată, Ciubuc a declarat că va face tot ce-i stă în puteri pentru ca cetățenii să aibă acces la producția agricolă evitând intermediarii.
”Vom continua să susținem agricultorii în procesul de realizare a producției agricole, în același timp vom oferi posibilitatea consumatorului de a-și procura produse direct de la producător, la un preț rezonabil”, a subliniat ministrul.
Agricultorii din Moldova își vor putea vinde producția direct consumatorilor>>
Anterior, a fost anunțat că iarmaroacele se vor ține în fiecare sâmbătă, până la sfârșitul lunii noiembrie. Târgurile vor fi deschise în fiecare sâmbătă la Telecentru, în sectorul Buiucani și în sectorul Râşcani.
Numărul persoanelor fizice și juridice care au apelat la mediatori pentru a-și rezolva rapid litigiile a crescut în anul 2020. Potrivit mediatoarei Aurelia Irodoi, restricțiile impuse în contextul pandemiei au îngreunat activitatea instanțelor de judecată, motiv pentru care tot mai mulți moldoveni au ajuns să apeleze la serviciile de mediere.
În premieră, în anul 2020, numeroase persoane juridice și-au rezolvat cu ajutorul mediatorului litigiile din domeniul agriculturii cu creditorii.
"Părțile au ajuns la un numitor comun privind eșalonarea achitării datoriei, s-au înțeles asupra unui grafic de achitare sau au ajuns la alte compromisuri. Pe fondul secetei și pandemiei, rezolvarea acestor cazuri prin mediere este o premieră pentru țara noastră", a remarcat interlocutoarea.
Aurelia Irodoi a atenționat însă că medierea nu funcționează în cazul persoanelor care nu sunt dispuse să coopereze și își subestimează reciproc interesele. Respectiv, cei care aleg această metodă de soluționare a litigiilor trebuie să manifeste deschidere, sinceritate și cooperare.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
CHIȘINĂU, 13 feb – Sputnik. Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi și cu ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, discuțiile axându-se pe problemele din agricultură, distribuirea subvențiilor și gestionarea resurselor din anumite fonduri de dezvoltare.
În speță, șeful statului a menționat că au fost semnalate mai multe încălcări în legătură cu activitatea Fondului Ecologic Național și cea a Fondului Național de Dezvoltare Regională. Sandu a cerut în context realizarea unor evaluări externe a modului în care au fost alocate resursele din aceste fonduri în ultimii ani.
Totodată, președintele i-a solicitat ministrului Agriculturii să se consulte cu reprezentanții fermierilor și să elaboreze criteriile și mecanismul de repartizare a ajutorului sub formă de motorină, anunțat de România săptămâna trecută. Maia Sandu a subliniat că ajutoarele trebuie să ajungă la cât mai mulți fermieri, în deosebi către cei care au cea mai mare nevoie de ele, pentru a-i ajuta să-și salveze afacerile în această perioadă grea.
Șeful statului i-a cerut de asemenea ministrului Perju să găsească soluții pentru reanimarea serviciilor de consultanță în agricultură din teritoriu pentru ca micii fermieri să poată beneficia rapid de sfaturile specialiștilor. O altă necesitate stringentă este urgentarea lansării mecanismului de subvenționare în sectorul zootehnic, care se află în situație critică.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 25 feb - Sputnik. Informația despre decesul lui Andrei Gherman a fost confirmată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dar și de mulți colegi de breaslă ai fostului oficial. Ex-ministrul suferea de o boală incurabilă de mai mulți ani.
„În calitatea Sa de Ministru al Sănătății, Andrei Gherman a contribuit substanțial la promovarea schimbărilor în sistemul de sănătate, având un rol aparte în pregătirea politicilor și coordonarea implementării asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Datorită acestei reforme, a fost posibilă revitalizarea sistemului sănătății, schimbarea cardinală a paradigmei de finanțare, ceea ce a stimulat alte numeroase reforme, a dus la îmbunătățirea accesului și calității serviciilor prestate”, se precizează în comunicatul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Andrei Gherman s-a născut la data de 4 octombrie 1941, în satul Dumeni, raionul Râșcani. A absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chișinău. Între 1971-1972 a fost profesor de medicină. În perioada 1972-1975 lucrează în calitate de medic ordinator, medic-șef adjunct la Dispensarul de dermatovenerologie. Între 1975 și 1979 a fost șef-adjunct al Direcției cadre a Ministerului Sănătății.
În perioadele 1979-1986 și 1991-2001 a fost medic-șef al Dispensarului dermatovenerologic. În perioada 1986-1991 a fost șef al Direcției principale cadre, instituții de învățământ, dezvoltare socială și relații externe a Ministerului Sănătății, iar între 19 aprilie 2001 – 19 aprilie 2005 a deținut funcția de Ministru al Sănătății al Republicii Moldova.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova